CaleidoscopSerial: Venus și limbajele iubirii (T. Muth)Teodora Muth

Venus în zodii și cele cinci limbaje ale iubirii, partea a treia: Aer și Apă

În ediția trecută, am vorbit despre Venus în zodii de Foc și de Pământ. Să vedem acum care sunt limbajele de iubire principale ale planetei Venus, atunci când se află în zodiile elementelor fluide, Aer și Apă.

Venus în zodii de Aer

Zodiile de Aer, Gemenii, Balanța și Vărsătorul, sunt atrase de toate modurile în care pot interacționa cu alți indivizi, fie prin vorbire, împărtășind informații și idei (Gemenii), fie stabilind noi relații sau evaluând relațiile existente (Balanța), fie aderând la grupuri în ideologia sau credințele cărora se regăsesc (Vărsătorul). Cert este că, pentru acești nativi, viața afectivă nu poate fi statică. Nu sunt partenerii cei mai loiali, le este destul de dificil să fie tovarăși de drum lung dar sunt fermecători și foarte buni vorbitori, cu o mare putere de a convinge, atunci când își propun acest lucru. Sentimentele lor sunt aproape întotdeauna intelectualizate, de aceea pot fi percepuți ca fiind destul de reci, dincolo de magnetismul pe care îl emană natural. Țin foarte mult la spațiul lor personal și la independența lor, de aceea este foarte dificil pentru cei care o au în harta lor pe Venus într-un alt element să se apropie cu adevărat de ei, în ciuda sociabilității și a disponibilității lor pentru comunicare. Sub jovialitatea pe care o afișează și dincolo de promisiunile făcute cu destulă ușurință, se ascunde o permanentă nevoie de nou și o instabilitate afectivă greu de echilibrat. Vom găsi printre acei semeni ai noștri care trec prin mai multe căsnicii sau, dimpotrivă, printre cei care aleg celibatul, mulți reprezentanți cu Venus într-o zodie de aer. Dar, să o luăm pe rând….

Venus în Gemeni

Când se află în Gemeni, Venus este atrasă de felul în care ceilalți văd lumea, de felul în care mințile acestora percep realitatea și o retransmit, în mesajele lor. Această poziție în zodie descrie persoane pentru care comunicarea este vitală. De multe ori putem observa că ei nu-și trădează vârsta reală, asta și pentru că se află mai mereu în compania unor oameni tineri, așa cum se percep și pe ei înșiși. Gemenii fiind și o zodie mutabilă, instabilitatea afectivă este la cele mai înalte cote. Bucuria sinceră pe care o oferă acestei Venus schimburile de idei, dezbaterile unor teme care o preocupă, precum și dificultatea ei de a face deosebirea între atracția venită din sfera intelectuală și cea care se sprijină pe sentimente, fac ca viața afectivă a nativului să fie destul de complicată și într-o dinamică permanentă. Chiar și atunci când își dă seama că a găsit un partener potrivit, îi este foarte greu să se oprească la acesta. Nu pentru că ar fi mânată de nevoi sexuale ci dintr-o curiozitate insațiabilă. Poate doar atunci când partenerul are resurse regenerabile, prin care să o surprindă și să îi țină treaz interesul, ea reușește să rămână mai multă vreme în aceeași companie. Deoarece comunicarea cere timp, este ușor să identificăm limbajul preferat al iubirii pentru Venus în Gemeni – timpul acordat, atenția oferită gândurilor și ideilor sale. Pentru această Venus, un partener taciturn, închis, este o otravă cu efect sigur.

Dacă am desemna un arhetip pentru Venus în Gemeni, ne-am putea opri la un corespondent feminin pentru Hermes, anume la Iris, zeița curcubeului. Ea este, asemenea lui Hermes, o călătoare între lumi, o mesageră care pune în legătură diferite niveluri ale existenței. Curcubeul este considerat un pod simbolic între lumi și un simbol al speranței.

