Mihaela DicuSerial: Carmen astrologicum - Dorotheus (M. Dicu)Traduceri

Dorotheus din Sidon: despre declinul rangului și dezastrul (partea I)

carmen-astrologicum-serie

Prima carte a lui Dorotheus, de la astre despre judecăţile cu privire la nativităţi: despre creşterea şi condiţia nativului

[Citește aici articolele care tratează primele 26 de capitole]

Capitolul 27. Declinul rangului și dezastrul – partea I

Dacă îl găsești pe Saturn împreună cu Luna într-unul dintre pivoți, atunci, chiar dacă nativul este fiu de rege, este un indiciu de pierdere a averii și a proprietății. Dacă Marte aspectează această configurație va fi dezastru. Dacă Jupiter este cu cei doi1 într-unul dintre pivoți, atunci proprietatea și averea nativului se vor păstra o vreme, dar după aceea vor scădea, chiar dacă Jupiter este în aspect.

Te învăț să te uiți la semnul care este casa a doua de la Ascendent. Dacă găsești o malefică în această casă ori în opoziție sau în careu cu ea, atunci socotește că e semn de declin al proprietății și mijloacelor de trai.

Dacă stăpâna acestei case este Venus, atunci prevestește că va fi un dezastru și că va exista o scădere a reputației nativului prin intermediul femeilor.

Dacă stăpânul său este Mercur, atunci dezastrul care apare va fi din cauza unei cărți sau a unui calcul.

Dacă stăpânul său este Jupiter, atunci dezastrul va fi din cauza unui om, a unui nobil sau a mâniei împăraților, sau din cauza acțiunii guvernului, sau a orașului său2.

Dacă această casă este stăpânită de Marte, atunci va fi din cauza unor acțiuni violente sau a furiei sau a hoților sau prin arderea focului sau ceva de genul acesta, pentru că asta este natura lui Marte.

Dacă casa este domiciliul lui Saturn, dezastrul nativului va fi de la bărbați maturi și sclavi sau de la cineva care a fost eliberat, sau de la cineva care nu se bucură de apreciere sau elogii, sau de la cineva a cărui viață se învârte în mizerie și nenorocire, ori dezastrul intervine prin intermediul unei clădiri sau a unei case funerare.

Dacă a doua casă este domiciliul Soarelui, care este Leul, atunci dezastrul va fi din cauza tatălui sau a femeilor tatălui, ori a bărbaților mamei, sau în legătură cu o datorie sau cu niște bani pe care i-a împrumutat.

Dacă acest semn este domiciliul Lunii, care este Cancerul, [iar Luna] nu este într-o casă bună, atunci dezastrul va fi din cauza mamei sau a rudelor mamei sau dezastrul va fi [din cauza] soțiilor tatălui său.

Uită-te la tipul semnelor – tropicale sau fixe sau care dețin două corpuri; sau care sunt de apă [sau de] aer, sau care posedă patru picioare, sau sunt umane, sau terestre – sau [dacă] stăpânul lor este o planetă malefică ori benefică.

Pentru că este rău dacă stăpânul celei de-a doua case se află într-o casă rea și este o planetă malefică.

Dacă este o benefică și este într-o casă rea, atunci [nativul] este pe la mijloc în ce privește mijloacele de trai.

Dacă este o benefică și este într-o casă bună, dar vezi că este aspectată de malefice, atunci uneori sărăcia va fi diminuată.

Dacă stăpânul acestei case se află într-o casă rea, asta dăunează și casei pe care o stăpânește, și la fel dacă maleficele, altele decât stăpânul casei, o aspectează sau se află în ea.

Astfel, acești [oameni] își fac mereu griji cu privire la mijloacele lor de trai și au parte de puțină bucurie, în schimb sunt plini de durere, sărăcie, nenoroc și năpastă și trag la sărăcie, și suferință, și profit mărunt, astfel încât [chiar] dacă este vorba despre nativitatea unui rege, banii acestuia vor fi cheltuiți pentru lucruri inferioare.

Uită-te și la Lună, iar dacă, împreună cu ceea ce am menționat la calitatea bună a casei a doua, găsești Luna într-o casă favorabilă, aspectând casa a doua, crescând în număr și lumină3, în trigon cu Soarele, fără să fie aspectată de Marte, atunci indică faptul că nativul este renumit, puternic ca lider și în activitatea sa, în orașe și în serviciul regilor; un confident al lor, influent din cauza asta.

Dar dacă ceea ce am menționat este așa cum am menționat în timp ce Luna se află în descreștere, atunci asta îi va scădea importanța, iar ei4 nu îi vor prezenta priceperea într-o lumină favorabilă și nici nu vor avea laude pentru el.

Va urma…

Traducere din engleză și note de MIHAELA DICU,
Senior editor și președinte de onoare AAR
mihaela-dicu

  1.  Cu Luna și Saturn, adică.
  2. Probabil în sensul de municipalitate, sau altă formă oficială de conducere și administrare a localității respective.
  3. Aflată în creștere.
  4.  Probabil regii.
Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close