Zodiile și inconștientul individual: Pești
Încep acest articol, ultimul din seria „Zodiile şi inconştientul individual” privind cu nostalgie, ca un nativ Peşti, înapoi, spre anul trecut, când a demarat acest proiect. Fac introducerea astfel întrucât sentimentul pe care îl trăiesc este specific zodiei, anume acela de „timeless”.
Uitându-ne la mandala pe care o reprezintă astrograma ştim că începutul este în Berbec, iar sfârştiul este în Peşti, dar totodată, nu există început şi nici sfârşit în acest cerc încărcat de simboluri şi semnificaţii. Este o roată fără sfârşit, un spaţiu fără timp, deşi de fiecare dată când priveşti o hartă astrologică vezi mereu ceva nou. Acest timp nedefinit, fără început şi fără sfârşit, este specific Peştilor. Marele ocean se întinde spre zarea fără margini, trecând dincolo de graniţele lumii şi ale minţii, într-o expansiune lipsită de agresivitate, dar menită să cucerească universul, tinzând spre o simbioză desăvârşită.
Păstrând în minte Infinitul, încercăm să desluşim ce se poate ascunde în inconştientul zodiei ce este asociată, pe de o parte, cu misticismul şi conceptele de iertare şi sacrificiu, iar, pe de altă parte, cu iluziile, fantasmele şi consumul de stupefiante şi alcool. Este de presupus că orientarea spre misticism, şi, în special, spre latura creştină a lumii spirituale, vine dintr-o imagine de sine a unui conducător cu suflet bun, care prin puterea sa de sacrificiu îi salvează pe cei din jur. Profunzimea şi deschiderea sufletească, specifică nativului Peşti, par să depăşească graniţele individualităţii. Eul său tinde să intre în simbioză cu celelalte Euri, iar graniţele sunt volatile, aşa cum zarea nu cuprinde capătul oceanului, iar ochiul nu cuprinde universul. Lipsa acestor graniţe poate fi consecinţa unui Eu slab, aflat sub dominaţia unui Supraeu moral dezvoltat defectuos, fiind mult prea flexibil, plastic, diferit de Supraeul Săgetătorului care este ancorat într-un principiu sau o filosofie, într-o morală conectată la realitate. Bunătatea şi altruismul exagerat, nelimitat al Peştilor, semn al unei tendinţe de a evita ce este rău, agresiv, sunt indicatori ale unei slăbiciuni şi imaturităţi psihice, a unei incapacităţi de conţinere a propriilor tendinţe distructive.
Nativul Peşti poate dezvolta o capacitate uimitoare de a suferi. Suferinţa devine o valoare, iar cuantificarea acesteia determină gradul său de moralitate. Astfel, cu cât mai mare este suferinţa, cu atât îşi întăreşte imaginea, autocreată, de salvator, de mântuitor. Obişnuit să gestioneze propria durere, prin transformarea ei într-o calitate, nativul, prin lipsa graniţelor şi a limitelor în raport cu lumea înconjurătoare, preia şi suferinţa celor din jur, în încercarea de a tămădui rănile prin sacrificiul de sine. Această orientare obsesivă spre exterior, nevoia de a vindeca şi de a prelua suferinţa celorlalţi, îl împiedică să se întoarcă spre sine, spre o cunoaştere reală a propriei fiinţe. Pe de altă parte, fuga de sine şi Eul slab al nativului îl împing spre o identificare cu cei din jur, trăindu-le viaţa şi experienţele. Este modul prin care dă sens vieţii sale, confundând slăbiciunea individualităţii sale cu toleranţa, iubirea faţă de semeni şi empatia. Pentru el, a fi empatic reprezintă identificarea simbiotică cu ceilalţi. Această identificare cu celălalt, o lipsă de distanţare care face ca limitele dintre Eu şi celălalt să dispară, îl face să fie incapabil de a fi într-o relaţie, de a fi un partener de cuplu. Devine adesea victima partenerilor, pentru că este incapabil să îşi imagineze răul. În spatele acestei situaţii, îmbrăcate cu haina martirului, se poate află plăcerea masochistă de a suferi. Angoasa de viaţă pe care o resimte şi uneori comoditatea, plus viziunea despre universalitatea umană, deci a sa, semne ale unei personalităţi slab structurate, îl determină să creadă în adevărul afirmaţiei că poate fi orice, Una cu ceilalţi, proveniţi dintr- Unul singur, Sursa, dar nu poate fi el însuşi.
