Jupiter în Scorpion. Fericiţi cei ce plâng…
…se spune în Evanghelia după Matei. Un fel de a admite că te poţi raporta util şi la suferinţă, şi răul e bun, se pune, nu-i chiar de speriat (durerea are doar impact psihologic mai mare decât plăcerea, drama ne mişcă doar mai tare decât comedia). Ori, când vine vorba de astrologie, cel mai înspăimântător, mai de temut deranj interior îl provoacă tranzitele de planete prin segmentul de cer numit Scorpion. Fie chiar şi cel al lui Jupiter1 – cam cât chef să ai a te lăsa descoperit în părţile tale ruşinoase, vinovate, promiscui? Cât de tare să-ţi vină să te amuzi, cu chiloţii în vine, în văzul lumii? Şi totuşi, o astfel de combinaţie planetă – semn aduce destule motive solide de bună dispoziţie. Aş aminti deocamdată:
1. Mai întâi, atunci când Jupiter are în lucru o energie joasă, plutoniană2 , îţi poţi integra mai rapid suferinţa, ai baftă să scapi mai repede. Pentru că eşti tentat să exagerezi, să întinzi coarda fix asupra lucrurilor de care ţi-e frică. Îţi vine să insişti în direcţia a ceea ce-ţi face rău şi te supără, să înrăutăţeşti îndeajuns de tare situaţia şi să devii suficient de nefericit, încât să schimbi, în sfârşit, ceva şi la tine. Treaba e că în contextul actual, Jupiter, într-o poziţie tensionată faţă de axa nodurilor lunare, nu-i tocmai liber să se manifeste cum i se cere. S-ar putea să cauţi ţapi ispăşitori înafară, să pui urâtul din tine pe alţii. Să proiectezi o problemă ce ţi se pare inadmisibilă la tine, deşi ea reflectă, probabil, o rană a ta nerecunoscută, ceva cu care tu nu eşti în completă armonie. Ce te irită teribil la alţii e ceva de rezolvat la tine.
2. Mai apoi, acum că s-a deschis cutia Pandorei (de data asta jupiterian, larg), ai avantajul că-ţi poţi înţelege umbra, latura ta distructivă şi sabotoare. Deşi, în mod real, treaba nu-i chiar aşa simplă: ai de integrat întreg careul fix în T de tip NN/Leu – Jupiter/Scorpion – NS/Vărsător de care ţine acest amplasament planetar. E posibilă o criză de identitate – cu cât te vezi mai ireal în ochii tăi, mai strălucitor, mai frumos, cu atât mai tare rişti să nu te ridici la nivelul a ceea ce te-ai imaginat a fi. Cu cât ratezi mai mult şi te frustrezi mai tare, cu atât aduni mai multă umbră. N-ar strica să devii mai realist în ce te priveşte, mai puţin special şi narcisic. Să ştii că nu eşti perfect – te poţi suprinde singur, oricând, chiar şi extremely dark, în mod tare neplăcut.
Altfel, probabil că-ţi dă destul de des prin cap să te uiţi mai atent la ce-i înăuntru, să-ţi faci curăţenie, să-ţi rezolvi porcăriile (oricum le porţi cu tine mereu, nu e ca şi cum n-ar fi). Îţi creşte toleranţa la dispoziţiile negative – nu-i parcă chiar atât de rău să fii şi demoralizat, să ai şi stări proaste. Între noi fie vorba, nu atât emoţiile negative te fac nefericit, cât faptul că, experimentându-le, te faci tu că plouă, eşti bine (şi a-ţi nega frica ascunde tot o frică!). Ia nu te mai judeca pentru emoţiile naşpa, nu te mai ruşina cu ce simţi (furie, anxietate, invidie, vinovăţie), validează-te cu rele, cu bune! Negativul poate fi trăit conştient şi lejer, nu trebuie ascuns şi evitat cu orice preţ! Nu trebuie să fii, cu orice chip, bun (nu înseamnă că trebuie să comiţi, cu orice chip, rele)! Vindecarea nu e că n-ai să mai simți emoţii neplăcute, ci c-ai ajuns să ştii cum să le laşi să vină fără să te mai facă să suferi.
