John Frawley – Ce înseamnă tradiția în astrologie? (Partea I)

Sf. Ioan Botezătorul, Leonardo da Vinci

Conferința Carter Memorial1, susținută la Congresul Asociației Astrologice și a Lojei Astrologice din Londra, septembrie 2009.2

Există o carte scrisă de Miljiana Mitrovic și Alexsandar Imsiragic, care conține o colecție de hărți natale ale unor astrologi celebri, din cele mai vechi timpuri până astăzi. Este în limba sârbă, dar, fiind vorba despre o colecție de hărți natale, limba nu contează prea mult. Ceea ce m-a frapat în timp ce o frunzăream, este că toți astrologii contemporani asociați cu astrologia tradițională ale căror nativități sunt publicate în această carte au opoziții strânse Soare-Saturn. Asta, în timp ce acele creaturi mici și pufoase care se zbenguie pe câmpiile pline de soare ale astrologiei moderne au… niște chestii precum planetele din Balanță! Iar majoritatea nu îl au deloc pe Saturn în harta natală.

Ce ne spune asta, în afară de faptul că astrologii tradiționaliști nu se regăsesc pe lista de partide a nimănui? Am putea să ne gândim: „Aha, ăștia au o obsesie cu trecutul, cu lucruri care în mod normal ar fi trebuit să fie demult moarte și îngropate.” Dar după aia ne uităm la hărțile natale ale lui Lilly sau Culpeper și găsim exact același opoziții strânse Soare-Saturn. Nici lui Lilly, nici lui Culpeper nu le-a trecut însă niciodată prin minte că fac astrologie „tradițională” sau că există ceva anacronic în ceea ce fac. Practicau astrologia așa cum era – nu exista un alt tip de astrologie.

Departe de a fi tradiționalistul dur al legendei moderne, Lilly era de fapt un modernist plin de zel. A fost primul care s-a așezat la coadă la născocirile pe care le-a dospit Kepler (acele nonsensuri care se auto-contrazic, aspectele minore). Sunt aproape sigur că dacă te-ai fi dus la el și i-ai fi zis: „Hei, Bill, ai auzit despre Sedna?”, ar fi mușcat momeala din prima. „Uau, uite, este chiar peste Chiron-ul meu!” Voi reveni mai târziu asupra motivelor.

Am auzit oameni care se referă la curentul principal din astrologia secolului XX numindu-l „astrologie tradițională”, într-o voioasă ignoranță a oricărei alte forme de astrologie care mai există sau a mai existat vreodată. Dar se pare că asistăm la o conștientizare crescândă a faptului că a existat viață și înainte de Alan Leo. S-ar putea să avem dispute în legătură cu virtuțile curentului principal din astrologia secolului XX, dar nu cred că poate exista un argument serios în susținerea pretenției că ar fi tradițional.

Înapoi la întrebarea: ce este astrologia tradițională? În lumea acelor nefericite creaturi cu Saturn afectat care ar putea fi descrise, fie de ele însele, fie de alții, drept „astrologi tradiționali”, există diverse facțiuni care funcționează sub diverse nume; la fel ca în lumea politicii revoluționare. Oamenii se supără grozav dacă îi încadrezi în facțiunea greșită; este ca și când ai confunda troțkiștii cu maoiștii.

Sunt unii care practică „astrologia medievală”. Nu-mi dau seama de ce ar trebui cineva să facă asta. Trăiesc în secolul XXI. Clienții mei trăiesc în secolul XXI. De ce să fac astrologia medievală? „Mă iubește?” „O, chiar nu contează: mâine veți muri amândoi de ciumă”.

Trebuie să subliniez aici că, atunci când folosesc termenul „astrologie modernă” în comparație cu astrologia tradițională, spun acest lucru într-un mod foarte liber, ca o prescurtare pentru ceva de genul „astrologie așa cum se practică cel mai des în lumea modernă”. Susțin cu tărie că astrologia pe care o practic este la fel de modernă ca orice chestie care implică un număr mare de asteroizi. Este pe de-a-ntregul la fel de modernă, doar că are rădăcini mai adânci.

