Aplicatii & ConcepteEsențialeMihaela Dicu

Relatiile dintre zodii in astrologia elenistica

Autor: Mihaela Dicu
(Articol extras din conferinta sustinuta de autoare la Simpozionul de Astrologie 2009, organizat de AAR)

Astrologie elenistica
Astrologie elenistica

„Intre zodii exista anumite relatii particulare… Ele se privesc sau se asculta unele pe altele, se iubesc, se urasc. Unele nu-si intorc privirea plina de condescendenta decat catre ele insele. Se mai intampla ca zodii opuse sa-si acorde uneori ajutor. Sau ca altele, legate prin afinitati, sa se razboiasca intre ele. Sau unele, desi se afla in aspect defavorabil, sa reverse asupra nativitatii oamenilor germenii unei prietenii inalterabile. Sau altele, in fine, sa reziste impulsului naturii si pozitiei lor, evitandu-se reciproc. Cauza este ca, stabilind legile lumii, Zeii au inspirat diverse sentimente zodiilor celeste; au pus in legatura ochii unora, urechile altora, pe altele le-a unit prin stranse legaturi de prietenie, astfel incat aceste zodii sa poata sa vada sau sa asculte alte zodii, sa le iubeasca pe unele, cu altele sa se afle intr-un nesfarsit razboi…” (Marcus Manilius, Astronomica, Cartea a II-a  – sec. I)

1. Cercul zodiacal si diviziunile sale

1 zodie = 30° = unitatea de baza
12 zodii x 30° = 360°

Zodiile stabilesc intre ele relatii directe:

a. pe baza diviziunii cercului zodiacal prin numere intregi, cu conditia sa rezulte multipli de 30°;
b. corespunzator arcelor pe care le subintind axele cercului si laturile poligoanelor regulate si simetrice care se inscriu in cerc:  triunghi, patrat, hexagon.

a. 360°: 2 = 180° = Diametru = Opozitie
b. 360°: 3 = 120° = Triunghi = Trigon
c. 360°: 4 = 90° = Patrat = Tetragon = Cuadratura/Careu
d. 360°: 6 = 60° = Hexagon = Sextil

Impartirea cercului zodiacal prin celelalte numere intregi, 5, 7, 8, 9, 10 si 11 nu genereaza multipli de 30°, deci nu genereaza relatii de la zodie la zodie.
360°: 5 = 72°,
360°: 7 = 51,4285…,
360°: 8= 45°,
360°: 9 = 40°,
360°: 10 = 36°,
360°: 11= 32,(72)

Cel mai adesea, ca sursa straveche pentru chestiunea geometriei cercului zodiacal este citat Claudius Ptolemeu (Tetrabiblos, I-16). Dar predecesorul acestuia, Marcus Manilius, consacra aceleiasi problematici un spatiu destul de amplu in cartea a doua a lucrarii sale, Astronomica.

2. Afinitati, relatii armonioase sau de cooperare

2.1. Afinitati primare – secta (conceptul diurn-nocturn)

Se inteleg in mod natural intre ele zodiile care apartin aceleiasi secte:

a. Zodiile diurne sau masculine: Berbec, Gemeni, Leu, Balanta, Sagetator, Varsator
b. Zodiile nocturne sau feminine: Taur, Rac, Fecioara, Scorpion, Capricorn, Pesti

In cadrul aceleiasi secte, cele mai armonioase legaturi se stabilesc intre zodiile care impartasesc acelasi trigon sau aceeasi triplicitate:
a. Berbec, Leu, Sagetator
b. Gemeni, Balanta, Varsator
c. Taur, Fecioara, Capricorn
d. Rac, Scorpion, Pesti

Marcus Manilius era de parere ca afinitatile de secta pot concilia inclusiv unele opozitii. Caci el spune: „Chiar daca zodii contrarii sunt diametral opuse, natura lor le face adesea prietene, iar faptul ca sunt de acelasi sex poate naste o buna intelegere reciproca.” (Astronomica, Cartea a II-a)

2.2. Afinitati suplimentare – perceperea prin intermediul simturilor

Vederea – Zodii care se privesc una pe alta

Zodiile care se vad se situeaza simetric de o parte si de alta a axei formate de zodiile solstitiale, Rac si Capricorn.