Fericirea, aşa cum o ştim, e supraestimată. Am făcut din ea o obsesie – e musai să fii chefliu, în rai de dimineaţă până seara, să pui non-stop, victorios, poze pe Facebook. La cea mai mică tresărire altfel, te apucă panica. Nu ştii să suferi. Ţi-e jenă cu tulburările tale lăuntrice, te faci de ruşine cu neliniştile, spaimele tale mocnite. Dar nu cumva, pentru a fi fericit şi-n echilibru, trebuie să-ţi asumi, la fel de firesc, şi nefericirea? Nu cumva ca să-ţi cunoști (şi oferi) lumina, trebuie să-ţi cunoşti (şi accepţi) întunericul?
3. Unde mai pui că acum poţi rescrie semnificaţia unui eveniment traumatic, eşti capabil de deprogramare mentală şi dezvăţ. Îţi poți accesa şi modifica usor subconştientul (un fel de cd cu care noi facem mai mereu play-back, de vreme ce funcţionăm majoritar pe mintea înregistrată). De câte ori nu te-ai chinuit în zadar să faci să-ţi iasă din cap vreo idee tâmpă? Asta, pentru că încercai a scrie pe deasupra unui program vechi ce rula automat, n-a fost dezinstalat încă. Nişte traume imprimate în creier din copilărie nu dispar prin două-trei gânduri vesele. Trebuie umblat la setările din fabricaţie, intrat în modul de înregistrare al minţii, în Theta, starea în care mintea ţi-e uşor amprentabilă. E o perioadă, deci, în care nu-ţi mai inventezi o mie de scuze să nu te bagi în terapie. Reuşeşti să-ţi învingi uşor rezistenţele, n-ai o problemă în a căuta terapeutul potrivit să te asiste în practici de vindecare diverse, de la Theta Healing, terapie prin hipnoză, echilibrări energetice până la tehnici de eliberare emoţională, lucrul cu emoţiile negative, vizualizări, imagerie, whatever.
Şi încă ceva: Jupiter, ca funcţie mentală, se ştie, te face să vezi mai mult, mai (de) departe. Şi, implicit, să poţi crea, unui lucru întâmplat, semnificaţie. Să-i poţi da sens, trage din el o morală. În Scorpion, cum ar veni, creează condiţii să extragi un maxim de înțelepciune dintr-o criză, să foloseşti conflictele şi tensiunea interioară ca oportunitate. Poţi obţine satisfacţii în contexte cumplite, cu condiţia să pivotezi, să-ţi schimbi o țâră perspectiva, să te uiţi şi altfel la o experienţă dureroasă. Ceva bun tot îţi aduce. Nu-i cumva un beneficiu ascuns într-o suferinţă, nu cumva ai putea aprecia un eveniment ce-ţi pare nefavorabil? Nu cumva ai devenit mai bun ori ţi-e mai bine (dacă e să fii sincer) datorită unei frici anume? Cum ai putea valoriza o situaţie naşpa? Ce te-a învăţat ea? Ce anume poţi gândi despre acea situaţie tensionată să te facă să te simţi mai bine cu tine? Există, poate, vreo parte bună?
Până la urmă, lumina creează umbra, iar răul slujeşte binelui. Să nu fi văzut că durerea ta serveşte în final la ceva, ar însemna c-ai suferit degeaba, c-ai suferit ca prostul.
NICOLETA EȘANU,
Redactor-șef adjunct și vicepreședinte AAR
- tranzitul lui Jupiter prin Scorpion se întinde pe perioada 10 octombrie 2017 – 8 noiembrie 2018 ↩
- tranzitul va influenţa, cu precădere, nativii care au, în tema natală, fie Scorpionul populat de planete personale, fie un Pluton plasat într-o poziţie forte, conjunct cu personale, fie casa a 8-a activată de planete personale. ↩