Auzim despre „astrologia clasică”. Clasică – în comparație cu ce? Dacă avem unele chestii categorisite drept „astrologie clasică”, probabil că avem și multe alte chestii categorisite drept „astrologie ușoară”3. Într-adevăr, cea mai mare parte a astrologiei practicate în lumea modernă este exact asta: astrologie ușoară.

Dar ăsta nu este în niciun caz un fenomen modern. Cea mai mare parte a astrologiei practicate de-a lungul celei mai îndelungate istorii a astrologiei a fost o astrologie ușoară, fiindcă de cele mai multe ori asta își dorește clientela astrologului. „Când îl voi întâlni?” „Oh, foarte curând – și într-un mod destul de neașteptat.” Sau, la un nivel ceva mai sofisticat, genul de lucruri pe care le citim în almanahuri: „Se produce o eclipsă în (consider-o în orice semn zodiacal îți place) deci o persoană nobilă va muri.” Și, ia ghici ce se-ntâmplă: într-un loc sau altul o persoană nobilă moare, dovedind astfel că există ordine în univers. Dumnezeu este în cerurile sale, iar totul este OK cu lumea.

Această cerere de astrologie ușoară este unul dintre principalele motive pentru care există atât de mult balast în manuale, atât în cele vechi, cât și în cele moderne. Pentru că doar de asta are nevoie astrologul ușor: câteva fragmente de hocus-pocus plauzibile, mormăite înainte de a-i spune clientului exact ceea ce vrea să audă.

Medieval și clasic sunt termeni folosiți de înșiși astrologii tradiționaliști. De asemenea, se mai aude uneori și termenul „fundamentalist”, aplicat acestora de către alții. În contextul actual, normal că dacă-l faci pe careva fundamentalist, asta te îndreptățește să-i respingi argumentele, fără a mai fi nevoie să-ți tulburi mintea gândindu-te la ele. În măsura în care „fundamentalist” mai are și o altă semnificație decât cea pomenită, termenul pare a descrie un dogmatism exclusivist și rigid. Aș sugera, totuși, că punctul de vedere al modernității, cu lozinca lui „ăsta e adevărul, din punctul meu de vedere”, este întru totul la fel de exclusivist și întru totul la fel de dogmatic în incapacitatea sau refuzul său de a considera valoros orice lucru care nu corespunde propriilor ipoteze de bază.

Am fost criticat de multe ori fiindcă am scris în cărțile mele că unele lucruri sunt adevărate, în loc să scriu „adevărate pentru mine”. Nu sunt până într-atât de arogant încât să consider că ceea ce este adevărat pentru mine ar trebui să prezinte un cât de mic interes pentru oricine altcineva în afară de cei care-mi sunt cei mai apropiați și mai dragi. Adevărul, din punctul meu de vedere, este că Grateful Dead4 sunt cu mult mai buni decât Celine Dion, dar n-o să scriu o carte pentru a argumenta asta.

Totuși, există un termen care-mi place. În cadrul congresului de Astrologie Reală și a cursului intensiv de 6 zile de astrologie natală pe care le organizăm aproape în fiecare an, la un moment dat se discuta despre astrologia elenistică, când o mică neatenție a traducătorului nostru german a născut minunatul concept de Astrologie Hedonistică. Ăsta e un domeniu căruia i-am consacrat mulți ani de cercetare devotată.

