John Frawley – Cum să-nvingem timpul. Măsurarea timpului cu astrologia orară

Articol scris și publicat de John Frawley în revista The Astrologer’s Apprentice (”Ucenicul Astrologului”), nr. 20.

Într-o zi, mi-a intrat în atelier un client bine dichisit, aducând cu sine o găină dolofană drept plată. ”Ce-aș vrea eu să știu”, zise el, în timp ce-i ofeream un loc în cabinetul de consultații, ”este, voi muri?”.

Nici bine n-am apucat să-mi frec mâinile, bucuros să-ntocmesc harta, când, spre dezamăgirea mea, m-am și trezit.

Asta-i mereu realitatea cu orara, clienții nu vor doar predicții, ci predicții încadrate în timp. Și de aici începe frecușul.

Găsirea evenimentului în sine este, de obicei, partea ușoară; încadrarea lui în timp este mai dificilă, treabă ce reiese limpede la o atentă cercetare a operei lui William Lilly. Îl vedem bâjbâind, iar și iar, după un răspuns plauzibil, ajutându-se fie de o informație confidențială, fie de solicitant, care îl asistă până ce schimbul de idei scoate la iveală un rezultat fezabil. Se întâmplă ca spectaculosul răspuns, în care data evenimentului este anunțată cu surle și trâmbițe, indiscutabil de clar, să vină; dar cel mai adesea nu. În orară, încadrarea exactă în timp a unui eveniment apare ambalată în prudență și probabilitate.

Ceea ce-i deopotrivă salutar și inevitabil. Pe de-o parte, asta ține sub control ego-urile în expansiune ale astrologilor debutanți; pe de alta, când ne uităm la timp, ne uităm la însuși materialul din care astrologia noastră este făcută – privind, ca să zicem așa, nu atât la fața ceasului, unde apar evenimentele care marchează timpul, cât la însuși mecanismul ceasului – pătrunderea timpul trebuie să fie mai dificilă decât simpla urmărire a unor evenimente.

Concluziile privind natura timpului, spre care ne conduce o practică atentă și verificabilă a astrologiei, nu sunt cele mai neînsemnate beneficii pe care le obținem din faptul că ne îndreptăm atenția spre știința cerului. Două lecturi-cheie spre care l-aș putea îndrepta pe cititorul curios sunt: ”Mitul lui Er”, al lui Platon, de la finalul Republicii, și Anacronismul timpului (Norwich, 1994), al lui Iain Mackenzie, o lectură grea, dar care, c-o logică ascuțită, ne lămurește conceptele cu care trebuie să operăm. Dar aici, ne îndreptăm atenția departe de gratiile închisorii noastre, către scopul imediat, mai practic, de a găsi răspunsul în hartă.

Metodă

Presupunem că am întocmit orara1 și am conchis că va exista un eveniment. Concluzia va fi de obicei relevată de un aspect între două planete; ocazional de o planetă care aplică la o cuspidă sau, deși mai rar, chiar vice versa. Însă, în aspectele de la planetă la cuspidă nu ne putem încrede că vor arăta un eveniment, decât dacă planeta care semnifică obiectul întrebării aplică spre cuspida solicitantului2. Indiferent ce spune Lilly, aplicația planetei solicitantului3 la cuspida casei care semnifică obiectul întrebării tinde să indice mai degrabă dorința decât împlinirea acesteia, și nu e de încredere – decât dacă evenimentul este mai mult sau mai puțin sigur. Adică, ”Voi obține postul?”, cu stăpânul casei întâi aplicând la MC: dorință; ”Când voi obține postul?”, cu stăpânul MC aplicând la cuspida casei întâi: certitudine.

Hărțile care se comportă cel mai frumos arată un eveniment trecut, care poate fi datat. Acestea nu sunt atât de frecvente, dar sunt primite cu încântare ori de câte ori apar. Să presupunem că întrebarea este ”Când mă voi recăsători?” și știm că solicitanta a divorțat în urmă cu trei ani. Harta îl arată pe semnificatorul ei separându-se de Marte, semnificatorul natural al divorțurilor. Dacă e la y grade separat de Marte, știm că y = 3 ani. Așadar, dacă aplică acum la un aspect cu stăpânul casei a șaptea, semnificatorul viitorului soț, aspect care va deveni perfect în două grade, concluzia e simplă: te vei recăsători în 2 x 3 = 6 ani. E ca și cum harta ar purta cu sine propria-i unitate de măsură, din moment ce am putea găsi măsura marcată pe hartă. Concluziile la care ajungem folosind-o sunt deosebit de precise și de credibile.

