G-4DHF8L3Q06
Mihaela DicuV.I.P.

Regele Charles al III-lea

Aflat în cea de-a șaptezeci și treia toamnă a vieții (cu bătaie spre cea de-a șaptezeci și patra), Prințul Charles a ajuns ceea ce a fost antrenat întreaga viață să fie: Regele Charles al III-lea.

Nu are o misiune ușoară. Domnia lui vine după cea a Elisabetei a II-a, o regină mult-îndrăgită și respectată, a cărei uluitoare longevitate în funcție (șaptezeci de ani și jumătate) face ca pentru mulți ea să se confunde cu însăși ideea de monarhie britanică. Există voci care se întreabă cum va face Charles față îndatoririlor de rege, dacă va reuși să câștige încrederea și inima poporului său, considerația celorlalte capete încoronate și a șefilor de stat și de guvern din întreaga lume, așa cum a făcut-o mama sa.

La vârsta asta, noul rege vine cu o istorie de viață în spate. O istorie din care oamenii tind să rețină mai ales ceea ce i-a frapat.

Mulți au să-i reproșeze lui Charles relația cu Diana, uitând două lucruri:

  • că, de fapt, a iubit cu adevărat o singură femeie întreaga lui viață, iar cu Diana a trebuit să se căsătorească doar fiindcă cerințele Coroanei impuneau anumite condiții celei care avea să îi aducă pe lume copiii, viitorii moștenitori ai tronului;
  • că Diana a făcut tot cea a putut ca să se pună în avantaj și să îl pună pe el într-o lumină proastă, inclusiv spălându-și rufele în public, în interviuri televizate, fără să îi pese că alterează imaginea viitorului rege, a tatălui copiilor ei și, în ultimă instanță, a Casei Regale. Și că, în esență, ea a fost cea care nu a izbutit să se comporte la nivelul responsabilităților și ținutei pe care le impuneau poziția ei, să facă față situațiilor inconvenabile cu discreție și eleganță. Cum a făcut-o, de pildă, în multe momente din viață, regina Elisabeta a II-a. Dar deh, temperamente diferite, stofe diferite…

Lui Charles i s-a mai reproșat și faptul că a arătat un viu interes pentru chestiuni care țin de politică (vezi corespondența cu Tony Blair), în timp ce se presupune că monarhul trebuie să fie complet imparțial, să nu intervină în niciun fel în treburile guvernului. Dar… chiar credeți că regina Elisabeta nu a intervenit niciodată? Eu cred că a făcut-o, când a fost nevoie. Dar la fel, în stilul ei, foarte diplomat și discret.

Și mai sunt unii care văd în Charles mai degrabă un fermier pasionat, interesat de culturile sale organice și de animalele crescute natural, în fermele pe care le are Anglia sau România, decât un adevărat monarh.

Dar indiferent de ce i se reproșează și de cât de ciudat li se pare unora să îl vadă rege, am convingerea că Charles al III-lea se va situa la înălțimea poziției în care se află. Și iată câteva argumente:

Regele Charles al III-lea este un Scorpion, cu Pluto în Ascendent. Este profund, dedicat și cu simțul misiunii. Este un perfecționist și se va strădui să facă lucrurile cât se poate de bine.

Soarele este în casa a IV-a, iar Luna este în casa a X-a. Asta înseamnă că este patriot, își iubește poporul, are respect pentru tradiție.

Dacă e să ne uităm la cât de puternică e Luna, aflată în exaltare, triplicitate și hayz, ar trebui să se bucure de popularitate și de prețuirea poporului. Luna e prea puternică, nu se poate altfel, ar fi chiar neobișnuit să nu se întâmple așa. Că se întâmplă mai târziu nu e de mirare, Luna fiind conjunctă cu unul dintre noduri, ceea ce îi dăunează. În paranteză fie spus, că tot a venit vorba de Luna în Taur, această poziție în nativitate masculină aduce deseori scandaluri legate de femei (vezi și Bill Clinton, Diego Rivera, ba chiar Harry, Duce de Sussex). În ceea ce privește însă popularitatea, forța Lunii trebuie să se manifeste până la urmă.

Și încă ceva: fiindcă avem o naștere nocturnă, Luna este luminătorul predominant. Cu luminătorul predominant în casa a X-a, pozițiile de autoritate sunt privilegiate.

Ascendentul în Leu spune multe despre onoare, onestitate și scopuri nobile. La fel și stăpânul hărții, Marte[1]Vezi detalii în următoarea notă de subsol., în Săgetător, în semn de foc. Conjuncția stăpânului hărții cu Jupiter aduce, de asemenea, bune intenții, generozitate, un spirit pozitiv și nevoia de obiective mărețe. Conjuncția Marte-Jupiter în sine este proprie celor ce biruie, victorioșilor.

Că are simțul datoriei ne mai arată și casa a VI-a în Capricorn, iar că își îndeplinește sarcinile cu meticulozitate și hărnicie, ne arată stăpânul casei a VI-a, Saturn, în Fecioară.