In cap. 8 din lucrarea sa „Chestiuni introductive” (in original, „Eisagogika”, de la grecescul „eisagoné”=”introducere”), Paulus Alexandrinus spune: „Zodiile care se privesc una pe alta contribuie la simpatie si prietenie si bunavointa din partea barbatilor pentru femei si a femeilor pentru barbati, din partea parintilor pentru copii si a copiilor pentru parinti, de la frate la frate, si intre prieteni, vecini si colegi, si din partea sclavilor pentru stapani. Armonizeaza orice fel de parteneriat sau alte situatii asemanatoare.”

In cap. 10 din „Eisagogika”, Paulus Alexandrinus specifica: „Sextilele aflate in zodii care se privesc sau se aud una pe alta au forta trigoanelor, pe cand cele aflate in alte zodii au doar jumatate [din forta lor].”

Problema slabiciunii sextilelor l-a preocupat si pe Marcus Manilius, cu multe secole inaintea lui Paulus. Manilius sustinea ca „Zodiile hexagonului (aflate in sextil) nu se vad decat indirect, sunt obligate sa intoarca ochii, si se privesc doar dintr-o parte; de-abia isi vad vecinii. Un aspect direct este mult mai eficient [….] Si totusi, aceste semne au afinitati amicale, caci data fiind pozitionarea lor alternativa, sunt de acelasi sex.”

De remarcat ca „vazul” atenueaza opozitia Berbec-Balanta.

Auzul – Zodii care comanda si zodii care asculta

Zodiile care se aud se situeaza simetric de o parte si de alta a axei formate de zodiile echinoctiale, Berbec si Balanta.

Sunt zodii care comunica, intre care poate exista cooperare, dar in care zodiile estivale, par a avea un cuvant mai greu de spus, in tip ce zodiile hibernale par a se multumi sa consimta.

De remarcat ca „auzul” atenueaza opozitia Rac-Capricorn.

2.3 Amantia si insidiantia

Este o schema a afinitatilor care se pare ca nu este mentionata decat de Marcus Manilius. Principiul ar fi urmatorul: se traseaza un diametru pe cercul zodiacal pornind de la cuspida dintre prima zodie masculina, Berbecul, si prima zodie feminina, Taurul, si sfarsind la cuspida opusa, Balanta-Scorpion. Peste frontiera astfel trasata, zodiile masculine fac curte infidelelor sau apaticelor zodii feminine plasate echidistant fata de linia de demarcatie. Zodiile feminine nordice (Taur, Rac, Fecioara) raspund cu viclenie sau tradare, iar cele sudice (Scorpion, Capricorn, Pesti), cu indiferenta.

In detaliu, situatia se prezinta astfel:
• Berbecul iubeste Taurul, care il tradeaza
• Gemenii iubesc Pestii
• Leul iubeste Capricornul
• Balanta iubeste Scorpionul
• Sagetatorul iubeste Fecioara, care il tradeaza
• Varsatorul iubeste Racul, care il tradeaza

Desi nu se incadreaza la sectiunea „afinitati”, merita mentionat ca Manilius mai are o teorie originala, nemaiintalnita in astrologia elenistica, si in privinta ostilitatilor. Astfel sustine ca triunghiul Berbec-Leu-Sagetator s-ar afla in relatii ostile cu triunghiul Gemeni-Balanta-Varsator, nu doar din cauza ca formeaza opozitii, dar si din cauza ca sunt diferite ca natura: triunghiul Berbec-Leu-Sagetator fiind format din zodii animale (bestiale!), iar triunghiul Gemeni-Balanta-Varsator fiind format din zodii umane.