Să ne uităm puțin la William Lilly. Există o afecțiune ciudată a vederii care afectează oamenii atunci când se apropie de Lilly. Această afecțiune face invizibil 50% din titlul marelui său manual. Cum se numește cartea lui? ”Astrologie”? „Astrologie orară”? „Astrologie ursuză”? Ei bine, nu: „Astrologie creștină”! Când acest ultim procent de 50% din titlu se face remarcat, nu semnifică decât exprimarea lipsită de sinceritate a adeziunii la o putere care ar putea dori să-l persecute – un fel de ofrandă pe altarul acesteia. Din care alt motiv ar putea cineva dori să numească ceea ce face astrologie creștină, dacă nu ca pe o alternativă la a ține degetele încrucișate și de a implora „Nu, nu!”?

Dincolo de a fi o adeziune politică, pentru Lilly acest 50% din titlu a fost, probabil, cel mai important cuvânt din întreaga carte. De-asta este cuvântul pe care îl citești mai întâi. El face referire directă la Tertulian5. Distracția lui Tertulian. Dacă l-ați citit pe Lilly și chiar credeți că este atât de mare, încercați să citiți Tertulian. El este Liam Gallagher6 al Părinților Bisericii.

În tratatul său ”Despre idolatrie”, la un moment dat, Tertulian își îndreaptă atenția în mod special asupra astrologiei. Astrologia este idolatrie, deoarece învestește planetele cu puteri. S-ar putea să credem că în zilele noastre nu facem asta, dar o facem! Oricine a spus vreodată „Saturn îmi tranzitează Ascendentul, de-aia am o perioadă atât de proastă” sau „Nu pot să fac asta azi, fiindcă Mercur este retrograd”, de fapt învestește planetele cu puteri. Colegii mei sunt în curte, pregătesc un foc, iar cei care au făcut așa ceva vreodată sunt rugați să se așeze în ordine la coadă, fiindcă la terminarea prelegerii vor fi arși pe rug.

„Dar”, spune Tertulian, în discuția sa despre astrologie, susținând un argument împotriva lui însuși, „ce se poate spune despre cei trei magi? Erau astrologi.” Tertulian acordă o mare importanță faptului că în Evanghelie se spune că magii „au plecat acasă pe un alt drum”. Adică s-au transformat prin întâlnirea cu Hristos. Au renunțat la astrologie și s-au apucat de… Tertulian nu specifică de ce anume – poate că și-au deschis un magazin de suveniruri. Așadar, ceea ce vrea Lilly să puncteze este afirmația lui Tertulian, potrivit căreia „Astrologia tratează astăzi despre Hristos. Este știința stelelor lui Hristos.” Deci, atunci când Lilly își numește cartea ”Astrologie creștină”, aceasta este o afirmație radicală. Nu mai este exprimarea lipsită de sinceritate a adeziunii, ci țintuirea drapelului său pe catarg.

Lilly era un adept al milenarismului7. Nu știm exact la ce sectă aderase, dar este clar că credea că trăiește în ultimele zile de dinaintea „împărăției de o mie de ani”, că pe parcursul vieții sale se va săvârși, fără îndoială, cea de-a doua venire a lui Hristos pe pământ sau se va instaura domnia sfinților ce va conduce către această a doua venire. Așa că și-a îndreptat astrologia spre acel mare eveniment.

Tertulian nu a susținut, desigur, o nouă astrologie – „Hei, în felul acesta facem astrologie creștină!”. A spus că astrologia devenise acum redundantă. Este foarte puțin probabil ca Lilly să-l fi citit pe Tertulian. Dar este la fel de puțin probabil să nu fi auzit argumentul lui Tertulian, rostit în mai multe rânduri de câte un predicator al focului iadului, care arăta cu degetul împotriva astrologilor. Care arăta cu degetul împotriva unora precum William Lilly. Gândiți-vă că Lilly ar fi ascultat două sau trei predici în fiecare duminică, iar idolatria, mai ales întrebarea cu privire la ce anume constituie sau nu constituie idolatrie, era marea problemă religioasă a zilei. Predicatorii respectivi ar fi acordat o semnificație destul de diferită spuselor „astrologia tratează astăzi despre Hristos”. Ei îl urmau pe Tertulian și respingeau astrologia. Dar Lilly culege această afirmație și și-o însușește: „OK”, spune el „asta este o astrologie creștină”.

