Minola BratoveanuV.I.P.

Donald Sutherland – un artist își ia rămas bun

Sursa: https://www.theguardian.com/

de MINOLA BRATOVEANU

Cei care au urmărit seria de filme ”Hunger Games” (patru filme, prezentate în românește ca ”Jocurile foamei”), au remarcat principalul personaj negativ – președintele Snow. Coriolanus Snow era dictatorul confederației Panem, care se baza pe controlul ferm al celor 13 districte. Snow superviza în fiecare an Jocurile Foamei, pentru a intimida și preîntâmpina  orice posibilă opoziție. Acest rol a fost interpretat de actorul Donald Sutherland.

Donald  McNichol  Sutherland s-a născut pe 17 iulie 1935, la ora 11:30 (rating A), în localitatea Saint John, din districtul canadian New Brunswick. Părinții săi au fost Frederick McLea Sutherland și Dorothy Isobel Sutherland (născută McNichol), care au activat în domeniul comercial și ca administratori ai unor companii de utilități publice (distribuția de electricitate și cea de gaze). Cuplul Sutherland avea origini scoțiene, germane și engleze, ei aducând pe lume mai mulți copii (Donald era cel mai mic dintre ei).

Tema natală a lui Donald ne arată un Rac cu Ascendent în Fecioară. Soarele din casa a X-a se corelează cu tatăl său și activitățile lui administrative, pline de responsabilitate. Luna din Vărsător o semnifică pe mama sa, care este indicată ca o femeie inteligentă și preocupată de activități de importanță publică. Casa a IV-a este plasată în Săgetător, ceea ce semnifică originile multietnice (multinaționale) ale lui Donald.

Familia Sutherland a avut un domiciliu fluctuant, schimbându-și, odată la câțiva ani, reședința între localitățile Saint John și Kennebecasis River Road. Aceste mutări erau condiționate de activitatea profesională a lui Sutherland senior, care a devenit, la un moment dat, vicepreședinte și general manager al New Brunswick Power Company. Când Donald avea doisprezece ani, familia s-a mutat din nou, în localitatea Bridgewater din regiunea Nova Scotia.

În perioada studiilor primare și gimnaziale, Donald a manifestat o atracție pentru teatrul de marionete, activitate în care s-a implicat activ. După absolvirea Bridgewater High School și-a continuat studiile la Universitatea din Toronto, iar apoi la Victoria University. A absolvit aceste studii în 1958, fiind calificat în două domenii: inginerie și dramă.

Donald a renunțat la posibilitatea de a profesa ingineria, optând definitiv pentru arta teatrală. Ca urmare, el și-a continuat studiile de artă la London Academy of Music and Dramatic Art (LAMDA) din Marea Britanie. În perioada urmării acestor studii, Donald a început să apară în diverse producții teatrale, interpretând variate roluri, precum și în seriale de televiziune. În acest fel, lui Donald i s-a deschis posibilitatea de a apărea în producții cinematografice, debutând în cariera de actor multivalent (de teatru, de televiziune, de film).

Acest parcurs de formare a artistului Donald Sutherland poate fi înțeles din tema sa natală. Casa a IV-a (cămin, familie) plasată în Săgetător (semn mobil) semnifică schimbările de domiciliu ale familiei sale de origine. Cele trei planete plasate în Rac (Soare, Mercur, Pluton), printre care și regentul Ascendentului, pot fi corelate cu o sensibilitate semnificativă, amplă, iar aceasta a fost investită de artist în conturarea și interpretarea personajelor variate pe care le-a interpretat (conferindu-le astfel consistență psihologică, credibilitate, realism emoțional, având un impact semnificativ asupra spectatorilor). Luna din Vărsător, ca regentă a planetelor din Rac, plasată în casa a V-a (creativitate, talent), indică un fundal emoțional consistent care alimentează talentul său artistic. Casa a IX-a din Taur și Gemeni (semn dual) semnifică oscilația între studiile de inginerie și cele de artă teatrală, precum și fluctuația între mai multe instituții de învățământ superior.