Venus în Balanță

În zodia cardinală a Balanței, Venus își etalează talentele artistice și pune mare preț pe tot ce atrage privirea. Da, este sociabilă dar nu cu orice preț. Este grațioasă, charismatică și elegantă. Atrage mulțimi de admiratori, fără să facă nici un efort. Spre deosebire de Venus în Gemeni, care nu selectează de la bun început persoanele cărora le acordă atenția sa, Venus în Balanță este mai tranșantă și trasează anumite limite. Sunt excluși de la bun început sau în scurtă vreme cei care nu corespund așteptărilor ei legate de un aspect fizic atrăgător, de preocupările pentru estetic, de spiritul justițiar și de eleganță, ca mod de viață. Pentru această Venus, partenerul trebuie să fie nu doar arătos ci și rafinat în arta iubirii, curtenitor și senzual. Să nu uităm că Balanța este domiciliul nocturn al planetei Venus, astfel că, fiind la ea acasă, își dă frâu liber dorințelor. În ciuda acestui fapt, o oarecare instabilitate afectivă se manifestă și aici, Balanța fiind – după cum se spune – într-o perpetuă căutare a echilibrului interior și exterior. Din această cauză se poate întâmpla ca în unele dintre relațiile sale să dezvolte o dependență nesănătoasă, derivată din nesiguranța sa afectivă. Ca limbaj principal de iubire, Venus în Balanță înțelege cel mai bine limbajul darurilor, al cadourilor primite. Și e firesc să fie așa, ea dând o valoare mai mare unor obiecte palpabile, frumoase, decât cuvintelor sau gesturilor trecătoare. Spre deosebire de Capricorn, care rezonează cu același limbaj de iubire dar care este impresionat mai mult de prețul cadoului primit decât de frumusețea acestuia, Balanța reacționează în primul rând la ceea ce ține de aspectul darului.

Dintre posibilele arhetipuri care descriu această localizare a lui Venus, m-am oprit la Armonia, zeița armoniei și a bunei înțelegeri. Conform unui mit antic, ea este fiica lui Ares, zeul războaielor, și a Afroditei, zeița frumuseții. Rolul ei este acela de a reinstaura echilibrul acolo unde se manifestă discordia. Să nu uităm că numele latin al Armoniei este Concordia.

Venus în Vărsător

În zodia fixă a elementului aer, Vărsătorul, Venus se detașează oarecum de propriile-i sentimente, fiind mult mai interesată de relațiile care se manifestă la nivel colectiv. Ea are mereu ceva care o face unică, inconfundabilă dar și misterioasă, din pricina distanței pe care o așează între ea și ceilalți. Cei care au un astfel de amplasament al planetei Venus în harta natală sunt considerați persoane dificile, de foarte multe ori, deoarece nu prea vorbesc despre ei înșiși. Mai mult, sunt foarte nonconformiști și independenți, răzvrătiți împotriva regulilor tradiționale. Este foarte posibil să prefere o relație deschisă mai degrabă decât o căsătorie plicticoasă, sau să se decidă pentru o viață solitară. Dacă se căsătoresc, suportă destul de greu convențiile sociale și nu au o viață de familie comună, tihnită. De cele mai multe ori, viața personală este subordonată carierei. Farmecul caracteristic celor cu Venus în zodiile de aer se manifestă și la acești nativi, care au darul de a însufleți grupurile la care aderă și nu de puține ori darul de a șoca prin atitudine sau alegeri, ei neavând rețineri în a-și afirma dorința de a-și explora liber sexualitatea. Limbajul de iubire preferat de aceștia este cel al serviciilor oferite. Pentru Venus în Vărsător, însă, este important să primească servicii dedicate convingerilor sale, dovezi ale simpatiei celuilalt pentru idealurile sale umaniste sau care susțin explorările nonconformiste în care se implică, pe tărâmul afectivității.

Am căutat mult arhetipul reprezentativ pentru această Venus și, în cele din urmă, m-am oprit la Aletheia, termen care semnifică ansamblul de proceduri prin care este descrisă conceptual și explicată cauzal întreaga realitate. Intenționat am ales un simbol care este mai mult un concept decât un personaj, deoarece Venus în Vărsător se află în cea mai impersonală manifestare a sa. În timp, Aletheia a devenit un sinonim pentru Adevăr iar acest joc de sensuri se pliază foarte bine pe structura afectivă a nativilor cu Venus în Vărsător, care sunt mult mai preocupați de prietenie și de aspectele umanitare ale iubirii decât de trăirea ei în cuplu. 

