Venus în zodii și cele cinci limbaje ale iubirii, partea a treia: Aer și Apă
În ediția trecută, am vorbit despre Venus în zodii de Foc și de Pământ. Să vedem acum care sunt limbajele
În ediția trecută, am vorbit despre Venus în zodii de Foc și de Pământ. Să vedem acum care sunt limbajele
În numărul precedent al revistei am lansat provocarea de a găsi harta nativului care are probleme de vedere severe. Am
În articolul anterior dedicat Profecției, vorbeam despre însemnătatea acestui instrument predictiv și cum trebuie să-l mânuim. Am căutat apoi să
Cei care sunt cinefili au vizionat sau, cel puţin, au auzit despre capodopere cinematografice precum „ET”, „Fălci”, „Jurassic Park”, „Întâlnire
Mulţi practicieni de succes din domeniul medicinei au avut performanțe şi în alte domenii. Au existat medici-pictori, medici-muzicieni (instrumentişti clasici,
Mihaela Dicu, președinta de onoare a AAR și autoarea volumului ”Astrologia relațională. Dragoste și sexualitate”, vă invită la cel de
Mihaela Dicu, președinta de onoare a AAR, prezintă programul cursurilor și seminarelor pe care le va susține în luna decembrie
Ion Hristescu (aka Vrăjitoarea Electrică) ne propune un nou curs de astrologie online, interactiv, care începe în 8 decembrie 2021
În 10 decembrie 2021 începe o nouă serie de cursuri online Fidelia Start. Cursurile sunt structurate pe 3 niveluri – începători, mediu şi
Suntem la primul pătrar al ciclului Lună – Soare, început joia trecută. Sunt zile interesante, pentru că se suprapun aici
Fenomenul de Lună Nouă are loc în ziua de 4 noiembrie 2021, la ora 23h14 (ora României), la 12gr40 în
[Citește și partea I – introducerea] A sosit momentul să trecem la ceea ce mi-am propus, de fapt, pentru acest
Persoana care a pus întrebarea a văzut la o galerie de artă pe internet un tablou care a transportat-o în


A venit vremea…


de ANDREEA DUMINICĂ…


de LORENA COSTIN…

Photo by Pixabay…

de MALVINA IVANCIU…


de ANDREEA TALMAZAN…

Photo By Harald…

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii
Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.