Puține sunt însă hărțile care prezintă asemenea evenimente trecute. Ori, în principiu, presupunând că toate ar trebui s-o facă, puține sunt cele care o fac cu suficientă claritate încât să fie utile. Așa că trebuie să găsim altceva – și de aici treaba începe să se complice. Din motive ce nu pot fi pătrunse, invariabil cursanții prezintă o rezistență formidabilă, mai puternică decât în orice altă chestiune, în a absorbi ceea ce urmează. Am sugera, așadar, ca cei care doresc să lucreze cu aceste idei să-și listeze această pagină și să și-o îndese cu putere în cap, prin urechea stângă, cu ajutorul unei șurubelnițe.

Vom presupune că harta ne arată un aspect aplicant. Dacă nu-l arată, nu avem un eveniment, deci n-are sens să încercăm să măsurăm timpul. Dacă avem un aspect, vom avea un număr de grade între locul în care planetele se află acum și locul în care vor fi când aspectul va deveni perfect. Acest număr este numărul de unități de timp dintre momentul în care întrebarea a fost pusă și data evenimentului. Obținerea acestei informații e partea ușoară! Dar până și asta nu-i chiar atât de simplu de aflat: de regulă, luăm numărul de grade pe care trebuie să-l parcurgă planeta care aplică până să perfecteze aspectul. Așa că ne uităm la gradul în care aspectul se produce, în baza adevărului astronomic cum că planeta la care aplică nu va sta locului și va aștepta ca cealaltă s-o prindă din urmă. Uneori, însă, luăm numărul de grade dintre locul în care se află acum planeta care aplică și locul în care se află acum planeta la care aplică – ca și cum cealaltă planetă stă locului și așteaptă. Ceea ce avem aici, de fapt, nu este un aspect, ci un tranzit.

Exemplu:

Să zicem că evenimentul ne este arătat de Mercur ce aplică spre un aspect cu Marte, și Mercur este acum la 8 grade în semnul său, Marte la 12 grade într-al său. Privind efemeridele, vedem că aspectul se perfectează când ambii sunt în gradul 16 al semnelor în care se află. Mercur va avea de străbătut 8 grade pentru a perfecta aspectul, așadar concluzia noastră va fi că evenimentul va avea loc în 8 ceva: zile, săptămâni, luni, ani, orice. Dar uneori vom presupune că Marte stă pe loc și vom lua numai distanța dintre poziția actuală a planetei, obținând astfel doar 4 grade și deci 4 zile, săptămâni, luni etc.

În consecință, de unde să știu când să mă iau după aspectul adevărat și când să mă iau după tranzit? Nu știu. N-am găsit linii directoare pe care să mă pot baza, nici în manuale, nici în practică. Aș sugera ca unic ghid faptul că, în multe cazuri, unul dintre răspunsuri va căpăta sens în contextul întrebării, pe când celălalt nu. Cred că asta l-am văzut pe Lilly făcând în multe dintre analizele sale – cântărind posibilitățile oferite de client sau de propriile sale cunoștințe despre realitatea situației.

Să presupunem că ne întrebăm ”Când va fi executat Regele?” și găsim că investigația de tip tranzit ne dă 3 zile, iar cea de tip perfectare ne dă 6. S-ar putea să știm că procesul este pe sfârșite și că, odată ce se termină, construirea eșafodului și organizarea chioșcurilor cu hot-dog vor necesita timp. Capătă mai degrabă sens cele 6 zile.

Regula de aur în orice chestiune legată de timp, ca de altfel în orice ține de astrologie, este că nu trebuie să fim perfecți. Ne este permis să judecăm, ”S-ar putea întâmpla în trei zile; dar cântărind toate probele, cred că e mai probabil să se întâmple în 6.”