3. Zodii conectate si zodii neconectate (aflate in aversiune)

3.1 Thema Mundi

In lucrarea sa „Matheseos Libri Octo” (335 d.C.) Firmicus Maternus descrie „Thema Mundi”  („Horoscopul Lumii”), care are urmatoarea configuratie:
AS in Rac (casa I intre 0 si 30 Rac),
Luna la 15 grade Rac,
Soarele la 15 grade Leu,
Mercur la 15 grade Fecioara,
Venus la 15 grade Balanta,
Marte la 15 grade Scorpion,
Jupiter la 15 grade Sagetator
Saturn la 15 grade Capricorn

Evident ca este vorba de o harta simbolica, fiindca Mercur nu are cum sa se afle la 30 de grade se Soare si nici Venus la 60. Se pare insa ca este un instrument de lucru astrologic stravechi, care merita o atentie deosebita.

Thema Mundi are legatura cu alocarea domiciliilor, cu explicarea naturii aspectelor, cu alocarea exaltarilor, si, se pare, cu destule alte concepte astrologice.

3.1.1 Domicilii

Se observa cum, in Thema Mundi domiciliile sunt atribuite mai intai Luminariilor, iar apoi, simetric, celor cinci planete de la Mercur la Saturn o data pe partea Soarelui (domicilii diurne) si inca o data pe partea Lunii (domicilii nocturne),

3.1.2 Exaltari

Soarele, astrul vietii, isi are exaltarea in cel mai inalt unghi al hartii, la Mijlocul Cerului, in Berbec.

Saturn, Marele Malefic, planeta intunecata si retrasa, isi gaseste exaltarea in unghiul opus, in intunericul de sub pamant, in fundul cerului, in Balanta.

Urmatoarea mare putere dupa Soare,  Jupiter, este exaltat in urmatorul unghi de forta, adica in Ascendent, in Rac.

Marte, Micul Malefic, i se opune lui Jupiter din Descendent, fiind exaltat in Capricorn.

Cu asta s-au ocupat unghiurile, adica cele 4 pozitii de forta. Urmeaza cele mai bune pozitii de deasupra orizontului:

Luna, celalalt Luminariu, este exaltata langa Soare, in sextil cu Ascendentul, in Taur.

Venus, Mica Benefica, exalta in cealalta casa favorabila de deasupra orizontului, in trigon cu Ascendentul, in Pesti.

Ultimul ramane Mercur, care poate sa aleaga pentru exaltare una dintre casele bune de sub orizont, adica Fecioara (a III-a) si Scorpionul (a V-a). Scorpionul este exclus, fiindca este domiciliul unei malefice si caderea unui Luminariu. Va alege ca zodie a exaltarii Fecioara… Asa se face ca Mercur isi are in Fecioara atat domiciliul, cat si exaltarea…

Celelalte case ramase nu intra in calcul fiindca sunt in aversiune (sau inconjuncte, adica la 30° si 150°) cu Ascendentul. Adica pur si simplu nu se vad din Rac. Acesta este motivul pentru care nicio planeta nu este exaltata in Gemeni, Leu, Sagetator si Varsator…

3.2 Bucuriile planetelor

In casa I se bucura Mercur
In casa a III-a se bucura Luna
In casa a V-a se bucura Venus
In casa a VI-a se bucura Marte
In casa a IX-a se bucura Soarele
In casa a XI-a se bucura Jupiter
In casa a XII-a se bucura Saturn

Sau, pe scurt, Mercur se bucura in Ascendent, Luminariile pe axa III-IX, beneficele pe axa V-XI si maleficele pe axa VI-XII.

