John Frawley – Ce înseamnă tradiția în astrologie? (partea a II-a)

[Citește aici prima parte.]

Diferența dintre ceea ce e și ceea ce nu e tradițional este percepută adesea sub forma unei diviziuni temporale. Lucrurile vechi sunt tradiționale; lucrurile noi nu sunt. O astfel de abordare este greșită – lucru de care îmi dau seama mult mai clar acum decât atunci când scriam ”The Real Astrology”.

Astrologia tradițională nu s-a încheiat într-un moment anume din secolul al XVIII-lea. Este bine mersi și astăzi. O carte precum ”The Horary Textbook”, de exemplu, nu este literatură secundară, nu este o carte despre tradiție. Este o parte vie a tradiției, la fel ca orice altă scriere aparținând unor decedați iluștri.

Și nu este adevărat nici că un text scris cu mult timp în urmă ar face parte din tradiție. Tradiția occidentală a astrologiei este o tradiție monoteistă. Este astrologia evreilor, creștinilor și musulmanilor. Ca atare, stă în fața și împotriva oricărei astrologii înrădăcinate în relativism. Astrologia egipteană, astrologia elenistică, astrologia vedică, astrologia practicată în general astăzi: ele nu fac parte din tradiția occidentală a astrologiei ci, din cauza filozofiilor în limitele cărora sunt încadrate, au o legătură mult mai strânsă între ele decât cu această tradiție.

Asta are mult de-a face cu motivul pentru care astrologia elenistică este întruchiparea acceptabilă a tradiției în ochii atâtor astrologi. Da, grecii au scris o mulțime de cărți și au avut decența de a pune cu litere mari titlul „Astrologie” pe coperta întâi, în loc să ne facă să citim printre rânduri pentru a găsi astrologia, cum se întâmplă cu multe alte lucrări. Dar am unele bănuieli că entuziasmul pentru vechii greci are legătură cu imaginea unei societăți care pare, în multe feluri, nu foarte diferită de a noastră – anumitor autori moderni le-ar plăcea destul de mult un loc de muncă la biblioteca din Alexandria. Aceasta a dus la o supraevaluare a locului elenilor în istorie. Asta a condus la o supra-evaluare a locului vechilor greci în istorie.

De asemenea, este deosebit de important să ne dăm seama că tradiția nu este dorul după o eră apusă, când lucrurile erau mai bune decât astăzi. Există o literatură tradiționalistă în afara lumii astrologiei – autori precum Huston Smith, Coomaraswarmy, Schuon – care promovează o astfel de viziune, iar astrologii tradiționaliști sunt adesea acuzați că o susțin, indiferent cât de puțini sunt cei care fac acest lucru. „A existat cândva o epocă de aur, iar viața a devenit necruțător de haină după aceea.” Fără a avea importanță cu câtă solemnitate intelectuală este exprimată această părere, ea îmi amintește mereu de credința fermă a bunicii mele că civilizația a luat sfârșit atunci când poștașii au încetat să mai poarte pălării. Această abordare este profund netradițională. Este tributară nostalgiei a tinereții pierdute, curentului romantic și idealizării copilăriei; nicidecum înțelegerii a ceea ce este tradiția.

Tradiția este ceva viu. Trăiește și respiră, se mișcă și se schimbă. O tradiție care nu se schimbă este moartă; și ce interes ar mai avea pentru noi, altul decât cel de piesă de stearpă arheologie intelectuală? Această schimbare este cea la care se referă Biserica Catolică prin sintagma „lucrarea Duhului Sfânt”. Aceasta nu este o abstracție teologică, ci recunoașterea faptului că o tradiție, aidoma unui om, poate să crească în înțelepciune. Lucrurile se învață, lucrurile se realizează. Creștem.

Venind dintr-o altă direcție decât această literatură tradiționalistă, teologul Josef Pieper scrie că tradiția trebuie transmisă exact așa cum a fost primită. Asta este tot o eroare. Dacă tradiția ar fi un artefact material, afirmația ar fi, desigur, adevărată: dacă o moștenesc pe Mona Lisa de la tata, am datoria să o transmit fiului meu fără a-i mai adăuga alte înfrumusețări. Tradiția nu este un artefact material. Trebuie să se schimbe, trebuie să fie schimbată. Este vital însă ca aceste schimbări să îi conserve întotdeauna esența pură. Atâta timp cât această esență se păstrează, atâta timp cât adevărul său filosofic nu devine corupt, nu alunecă într-un relativism ușor pentru a se potrivi tendințelor contemporane, forma exterioară a tradiției trebuie să se adapteze cerințelor vremii; altfel devine doar un anacronism. Astrologia tradițională nu este o dramă istorică! Ideea că ar trebui să respectăm strict această autoritate din trecut este la fel de ridicolă ca și filmele cu sabie și sandale, unde Dl. Pectorali și Bicepși se înfășoară într-un cearceaf și face pe cetățeanul Romei antice.

Ideea de a căuta perfecțiunea în trecut (a existat odată perfecțiune, după care ne-am îndepărtat de ea) nu este altceva decât imaginea în oglindă a ideii că va exista perfecțiune în viitor, doar dacă putem să adunăm laolaltă destul de multe lucruri noi: să descoperim suficient de multe planete noi, de exemplu. Povestea Turnului Babel ar trebui să ne convingă de falsitatea acestei idei a perfecțiunii create de om în viitor. Dar când îi vedem pe cei care caută autoritatea în trecut dându-și unii altora în cap cu volumele lor grele, vedem că întoarcerea în trecut ne conduce la fel de sigur către Turnul Babel.

Cred că atitudinea noastră față de tradiție nu trebuie să fie nici cea de a încerca să o retrimitem în trecutul ei și nici cea de a încerca să o recreăm în viitor, ci de a o înțelege în prezent. Această înțelegere sporită nu va veni din citirea multor cărți, ci din schimbarea treptată a percepțiilor, astfel încât să vedem ce ni se înfățișează dinaintea ochilor, nu doar manifestările propriului eu. Acest lucru necesită dorința de a ne schimba pe noi înșine, astfel încât să putem înțelege, nu zelul de a schimba astrologia pentru a putea fi înțeleasă. Din acest motiv, cuvintele cu care Ibn Ezra își începe manualul sunt cele mai importante cuvinte scrise vreodată despre astrologie: ”Începutul înțelepciunii este frica de Domnul.” Aceasta este inima tradiției astrologice occidentale.

Fiindcă asta este alinierea geografică de bază: acolo sus este Creat-orul; noi suntem creat-urile lui și, prin urmare, există o relație necesară între noi. Ăsta este acel fundamental „Ești aici” al hărții astrologice. Nu contează cât este de elaborată harta pe care o realizăm, câte planete noi aruncăm în ea sau câte tehnici vechi ne dezgropăm: dacă nu-l avem pe „Ești aici”, harta este inutilă. E clar că multe dintre aceste inovații – indiferent dacă sunt importate din viitor sau din trecut – sunt o încercare de a compensa exact absența acestui „Ești aici”.

Adevărul nu se află înapoi acolo undeva, nici înainte acolo undeva, ci doar, mereu și mereu, acolo sus.

De-asta imaginea astrologului tradiționalist arată astfel.