Avem o piesă muzicală; trebuie să facem cumva să o cântăm. O putem cânta legănat sau direct; indiferent cum, se cheamă că o cântăm. Condiția vitală este să ne învățăm gamele, altfel nu o putem cânta deloc.

Deci: avem numărul de unități de timp; acum trebuie să ne dăm seama care este unitatea potrivită. Aici, Lilly nu face altceva decât să ne bage în ceață. Mai întâi, măsoară timpul cu două cântare diferite; apoi, le țintuiește pe ambele în unități de măsură fixe. Spre exemplu, ideea case angulare=ani nu ne ajută niciun pic. Să presupunem că întrebarea noastră este ”Când va telefona iubitul meu?”; ”ani” nu este un concept relevant. Așa că lăsați-l pe Lilly în pace și ascultați aici!

Fiecare întrebare poartă în sine propriul cadru temporal, dotat cu posibilități de tipul: scurt, mediu sau lung. Pentru o adolescentă lovită de Cupidon care vrea să afle ”Când va telefona iubitul meu?”, varianta ar putea fi minute pentru termen scurt, ore pentru termen mediu și zile pentru termen lung. Pentru o solicitantă mai în vârstă care întreabă ”Când îl voi întâlni pe Alesul Inimii?”, anii ar putea fi varianta cea mai lungă, lunile pentru mediu și săptămânile pentru scurt. Cele trei unități vor fi consecutive: nu vom avea succesiunea minute, luni și ani.

”Da, dar acest presupus cadru temporal ne limitează posibilitățile de interpretare a hărții.” Nu, n-o face. Putem avea o perfectare în mai puțin de un grad, așa că decizia noastră de a opta pentru ani, luni sau săptămâni ca variantă rezonabilă la ”Când îl voi întâlni pe Alesul Inimii?” nu-i retează aripile lui Cupidon. O perfectare în mai puțin de un grad la cea mai rapidă opțiune temporală poate să ne dea chiar ”În această după-amiază!”.

Pentru a decide pe care dintre unitățile de măsurare a timpului s-o alegem, vom considera semnul și casa în care se află planeta care aplică. Ignorați semnul și casa în care se află planeta la care se aplică. Nu, știu că n-ați ascultat: ignorați semnul și casa în care se află planeta la care se aplică. Chiar dacă vă place cum arată, ignorați-le!

În contextul unui cadru temporal rezonabil pentru întrebarea noastră, semnele fixe vor da cea mai lungă unitate de timp, cardinalele cea mai scurtă și mutabilele pe cea medie. Asta-i partea ușoară. Complicația apare când adăugăm casele, deoarece există o contradicție intrinsecă. Ca natură, casele angulare echivalează cu semnele fixe și, prin urmare, indică cea mai lentă unitate de timp. Cadentele – așa cum ne-am și aștepta de la o casă care ”cade”, la propriu – o dau pe cea mai scurtă; succedantele pe cea medie. Combinând casele și semnele vom obține, spre exemplu, lung + lung, ceea ce ar trebui să ne indice cea mai lungă unitate. Sau scurt + scurt, care ar fi cea mai scurtă. Orice altă combinație ne va da unitatea medie.

”Dar nu-i cinstit!”. Așa-i, sistemul e făcut să încline greu în favoarea unităților medii. Probabil asta spune ceva despre natura lucrurilor; dar dacă harta dorește să ne arate cea mai rapidă sau cea mai lentă variantă e destul de capabilă s-o facă.

Acum, referitor la contradicție: casele angulare sunt lente, de felul lor. Dar o planetă într-o casă angulară capătă o demnitate accidentală considerabilă. Demnitatea accidentală crește puterea planetei de a acționa. Dacă acea planetă vrea să acționeze, ei bine, este capabilă s-o facă și e foarte probabil să acționeze rapid. Așadar, casele angulare sunt rapide.