In astrologia elenistica sunt considerate rele toate casele aflate in inconjunctie cu Ascendentul, lucru reflectat de vechile lor denumiri:
Casa a II-a este numita „Poarta lui Hades” (Haidou Pule)
Casa a VIII-a numita „Inceputul mortii” (Arche Thanatou)
Casa a VI-a, „Norocul rau” (Kakos Tyche)
Casa a XII-a, „Duhul rau”(Kakos Daimon)

3.3 Zodii in aversiune, neconectate

De fapt aici am dorit sa ajung cu ajutorul comentariilor de mai sus privind Thema Mundi.

Aflate la 30° si 150° distanta, aceste semne „nu se vad”.  Se spune despre ele ca sunt nelegate, neconectate, alienate, disjuncte sau inconjuncte si ca se afla intr-o relatie de antipatie sau aversiune.

Paulus Alexandrinus subliniaza ca planetele aflate in zodii adverse sunt lipsite de armonie si ca aduc conditii ostile, separari si alungari.

Marcus Manilius spune ca: „Zodiile alaturate nu port forma intre ele nicio relatie, fiindca nu poate exista prietenie intre cei ce nu se vad. […] Si, de altfel, zodiile vecine sunt mereu de sexe diferite: o zodie masculina este „obsedata” de-o parte si de alta de doua feminine” !!! Si, inca: „Semnele care urmeaza din 6 in 6 (aflate la 150°) nu pot sa comunice in legatura cu nicio activitate”.

In practica, o problema serioasa intervine atunci cand stapanul unei case se afla intr-o zodie adversa celei in care este casa respectiva. In cartea sa „A Practical Guide to Traditional Astrology”, Joseph Crane se exprima foarte plastic cu referire la astfel de cazuri, spunand ca „in situatii de urgenta, Seful nu poate fi gasit”.

Exemple:
Edward al VIII-lea, Carol al II-lea, Regele Mihai – la toti, stapanul casei a X-a se afla in zodie adversa celei in care este casa a X-a.

4. Relatii mutuale speciale  (atenuarea adversitatilor)

Astrologii din epoca elenistica vorbesc despre o serie de situatii speciale in care efectul advers al inconjunctiilor poate fi atenuat. Acest lucru se intampla cand zodiile intre care se produce inconjunctia sunt:

4.1 Zodii de acelasi brau (aceeasi centura) sau Zodii care au acelasi stapan – Homozonia

Relatia de afinitate se creeaza intre doua zodii stapanite de aceeasi planeta si intre cele doua zodii stapanite de Luminarii. Astfel, isi atenueaza adversitatea inconjunctiile dintre zodiile Rac si Leu (stapanite de Luminarii), Taur si Balanta (stapanite de Venus), Berbec si Scorpion (stapanite de Marte), Capricorn si Varsator (stapanite de Saturn).

Pe acelasi principiu, sunt atenuate efectele cuadraturii dintre zodiile Gemeni si Fecioara (stapanite de Mercur), Sagetator si Pesti (stapanite de Jupiter).

Sau, si mai clar, in imaginea de mai jos, in care se vede foarte bine cum palierele zodiilor de acelasi brau sunt situate in ordinea vizibilitatii sau a apropierii/distantei fata de observator.

4.2 Zodii de aceeasi putere sau echipolente – Antiscia

Mai sunt numite si zodii de lumina egala, caci in perioadele care le corespund Soarele petrece acelasi numar de ore deasupra orizontului, durata zilei fiind similara.

Zodiile echipolente sau aflate in antiscion (plural antiscia), se situeaza la distante egale fata de axa solstitiilor (0 grade Rac – 0 grade Capricorn).  In ce priveste planetele aflate in antiscia, ele trebuie sa se afle la un numar egal de grade fata de axa solstitiilor. De ex.: Venus la 25.00 Taur este in antiscia cu Marte la 5.00 Leu,  ambele planete aflandu-se la o distanta de 35 de grade fata de 0.00 Rac. Punctele aflate in antiscia mai sunt numite si puncte solstitiale.