Cu aceasta imagine de ansamblu a ceea ce poate popula inconştientul nativului Peşti ne putem explica nevroza de angoasă pe care o manifestă aceştia, în diferitele sale forme de fugă de sine însuşi, până la „fuga în boală”. Astfel, conversia devine principalul mecanism de apărare al acestui nativ. Ipohondria, specifică zodiei, este o manifestare a spaimei de a se confrunta cu propriul sine. Afecţiunile psihosomatice ale nativului Peşti indică nu doar emoţiile pe care le trăieşte acesta, cât mai ales natura conflictului interior de care fuge. Ca orice alt semn de apă, şi natura Peştilor este una depresivă. Însă, dacă la Rac este un simptom al anxietăţii de separare, iar la Scorpion este legată de pulsiuni reprimate, la Peşti depresia este slab conturată, deci greu de exprimat. Melancolia, aşa cum a descris-o Freud, este ilustrată de această stare depresivă a nativului acestei zodii. El duce un doliu după ceva ce a pierdut, fără să poată numi acel obiect pierdut, care cel mai probabil este slăbiciunea propriului Eu.
Îmi vine în minte o discuţie aprinsă ce s-a născut, într-un mediu academic, pe tema altruismului. S-a formulat ipoteza că o viaţă dedicată celorlalţi, sub haina largă şi protectoare a altruismului, poate indica o formă de patologie. Şi în unele medii spirituale un altruism exagerat este considerat o mască pentru un egoism exacerbat. Dar forma patologiei indicată de altruism dus la extrem poate fi exact această infantilitate a Eului, lipsa graniţelor dintre lumea interioară şi lumea exterioară, care poate duce, în unele cazuri, spre manifestări psihotice, la halucinaţii şi deliruri. Freud spunea că diferenţa dintre sănătatea şi boala psihică, nu este una de conţinut ci una de grad. Pornind de la această afirmaţie, este de presupus că altruismul excesiv, adică renunţarea la propria viaţă pentru a-i salva pe ceilalţi, poate indica o afecţiune psihică, o patologie.
Revenind la nativul Peşti, această tendinţă de a fugi de sine poate avea ca şi consecinţă izolarea în consumul de alcool sau de substanţe halucinogene, care au ca rezultat o decădere a individului. Incapacitatea de a face faţă realităţii înconjurătoare şi de a se identifica cu răul din lume, precum şi refuzul celor din jur de a mai fi sursă de suferinţă şi durere. Alcoolul şi substanţele îi oferă refugiul confortabil al fantasmelor.
Cum spuneam mai sus, principalul mecanism de apărare întâlnit la nativii Peşti este conversia, adică deplasarea în corp a conflictelor interne şi a afectelor asociate acestora. Afecţiunile psihosomatice reflectă nu doar natura conflictului, cât şi gradul de intensitate. Cu cât mai mare este acesta, cu atât suferinţa fizică este mai intensă. Un alt mecanism de apărare, sugerat şi de ideograma zodiei, este clivajul (scindarea Eului ), care devine manifest în principal atunci când, în încercarea de a se apăra în faţa unui mediu abuziv, care încearcă să îl modeleze într-o direcţie care aduce atingere convingerilor sale de natură mistică, nativul adoptă o atitudine total opusă celei de empatie şi de vindecare. Astfel, individul sensibil, bun, gata să se sacrifice pe altarul suferinţei universale, devine distant, opac, rece „ca gheaţa”. Identificarea cu victima şi cu idealul salvatorului sunt, de asemenea, mecanisme care îl ajută să funcţioneze în societate, conform structurii sale interne. Refugiul în fantasmă poate avea ca şi consecinţă delirurile, în special în cazurile extreme, când sunt posibile dezvoltări psihotice. În aceste cazuri sunt prezente halucinaţiile religioase, identificările cu diferiţi martiri sau personalităţi religioase.
Caracteristicile zodiei Peşti se regăsesc la fiecare dintre noi şi se manifestă funcţie de harta natală. Evidente în manifestare sunt, însă, la cei cu Soarele, Ascendentul, Luna sau alte aspecte puternice în această zodie. Domeniile de viaţă în care pot fi prezente sunt indicate de casa care cuprinde Peştii în harta natală. Căile de vindecare, care pot duce la o creştere şi întărire a Eului, deci începerea unui proces de individuaţie, pot fi date de Neptun, ca şi guvernator al zodiei, dar în special de Jupiter, în calitatea de guvernator tradiţional al acesteia. Influenţa neptuniană poate fi înşelătoare, mai ales dacă planeta este prost aspectată. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul lui Jupiter, însă la un grad mai mic, având, totuşi, o capacitate de vindecare mai mare.
