Twilight, eclipsa și apocalipsa

Despre eclipse se spun multe. Şi, de obicei, nu dintre cele mai bune şi înduioşătoare lucruri (omeneşte vorbind, n-ai cum să n-ai o strângere de inimă acolo când astrul care-ţi dă ritmul primar de viaţă, zi-noapte, intră pentru o vreme într-o zonă a sa de penumbră).

Să luăm, de pildă, eclipsa totală de Lună din 8 octombrie 2014 (ora 13:54), plasată pe ax de interrelaţionare Berbec (Luna) – Balanţă (Soare). Din mass media astrologică aflăm de îndată cum stăm: se pariază pe Apocalipsă, se vorbeşte de Lună sângerie (a treia de acest tip dintr-un şir de patru, la fel de sângeroase) ori, mai cu evlavie, de a doua descălecare pe pământ a lui Mesia. Dacă, totuși, ești genul mai realist, mai zglobiu şi te roade sincer o viziune mai practică asupra situaţiei, poţi descoperi că eclipsa e într-adevăr una insolită, dar în alt fel: dă axul principal al unei ample configuraţii astrologice, prin tradiţie socotită “norocoasă”, numită Zmeu. Astro-figura mitologică reuneşte, iacătă, infailibil un trigon major (Luna, Uranus şi NS/Berbec – Jupiter/Leu – Marte/Săgetător), un trigon minor (Jupiter/Leu – Venus, Soare şi NN/Balanţă – Marte/Săgetător) și opoziţii multiple Berbec – Balanţă, tensiuni cu rol activ, care forţează şi pun în mişcare caii putere ai intregii structuri.

În principiu, se conturează la orizont, spectaculos, un mare trigon de foc, cu destulă vână şi personalitate cât să ne îngăduie momente de libertate şi spontaneitate, de asumare personală şi de bună încredere în sine, de autonomizare. Să ne dea ghes inima să ne evidențiem euforic, să ne manifestăm și să ieșim activ la rampă, populari și bătăioşi, băieţi de băieţi. Să ne dăm, pe româneşte, mari cu naturaleţe și fără prea multă gălăgie, fără isterii, grosolănii ori fanatisme. Triunghiul minor e și el un cumul vioi de forţe de expresivitate,creativitate (Leu), de expansiune, înţelegere şi cunoaştere superioară (Săgetător), de interacţiune ori intens feedback social (Balanţă). Și, bomboană pe colivă, planeta focar a configuraţiei (Luna/Berbec), ce e atotbeneficiara tuturor acestor resurse, calităţi, abilităţi, aptitudini sus menţionate. Întreg Zmeul planetar, adicătelea, stă gata configurat să pompeze harnic adrenalină într-o singură direcţie: în folosul Berbecului.

Practic însă, odată cu eclipsarea (totală a) Lunii în Berbec, nici Zmeul nu mai are anvergura z(m)eului. Nici supereroul, blocat acum în potenţialul său de manifestare, nu mai poate fi ce-ar fi fost să fie.

Neputând a concretiza Berbecul, devine un efort a ne asuma propria individualitate, a prelua iniţiativa, a face fizic ceva. Ne dăm poate prea repede bătuţi, nu ne mai iese nicicum vreun joc de bicepși ori de glezne. Ne e lehamite de confruntarea directă: nu putem să ne batem, să dominăm situaţia. Ne temem a privi lucrurile în faţă, ne lipseşte promptitudinea, reacţia salvatoare imediată. Nu ne putem marca, masculi, teritoriul, nu putem arăta cine-i şeful ori face noi cărţile.

Deşi tânjim la puterea personală a Berbecului, ne temem să luăm ce-i al nostru, rămânând în non combat-ul Balanţei: nimeni nu atacă, nimeni nu reacţionează. Şi, pentru că vrem să plăcem cu orice preţ, întreţinem o lume politically correct, practicând un fel prefăcut de a ne arăta amabili. Ne jucăm, ne regizăm abil bunăcuviinţa. Ne străduim să dăm bine, recurgem la linguşitorii interesate şi partizanate imorale, pactizăm şmecher cu cel mai tare “din parcare”.

Cu Berbecul inhibat, nu că am evita providențial o încăierare, un caft general, dar am putea ajunge a păcătui chiar prin exces de bun simţ. Renunţăm la noi şi la afirmarea proprie ca să nu-l incomodăm pe celălalt, să nu-l contrazicem, să nu-l obosim, plictisim. Ori ne-am putea trezi loviţi de obsesia estetizării, de cultul frumosului: totul trebuie, cu orice preţ, aranjat, ajutat, camuflat, îndulcit ori colorat într-un roz mincinos. Ori am putea căuta compulsiv anturaje speciale, cercuri sociale elegante şi exclusivităţi mondene, am putea vâna maladiv bărbaţi spirituali, pudraţi, cizelaţi ori femei c-o frumusețe de carton, de glossy revistă.

Deşi dăm certă catastrofa din toamnă, ne mai rămâne totuși ceva de sperat. Ce-ar fi dacă, în loc să investim prost tensiunea eclipsei, am face cât de cât suportabil sfârşitul lumii de pe 8 octombrie? Dacă am trăi neputința Berbecului aruncați fatal pe canapea-n sufragerie. La un popcorn şi un horror tematic, un Twilight, de exemplu, serie întreagă. Cine ştie, poate scăpăm…

NICOLETA EȘANU,
Vicepreședintă AAR