Zodiile și inconștientul individual: Săgetător
Orice călătorie în întuneric este dublată, conştient sau nu, de speranţa că într-o bună zi, când te aştepţi cel mai puţin, se va arăta lumina. Odată ajuns la lumină, după ce entuziasmul atingerii scopului îşi diminuează din intensitate, apare necesitatea interioară de a povesti despre aventura trăită.
Săgetătorul este zodia care simbolizează această experienţă a vieţii de după întâlnirea cu întunericul. Ideograma zodiei, un bust de bărbat cu trup de cal, reprezintă tendinţa, înscrisă în gena umană, de a depăşi stadiul animalic al instinctelor, pulsiunilor (care sunt prezente şi se manifestă puternic în Scorpion) şi a ţinti spre stadiul de Zeu nemuritor. În această zodie iau naştere filosofiile şi religiile personale, credinţele după care omul îşi ghidează viaţa, în baza experienţei trăite până la un anumit moment. Nativul acestei zodii este însetat de cunoaştere şi de cucerirea lumii prin intermediul experienţei. Săgetătorul guvernează studiile superioare şi călătoriile lungi, de explorare a lumii exterioare. Spre deosebire de Berbec, care este caracterizat de impulsul de a cuceri lumea prin intermediul forţei fizice, Săgetătorul vrea să o cucerească prin poveşti şi expediţii.
Dar să încercăm să aruncăm o privire în inconştientul Săgetătorului. Dorinţa sa de a deveni cineva, mai presus de natura umană, ne poate duce cu gândul la un complex de inferioritate, complex care să mobilizeze energii care să ducă spre succes. Doar că acest complex de inferioritate nu apare în compensare pentru un deficit fizic sau intelectual şi nici din dorinţa de a depăşi o natură umană, pentru a se deplasa în sus tot în cadrul vieţii umane. Nu. El „ţinteşte în sus”, spre Cer, spre lumea Zeilor. Săgetătorul simte dorinţa de a fi ceva mai mult, cineva important, cineva recunoscut ca având puteri dumnezeieşti. Aceasta pare să vină ca o reacţie la un SupraEu puternic, rigid, care încearcă să păstreze nativul într-o zonă a lumescului, în graniţele culturii sociale. SupraEul fiind o instanţă psihică dezvoltată în relaţie cu lumea care impune legi de conduită, reguli de funcţionare în familie şi în societate, nu lasă loc împlinirii cu uşurinţă a dorinţelor. Dar nu poate împiedica capacitatea de fantasmare, de visare. Şi cu cât restricţia este mai puternică, cu atât fantasma va fi mai vie, mai puternică, iar nativul va acţiona având-o ca punct de plecare.
Pentru a-şi satisface această dorinţă de a fi mai presus de natura sa umană, Săgetătorul va căuta în primul rând oameni celebri de care să se ataşeze, în preajma cărora să respire, ca şi cum aura de celebritate a acestor persoane se va revărsa şi asupra sa. Va vorbi despre ei ca şi cum ar avea relaţii intime, de prietenie apropiată; de parcă ar deţine secretele acestora. Spre deosebire de Leu, care se foloseşte de relaţiile cu cei din jur, fără discriminare, ca pe nişte extensii, nativul Săgetător caută doar relaţii cu persoane importante, de succes, somităţi în domeniile care îl interesează, pentru a prelua din faima acestora. Aşa se face că, înainte de a deveni el însuşi o somitate, Săgetătorul îşi petrece o mare parte din viaţa de adolescent sau de tânăr adult în preajma unui mentor, care să înlocuiască o figură parentală interiorizată, rigidă şi punitivă, şi căreia să îi demonstreze că este mai bun şi mai înţelept.
Însă nu doar aceasta este metoda prin care Săgetătorul îşi satisface nevoia de a fi mai presus de lume, de uman, de natură. Dacă nu găseşte un model de mentor pe lângă care să trăiască gratificarea dorinţei de evoluţie, nativul va găsi o filosofie, o religie sau un ideal de care se va agăţa până la identificare. Această identificare devine atât de puternică, încât se confundă cu personalitatea individului. El devine propria sa filosofie şi încearcă să adune cât mai mulţi adepţi.
Optimismul, pozitivismul uneori exagerat al Săgetătorului poate ascunde un clivaj puternic între obiectul bun şi cel rău, o angoasă de dispariţie, de disipare. A rămâne un ilustru necunoscut, pentru Săgetător este similar cu moartea. A nu se dezvolta liber într-o anumită direcţie, oricare, îngrădit fiind de rigorile lumii, de părinţi severi, poate duce în timp la agravarea stării de sănătate psihică.
Mecanismele de apărare mai des întâlnite la Săgetător sunt clivajul, intelectualizarea, compensarea, conversia şi identificarea. Nativul nu doar că desparte în două lumea sa internă, în bine şi rău, căutând cu disperare pozitivul, dar îşi justifică în mod logic alegerile, pornind de la baze false. Lumea emoţiilor şi a sentimentelor este trecută în plan secund, iar raţiunea preia conducerea. Intelectualizarea vieţii psihice este metoda prin care se protejează de angoasa de dispariţie. În situaţiile în care nu îi reuşeşte, duce problemele emoţionale în corp şi, deseori, Săgetătorii suferă de boli fără cauze organice. Compensează lipsa de rezultate concrete cu studiu susţinut. Poate fi o enciclopedie pe picioare. Şi, nu în ultimul rând, se identifică nu doar cu un profesor, cu o personalitate, ci şi cu ideile şi filosofiile care îi animă viaţa şi intelectul. Călătoreşte mult, nu doar din dorinţa de cunoaştere, cât şi din dorinţa de a se îndepărta de locurile care îi amintesc de natura sa umană.
Casa în care se află Săgetătorul în astrograma natală arată domeniul în care fiecare nativ poate manifesta teama de a nu fi mai prejos de restul lumii. Poziţia lui Jupiter şi relaţiile pe care acesta le formează cu alte elemente din harta natală, indică modul în care se pot elibera elementele clivate ale psihicului. Poveştile pe care nativul le spune pot conţine indicii despre modul în care s-a format angoasa şi conţinuturile inconştientului care o provoacă.