Cheia este cuvântul ”vrea”: problema voinței. Dacă lucrurile decurg conform naturii lor, orice s-ar afla într-o casă angulară va decurge lent. Dacă ceea ce este reprezentat de planeta angulară este, în contextul întrebării, capabil să acționeze și dacă (și numai dacă) recepțiile sugerează că vrea să acționeze, atunci o va face rapid. Această (aparentă) contradicție intrinsecă este motivul pentru care Lilly oferă două tabele aparent contradictorii.

Exemplu: am întrebat ”Când va ajunge cecul?” și l-am găsit pe semnificatorul cecului într-o casă angulară. Cecul nu poate face nimic ca să-și grăbească sosirea. Casa angulară ar sugera unitatea de timp lentă. Pe de altă parte, când femeile asiatice pun întrebarea ”Când îl voi întâlni pe bărbatul cu care mă voi căsători?”, e ceva obișnuit să găsim semnificatorii în case angulare. Odată ce au luat decizia că e timpul să se mărite, pot face o groază de lucruri pentru a grăbi procesul, spre deosebire de Bridget Jones, care nu poate face altceva decât să aștepte până ce Cupidon se va băga în viața ei. Dacă acești semnificatori angulari ne oferă și un aspect aplicant, și dacă recepția acestora ne arată că-și dorește partida (așa cum ne face să credem faptul că plătește pentru a pune această întrebare), putem considera că angularitatea indică o unitate de timp rapidă, pentru că are putere și voință s-o folosească.

Similar, dacă un Napoleon aspirant ar fi să întrebe ”Când voi cuceri lumea?” și i-am găsi semnificatorii în case cadente, chiar și cu un aspect aplicant tot ar trebui să folosim o unitate de timp lentă, deoarece are puțină putere să acționeze.

Suficient de confuzi? Dacă nu, probabil n-ați fost atenți. Haideți să mai aruncăm niște ingrediente în tocană. Ceea ce am obținut până aici este numărul de grade necesar pentru a perfecta un aspect, care ne dă numărul de unități de timp, și combinația semn/casă a planetei aplicante, care ne spune ce fel de unități de timp sunt. Treaba asta va funcționa pe un procent considerabil de hărți. Vă recomand să o folosiți, cu excepția situației în care bunul simț vă spune că răspunsul astfel găsit e greșit.

La unele hărți, considerăm doar semnul planetei aplicante, nu și casa. La care hărți? La hărțile în care considerăm doar semnul planetei aplicante, nu și casa. Mi-ar face plăcere să pot enunța o regulă, dar n-am găsit una. Pur și simplu arată ca niște hărți de tipul ”numai semne”. Cu destulă practică vă veți forma ochiul pentru ele. S-ar putea ca în cele mai multe dintre ele planeta aplicantă să fie într-un semn fix, dar la fel ca și cu ”regulile” empirice ale lui Lilly, această recomandare ar trebui tratată cu prudență.

Numărul de unități de timp, dat de numărul de grade, e supus transformării. Dacă planeta aplicantă se mișcă cu mult mai repede sau mai lent decât viteza sa obișnuită, îi va lua mai mult sau mai puțin timp să parcurgă același număr de grade. Putem, dacă vrem, să ajustăm numărul. Am predicții pe care le-am încadrat în timp cu o precizie inutilă, calculând grijuliu măsura exactă în care planeta este mai rapidă sau mai lentă; deși această demonstrație de virtuozitate ar putea fi un truc amuzant la petreceri, ea nu-și prea are rostul. ”Puțin” e o ajustare suficient de precisă.

N.B. viteza planetei aplicante va afecta – dacă suntem suficient de mercurieni ca s-o luăm în calcul – doar numărul de unități de timp. Nu va afecta și alegerea tipului de unitate de timp. Bunule cititor, te rog să notezi asta de 500 de ori ca să fii sigur că-ți intră-n cap.

Semnele bicorporate4 fac lucrurile să fie mai lente. Frații noștri cu aplecare către psihologie ne vor spune că asta se întâmplă pentru că sunt mult prea ocupate să vorbească, să-și facă griji sau să frecventeze bodegile, în loc să acționeze. Iar asta afectează, la fel, doar numărul de unități de timp, nu felul lor.