În sfârșit, stăpâna casei a X-a, Venus, este în domiciliu, nederanjată de niciun aspect advers de la vreo malefică, ba chiar ușor susținută prin sextil de Marele Benefic, Jupiter.

Analiza hărții natale poate merge până la cele mai fine detalii și se poate întinde pe multe pagini, dar, deocamdată, mi-am propus să aduc în discuție doar câteva argumente pentru care cred că Charles al III-lea se va descurca onorabil cât îi va fi dat să rămână pe tron.

Spuneam mai devreme că regele Charles al III-lea nu are o misiune ușoară, din cauză că va fi mereu comparat cu mama sa, regina Elisabeta a II-a. Dar știți ce? Charles SEAMĂNĂ uimitor de mult cu mama sa.

Cum? Puteți vedea comparând cele două hărți de mai jos (mama în stânga, fiul în dreapta) și examinând tabelul care înfățișează asemănările dintre hărțile lor natale.

ELIZABETH II CHARLES III
Soarele în Taur Luna în Taur
Luna în Leu Ascendentul în Leu
Stăpânul hărții (al AS), Saturn, în Scorpion Soarele în Scorpion
Soarele în casa a V-a Stăpânul hărții, Marte[2]Cei patru piloni de bază ai unei hărți sunt Soarele, Luna, Ascendentul (AS) și stăpânul AS, care în mod normal este  stăpânul hărții. În cazul AS în Leu, stăpânul AS este Soarele, … Continue reading, în casa a V-a
Stăpânul hărții, Saturn, în casă norocoasă (a XI-a, Agathos Daimon), în bucuria lui Jupiter Stăpânul hărții, Marte, în casă norocoasă (a V-a, Agathe Tyche), conjunct cu Jupiter
Casa a X-a în semn venusian (Balanță) Casa a X-a în semn venusian (Taur)
Stăpâna casei a X-a, Venus, în demnitate (exaltare, Pești) Stăpâna casei a X-a, Venus, în demnitate (domiciliu, Balanță)
Stăpâna casei a X-a, Venus, în casa a III-a Stăpâna casei a X-a, Venus, în casa a III-a
Conjuncție Marte-Jupiter (în casă succedantă) Conjuncție Marte-Jupiter (în casă succedantă)
Mercur în casa a IV-a Mercur în casa a IV-a
Pluto în casă angulară (VII) Pluto în casă angulară (I)
Pars Fortunae în casă angulară (X) Pars Fortunae în casă angulară (VII)
Nodurile Lunii în case angulare (I-VII) Nodurile Lunii în case angulare (X-IV)
Născută pe Lună în creștere Născut pe Lună în Creștere

Concluzii:

  1. Există multe și diverse similitudini între cele două hărți
  2. Analizând cele patru dominante ala hărților natale, Soare, Lună, Ascendent, stăpânul AS/stăpânul hărții, se observă că ambii au puternice trăsături de tip Taur, Scorpion, Leu, trei semne fixe puternice, tenace, realizatoare, responsabile, rezistente, pe care te poți baza, dar care nu prea iubesc schimbarea, decât dacă sunt ele cele care o provoacă, iar asta doar din motive temeinice.
  3. Alături de cele patru dominante identice, apare o a patra, complet diferită:
    – de tip Capricorn la regina Elisabeta a II-a (Ascendentul în Capricorn)
    – de tip Săgetător la regele Charles al III-lea (stăpânul hărții în Săgetător)

Este de așteptat, așadar, ca regele Charles al III-lea să fie mai puțin conservator decât regina Elisabeta a II-a, mai, deschis, mai avântat, mai dornic să se implice în lupta pentru niște cauze în care crede. Ecologia este una – Charles și-a început campania încă din anii ‘70, când mai nimeni nu auzise de ecologie. Dar mai sunt și vor fi, cu siguranță, și altele. Și cred ca nu va putea sta prea departe de politică. Își va promova convingerile cu elanul și ardoarea stăpânului hărții conjunct cu Jupiter în Săgetător. Nu toate îi vor reuși. Va întâmpina opreliști și întârzieri, cum i s-a întâmplat mereu, căci Saturn face un careu superior la conjuncția Marte-Jupiter. Dar va avea cu siguranță și victorii. Jupiter, Marele Benefic, e în domiciliu și în triplicitate, iar conjuncția este într-o casă norocoasă și eficientă. O conjuncție care aduce victorie…

MIHAELA DICU,
membru fondator și președinte AAR, senior editor Astrele

Despre Mihaela


Note

Note
1 Vezi detalii în următoarea notă de subsol.
2 Cei patru piloni de bază ai unei hărți sunt Soarele, Luna, Ascendentul (AS) și stăpânul AS, care în mod normal este  stăpânul hărții. În cazul AS în Leu, stăpânul AS este Soarele, deja unul dintre cei patru piloni,  așa că se merge un pas mai departe, iar stăpânul hărții devine dispozitorul Soarelui, adică stăpânul zodiei în care se află Soarele.
Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close