Investigații astrale: ”Ylenia Perduta” (partea a II-a)

de ALINA ȘANDRU
În prima parte a investigației l-am lăsat pe ”Pops” Masakela în custodia poliției și, mai apoi, din lipsă de probe, liber pe străzile New Orleans-ului. Iar pe Ylenia Carrisi, fiica lui Al Bano și Romina Power, pierdută.
În această a doua parte, cu ajutorul tehnicilor astrologiei predictive, vom asculta ce ne spun astrele despre momentul dispariției și starea Yleniei.
Anterior destinației ei finale din New Orleans, când s-a cazat la hotelul LaDale în 29 decembrie 1993 împreună cu Masakela, rapoartele vremii o plasează pe Ylenia timp de câteva luni în Belize. Chiar dacă la momentul aniversării ea se afla în altă parte, Revoluția Solară (RS) pentru anul respectiv va fi cea legată de locul nașterii.


- Ascendentul RS în Balanță cade în casa a VII-a natală, care întodeauna este conectată la principalul eveniment al anului. În harta natală a Yleniei, suprapunerea încadrează sugestiv Ascendentul anual între două malefice, Uranus și Pluton, generând probleme cauzate de diversele asocieri pe care le formează. Stapâna anului este Venus în Scorpion poziționată în casa RS a II-a, a valorilor și resurselor materiale și spirituale, conjunctă cu Pluton în RS, propriul ei stăpân, și ambele planete atacă prin opoziție Luna din casa a VIII-a, a transformărilor și a morții! Anul poate aduce dezamăgiri emoționale și disproporționate.
- Soarele RS în casa a III-a: gândirea, mintea joacă un rol crucial în evenimentele anului. Tot aici îl găsim pe maleficul Marte, conjunct cu Soarele – sănătatea mintală îi poate fi grav încercată căci conjuncția aduce întotdeauna un crescendo al unei emoții puternice care explodează la un moment dat în psihicul nativului, ducând la conflict deschis cu ceilalți, la depresie, anxietate sau gândire irațională. Stăpân al casei a VII-a RS, Marte se află în harta natală tot în casa crizelor, a temerilor mortale.
- Luna RS în casa a VIII-a este un alt indicator al stării emoționale și arată haina pe care o îmbracă subconștientul, emoțiile și trăirile tinerei în anul respectiv. Ca planetă singleton în emisfera sudică, în opoziție cu Soarele, cu Nodul Nord, cu Venus și cu Pluton deopotrivă, ea joacă un rol deosebit de important: îi accentuează neliniștile, îi aduce sentimente fluctuante și schimbătoare, chiar dureroase. Frămâtările minții și cele ale sufletului într-o astfel de casă anuală duc la o criză neașteptată în psihicul Yleniei, cu atât mai mult cu cât Luna e poziționată la trei secunde de gradul critic exact (4°17’ în semn mutabil), accentuând simbolistica naturii planetei și a casei în care se află ea.
- Luminătorii sunt în conjuncție cu nodurile lunare, Soarele cu Nodul Nord iar Luna cu Nodul Sud: un an în care nativul este atras parcă de o mână invizibilă spre a-și îndeplini menirea, dar opoziția lor zădărnicește avântul și rezultatele, iar eclipsa aduce cu sine finalizarea unei situații.
- Un alt element care nu trebuie neglijat e poziția lui Saturn puternic în casa a V-a RS și pe Ascendentul natal, în casa a XII-a, vorbind concomitent despre limitări și transformări care privesc direct creativitatea și exprimarea artistică și sunt aferente lecției de viață (suprapunere și cu Nodul Nord natal).
- Conjuncția RS dintre Uranus și Neptun în Capricorn peste casa a XI-a natală poate aduce un eveniment neașteptat și dizarmonic, plin de deziluzii și amăgiri legate de idealurile proprii și apartenența la un grup, fiind semnificativă pentru că cele două planete se află în temenul lui Venus, aflată la grad exact cu Pluton în Scorpion în RS și în casa a VIII-a natală. Verificând dispunerea lunilor anului de la aniversarea în casa a III-a în luna noiembrie, se observă că evenimentul menționat ar avea loc exact la început de ianuarie, momentul dispariției.
Criza emoțională puternică și, implicit, gândurile apăsătoare, negre (sugerate de Luna afectată în casa a VIII-a) pornesc de la faptul că Ylenia descoperă în Masakela un profitor și nu o persoană altruistă, interesată de evoluția ei spirituală ci, mai degrabă, de lucruri lumești, superficiale. Are parte de stări de conștiință fluctuante: elevate pe de o parte și, pe de altă parte, încărcate de confuzie, depresie în momentele de luciditate după consumul de stupefiante? Starea psihică îi poate fi serios alterată de o asemenea combinație de trăiri. Managerul hotelului povestește cum Ylenia era retrasă, vorbea doar când era întrebată și avea privirea mai tot timpul lăsată în jos. Descrierea contravine personalității ei puternice și optimiste, semn că ceva era în neregulă. Confruntat cu descrierea fiicei lui din ultimele zile, Al Bano caracterizează starea ei ca o aparentă ”spălare pe creier”.
Din relatările ulterioare ale părinților, comportamentul fetei din ultimele luni era bizar: într-una dintre situații, are temeri că este urmărită, că doi bărbați vor să o ucidă și părăsește New Orleans-ul pentru ca mai apoi să revină, spunând că, de fapt, ”totul e în regulă”; în alta, fuge de propriul tată strigând speriată că acesta vrea să îi facă rău (întâmplarea are loc la o zi după ce îl cunoaște pe Masakela și în seara în care urma să se întâlnească cu el). Un alt eveniment revelator are loc tot în timpul vacanței cu părinții când, sub influența marijuanei, sare în apa râului Mississippi, dispărând până a doua zi, când le mărturiseșe că a reușit cu greu să revină la mal. Saturn RS în casa a XII-a și poziționat pe Ascendentul natal poate vorbi de un an apăsător în care nativul este preocupat de moarte și are diverse frici ascunse.
În seara zilei dispariției, în jurul orei 23:30, Albert Cordova, paznicul parcului Woldenberg, de lângă promenada râului Mississippi, observă o femeie tânără care avea aproximativ aceleași semnalmente. Stătea pe debarcader, bălăngănindu-și picioarele – părea să fie sub influența alcoolului sau a drogurilor, tristă și deprimată. Rugată să plece deoarece parcul era închis, ea a sărit în apă spunând: „Nu contează, aparțin apei, oricum”. A înotat în larg hotărâtă dar a fost prinsă la un moment dat de un vârtej provocat de trecerea unei barje, clipă în care a început să strige după ajutor. Orice încercare de salvare a fost inutilă însă. Trupul ei nu a mai fost găsit în ciuda căutărilor extinse ale autorităților și se presupune că a fost dus de ape înspre golful Mexic. Prin urmare, identitatea femeii nu a putut fi stabilită dincolo de orice îndoială.
Dar să vedem ce spun tranzitele acelui moment al posibilei morți accidentale prin înec:

- Saturn se află în conjuncție cu Ascendentul și Nodul Nord în Vărsător în casa a XII-a, în opoziție cu Descendentul. Primul tranzit al lui Saturn prin casa a XII-a poate aduce dificultăți semnificative: la această vârstă, nativul e capabil să resimtă profund dezamăgirile trăite care îi provocă sentimente intense de eșec și de vinovăție în raport cu direcția vieții sale.
- Conjuncția multiplă a planetelor Soare, Marte, Venus, Mercur, Neptun, Uranus în semnul Capricornului, tranzitând casa a XI-a natală, indică un eveniment deosebit de important legat de speranțele, planurile și succesele personale, împrimând momentului o energie combinată uriașă, cu accente de neprevăzut, deziluzie, consum mental și emoțional, dublate de calitățile saturniene ale acestei zodii.
- Pluto în Scorpion conjunct cu Nodul Nord în tranzit peste Soare, Neptun și Jupiter arată o profundă transformare în ce privește propria persoană, aferentă lecției de viață.
- Jupiter și Luna în Scorpion tranzitează casa a VIII-a și formează o conjuncție cu Venus natală. Din nou, planetele subliniază experiențe de o intensitate emoțională amplificată, aproape exagerată, care ar putea duce la conflicte explozive cu ceilalți, asemănătoare cu „cearta” descrisă de Masakela.
- Ascendentul momentului peste Uranus și Pluto natale, în casa a VII-a, întărește posibilitatea apariției unui eveniment brusc și amplifică forța acestuia.
Harta evenimentului (”last seen chart”) vine să aducă concluzii similare, dacă analizăm momentul când a fost ultima dată văzută cu certitudine la hotel, la orele prânzului. Încotro a luat-o, care a fost starea ei? Era în pericol de moarte?