Venus în zodii de Apă

Venus în zodiile de Apă devine romantică, sensibilă, delicată, manifestând înclinații spre poezie, iubire pasională și idealism. De multe ori, sentimentele celor care au în harta lor natală un astfel de amplasament al planetei Venus sunt vulnerabile. Poate de aici vine și tendința lor de a proteja pe cei pe care îi iubesc, în speranța că vor primi, la rândul lor, protecția de care simt că au nevoie. Acești nativi au o mare sete de intimitate și de apropiere. Cum apa este un element care dizolvă limitele și formele, Venus în zodiile de apă tânjește după o fuziune completă cu persoanele iubite, lucru pe care încearcă să-l pună în practică păstrând o foarte strânsă legătură cu acestea. Atât de strânsă încât partenerii se pot simți sufocați după o vreme de permanentele dovezi de iubire oferite de Venus în semnele de apă prin cuvinte, gesturi și acțiuni. Atunci când se simt neînțeleși sau neiubiți, acești nativi se închid și suferă în tăcere, aruncând eventual priviri îndurerate spre obiectul insensibil al iubirii lor. Sunt foarte receptivi la emoțiile celorlalți, astfel că se pot transpune cu ușurință în stările acestora, de unde și calitățile de terapeuți și psihologi pe care le au. Pentru această Venus, relațiile de iubire sunt esențiale. Ea nu știe să trăiască fără a revărsa preaplinul său afectiv asupra celor din jur. Atunci când vine vorba să se implice într-o nouă relație, ea poate fi destul de precaută, chiar dacă simte fluturi în stomac, din teama de a nu fi rănită. Poate rămâne mult prea mult într-o relație devenită toxică, din aceeași teamă de suferință. Pentru Venus în semnele de apă este dificil să pună capăt unei relații. Aceste persoane sunt cel mai adesea întâlnite în rolul victimelor abuzate afectiv. Propria lor sensibilitate se întoarce împotriva lor, lăsându-i descoperiți în fața unor parteneri dominatori.

Venus în Rac

Cei care o au pe Venus în această poziție în harta natală sunt foarte sensibili, au sentimente profunde și durabile, se angajează cu totul în relațiile de iubire și își doresc o familie care să răspundă nevoii lor de apartenență și de protecție, mai mult decât orice altceva. Devotați și loiali, sunt adânc răniți atunci când nu li se răspunde la fel, în relația de cuplu. Mereu îngrijorați de faptul că starea de bine a partenerului este amenințată, ei caută să se asigure că orice posibil factor perturbator este eliminat. Comportamentul de ”mamă cloșcă” gata să-i apere pe cei dragi cu prețul sacrificiului de sine, este cel mai adesea întâlnit la acești nativi. Tandri, calzi, dependenți de dispoziția partenerului, cei cu Venus în Rac pot fi adevărate barometre ale energiei afective a unui cuplu sau a unui grup: atunci când celorlalți le este bine, ei înfloresc, iar pentru ei lumea se prăbușește când cei din jur cad într-o stare emoțională negativistă. Atașamentul lor pentru o persoană iubită, pentru o familie (chiar disfuncțională!), pentru trecut, este greu de depășit, până și în situațiile în care acesta devine o povară sau alunecă în patologic. Plini de candoare, păstrând calități sufletești ale copilăriei, până și acel egoism specific copiilor care refuză să împartă o sursă de iubire (mama) cu frații și surorile lor, acești nativi caută la parteneri confirmarea faptului că pot face în siguranță pasul următor, că nu sunt singuri. Relațiile lor sunt construite – cum altfel? – în jurul nevoii de protecție. Limbajul lor de iubire principal este tot cel al serviciilor oferite. Dar ce diferență față de modul în care articulează Venus în Vărsător acest limbaj! Venus în Rac prețuiește serviciile personale pe care le fac ceilalți pentru ea. Așteptările ei se îndreaptă spre genul de acțiuni sau gesturi din care să reiasă că spre ea se concentreză bunele intenții ale celuilalt.

Ca arhetip pentru Venus în Rac nu puteam să aleg o altă figură simbolică decât pe cea a Demetrei, greu încercata mamă a Persephonei, cea răpită de Hades/Pluto și dusă în Lumea de jos. Demetra traversează un șir de cumplite încercări pentru a-și regăsi și a-și recupera fiica, punându-și toate resursele în slujba acestei căutări a copilului preaiubit.