Așadar, titlul ”Astrologie creștină” este o declarație de intenție îndrăzneață: este manifestul său pentru carte. Știm cu toții că declarațiile de intenție îndrăznețe sunt ușor de făcut; susținerea lor este mai dificilă. Mulți dintre cei aflați în publicul de aici ați scris cărți: veți fi știind bine diferența dintre viziunea îndrăzneață și ceea ce se poate gestiona. ”Astrologia creștină” împlinește viziunea îndrăzneață a lui Lilly? Nu prea. Există o mulțime de astrologie ușoară în ea: amăgitorul hocus-pocus. (Complet irelevant, dar poate interesant, subliniez că termenul „hocus-pocus” derivă exact din argumentele despre idolatrie care se vehiculau pe vremea lui Lilly. Hocus-pocus este o parodiere a expresiei „hoc est corpus”8: acesta este trupul. ”Jack-in-the-box”9 este din aceeași idee.)

Lilly spicuiește din ceea ce s-a mai scris în manualele astrologice. Vântură o anumită cantitate de material – „anticii spun asta, dar nu funcționează” – dar nu foarte mult. Există însă locuri în care își propune ceva mai mult. O face în interpretările sale politice: atât în exemplele sale orare cu privire la problemele politice, cât și în acele pasaje din volumul său de astrologie natală care redau analiza pe care a făcut-o hărții regelui Charles, pe care îl zugrăvește, desigur, prin prisma propriei viziuni asupra evenimentelor, viziune nici pe departe imparțială.

De exemplu, există o orară despre forma de execuție la care va fi supus arhiepiscopul de Canterbury. Analiza pe care o face Lilly acestei hărți nu se supune principiilor astrologice. Ceea ce scrie este doar o propagandă. Preocuparea lui este de a arăta că arhiepiscopul din Canterbury – care era de partea regelui, deci din punctul de vedere al lui Lilly, un Rău major – este într-adevăr rău, pentru că așa spune în stele, și că își merită soarta, și că Parlamentul este milostiv, oferindu-i o moarte mai demnă, prin decapitare, în loc de cea prin spânzurare. Lilly oferă acest addendum șchiop, că „am crezut că este un tip destul de decent”. Însă, din toată analiza lui Lilly, este destul de evident că nu a crezut deloc așa: „Oh, nu, nu ai crezut asta, Bill!” Acesta este pur și simplu Lilly, spunând „Să nu credeți că deformez lucrurile pentru că nu-mi place de el. Uite: acestea sunt faptele astrologice!”.

Care, de fapt, nu sunt. Aici găsim astrologia creștină radicală a lui Lilly, întrucât el demonstrează că evenimentele politice din zilele sale sunt călăuzite și ordonate de Dumnezeu, așa cum se arată în felul în care sunt scrise în stele. „Este bine, fraților – Big Guy este de partea noastră”. Ceea ce este, desigur, exact ceea ce facem de fiecare dată când ne uităm la o hartă și spunem: „Luna ta este pe Soarele meu: oh, dragă, suntem făcuți unul pentru celălalt!”. Lilly nu a fost în niciun caz prima persoană care a folosit astrologia în acest fel: o astfel de propagandă astrologică a existat încă din primele zile. Dar este de părere că astrologia lui ajută la crearea împărăției lui Hristos pe pământ, care explică invizibilul 50% din titlul cărții sale.

Deci în ”Astrologia creștină” avem o mulțime de astrologie ușoară; avem multă propagandă – George Orwell spune, folosind cuvântul politică în sensul său cel mai larg, „dorința de a împinge lumea într-o anumită direcție”, că „nicio carte nu este cu adevărat scutită de prejudecățile politice”. Ceea ce este adevărat: și dacă scrieți o listă de cumpărături, aceasta are o agendă politică. Iar atunci, în cazul oricărei cărți despre ceva mai complex decât tabla înmulțirii, avem lacune în cunoștințele autorului.

