Luna Neagra in Gemeni
de Jeni Nicolae
Contestata de unii, temuta de altii, Luna Neagra (Lilith) continua sa ma preocupe, poate si pentru ca in harta mea ocupa un loc important in casa I.
.
Luna Neagra si Jupiter
Incepand cu ziua de 12 septembrie a anului curent, Luna Neagra se afla in Gemeni, semn pe care il va parasi in data de 9 iunie 2013. Interesant este ca in Gemeni va face si una dintre rarele conjunctii cu Jupiter.
Intorcandu-ne in timp, cea mai apropiata perioada in care Luna Neagra a facut conjunctie la grad perfect cu Jupiter a fost in primavara lui 1977 in Taur, si apoi anul urmator de trei ori, respectiv in ianuarie in Gemeni, in iulie in Rac si in decembrie in Leu.
Apoi a urmat o perioada de circa 34 de ani in care nu au mai facut conjunctie stransa (sub 1 grad) ca mai apoi, in decembrie 2011, sa se intalneasca din nou in Taur si din nou in acelasi semn (aprox. 10 grade distanta) in martie 2012.
La sfarsitul acestui an, in decembrie, va avea loc ultima conjunctie perfecta intre Luna Neagra si Jupiter (aflat in mers aparent retrograd din 4 octombrie) la 10 grade si 5 minute Gemeni.
Urmeaza iar o lunga perioada in care nu mai intalnim conjunctia dintre Luna Neagra si Jupiter, anul cel mai apropiat fiind 2046 in noiembrie cand are loc o conjunctie in Berbec.
.
Efecte la nivel individual
Perioada septembrie 2012-iunie 2013 se va caracteriza prin evenimente care ne vor determina sa operam o serie de schimbari in ceea ce priveste mentalitatea, dar si gasirea unor noi forme si modalitati de comunicare.
In prima faza, la suprafata vor iesi blocajele si obstacolele care se manifesta atat la nivel intelectual, de gandire, cat si de comunicare, tocmai pentru a determina aparitia, in faza urmatoare, a gasirii unor solutii corecte care sa remedieze aceste blocaje.
Luna Neagra in Gemeni va scoate la suprafata toate blocajele si restrictiile de care ne-am temut sau pe care am incercat sa le ignoram de-a lungul timpului, dar care nu au disparut. Desi credeam sau speram acest lucru, in realitate “le-am depozitat” in subconstient de unde au actionat fara stirea noastra.
Jupiter, intrat deja in Gemeni, ne-a adus pe toti mai aproape de sursele de cunoastere de care aveam nevoie constient sau inconstient, ne-a largit campul de cunoastere din toate punctele de vedere, ne-a deschis noi cai de comunicare si gandire, ne-a amplificat capacitatea de interactiune cu ceilalti prin intermediul comunicarii. Cu alte cuvinte, am trecut cu totii prin faza in care am acumulat cantitativ atat informatii, cat si cunoastere si cunostinte.
Intrarea Lunii Negre in semnul Gemenilor nu face decat sa scoate la suprafata si sa puna in evidenta pozitia si reactia noastra in fata acestui val informational.
Ce si pe cine credem si ne incredem, ce si cum ne este de folos ceea ce stim, cat stim si cat de deschisi suntem in fata provocarii de a acumula informatii, dar, mai ales, de a discerne intre informatia utila si intoxicare, intre ceea ce ne ajuta sa evoluam si ceea ce sperie si, astfel, ne impiedica sa mergem mai departe in cele mai bune conditii de viata, atat spiritual, cat si material.
Luna Neagra in Gemeni ne provoaca sa ne testam cunostintele, sa facem fata contestarilor, dar si sa avem curajul sa ne spunem parerea in mod deschis in ciuda opozitiilor si a reactiilor negative.
