Marte în Capricorn (26 octombrie – 4 decembrie 2014)
În structura fiinţei umane un loc aparte îl are capacitatea de a fantaza, de a formula idei filosofice, de a seta idealuri şi de a contura principii de viaţă. Însă vine momentul când toate acestea trebuie să prindă viaţă în concret, în realitatea externă, în relaţie cu lumea.
Marte în Săgetător a alimentat această latură a naturii umane, de a formula principii, de a avea curajul să se înfrunte idei, filosofii care nu sunt în concordanţă cu trebuinţele, imediate sau pe termen lung, a individului izolat, dar şi implicat în activităţi sociale.
Din 26 octombrie şi până în 4 decembrie, Războinicul Zodiacului tranzitează Capricornul, determinând nevoia de a trece de la filosofie la practică, de a crea strategii care să ducă la împlinirea obiectivelor, de a ieşi din starea meditativă, declarativă şi de a intra într-un proces de construcţie. Momentul ingresului are Ascendentul tot în Capricorn, cu Pluton în conjuncţie cu acesta şi cu Marte în casa lucrurilor ascunse. Aparent suntem stăpâni pe situaţie, ştim unde ne aflăm şi încotro ne îndreptăm, şi, la modul general, cam ştim şi ce avem de făcut. Dar cu atâtea ascunzişuri câte apar în harta momentului ingresului, pare că sunt forţe mai presus de noi care hotărăsc în locul nostru. Sau, cu alte cuvinte, „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”. În cel mai rău dintre scenarii, putem trăi sentimentul frustrării legat de trădări, ascunzişuri, manevre ascunse din partea unor prieteni sau colaboratori. Deşi pare că ideea de a nu-ţi face planuri ar fi cea mai bună soluţie, este, în fapt, cea mai grea povară pe care o putem duce. Întrucât am putea trăi sentimentul că am rămas fără repere, fără indicatoare. Şi cel mai greu este să te îndrepţi spre nicăieri, fără o rută şi fără un scop, fie că acesta este unul egoist şi poate fantasmatic.
Din întreg tranzitul, perioada cea mai dificilă şi mai încărcată de conflicte, de frustrări, de nemulţumiri este cea în care Marte începe să formeze conjuncţia cu Pluton, colegul său de guvernare a Scorpionului, şi până când aceasta se desface. Adică intervalul cuprins între 4 şi 27 noiembrie, cu un vârf între 8 şi 14 ale lunii, când are loc conjuncţia la grad şi respectiv foarte strânsă dintre cele două planete. Marte în Capricorn este în exaltare, adică îşi manifestă întreaga sa autoritate, iar Pluton îi oferă nici mai mult, nici mai puţin decât forţă pentru a-şi împlini misiunea. A conduce, dar mai ales a te conduce, a fi disciplinat cu propria persoană şi implicit cu propria viaţă, este unul dintre cele mai dificile obiective pe care individul le are de înfăptuit. Marte în Capricorn este energic şi determinat să înfăptuiască lucruri care să îi confere un anumit loc în societate, un anumit statut şi o anumită autoritate. Dar totul pleacă dinspre sine spre exterior, în raport direct cu evenimentele din exterior. Mai exact, omul îşi caută locul în grup, în societate, şi, când îl găseşte, îşi stabileşte obiective. Motivaţiile pot fi de natură intrinsecă, adică de satisfacere a nevoilor interioare de recunoaştere socială, care contribuie la stima de sine. Dar şi motivaţii exterioare care ţin de modul în care îşi construieşte viaţa în interiorul societăţii.
Dar influenţa este bidirecţională, în sensul că şi energiile marţiene contribuie la acţiunile lui Pluton în planul psihicului sau al concretului. Despre efectele tranzitului plutonian prin zodia autorităţii şi a statului social am mai vorbit. Dar merită să reamintesc faptul că, guvernatorul tărâmului din subteran, în zodia structurii, acţionează la fundaţia vieţii noastre. Acolo unde aceasta este în putrefacţie, distruge şi necesită reconstrucţie, deci face să cadă întreaga construcţie, pregătind terenul pentru reconstrucţie. Iar acolo unde fundaţia este cât de cât sănătoasă, o întăreşte, îi transformă consistenţa. Energia marţiană oferă curajul de a înfrunta posibilitatea distrugerii întregii realităţi, externe sau interne, şi măreşte capacitatea de a descoperi resurse interioare necesare „luării de la capăt”.
Mai precis, ne putem aştepta la confruntări directe cu autoritatea, cu necesitatea manifestării autorităţii interioare, cu pierderi consistente de influenţă. Putem trăi sentimentul că „ne fuge pământul de sub picioare” sau, dimpotrivă, cu încrederea că “putem muta munţii din loc”. Toate au însă o rădăcină comună: relaţia personală cu figura parentală asociată cu legea, cu limitele, cu ordinea şi disciplină. Funcţie de modul în care am interiorizat aceasta figură şi, implicit, regulile şi principiile la care am aderat şi pe care le considerăm „sfinte”, dar şi de gradul de flexibilitate cu care tratăm situaţiile dificile din viaţă, putem să acţionăm şi, adesea, să reacţionăm în situaţiile în care lumea pare să se destrame în jurul nostru, când planurile noastre iau o turnură neaşteptată, când situaţiile concrete de viaţă necesită o reformulare de obiective.
Acest tranzit al lui Marte prin Capricorn este tranzitul lucrurilor concrete, al capacităţii de a construi atât în interiorul fiinţei, cât mai ales în exterior, de a trece de la vorbă la faptă, de a remodela structurile funcţie de nevoile imediate sau cele de termen lung. Poate părea simplu sau complicat, funcţie de structura noastră internă, de capacitatea de organizare proprie, de capacitatea de auto-disciplină şi, nu în ultimul rând, de autocontrol. Orice extremă duce la disconfort afectiv. Şi, în momentul apariţiei unor emoţii puternice, constrângătoare, autoanaliza ar trebui să înceapă de la întrebarea „unde şi cu ce sunt inflexibil?”