Acesta este motivul pentru care Lilly este atât de dornic de inovații: să umple golurile din cunoștințele sale.

Întotdeauna vor exista astfel de lacune, cu excepția cazului în care, probabil, autorii așteaptă până când sunt morți înainte de a scrie – ceea ce, în multe cazuri, ar fi o idee excelentă. Logica unei cărți cere să nu putem lăsa goluri. Știm A, știm B; dar trebuie să spunem ceva despre C și – „O, dragă, C este ceva despre care nu sunt cu adevărat sigur”. Adesea, întinderea pe care o cere această necesitate produce inspirație, un salt înainte în cunoașterea noastră. Uneori, ceea ce produce este mai degrabă ceva precum Wily Coyote când își dă seama că a trecut de marginea unei stânci și se află deasupra prăpastiei. Lilly are partea lui zdravănă de momente de tip Wily Coyote.

Vorbesc aici despre Lilly, pentru că există unii care privesc scrierile sale ca pe o revelație infailibilă și contorsionează toate punctele artei astrologice, în încercarea de a justifica această părere. Exact același lucru se poate spune și despre Bonatti – un alt candidat popular pentru infailibilitate – sau despre orice altă autoritate. Am discutat doar trei motive pentru care cărțile sunt defecte. Există multe altele. Cărțile nu trebuie să fie de încredere, iar autoritatea învestită în ele este ghidată greșit.

Așadar, jocul popular printre astrologii tradiționaliști de a-și da unul celuilalt în cap cu volume grele este un joc nesăbuit. Există cei cărora le place să joace „Autoritatea mea este mai veche decât a ta”. Alții preferă varianta „Autoritatea mea este mai obscură decât a ta” – dacă poți baza întreaga astrologie pe munca cuiva despre care nimeni altcineva nu a mai auzit, chiar că ai pus mâna pe ceva!

Ibn Ezra10 este instructiv aici. Ibn Ezra a avut ceea ce este, fără îndoială, una dintre cele mai strălucite minți care s-au îndreptat vreodată spre astrologie. Dar astrologia nu era ocupația de bază. Era un rabin. Și nu orice rabin bătrân, ci omul pe care Maimonide îl considera cel mai mare dintre toți comentatorii rabinici ai Bibliei. Ce fac rabinii? Se ceartă. Deci Ibn Ezra știe unu-două lucruri despre argumente – ce este un argument solid și ce nu.

”Cartea Nativităților” scrisă de el nu conține nimic deosebit de cutremurător din punct de vedere tehnic. Ceea ce este interesant este modul în care tratează autoritățile. Am spus că Lilly face o anumită cantitate de vânturare în ”Astrologia creștină”. Ibn Ezra citează autoritate după autoritate și există aproape un refren de-a lungul cărții sale „Acest lucru nu are niciun sens”, „Acest lucru nu poate funcționa”, „Flăcăul ăsta s-a uitat vreodată pe o hartă?”. Îl puteți simți smulgându-și părul de disperare văzând ce au scris oamenii aceia. O lecție pentru noi toți. Așa cum spunea Culpeper, să ne păstrăm puterea de judecată în cap, pentru că acolo e locul ei și nu în cărțile noastre.

Dacă urmăm sfatul lui Culpeper, nu avem nevoie ca autoritățile noastre să fie infailibile. Marea valoare a lui Lilly – din nou, îl iau pe Lilly doar ca exemplu, pentru că sunt mai familiar cu munca lui decât cu cea a celorlalți – nu este că este infailibil, ci că procedează atât de evident de greșit, atât de des. De exemplu, el lucrează din greu ca să analizeze temperamentul cuiva și apoi spune: „Dar îl cunosc pe acest tip, și nu îmi place deloc”. Sau se plânge că o clientă de orară nu-i este recunoscătoare după ce i-a spus cum poate convinge un anumit bărbat să se însoare cu ea. Ne uităm la hartă și observăm: „Bineînțeles că nu îți este recunoscătoare, Bill – ai măritat-o cu bărbatul greșit!”.

