Despre creşterea şi condiţia nativului – Dorotheus din Sidon (II)
“Carmen astrologicum”. Cartea I a lui Dorotheus Prima carte a lui Dorotheus, de la astre despre judecăţile cu privire la nativităţi: despre
“Carmen astrologicum”. Cartea I a lui Dorotheus Prima carte a lui Dorotheus, de la astre despre judecăţile cu privire la nativităţi: despre
”Fetelor, sărbătorim! Am lansat revista!”, a declamat taică-miu, proțăpindu-se în fața mea și-a maică-mii, în timp ce înălța c-o mână
Membrii Asociației Astrologilor din România (AAR) s-au întâlnit pe 8 martie, la Hotel Cișmigiu din București, la ora 19:00. Și
Se petrece, zilele acestea, pe cer ingresul 2016 al Soarelui în Pești, tehnic vorbind, într-un context astrologic destul de tensionat:
Pentru luna martie avem notate în calendarul astrologic două eclipse, una de Soare și cealaltă de Lună. Acestea, împreună cu
Fiecare început este promițător deoarece ne aflăm în fața unui teren nou, neexplorat și suntem plini de entuziasm și așteptări
Să mai zici că nu e o mistică la mijloc. Nu vezi că toate se potrivesc într-un mod fantastic? Atâtea
Când vorbim despre planeta Neptun în astrograma unei persoane, interpretările nuanţate îşi găsesc cu uşurinţă locul, aducând la lumină aspecte
Sfârșitul e pe mâini bune. Peștii, ultimul semn al zodiacului, se află în stăpânirea celor doi benefici, a lui Venus
Era prin anul 1984, când o persoană pe care o admir și o consider absolut impecabilă din punct de vedere
“Carmen astrologicum”. Cartea I a lui Dorotheus Dorotheus din Sidon a fost un renumit astrolog elenist din secolul I e.n. A scris
Membrii activi ai Asociației Astrologilor din România (AAR) și-au dat întâlnire în 3 februarie 2016, la Hotel Cișmigiu din București,
Era pe vremuri o reclamă la Philips, care se încheia așa: “Philips. Inventăm noi ceva”. Mișto de tot. Fiind Vărsător,


A venit vremea…


de ANDREEA DUMINICĂ…


de LORENA COSTIN…

Photo by Pixabay…

de MALVINA IVANCIU…


de ANDREEA TALMAZAN…

Photo By Harald…

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii
Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.