Saturn în Săgetător și destinul convingerilor noastre (partea I)
Din 22 noiembrie Soarele intră în semnul Săgetătorului, iar stăpânul său, Jupiter, se află în Leu. Mare veselie, entuziasm, libertate,
Din 22 noiembrie Soarele intră în semnul Săgetătorului, iar stăpânul său, Jupiter, se află în Leu. Mare veselie, entuziasm, libertate,
Orice călătorie în întuneric este dublată, conştient sau nu, de speranţa că într-o bună zi, când te aştepţi cel mai
Se spune că este suficientă și o secundă pentru a produce evenimente cu impact major pentru viitor. Canada a trăit
Din clipa în care Uranus, Neptun şi Pluton au fost descoperite, nimic n-a mai fost la fel. Sub marea revoluţie
De numele lui Oscar Pistorius se leagă o gamă variată de evenimente, care au avut un ecou puternic în media
Mama mea este o învăţătoare la pensie, a fost formată în spiritul vechii epoci comuniste şi uneori îmi spune că
După cum ştie orice român, Zalmoxis era zeitatea supremă din religia geto-dacă. Se pare însă că, înainte de a i
Soarele își îndoaie încet lumina și pășim la sfârșitul lui octombrie pe tărâmul tenebros al celui mai tainic semn al
10 ani de astrologie românească, sărbătoriți cu 4 astrologi de talie mondială Asociația Astrologilor din România (AAR) marchează aniversarea a
Curs de astrologie medicală și astroterapii alternative cu Dr. Sorin Bratoveanu: 1-2 noimebrie 2014, București Cursul cuprinde informații de astrologie
În structura fiinţei umane un loc aparte îl are capacitatea de a fantaza, de a formula idei filosofice, de a
„Îmi place să plâng, îmi place să mă las în voia disperării, îmi place să fiu tulburată şi nefericită. Aceste
Dac-ar veni Moș Crăciun acum la mine, i-aș spune că vreau un singur lucru: răspunsul la întrebarea “ce vreau Eu?”.


A venit vremea…


de ANDREEA DUMINICĂ…


de LORENA COSTIN…

Photo by Pixabay…

de MALVINA IVANCIU…


de ANDREEA TALMAZAN…

Photo By Harald…

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii
Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.