Este ziua lui Jupiter (stăpânul casei morții în hartă) și ora lui Saturn (cosemnificatorul tradițional al casei morții). Semnificatorii Yleniei sunt Venus și Luna, ambele aflate într-o condiție nefastă și precară, indicând cel mai probabil moartea ei. Venus este arsă de Soare și se află în termenul lui Jupiter, stăpânul morții. De asemenea, aflată în demnitatea lui Marte (semnificatorul natural al agresorului dar și al partenerului) indică puterea pe care o are acesta asupra ei. Masakela, partenerul și posibilul agresor, nu era doar ultima persoană în compania căreia se afla la hotel ci era chiar ”stăpânul” ei, așa cum ea îl numește de nenumărate ori în jurnal. Luna e și ea într-o condiție similară: în cădere, stăpânită tot de Marte, conjunctă cu Pluton și în termenul lui Jupiter. Poziționată pe via combusta, ”calea arsă”, ea aduce pericol, teamă, violență, accidente sau moartea persoanei (evenimente de natura imprevizibilă a lui Marte, Saturn sau Uranus); mai mult, ea aplică spre stăpânul casei a VIII-a, Jupiter, adică se îndreaptă spre moarte.
Urmărind calea planetelor, ni se dezvăluie parcusul Yleniei din acea zi fatidică și se elimină suspiciunea despre Masakela, răul făcut de acesta fiind doar de natură psihologică. Venus tocmai se desparte de Marte (plecând de la hotel) și se îndreaptă tot mai mult spre un pericol (combustia Soarelui) care o înghite, o face pierdută pentru totdeauna, doarece Venus va ramâne arsă până la finalul zodiei. Asocierea celor două semne în care se află semnificatorii Yleniei sunt sugestive pentru a confirma locul în care a sfârșit ea: pe de o parte, Venus în Capricorn indică un loc rece, tăios, de înălțime sau de adâncime (în funcție de perspectivă) iar Luna în Scorpion aduce cu sine simbolistica apei și a întunecimii. Elementul zodiilor, Pămant în combinație cu Apă, poate fi grăitor: pe fundul apei.
Tehnica profecției anuale aduce în plus confirmarea unui an deosebit de dificil, decisiv:

- casa profecției activată e casa a XII-a în Capricorn, avându-l pe Saturn ca stăpân al Ascendentului profectat și al celui natal. Devine astfel planeta cu dublă semnificație: o reprezintă atât pe Ylenia cât și pe stăpânul anului profectat. Saturn e puternic aici pentru că se află în propria bucurie.
- Ascendentul profectat în Capricorn, aflat în termenul lui Saturn, ajunge în casa a XII-a în conjuncție cu Nodul Nord, ambele stăpânite de Saturn.
- Soarele și Mijlocul Cerului sunt profectate în casa a VIII-a, alături de o suită de planete în Scorpion: Luna, Soarele, Neptun și Jupiter, care o activează pe Venus Retrogradă. Dispozitorul stelliumului e Marte, alături Pluton, aflați ambii la putere, în domiciliu.
- Marte profectat ajunge la Pluto. Marte într-o hartă diurnă este maleficul contra sectei iar suprapunerea este explozivă și periculoasă.
- Pluton profectat este în opoziție cu Ascendentul din Vărsător.
- La momentul dispariției, tranzitele prin semnul profectat și prin casa a XII-a vorbesc de la sine: șase planete în Capricorn ajung peste Ascendentul și Nodul Nord natale. Energia blocantă este imensă, cu accente de depresie adâncă.
În cursul cercetărilor mele, am rămas uimită de faptul că indiciile legate de starea psihică a Yleniei nu au fost îndeajuns luate în calcul pentru a înclina balanța în favoarea vreuneia dintre versiunile vehiculate. Din relatările părinților și ale angajațiilor hotelului, care au fost ultimele persoane care au interacționat concret cu Ylenia, se poate concluziona că tânăra se afla într-o stare mintală și emoțională precară. Și drogurile au avut un rol major în comportamentul ei iar discernământul îi era grav afectat.
Într-o emisiune televizată, Ylenia l-a citat pe Ghandi, sugestiv pentru direcția ulterioară a vieții ei: ”Atâta timp cât crezi că ești cineva, nu ai cum să cunoști cu adevărat umilința”. Poziționarea lui Saturn în Taur în casa natală a II-a activează această casă și arată tipul de experiențe necesar a fi trăite de nativ pentru a evolua: să dezvolte o relație echilibrată cu darurile care i s-au oferit în această viață, să le prețuiască și să le valorifice. Denumită în astrologia tradițională și Poarta lui Hades, casa a II-a este o casă de creștere, de speranță, un portal de revenire din infern și, implicit, o nevoie de creștere spirituală și materială. Saturn, însă, are o relație stresantă de opoziție cu cei doi benefici, Jupiter și Venus în Scorpion, din harta natală. Venus, dispozitoarea lui Saturn, se găsește la polul opus, în casa a VIII-a, portalul de intrare în infern. Am putea extinde simbolistica acestei axe, activate și în revoluția solară, la sănătatea mintală și emoțională a Yleniei? Intensitatea trăirilor, a gândurilor apăsătoare ale anului (Scorpion în casa a II-a, Luna grav afectată din casa a VIII-a, precum și energia saturniană masivă din profecție și din tranzite) au dus-o în abis, adâncime de unde nu a mai putut reveni, pierzând contactul cu propriile valori – mintea, sufletul – (casa a II-a) și, în cele din urmă, pierzându-se pe sine (casa a VIII-a) prin acte de auto-sabotare (casa a XII-a)?
Suflet generos dar vulnerabil, predispus la iluzii mărețe și naivitate, visând la o lume mai bună, fără granițe, fără posesiuni, în care toți trăiesc ca unul, Ylenia s-a expus capcanelor unei realități aspre și pline de pericole, rătăcind pentru totdeauna în călătoria ei.

ALINA ȘANDRU,
membră AAR