G-4DHF8L3Q06
Andreea TalmazanPsiho-astroSerial: Inconștientul zodiilor (A. Talmazan)

Zodiile și inconștientul individual: Rac

Foto: Andres Thor
Foto: Andres Thor

În călătoria sa prin Zodiac, Spiritul întâlneşte în Rac pentru prima dată lumea complexă a emoţiilor, pe care este necesar să le cunoască, să le identifice, să le pună în legătură cu evenimentele pe care le trăieşte în relaţie cu ceilalţi şi, nu în ultimul rând, să înveţe să le conţină, să le gestioneze. Racul este zodia asociată cu mama şi cu familia de origine, astfel încât frustrările şi angoasele primordiale ale fiecărui individ sunt în legătură cu relaţia pe care o are cu mama şi cu tot ceea ce trăieşte ea la nivel emoţional, cu tot ce a moştenit la rândul său de la părinţii ei.

Inconştientul nativului Rac este dominat de fuziune. Tendinţele pulsionale sunt orientate spre a lua în stăpânire emoţională lumea înconjurătoare, astfel încât să creeze, să menţină şi să perpetueze o stare de siguranţă afectivă. Nativul Rac este în relaţie fuzională cu mama sau cu persoana care îl are în grijă. Orice despărţire care intervine pe parcursul vieţii, indiferent de vârsta biologică, îi declanşează o stare regresivă, însoţită de stări depresive cu diferite grade de intensitate. Racul este în siguranţă câtă vreme are emoţii şi le poate trăi şi exprima. Preia cu uşurinţă trăirile celorlalţi sau, prin manifestarea intensă a propriilor conflicte, îi atrage pe cei din jur într-un univers puternic emoţional, în care el guvernează şi îi conduce. Dacă mediul îi respinge tendinţele de fuziune, declarându-şi independenţa sau nevoia de a trăi propriile conflicte, Racul devine rece, distant şi, nu în ultimul rând, extrem de crud. Îşi blochează universul interior pentru sine, iar pentru lumea exterioară, în special faţă de persoanele în care a investit afectiv, devine sarcastic, nemilos, răzbunător şi extrem de rece.

Racul trăieşte o permanentă angoasă de separare, considerând despărţirea, fie ea și pentru o scurtă perioadă de timp, un abandon. Refugiul principal în faţa acestui pericol sunt fantasmele şi reveriile. Nativul se adânceşte într-un process în care îşi făureşte o lume sigură din punct de vedere emoţional, pe care ulterior caută să o reproducă în plan material. Lumea sa fantasmatică este vie, extrem de colorată şi plină de entităţi rupte parcă din poveştile universale ale omenirii.

Ca şi nativul Taur, dar diferit din punctul de vedere al fondului, al cauzei, și Racul se teme de schimbare şi are tendinţa de a merge pe căi bătătorite. Până să scoată sau să introducă ceva din universul său afectiv, trece printr-un proces răvăşitor de analiză a emoţiilor, observă ce fel de emoţii îi trezesc în primă fază gândurile şi imaginile legate de această schimbare. Foarte greu ia hotărârea de a-şi înfrunta frica prin acţiune. De obicei manipulează emoţional mediul, astfel încât acesta să atingă o formă cât mai apropiată de reveriile sale pline de siguranţă.

Răzbunarea specifică zodiilor de apă nu este prezentă într-o formă crudă, neelaborată, cum este în Scorpion sau în Peşti. Conştient sau nu, este îndreptată împotriva celuilalt. Chiar dacă nu este capabil de acte de cruzime extremă, aşa cum este Scorpionul spre exemplu, se va manifesta suficient de zgomotos şi de abrupt, mizând prin structură, pe impactul emoţional pe care îl are asupra celorlalţi. Adultul se comportă, la un alt nivel şi cu alte metode, ca un bebeluş care încearcă să atragă atenţia asupra sa. Deşi prezintă o imagine candidă, înduioşătoare, aproape neputincioasă, privindu-te fix în ochi, aşteaptă să te apropii suficient de mult încât să te rănească, întocmai precum face bebeluşul cu sânul mamei care a întârziat să vină să îl hrănească.

Viaţa onirică a nativului Rac este intensă, tocmai datorită elementului apă asociat cu lumea emoţională. Visele sale sunt reale şi profunde, încărcate cu imagini simbol şi cu o varietate de elemente reale sau fantasmatice care se întrepătrund şi se suprapun, astfel încât procesul de interpretare a lor este unul elaborat şi care pare să nu se încheie niciodată.

Principalele mecanisme de apărare ale nativului Rac sunt identificarea proiectivă, fantasmele şi stările de reverie, sublimarea. Racii sunt nişte artişti desăvârşiţi cu condiţia să găsească cea mai bună metodă de exprimare a lumii lor interioare. Opera lor trebuie să fie concretă şi expusă de aşa manieră încât să poată trezi în ceilalţi emoţii intense.

Felul în care se poate elibera un nativ Rac de teama primordială de abandon este indicat, în harta natală, de poziţia Lunii şi de aspectele pe care aceasta le formează cu alte planete. În hărţile altor nativi, casa care este ocupată de Rac, precum şi prezenţa altor planete aici, poate indica domeniul în care persoana tinde să fuzioneze cu obiectele lumii exterioare, cu persoanele apropiate.

 Andreea Talmazan

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close