Ediția din octombrie 2026
A venit vremea să ne îngrijim de strânsul recoltei și să facem rezerve pentru iarnă. Dar degeaba avem zacuscă și
Sumarul edițiilor, din 2023 până în prezent.
A venit vremea să ne îngrijim de strânsul recoltei și să facem rezerve pentru iarnă. Dar degeaba avem zacuscă și
”A venit, a venit toamna….”, anotimpul plumbului bacovian și al melancoliei. Dar noi, redactorii Astrele, vă oferim un antidot foarte
Gândul verii, de Ioana Ispas:Mă pieptănam în oglindă, încercând să nu rup firele încâlcite și să le așez frumos. Dar
Gândul lunii, de Firicel Ciarnău:De curând, mai precis din 6 mai, Pluton a început mişcarea sa retrogradă în Vărsător. În
de ANDREEA TALMAZAN „Trecutul nu poate fi schimbat. Așa că, haideți să schimbăm viitorul.” Așa și-a început Cristi Chivu mandatul
Gândul lunii, de Diana Spinean: prima impresieUranus în Gemeni, de la bun început. Pentru ce? Pentru că la început a
Gândul lunii, de Mihaela Dicu:Nici nu știu ce „gând al lunii” să mai am și eu, în acest martie traumatizat
Gândul lunii, de Melania Badea:Mărturisesc că de 14 ani așteptam plecarea Leviathanului din propriul lui domiciliu. Nu e frumos, recunosc,
Gândul lunii, de Teodora Muth:La cine altul decât Saturn aș putea gândi în perioada asta întunecată la propriu și la
Gândul lunii, de Diana Spinean: Uf!”a fi sau poate doar a încerca să fiisă fii sau nu / sau da
Gândul lunii, de Dante Aligheri*:Sfera lui Saturn are două proprietăți prin care poate fi comparată cu Astrologia: una este lentoarea
Gândul lunii, de Teodora Muth:Am citit articolul lui Dan despre Luna Nouă în Balanță, de pe 21 octombrie, la scurtă
Gândul lunii, de Diana Spinean:Țara arde, baba se piaptănă. Și bine face! mi-am zis, deunăzi, gândindu-mă la micile rânduieli lăsate



de ANDREEA DUMINICĂ…


de LORENA COSTIN…

Photo by Pixabay…

de MALVINA IVANCIU…


de ANDREEA TALMAZAN…

Photo By Harald…

Photo by cottonbro…

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii
Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.