În practică, nu e neapărat necesar să luați în considerare acești factori, însă funcționează. Ambiția de a-i spune clientei că îl va întâlni pe Alesul Inimii la 3 minute după ora 10, lunea, în data de 28, nu servește decât ego-ului nostru. ”Pe la sfârșitul lunii” e toată precizia care ni se solicită.

Dacă aspectul se realizează cu o planetă retrogradă, astfel că ambele planete aplică la perfectare, evenimentul se poate întâmpla mai repede decât ar sugera numărul de grade. Cu cât mai repede? De regulă, cu ”puțin”. În astfel de cazuri, cel mai bine este să folosiți numărul de grade pentru a fixa o limită superioară de timp și să spuneți ”Probabil mai devreme de…”.
Dacă harta prezintă două aspecte ce arată că evenimentul va avea loc, acestea, de obicei, și așa cum ar fi de așteptat, indică aceeași perioadă. ”Pe aproape” e destul de bine. Dacă unul, spre exemplu, indică 12 unități și celălalt 3, o corelație de 12 săptămâni = 3 luni e destul de ”pe aproape” pentru a învesti cu încredere predicția. În principiu, ne-am putea aștepta să fie exact congruente; dar o asemenea așteptare ignoră locul pe care-l ocupăm în cosmos. Suntem conștienți de faptul că nici progresiile și nici tranzitele la nativitate nu se manifestă imediat ce au loc; tot așa e și cu gradele de precizie în orară. Dacă planetele ne trimit un înger, îi ia un timp să ne găsească în cețurile lumii generării și coruperii. Corporalitatea noastră grosieră se împotrivește răspunsului instantaneu pe care l-ar putea sugera harta.

Când analizăm hărți orare, am face bine să ignorăm ceea ce credem că ar fi timp real. O greșeală frecventă printre cursanți, pe care o fac indiferent cât de tare ar fi caftiți, este aceea de a se agăța de ideea că dacă efemeridele arată că aspectul se va produce marțea viitoare, și evenimentul indicat de acel aspect se va produce marțea viitoare. Nu, nu este așa! Ceea ce ne arată efemeridele este timpul din perspectiva noastră, care e o iluzie; ceea ce ne arată planetele este o aproximare cât mai corectă, pentru a putea accede cu ușurință la timpul în sine. ”Marțea viitoare” este rareori un răspuns corect la ”Când îl voi întâlni pe Alesul Inimii?”.

Timpul indicat de efemeride devine într-adevăr relevant doar atunci când întrebările noastre se referă la indicii generale despre perioade lungi de timp, sau când vrem să privim dincolo de limitele imediate, impuse de întrebare, pentru a vedea ce s-ar putea întâmpla pe termen lung. Asta o facem adesea pentru a asigura clientul că nu e totul pierdut.

Exemple:

Să zicem că întrebarea ar fi ”Poți să-mi oferi câteva indicii generale despre afacerea mea pentru următoarele câteva luni?” și găsim că afacerea solicitantului este reprezentată de Jupiter, care în trei luni urmează să intre în propriul său semn. Am putea considera că lucrurile vor începe să se îndrepte cam pe atunci. Experiența ne spune că de obicei solicitantul va răspunde ”Ah, da – asta-i imediat după marea expoziție”, sau ceva similar, și că asemenea indicații se vor dovedi precise.

Sau, să presupunem că întrebarea ar fi ”Este acesta cu adevărat bărbatul visurilor mele?” și harta oferă ceva evident de genul ”Ți-ai pierdut mințile?”. Am putea privi în perspectivă, și peste doar câteva luni să vedem semnificatorul solicitantei ieșind din semnul său de detriment și intrând în vreo recepție mutuală interesantă, și astfel adăugăm ”Dar până în toamnă te vei simți mult mai bine în pielea ta, și astfel vei fi capabilă să intri într-o relație ocrotitoare, în loc să culegi scursorile umanității, din pură disperare, cum faci acum”. Sau alte cuvinte care au același efect.

