Se crapă de Luminație
Înainte de a-și da “obștescul sfârșit”, octombrie vestește începutul perioadei de timp botezată de astrologie cu numele de Scorpion. Soarele tocmai a trecut pragul acestei zodii, alăturându-se Nodului Nord Lunar, urmând să execute 9 pași (grade zodiacale) până în ziua Luminației…
Luminația, Ziua Morților și Ziua Tuturor Sfinților desemnează vechi sărbători creștine înrudite, marcate în date diferite în calendarul apusean și cel răsăritean. În zona de interferență apuseană, cum este Transilvania, Banatul sau Maramureșul, credincioșii ortodocși și greco-catolici le sărbătoresc în 1 noiembrie. Obiceiul transformă pentru o noapte cimitirele în oaze de lumină, datorită lumânărilor aprinse pentru cei trecuți în eternitate.
Se crede că la originea sărbătorii stă festivalul roman Lemuralia, eveniment care culmina în data de 13 mai (dată din Taur!). Aproximativ în anul 609, pentru a eradica obiceiul păgân al exorcizării spiritelor morților familiei, reprezentat de Lemuralia [1], Papa Bonifaciu al IV-lea decretează ziua respectivă ca sărbătoare religioasă închinată martirilor credinței [2]. Mai târziu, Papa Grigore al III-lea mută aceeași sărbătoare în 1 noiembrie (dată din Scorpion), probabil din dorința de a eradica un alt obicei păgân similar din tradiția celtică: Samhain-ul…
Mergând înapoi pe firul timpului, am observat că în culturile păgâne existau perechi de sărbători având teme complementare [3], ale căror rădăcini și-au tras seva direct din natură, respectându-i simetria. În acest caz, vorbim de două sărbători: una din luna mai, care celebra viața (prin ritualuri de alungare a morții) și una din noiembrie, care celebra moartea (evocând-o). În traducere astrologică, mă refer la ritualuri specifice axei Taur – Scorpion (care, să nu uităm că, găzduiește acum Nodurile Lunare).
Așadar, în interpretarea mea, simplificată în mod plastic, evenimentele istorice menționate ilustrează faptul că în plină vânătoare de obiceiuri păgâne, Bonifaciu a făcut o ciorbă indigestă, după care a venit Grigore și a dres-o, aliniind tema sărbătorii cu anotimpul corespunzător (sau, altfel spus, cu ritmul natural al vieții). Astfel, au servit-o credincioșilor drept pomană, care au… papat-o.
Dar ca să nu crăp, înfierbântându-mă de la prea multă ciorbă, las isprăvile papale la o parte pentru o spovedanie în termeni psihologici. Mărturisesc faptul că denumirea de Luminație atribuită acestei sărbători îmi cade foarte bine pentru că îmi pare că exprimă cu claritate scopul zodiei Scorpion: transformarea întunericului în lumină sau, altfel spus, conștientizarea inconștientului.
De ce ar fi important să ”conștientizăm inconștientul”? Păi, să spunem că moartea este un drum inițiatic prin care conștiința se desprinde de orice formă și se întoarce în starea inițială. Știind că acest drum invers trece prin mine însămi și înseamnă confruntarea, într-o primă fază, cu tot ce zace în inconștientul meu, m-aș grăbi să cercetez acest loc, să-mi eliberez calea și să las acolo o lumină aprinsă pentru momentul în care pașii mei îi vor bate cărările pentru ultima oara…
Încurajându-vă să nu lăsați pe mâine ce puteți conștientiza azi, vă doresc o Luminație cât mai clară! 🙂
Diana Spinean,
Redactor Șef
–
Note:
[1] În privința originii ritualului săvârșit de Lemuralie, se spune că Romulus, legendarul întemeietor al Romei, a introdus acest festival, după ce și-a ucis fratele geamăn (hm!), pe Remus. Participanții la ritual trebuiau să calce desculți, să-și spele mâinile de 3 ori și să arunce peste umăr, de 9 ori, boabe negre, incantând următoarele, pentru a potoli și apoi alunga spiritele morților: „Vă trimit acestea; cu aceste boabe mă răscumpăr pe mine mie însumi” (haec ego mitto; his redimo meque meosque fabis) și ”Spirite ale strămoșilor mei, plecați!”. Tot atunci avea loc și un festival al negustorilor, pentru a asigura prosperitatea anului. De aici își trage originea și superstiția conform căreia căsătoriile realizate în luna mai ar purta ghinion.
[2] Altfel spus, Ziua Tuturor Sfinților.
[3] Vezi, de exemplu, Beltane care este sărbătoarea -parteneră Samhain-ului și se ținea în 1 mai.