Dacă nu ar fi procedat atât de greșit, am putea crede că metodele sale erau perfecte. Sunt departe de asta. Desigur, niciuna dintre metodele noastre nu va fi vreodată perfectă, dar putem aspira la îmbunătățire. Ceea ce mă readuce la Lilly, modernistul gung-ho. Sunt goluri în cunoștințele noastre. Bineînțeles că sunt. Cum le umplem? Există două răspunsuri generale. Există răspunsul modernității, care este să ajungem în viitor, să dobândim suficiente lucruri noi, astfel încât să putem lăsa în urmă lucrurile vechi defecte. Vorbesc acum despre modernitate nu numai în termeni astrologici, ci și despre atitudinea dominantă a lumii occidentale în ultimele câteva sute de ani.

Apoi, există răspunsul despre care se susține adesea – în mod greșit, cred – că este metoda tradițională, ce consistă în a ajunge din nou în trecut.

(Partea a II-a, în curând! Fiți pe fază!)

JOHN FRAWLEY

Traducere din engleză și note,
MIHAELA DICU

Articolul în original la: https://www.johnfrawley.com/what-is-the-tradition-in-astrology

  1. Charles Carter (1887 – 1968) a fost un astrolog britanic ce a jucat un rol important în evoluția astrologiei moderne. Moștenirea pe care a lăsat-o este celebrată anual la Congresul Asociației Astrologice din Marea Britanie, prin Conferința Carter Memorial. Astfel, în fiecare an un astrolog de frunte este invitat să susțină această conferință ca sesiune plenară centrală a evenimentului. Această invitație este una dintre cele mai înalte recunoașteri pe care o poate primi un astrolog. Prima Conferință Carter Memorial a fost susținută în 1969. Lista conferințelor: https://www.astrologicalassociation.com/pages/about/carter.php
  2. Titlul original al conferinței: ”The Western Tradition in Astrology: What it is, what it is not, why this matters”, adică ”Tradiția occidentală în astrologie: ce este, ce nu este, de ce contează”
  3. Analogie cu muzica clasica/muzica ușoară
  4. Formație de muzică rock, fondată în 1965 în California, activă până în 1995. În 2007, a primit Premiul Grammy pentru întreaga carieră.
  5. Quintus Septimius Florens Tertullianus (circa 155 – 240) – autor creștin timpuriu prolific, care a trăit în provincia romană Cartagina (actualmente Tunisia). A fost primul care a scris materiale ample de literatură creștină latină, fiind numit „părintele creștinismului latin” și „întemeietorul teologiei occidentale”. A polemizat împotriva ereziilor, inclusiv a gnosticismului creștin contemporan.
  6. William John Paul “Liam” Gallagher (n. 1972, Burnage, Manchester) – muzician englez, liderul formației Oasis.
  7. Doctrina sau credința într-o viitoare (și de obicei iminentă) perioadă de o mie de ani de binecuvântare, care începe sau culminează cu a doua venire a lui Hristos. Această doctrină este esențială în predicile anumitor secte (adventiști, mormoni, martorii lui Iehova).
  8. Expresia originală, în latină, folosită în liturghia euharistică catolică este ”Hoc est enim corpus meum”, adică ”Acesta este trupul meu”.
  9. Lanț de restaurante americane de tip fast food, fondat în 1951.
  10. Abraham ibn Ezra (1092 – 1167). Învățat, filosof, matematician, astronom, astrolog, medic, gramatician, traducător, poet de limbă ebraică și teolog exeget, rabin andaluz din Navarra, Spania. Supranumit “Marele și admirabilul învățat”.

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close