Psihologia lui Neptun
Când vorbim despre planeta Neptun în astrograma unei persoane, interpretările nuanţate îşi găsesc cu uşurinţă locul, aducând la lumină aspecte interesante legate de modul de manifestare a energiei neptuniene în personalitatea umană. Mai mult, povestea de viaţă a fiecărui om poate prinde contur în momentul în care interacţionăm cu energia lui Neptun, când misterul şi fascinaţia surprind căutătorul avid de cunoaştere şi subtilităţi astrologice. În cuprinsul acestui material voi aborda planeta Neptun din perspectiva astrologului care îşi pune întrebări, se bucură de cunoaşterea astronomică a momentului, corelează date şi informaţii din diverse domenii ale vieţii sociale şi aduce la cunoştinţa celorlalţi anumite opinii personale legate de energia şi manifestările acestei planete.
Neptun este un corp ceresc al sistemului solar descoperit relativ recent, la scara istoriei (în urmă cu 170 de ani), făcând parte din grupul planetelor „moderne” sau transpersonale, în astrologia contemporană. Ca şi în cazul altor planete grele, şi în preajma descoperirii lui Neptun s-au produs o serie de descoperiri, evenimente sau au debutat un anumit gen de activităţi, foarte semnificative, corelate subtil cu energiile acestei planete. Amintim doar despre descoperirea anesteziei, începutul exploatărilor petroliere, apariţia curentului politic de stânga (prin publicarea „Manifestului Comunist” al lui Marx, în 1848), debutul consumului modern de stupefiante, dispariţia iobăgiei şi sclaviei în Europa, etc.
Dacă ne raportăm la miturile antice, în care sunt codificate anumite cunoştinţe ezoterice, putem înţelege aspecte semnificative legate de energia astrală a acestei planete. Zeul Poseidon sau Neptun era stăpânul mărilor, prin urmare aici există o predominanţă a elementului apă. Apa, ca element utilizat în astrologie, vorbeşte despre emoţii, sentimente, trăiri interioare, abisuri sau profunzimi sufleteşti, de fapt toate fiind conţinuturi ale subconştientului uman. Aşadar, nu este uimitor faptul că planeta Neptun guvernează, în principal, un semn de apă precum Peştii. Apa ne poate conduce spre un teritoriu al iraţionalului, pe care totuşi încercăm să îl înţelegem într-un mod concret, coerent şi raţional.
Planeta Neptun cuprinde o serie de elemente definitorii, cum ar fi: o intensă afectivitate, misterul (sau o anumită obscuritate) – care se regăseşte în aşa numita „ceaţă neptuniană”, dualitatea, mobilitatea, tendinţa spre izolare, o anumită stare modificată a conştiinţei (înţeleasă de unii ca „beţie”), compasiunea, abilităţile magice, capacităţile vindecătoare, tendinţele de salvator, o anumită poziţie marginală, o predispoziţie masochistă sau sacrificială, o înclinaţie către dizolvarea în colective umane, nevoia de evadare sau evaziune.
Dar energiile lui Neptun, ca şi ale altor planete, au o serie de manifestări elevate, dar şi alte manifestări inferioare, grosiere.
Astfel, în aspectele sale cele mai înalte, Neptun ne vorbeşte despre spiritualitate, despre adoraţia mistică şi religioasă. Neptun influenţează puternic psihicul căutătorului spiritual, trezindu-i şi amplificându-i aspiraţia de a evolua. Unii dintre aceşti căutători se pot retrage în mânăstiri, temple, pe insule pustii, sau în diverse alte lăcaşuri sau aşezăminte spirituale. Alţii pot deveni pelerini sau călugări, ori cavaleri „rătăcitori”, trubaduri sau „menestreli”. Nu-i putem uita nici pe şamanii care realizează comunicări misterioase cu lumile paralele, prin folosirea unor incantaţii sau plante cu proprietăţi magice. Totodată, regăsim aici integrarea în colectiv (în mânăstiri sau lamaserii), „beţia” iubirii nelimitate pentru Divin sau cea specifică stărilor de extaz, mobilitatea pelerinilor sau a cavalerilor rătăcitori, misterul cu privire la cunoştinţele de natură spirituală, dualitatea (între viaţa exterioară austeră şi viaţa interioară, sufletească, extraordinar de intensă), sacrificiul (produs prin renunţarea la satisfacţiile vieţii lumeşti), compasiunea pentru oamenii suferinzi şi ignoranţi, orientarea spre locaţii retrase a adepţilor spirituali. Afectivitatea intensă o regăsim în rugăciunile şi meditaţiile adepţilor spirituali, iubirea paroxistică de Divin fiind de fapt motorul şi esenţa aspiraţiei spirituale.