Când analizăm perioadele lungi, trecerea unei planete printr-un semn întreg indică una dintre unitățile de timp naturale, de regulă o lună sau un an. Așadar, spre exemplu, dacă afacerea solicitantului ar fi semnificată de Venus, amplasată acum la 28 Leu, într-o întrebare despre perspective pe termen lung, am putea considera (folosind și alte indicii care concură la asta) ”S-ar putea să simți că ai lumea la picioare în acest moment (Venus peste Regulus), dar intri într-o perioadă delicată (în Fecioară). Următorul an (trecerea prin Fecioară) pare un scenariu despre oportunități considerabile (Venus în triplicitate) care nu se materializează pe deplin (Venus în cădere). Peste toate, în perioada asta, coborâșurile vor fi semnificativ mai dificile decât urcușurile; dar după aceea (Venus intră în Balanță) totul se aranjează de la sine. Așa că strânge din dinți și rezistă până atunci.” Ar fi prostesc să privim dincolo de următorul semn sau de-al doilea, pentru că de o vom face le vom găsi pe toate întâmplându-se tuturor. Și această prospectare trebuie făcută cu moderație: cursanții se arată entuziaști să fugărească planetele prin hartă, de parcă ar fi o tablă de Snakes and Ladders5; unui astfel de entuziasm îi șade mai bine frânt. În cea mai mare parte, ne interesează doar următorul aspect al planetei și nimic mai mult.

Lilly dă câteva exemple în care un tranzit ”în timp real” este semnificativ. Deci dacă Mercur aplică la Jupiter, el nu consideră ”Sunt patru grade până se perfectează; se va întâmpla în patru săptămâni”, ci ”Efemeridele mele arată că acest aspect va avea loc joia viitoare la 3:56; atunci se va întâmpla”. Sfatul nostru pentru cursant este ”Nu încerca asta acasă!”, te rog.

Dacă e musai să vă băgați în așa ceva, vă recomandăm s-o faceți doar în chestiunile secundare. Exemplu: am decis că băiatul, solicitantul nostru, se va căsători cu fata în 6 luni, judecând după cele șase grade necesare pentru ca aspectul să se perfecteze. Observăm că ambele planete sunt în demnități majore ale stăpânului casei ei a patra, indicând că tatăl ei are un cuvânt greu de spus în această chestiune. Observăm de asemenea că la 11:52, vinerea, în data de 28, planeta băiatului tranzitează cuspida casei a douăsprezecea și că există o recepție mutuală între stăpânul casei a douăsprezecea și semnificatorul tatălui fetei. Casa a douăsprezecea fiind casa animalelor mai mari decât caprele, îl sfătuim pe băiat ca la ora 11:52, în 28 a lunii, să meargă la târg, de unde va reuși să cumpere tocmai cămila care va înclina balanța tatălui în favoarea sa.

În privința tranzitelor, să ne ocupăm acum de ideea că dacă ceva din harta orară este conjunct cu ceva din harta natală a solicitantului, harta este ”radicală”6 (orice ar fi însemnând asta). Pun o întrebare despre dragoste și găsesc în orară că Venus este taman peste Ascendentul meu natal. Face asta ca harta să fie radicală? Desigur că nu. Arată că Venus îmi tranzitează Ascendentul, iar eu mă gândesc (surpriză!) la dragoste. Nimic mai mult. Să nu pierdem din vedere că avem de-a face cu un sistem congruent: toate se potrivesc, în cel mai remarcabil de complicat și nesfârșit mod cu putință. Venus pe Ascendentul meu poate să arate că mă gândesc la dragoste – lucru ce reiese din faptul că merg la un astrolog și-l întreb ”Mă iubește?” – dar nu ne spune nimic despre reciprocitatea acestei iubiri. Luate în considerare, asemenea detalii nu fac decât să încurce lucrurile. Toate hărțile sunt ”radicale” și suntem sfătuiți să ținem nativitatea solicitantului departe de orarele sale, altfel acestea nasc monștri.