Zodiile aflate in antiscion sunt intr-o relatie asemuita cu cea dintre un obiect si imaginea lui in oglinda. Si este foarte interesant de remarcat faptul ca antiscia functioneaza foarte bine ca liant, forta de atractie sau pur si simplu element de compatibilitate in astrologia relationala. Conform lui William Lilly, conjunctia unei planete cu o alta aflata in antiscia ei, echivaleaza cu un sextil sau un trigon. Sunt insa autori moderni care considera ca ar avea chiar forta unei conjunctii.

Exemple de compatibilitate pe baza de antiscia:

a. Cuplu: Gabriela – Stumpy, impreuna de 30 de ani


Superpozitia hartilor natale

Obs.
Elemente de „sudura” destul de putine: superpozitia Venus-Stumpy/Luna Gabriela, Luna-Stumpy/Uranus Gabriela, eventual Soare-Stumpy/Pluto-Gabriela si Noduri Stumpy/Venus si Jupiter Gabriela. Dintre acestea, Luna-Stumpy/Uranus Gabriela si NS-Stumpy/Venus Gabriela si Soare-Stumpy/Pluto-Gabriela nu sunt prea incurajatoare, fiind generatoare de drame si tensiuni, ceea ce nu a fost cazul.

Superpozitie intre harta Gabrielei cu planetele in antiscia si harta natala a lui Stumpy

Obs.
Superpozitia prezinta „suduri” foarte puternice: Venus/Venus, PF/PF, Jupiter Antiscia Gabriela/ AS Stumpy, Soare-NS-AS –Mercur Antiscia Gabriela/Soare-Jupiter Stumpy, NN Antiscia Gabriela/Marte Stumpy, Luna Antiscia Gabriela/NS Stumpy

Superpozitie intre harta lui Stumpy cu planetele in antiscia si harta natala a Gabrielei

Obs: La fel ca precedenta, dar „in oglinda”.

c. Colaborare/Prietenie: Placido Domingo – Jose Carreras: initial o mare rivalitate si dusmanie, devenita ulterior o mare prietenie

Superpozitia hartilor natale

Superpozitie intre harta lui Placido Domingo cu planetele in antiscia si harta natala a lui Jose Carreras

4.3 Zodii de aceeasi ascensie – Contra-Antiscia

Zodiile aflate in contra-antiscia sunt zodiile care se situeaza la distante egale fata de axa echinoctiilor (0 grade Berbec – 0 grade Balanta). Sunt numite zodii de aceeasi ascensie, deoarece timpul in care rasar la orizontul estic este egal, indiferent de latitudine.

La ecuator, toate zodiile rasar intr-un timp egal (2h00, adica 24h:12 zodii). Cand ne indepartam de ecuator, la latitudini nordice sau sudice, timpii ascensionali incep sa devina inegali. Astfel, la lat. nordica, avem de-a face cu zodiile de scurta ascensiune: Capricorn, Varsator, Pesti, Berbec, Taur si Gemeni, care rasar rapid, si cu cele de lunga ascensiune: Rac, Leu, Fecioara, Balanta, Scorpion si Sagetator, care rasar mai lent.

Desi in astrologia elenistica zodiile aflate in contra-antiscia sunt considerate ca avand anumite afinitati, binecunoscutul astrolog medieval William Lilly considera conjunctia unei planete cu o alta, aflata in contra-antiscia, echivalenta cu un careu sau cu o opozitie.

Table sintetic cu zodiile aflate in antiscia si contra-antiscia

Semne in antiscia Semne in contra-antiscia
Rac-Gemeni Berbec-Pesti
Leu-Taur Taur-Varsator
Fecioara-Berbec Gemeni-Capricorn
Balanta-Pesti Rac-Sagetator
Scorpion-Varsator Leu-Scorpion
Sagetator-Capricorn Fecioara-Balanta
Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close