În manifestările sale ceva mai grosiere, Neptun ne oferă medici (anestezişti), toxicologi (sau specialişti în otrăvuri, substanţe nocive, etc.), chimişti, dependenţi de alcool, tutun sau diverse stupefiante, navigatori, piscicultori, pescari, terapeuţi alternativi (bioenergoterapeuţi), specialişti în parfumerie, magicieni, simpli iluzionişti sau prestidigitatori (scamatori), angajaţi sau chiar „clienţi” ai unor închisori, orfelinate, cămine de bătrâni, spitale de psihiatrie.
„Ceaţa neptuniană” este produsă aici prin substanţe anestezice (anterior unor operaţii), alcool sau diverse combinaţii de medicamente. Izolarea este indusă prin limitele despărţitoare ale spitalului; compasiunea şi nevoia de sacrificiu, de a salva se manifestă faţă de cei aflaţi în situaţii limită (bolnavi, bătrâni abandonaţi, copii orfani, refugiaţi); mobilitatea şi dualitatea se regăsesc sub formă de versatilitate sau adaptabilitate extremă, în vieţile dificile ale celor care devin refugiaţi, lipsiţi de locuinţă, sau pacienţi ai unor servicii de dezintoxicare, etc.
Un exemplu concret prin care putem vedea psihologia lui Neptun „în acţiune” este criza refugiaţilor. Sigur, nu doar tranzitul planetei Neptun prin Peşti (adică prin zodia de domiciliu) din ultimii ani a stat la baza crizei umanitare de proporţii cu care se confruntă, la ora actuală, statele occidentale. La originea acestei crize s-a aflat cuadratura dintre planetele Pluton din Caprincorn şi Uranus din Berbec.
Pluton semnifică distrugerea, transformarea, regenerarea, iar în Capricorn indică procese distructive produse pe anumite teritorii (sau suprafeţele teritoriale ale unor state), ori, altfel spus, războaiele civile din Irak, Libia şi Siria. Latura distructivă a lui Pluton a fost potenţată de cuadratura cu Uranus din Berbec, acesta din urmă manifestându-se prin „primăvara arabă” începută în anul 2011. Este vorba despre un şir de revoluţii, demonstraţii, răsturnări de guverne sau regimuri dictatoriale, care au condus la apariţia ISIS (teribilul conglomerat politico-militar, de orientare fundamentalist-islamică), haosul şi războiul din Siria, Egipt, Libia, Yemen şi Irak.
Care a fost rolul lui Neptun în tot acest scenariu? Ideologia şi religia au avut un rol-cheie. În Siria se confruntă cel puţin două curente religioase musulmane (sunniţi, şiiţi), împărţite în facţiuni moderate şi radicale (alawiţi, druzi, maroniţi, etc.). Religia şi ideologia sunt subiecte corelate foarte strâns cu semnificaţiile lui Neptun. Din toată această evoluţie descrisă mai sus a rezultat criza umanitară, manifestată prin exodul unor mase enorme de oameni, care s-au deplasat către ţările vestice ale Europei, pentru a scăpa de război, moarte, austeritate, terorism, dictatură.
Profilul refugiatului din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord este foarte neptunian: traversează o mare (Egee, Mediterană), în condiţii primejdioase, uneori murind în această încercare; are un statut de marginalizat în ţara europeană în care ajunge; petrece mult timp la graniţele ţărilor, înconjurat de garduri de sârmă ghimpată, poliţişti de frontieră agresivi; uneori este alungat, expulzat, retrimis în ţara de origine; petrece mult timp în locuri izolate (tabără sau lagăr de refugiaţi); este abuzat de traficanţi, pierde şi puţinele mijloace materiale pe care le deţine (deci este jefuit) sau este constrâns la fapte ilegale (gen trecere frauduloase de frontieră), etc.
Energia lui Neptun este, prin urmare, doar una, având aceleaşi puncte de reper. Rămâne însă la alegerea fiecăruia dintre noi modul în care dorim să manifestăm această energie – în aspectele sale de apogeu, de vârf, foarte subtile (cu nuanţe de sacralitate sau sfinţenie) sau în aspectele sale prozaice, aşa cum le întâlnim în lumea de astăzi.
Într-un fel sau altul, ne confruntăm toţi cu misterul (cu „ceaţa”) lui Neptun (căci fiecare avem această planetă în una dintre casele astrogramei natale) şi fiecare pătrunde acele văluri mai mult sau mai puţin, unii chiar într-o manieră totală.
Ţie, dragă cititorule, îţi adresez întrebarea finală a acestui articol: „Cum se manifestă în viaţa ta energia planetei Neptun?” Te încurajez să reflectezi pe marginea astrogramei tale, să te autodescoperi şi să manifeşti în deplină cunoştinţă de cauză, atât în viaţa ta cât şi în vieţile celorlalţi, ceea ce îţi doreşti tu de la planeta Neptun!