Venus în Scorpion

Scorpionul este o zodie de apă guvernată de planeta masculină care semnifică energia și puterea fizică, Marte. Este domiciliul nocturn al acestuia, ceea ce ne sugerează faptul că elementul apă capătă aici calități marțiene întunecate. Planeta iubirii situată în acest spațiu este impregantă de o intensitate greu de suportat pentru ceilalți. Un iubit cu Venus în Scorpion poate fi gelos, manipulator și cu o mare nevoie de control asupra partenerului. Relațiile cu acest gen de oameni nu sunt ușoare, oricât ar încerca ei să pozeze în companioni relaxați și zâmbitori. La începutul relației, poate că atenția acordată celuilalt este flatantă dar, în timp, ea poate deveni obositoare și încorsetantă. Venus în Scorpion poate apela la abilitatea sa de amantă pentru a atenua excesul de forță pe care îl manifestă în cuplu. Pasiunea de care dă dovadă în plan fizic poate compensa, până la un punct, nevoia sa de a-și domina psihic partenerul. Nu economisește nici o fărâmă din resursele pe care le deține pentru a se asigura că persoana iubită îi aparține în totalitate. De multe ori, întâlnim acest amplasament în hărțile unor oameni ale căror relații evoluează înspre dependență emoțională, relații dificile, profunde, care îi consumă pe protagoniști. Aceștia pot ieși din ele fie transformați, în sensul cel mai bun, fie epuizați, depresivi. Și am descris, astfel, genul de relații ale lui Venus în Scorpion. Limbajul de iubire preferat de ea este, desigur, cel al atingerilor. Spre deosebire de Venus în Taur, care preferă același limbaj, din dorința de a-și trăi cât mai complet senzualitatea și senzorialitatea, Venus în Scorpion este animată de dorința sexuală și de nevoia de a se descoperi prin explorarea sexualității sale.

Am considerat că Persephona este cel mai explicit arhetip pentru această expresie venusiană – fiica Demetrei, răpită de Hades pentru a fi soția lui și regină a Lumii subpământene. Simbolic, tărâmul lui Hades reprezintă nivelul instinctual al psihicului și al afectivității.

Venus în Pești

Dacă ați avut sau aveți un partener cu Venus în zodia Peștilor, știți că acesta își oferă iubirea necondiționat, atunci când se angajează în relație, deși nu se angajează cu ușurință din pricina viziunii lor idealiste asupra iubirii. Această amplasare a lui Venus ne duce cu gândul la iubirea curtenească din legendele despre Regele Arthur și cavalerii mesei rotunde, pe când cavalerii își ofereau inima unei doamne pe care o slujeau ca supuși servitori, subjugați de sentimentele lor platonice. Venus în Pești trăiește de parcă ar cunoaște incapacitatea creierului de a face diferența dintre imaginar și real, de aceea mulți dintre cei care au în harta natală o asemenea planetă a iubirii sunt precum Don Quijote și își trăiesc mai mult în lumea interioară până și relațiile afective. Mai întâlnim și un alt profil al acestor nativi, pe cei care manifestă arhetipul Salvatorului și își aleg parteneri de condiție îndoielnică (narcisiști, dependenți de substanțe, incapabili să stea pe propriile picioare) care se folosesc de natura lor altruistă și o exploatează. Idealismul și romantismul celor cu Venus în Pești îi face mereu să spere că ei vor reuși să-i scoată pe aleșii lor din iadul dependențelor sau că vor reuși să le îndrepte spre bine natura vicioasă, prin iubire. Interesant este faptul că mai putem defini o tipologie a celor cu Venus în Pești care se îndrăgostesc de mai multe persoane în același timp, cu toată sinceritatea și cu toată dăruirea, incapabili să se decidă pentru un singur partener. Ca o concluzie, putem afirma că acești nativi se pot pomeni prinși într-un hățiș de relații imposibile, idealiste sau de sacrificiu, care rareori au un final fericit. Limbajul de iubire principal preferat de acești nativi este cel al timpului acordat. Ei își doresc să fie alături de persoana iubită, să se bucure că ea există, adorând-o în tăcere.

Arhetipul pe care l-am ales pentru Venus în Pești este Psyche, frumoasa prințesă cretană care s-a căsătorit cu Eros, fiul Afroditei, fără a ști cine este soțul ei și fără a-l fi văzut la lumina zilei. După ce încalcă regula de a nu încerca să-i vadă chipul, Psyche este condamnată să-l caute pe Eros în cele patru zări, pentru a-l recâștiga. Ea parcurge o călătorie inițiatică, făcând față la numeroase încercări, sacrificând unele părți din ea și transformând altele până când, la final, reușește să-și recapete alesul. Așa cum spuneam, limbajul său de iubire este timpul petrecut alături de omul iubit iar, pentru a putea să-i demonstreze lui Eros iubirea sa, își dedică o bună parte din existență (timp) căutându-l.

Am conturat pe parcursul celor trei părți ale articolului portretele lui Venus în fiecare zodie, identificând limbajul său principal de iubire și arhetipul reprezentativ. În ultima parte vom avea prilejul să vedem cum se manifestă în practică aceste lucruri, prin câteva exemple. Până atunci, vă sugerez ca, în funcție de poziția pe care o ocupă Venus în harta voastră natală, să vă ”jucați” puțin cu limbajul său de iubire principal, observând felul în care îl folosiți în viața cotidiană.

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close