O situație aparte în care mișcarea ”în timp real” a planetelor poate fi importantă o reprezintă întrebările despre obiecte pierdute. Deseori, în aceste hărți, vom găsi că semnificatorul obiectului este combust: nu poate fi văzut7. Presupunând că toate celelalte elemente din hartă indică recuperarea, putem lua efemeridele, nota momentul exact în care planeta iese din combustie și concluziona: ”Îl vei găsi atunci”. Ne-am putea confrunta cu imaginea stranie a sute de oameni din toată lumea care exact la ora 8:22 GMT sar în sus de bucurie că și-au recuperat mult îndrăgitele posesiuni, dar pare să funcționeze cu un grad rezonabil de fiabilitate, iar asta e tot ceea ce cerem.

Este foarte important când în întrebare este specificată o dată calendaristică, și întotdeauna merită să confruntați pozițiile planetelor din acea dată cu harta orară. Ca regulă generală, dacă-i cerem solicitantului să se limiteze la câteva cuvinte, acestea sunt importante, oricare ar fi ele; dacă acele câteva cuvinte se referă la timp, hai să le cercetăm.

Această solicitantă era disperată ca fiul ei să fie acceptat la o școală – perspectivă care părea tot mai puțin posibilă. Ambițiile ei de a-l plasa la o școală privată l-au ținut deoparte de opțiunile acceptabile ale unei școli de stat; între timp a fost refuzat și de școala privată pe care ea o voia, din motive pe care nu le considera viabile. Băiatul a dat examen de admitere la o altă școală, și a făcut o contestație la școala dorită, ambele în date calendaristice menționate de mamă în consultație. Cum se va descurca?

Semnificatorul lui este stăpânul casei a cincea, Jupiter. Școlile sunt indicate de casa a noua și stăpâna ei, Luna. Primul examen a fost în 18 mai. În acea zi, în tranzit, Luna, stăpâna 9, era pe cuspida casei a 5-a. Ăsta-i un indiciu pozitiv, dar nu exista recepție mutuală cu stăpânul 5. La această școală, băiatul a trecut examenul cu rezultat satisfăcător, dar fără bursă. Contestația la cealaltă școală s-a depus pe 10 august. În acea zi, semnificatorul băiatului, Jupiter, tranzita cuspida a 9-a, unde este în exaltare, fiind în Rac – deci băiatul este acolo și e văzut foarte bine. Va primi el bursa? Da. Și așa a și fost.

Similar, dacă întrebarea conține o anumită limită de timp, și ea se va reflecta în hartă. Putem lua sfârșitul semnului în care se află acum planeta ca fiind sfârșitul perioadei de timp date. Așadar, dacă întreb ”Voi câștiga la loterie în acest an?” și-mi găsesc semnificatorul intrând într-o conjuncție cu stăpânul casei a unsprezecea (bănuți trimiși din ceruri) imediat după ce părăsește semnul curent, aș considera: ”Nu, dar o voi face la începutul anului următor”.

Robert Nunn a scăpat recent din cumplita serie de teste și torturi ale Uceniciei în Orară8, ca Meșter Orarist în toată regula. Într-o pauză astrologică, pe când își satisfăcea plăcerea vinovată de a lovi în membrii familiei regale –un amuzament pe care William Lilly l-ar fi aprobat din toată inima– a întrebat ”Va apuca Regina Mamă să-și aniverseze centenarul?”.

Când e vorba de o femeie cu o asemenea vârstă, trebuie să fim conștienți că vine un moment când va muri; deci trebuie să cercetăm aniversările. El a gândit așa: Regina ține de casa a 10-a, deci Regina Mamă ține de a 10-a casă de la a 10-a, a 7-a radicală, deci e semnificată de Venus. Luna transferă lumina de la Venus (Regina Mamă) la Soare (aniversarea sa)9. Dar o va face la timp, înainte ca Soarele să schimbe semnul? Da, o va face; așadar, Regina Mamă va apuca să-și vadă cea de a 100-a aniversare; și așa a și fost.

În sfârșit, spre ușurarea noastră, există și acele întrebări care suportă o singură unitate de timp posibilă. Iuuupi! Să dansăm, să ne bucurăm!

Margaret Cahill, un Ucenic care e pe punctul să se califice ca Meșter Orarist, a întrebat la ce oră o anumită angajată, cu un ceas achiziționat de la Salvador Dali, va ajunge la muncă în acea zi. După logica ei –bazată pe o hartă ridicată înainte de eveniment– angajata era semnificată de Saturn, stăpân de casă a șasea; solicitanta însăși, de Mercur (stăpân de 1) și de Lună.

