Început și sfârșit. Timpul în vremea Scorpionului
Soarele își îndoaie încet lumina și pășim la sfârșitul lui octombrie pe tărâmul tenebros al celui mai tainic semn al zodiacului: Scorpionul. Bine ați venit!, scrie înaintea prăpastiei. Jos, departe cu privirea, e oceanul. Ești invitat să te arunci în gol. Nu-ți trebuie curajul Săgetătorului și nici eleganța Balanței: ai siguranța vulturului semeț ce știe că nu-i făptură mai agilă în văzduh care să-l egaleze.
Scorpionul: temut, invidiat, neînțeles. Blamat, atacat sau înșelat. Iubit? Niciodată îndeajuns încât inima-i să se bucure de preaplin. Urât? Cu generozitate. Atrăgător sau nu, ceva nu te lasă să treci mai departe ignorându-l. E privirea? Misterul cu care se-nconjoară, pasiunile ce par majorității obsesii? Cum aș putea să vi-l descriu mai veridic fără a-i umbri conturul? Fără a trece cu vederea ce-i esențial, anume unicitatea și dăruirea-i fără de egal, reușind să nu cad în patima subiectivității?
Ce ar fi fost arta secolului XX fără Pablo Picasso? Ce-ar fi însemnat măiestria dansului fără Maya Plisetskaya? Am fi știut ce înseamnă perfecțiunea în gimnastică fără Nadia Comăneci? Cum m-ați fi citit acum dacă Bill Gates nu s-ar fi născut? Și ce ar fi România azi, fără Maria, Regina României Mari?
A sosit acea vreme din an când Soarele, în voiajul său prin semnul Scorpionului, ne dăruie tuturor, din potirul său luminos, un strop de pasiune. O fărâmă de ardoare, cum numai semnul ce așează viața și moartea față în față, în aceeași cămară a inimii, e în stare. Iar dacă moartea de care vă vorbesc acum e metaforică, viața în privirea Scorpionului este autentică: pe ruinele fiecărui eșec, a fiecărei pierderi, se-nalță un edificiu cu mult mai puternic decât cel ce a fost distrus. Scorpionul e semnul ce crește într-un om puternic prin suferință. Iar fiecare suferință e vindecată (re)aprizând flacără iubirii de viață: cu dragoste, cu pasiune, cu dăruire. Iubirea vindecă, iar adevărul este un medicament adesea zdrobitor, înfricoșător mai mereu, dar întotdeauna salvator. Semnul Scorpionului ne învață că nu există moarte cu adevărat, ci doar transformare, renaștere, evoluție.
Anul acesta Soarele se pregătește de catharsis într-un chip grandios și anume bate la ușa Scorpionului, ca ore mai târziu după intrarea în semn să formeze o eclipsă parțială de Soare, moment ce coincide cu Luna Nouă. Privim către o eclipsă de Nodul Nord cu un extraordinar potențial pozitiv. Dar dincolo de șansele de evoluție pe care acest eveniment ni le arată, e înțelept de știut că eclipsele sunt clopote care bat vestea unui sfârșit. Astrologia evoluționistă ne învață să privim pozitiv eclipsele: sunt trepte de înțelegere și dezvoltare, oferă șansa de a renunța la însușiri sau obiceiuri negative, oportunități de responsabilizare, s.a.m.d. Dar e trecut cu vederea foarte des, că pentru a obține toate darurile pe care o eclipsă ni le arată pe tipsie, trebuie în schimb să renunțăm la ceva. Să ardem un pod pe care nu ne mai întoarcem. Este, se pare, singura cale către evoluție.
Eclipsa parțială de Soare din această toamnă are în agendă un obiectiv precis: aflarea adevărului. Te îndeamnă să scotocesti în ungherele inimii și ale sufletului pentru a găsi adevărul despre tine, despre ceilalți. Iar, în schimb, îți oferă curaj și modestie pentru a-ți privi umbra cu toate neajunsurile sale. Eclipsa de Soare se află în conjuncție strânsă cu mica benefică Venus, în detriment în semnul Scorpionului – însă, dacă e să vorbim despre demnități, niciunul din protagoniștii eclipsei nu se află într-o poziție privilegiată – gradul 1 Scorpion este în Via Combusta, iar Luna este și dumneaei în cădere. Ce ar fi un catharsis dacă drumul către atingerea lui nu ar fi dificil? Conjuncția aproape perfectă pe care Luna Nouă o formează cu Venus ne vorbește despre dăruire, dragoste, încredere și iar despre adevăr: ce iubești și ce prețuiești cu adevărat? Cât de mult îți dorești un anume lucru și ce sacrificii ești dispus să faci pentru împlinirea unui vis? Și nu mai puțin important, la ce trebuie să renunți pentru a pleca în această călătorie? Iar dansul lui Neptun alături de eclipsă pare să șoptească că altruismul și mai cu seamă iertarea sunt ingrediente prețioase în tot acest proces: iertarea de sine și iertarea semenilor.
Să fim căutători de adevăr, așadar: dăruieşte, iartă, iubește!
© Copyright 2014 INGRID PANAITIU – Exclusiv pentru revista Astrele