Faptul ca Luna Neagra se afla in Gemeni in acelasi semn cu Jupiter, mai ales dupa 4 octombrie cand acesta va retrograda, pune in evidenta nevoia si necesitatea de a reactiona corect si cu curaj in fata nedreptatilor, atat la nivel individual, cat si la nivel colectiv. In acest caz, curajul se refera la renuntarea la frica care poate ne-a paralizat sau ne-a facut sa ne simtim frustrati si neputinciosi in fata unor nedrepti. Romanul spune ca “de ceea ce iti e frica, nu scapi!” si este cat se poate de adevarat in cazul Lunii Negre!
Cu alte cuvinte, cei care se tem de reactii de contestare si de acuzatii, chiar de asa ceva vor avea parte, cei care se tem ca nu stiu indeajuns, vor fi pusi in situatii in care exact acest lucru se va demonstra, cei care par altceva dacat sunt, se vor confrunta cu demascarea.
Din punct de vedere al sanatatii, trebuie sa precizez ca Luna Neagra in Gemeni va exacerba, ajutata si de Jupiter, nervozitatea, agitatia, atat fizica, cat si mentala, nerabdarea. Daca toate acestea nu sunt corectate sau controlate la timp, pot conduce la complicatii serioase, atat in problemele de zi cu zi, cat si in ceea ce priveste manifestarea unor boli grave cum ar fi: insomnia, depresia, schizofrenia, alcoolismul (cu Neptun in Pesti,). De asemenea, exista riscul de afectiuni la nivelul sistemului respirator, dar si al bratelor, astfel incat vor trebui evitate riscurile evidente pentru aceste zone (medii toxice, poluate, fumat, conditiile atmosferice extreme etc).
.
Efecte la nivel social
Luna Neagra in Gemeni va reprezenta si o perioada de provocari la nivel intelectual ce vor conduce catre noi descoperiri, la schimbari majore in ceea ce priveste libertatea de gandire si de exprimare, la gasirea unor raspunsuri la intrebari ce au framantat omenirea de-a lungul timpului.
Gemenii, fiind un semn guvernat de Mercur, prin tranzitul Lunii Negre in acest semn, se vor produce sau mai degraba vor iesi la suprafata problemele din sistemul de invatamant, cele care se refera la tineri si tineret in general, cele din sistemul de transport, din mass media si publicitate, comunicare, comert si turism, precum si diplomatie. Fiind un semn dual, probabil ca tranzitul Lunii Negre va scoate la iveala, sub forma de dezvaluiri, tot felul de jocuri duble, de personaje care au o viata dubla sau care una spun si alta fac, fatarnicia si ipocrizia nu vor mai putea fi ascunse sub un strat gros de machiaj.
.
Atitudinea recomandata
Ideea este ca trebuie sa ne acceptam asa cum suntem, cu lumini si umbre, cu bune si cu rele, plecand de la ideea ca ceva ce este considerat rau absolut se va manifesta ca atare, in ciuda dorintei de a-l elimina definitiv. Cu cat vom considera ceva mai nociv si, astfel, ii negam existenta, el se va manifesta in viata noastra cu mai multa putere.
Prin negarea categorica a ceva catalogat drept rau absolut (zero-manifestare prin neacceptare radicala), manifestam o atitudine exagerata si cream astfel un spatiu excedentar. Aceasta face sa intre in actiune legea echilibrului si a armoniei care guverneaza acest Univers si sa atragem in viata noastra cu aceeasi forta exact lucrul pe care l-am negat.
Rezolvarea consta in atitudinea echilibrata fata de tot si toate care exista in acest Univers.
In incheiere, as vrea sa subliniez faptul ca desi Luna Neagra in tranzit prin Gemeni va crea sentimentul de dezordine, confuzie, haos mental, cu o atitudine corecta si echilibrata putem sa extragem cele mai mari beneficii din acest tranzit si sa ne dam seama ce idei preconcepute ne-au blocat viata si ce schimbari putem face pentru a scapa de blocajele respective.