Luna aplică la un aspect cu Saturn în patru grade și jumătate. Este irelevant care planetă aplică la care: co-semnificatorul solicitantei aplică la cel al angajatei, asta nu înseamnă că va trebui să meargă acasă la angajată și s-o târască afară din pat; faptul că planetele vin în contact este suficient, dată fiind ipoteza întrebării.

Luna are nevoie de patru grade și jumătate pentru a perfecta aspectul cu Saturn, deci perioada ar fi de patru și jumătate ceva. Minutele nu erau o opțiune, ținând cont că întrebarea a fost pusă la 7 dimineața și magazinul își deschidea porțile abia la 9. Zilele nu erau o opțiune, din moment ce întrebarea presupusă era ”la ce oră astăzi?”. Ca și în exemplul cu meșterul din Astrologia Reală10, harta poate să arate că persoana nici măcar nu va ajunge; dar fiindcă avem un aspect, singura noastră opțiune trebuie să fie orele. Angajata va ajunge în patru ore și jumătate – și așa a și fost.

JOHN FRAWLEY

Traducere din engleză și note:
DIANA SPINEAN

2 NOIEMBRIE 2019
Rezervă-ți locul!

  1. Hartă ridicată la momentul și locul în care întrebarea i-a fost adresată astrologului. (N.tr.)
  2. În astrologia orară, principalii semnificatori sunt: cei ai solicitantului (”querent”, eng.), deci ai persoanei care pune întrebarea (solicită consultația de orară), și cei ai întrebării (”quesited”, eng.), deci ai chestiunii la care se referă întrebarea. Cum unul dintre semnificatorii solicitantului este Ascendentul, prin expresia ”cuspida solicitantului” înțelegem cuspida casei întâi în sistem Regiomontanus, adică gradul Ascendentului. (N.tr.)
  3. Prin expresia ”planeta solicitantului” înțelegem fie planeta care stăpânește semnul Ascendentului fie Luna. (N.tr.)
  4. Semne bicorporate sau semne duble: Gemeni (doi), Fecioară (femeie înaripată: jumătate om, jumătate pasăre), Săgetător (centaur: jumătate om, jumătate cal), Pești (doi). (N.tr.)
  5. În traducere mot-a-mot, ”șerpi și scări”. Un joc de societate, o variantă englezească a tradiționalului ”Piticot”, în care doi sau mai mulți jucători se întrec într-o cursă cu obstacole. (N.tr.)
  6. Adică, harta este ”validă”. În mod obișnuit, astrologii orariști consideră că o hartă orară validă descrie solicitantul sau preocupările sale, cu alte cuvinte prezintă elemente comune cu harta natală a acestuia. Autorul este însă de altă părere, după cum reiese din cele ce urmează. (N.tr.)
  7. Planeta este la o distanță cuprinsă între 17’ și 8 gr. 30’ de Soare. (N.tr.)
  8. THE HORARY APPRENTICESHIP, unul dintre cursurile de top susținute de John Frawley, care se întinde pe doi ani și se încheie cu obținerea diplomei de Horary Craftsman – (N.tr.)
  9. Adică, Luna se separă din aspectul de opoziție cu Venus și aplică la Soare. Luna, mai rapidă, unește astfel cei doi semnificatori, ai reginei (Venus) și ai aniversării (Soare), care altfel nu ar fi apucat să se întâlnească în Berbec. La modul general, transferarea (sau translația) luminii de la un semnificator la altul poate fi realizată de orice planetă mai rapidă decât aceștia, care se separă de unul și aplică la celălalt; astfel, îi pune sau îi repune pe cei doi în contact și aduce un răspuns afirmativ la o întrebare al cărei răspuns părea a fi negativ. (N.tr.)
  10. The Real Astrology este prima carte semnată John Frawley. A primit premiul internațional Spica, fiind desemnată Cartea Astrologică a Anului 2001. Poate fi achiziționată de pe site-ul autorului la https://www.johnfrawley.com/books (N.tr.)

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close