Astrele în 2024 (partea I)
de IOANA ISPAS La început de an, Mercur își revine după retrogradarea din Săgetător, reluându-și mersul direct pe 2 ianuarie.
de IOANA ISPAS La început de an, Mercur își revine după retrogradarea din Săgetător, reluându-și mersul direct pe 2 ianuarie.
de FÜLÖP LÁSZLÓ Știați că, în anul 1990, Ian Brackenbury Channell a fost numit în funcția de vrăjitor oficial al
de TEODORA MUTH,cu ilustrații de Ana Adam [Citește și partea I și partea a II-a] Doi ani au trăit Raluca și Cosmin
traducere de IOANA ION-PAVLESCU ROBERT HAND,unul dintre cei mai importanți și mai apreciați astrologi și istorici din lume. Articolul în
de LORENA COSTIN Eroina mea, mama Mama – prima ființă cu care bebe face cunoștință odată ce a venit pe
de SORIN BRATOVEANU Cu toţii ştim că în cercul zodiacal sunt incluse douăsprezece semne astrale şi acestea interacţionează reciproc în
traducere de ADRIAN MÎNDRUȚĂ-TĂNĂSESCU (AdiM) Extras din ”Electional Astrology”, autor Vivian E. Robson (1890-1942), lucrare publicată pentru prima dată în 1937. Cartea
de MINOLA BRATOVEANU Cei care au urmărit filmul american “Cineva acolo sus mă iubeşte” au putut să remarce jocul plin
Înregistrarea atelierului ”În inima hărții natale” susținut de Sharon Knight la București, în 30 septembrie 2023, cu prilejul Congresului AAR,
Anunțăm cu mare bucurie că în 29 noiembrie marcăm o nouă întâlnire importantă pe linia de evenimente online 12 Călăuze!
În 8 decembrie 2023 începe o nouă serie de cursuri online Fidelia Start. Cursurile sunt structurate pe 3 niveluri –
Mihaela Dicu vă invită marți, 12 decembrie, de la ora 19:30, la atelierul online ”Ce ne așteaptă în 2024?”: La
Motto: „De la stâlpii tradiției la cercetări revoluționare!” Reprezentanții școlilor de astrologie din Grecia și Bulgaria, Thomas Gazis și Filip Filipov,


A venit vremea…


de ANDREEA DUMINICĂ…


de LORENA COSTIN…

Photo by Pixabay…

de MALVINA IVANCIU…


de ANDREEA TALMAZAN…

Photo By Harald…

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii
Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.