După ce s-a lansat ca actor de teatru, televiziune și film, în decada anilor 1960, Donald a avut o lungă carieră. El a debutat practic în cinematografia britanică și în producții ale BBC TV. Palmaresul său include apariții în următoarele filme: ”Castle of the Living Dead” (1964), ”The  Bedford Incident” (1965), ”Promise Her Anything” (1966), ”The Dirty Dozen” (1967), ”The Split” (1968) ș.a.m.d.  După perioada sa britanică, având, o experiență semnificativă acumulată, Donald a revenit în Canada și a ajuns apoi să colaboreze și cu studiourile de film de la Hollywood. Cariera sa a continuat cu următoarele roluri: ”The Act of the Heart” (1970), ”Johnny Got His Gun”, ”Klute” (ambele din 1971), ”Lady Ice” (1973), ”The Day of the Locust” (1975), ”The Disappearance” (1977), ”Ordinary People”, ”Nothing Personal” (ambele din 1980), ”Revolution” (1985), ”JFK”, ”Eminent Domain” (1991), ”Virus” (1999), ”Five Moons Square”, ”Baltic Storm” (2003), până la mai recentele ”The Hunger Games:  Mockingjay part I” (2014),  ”The Hunger Games:  Mockingjay part II” (2015), ”Ad Astra” (2019), ”Alone”  (2020) etc. Este vorba despre unul dintre cei mai mari actori ai generației sale, dar care nu a primit nici o nominalizare la premiile Oscar. Totuși, i s-a decernat, în 2017, un Oscar onorific ”pentru întreaga activitate” (adică o carieră de aproximativ 60 de ani).

Dacă revenim la harta sa natală, observăm planetele din casa a X-a și Rac, pe care le putem corela cu notorietatea (Racul) și afirmarea curajoasă, cu talent și cu o bună dicție (Mercur), în fața publicului, pe scenă sau în fața camerei de filmare. Saturn din casa a VI-a indică o carieră bazată pe multă muncă, perseverență și disciplină; și el regentează (tradițional) și casa a V-a, a creativității, Saturn este inclus într-o piramidă de apă, alături de Mercur din Rac și Jupiter din Scorpion, toate trei fiind conectate prin trigoane. Această configurație poate fi asociată cu carisma evidentă a artistului, care a fost alimentată și de conjuncția Soare – Pluton din casa a X-a; această carismă i-a asigurat lui Donald marea sa priză la public. Luna din Vărsător poate fi corelată cu dobândirea notorietății prin aparițiile cinematografice. Ascendentul din Fecioară semnifică puterea de muncă, inteligența, un anumit simț practic; aceste calități s-au manifestat prin intermediul regentului Ascendentului, Mercur, în cariera artistului (Mercur în casa a X-a).

Donald a primit titlul de Ofițer al Ordinului de Canada în 1978 și a fost inclus în Canada`s Walk of Fame în anul 2000. Dacă revenim la harta lui Donald, putem observa Soarele din casa a X-a, care semnifică strălucire, notorietate, afirmare, popularitate.

Relațiile lui Donald cu femeile au fost destul de tumultoase. Actorul a fost căsătorit cu Lois May Hardwick între 1959 și 1966. Ei au divorțat în 1966, iar, în același an, Donald s-a recăsătorit, cea de a doua soție fiind Shirley Douglas. Din al doilea mariaj au rezultat doi copii – Kiefer și Rachel. Kiefer Sutherland a devenit și el, mai târziu, un actor cu notorietate. A doua căsătorie a lui Donald s-a încheiat în 1970, în același an el începând o altă relație, neoficializată, cu actrița Jane Fonda (această relație s-a încheiat în 1972). Donald s-a căsătorit și a treia oară, cu actrița canadiană Francine Racette în 1972, ei rămânând împreună până la moartea artistului.

Dacă revenim la harta lui Donald, observăm Casa a VII-a plasată în Pești (semn mobil, dual), ceea ce ne ajută să înțelegem instabilitatea lui relațională.

Sinastria Donald (interior) – Shirley (exterior)

Examinând sinastria Donald – Shirley (a doua soție), remarcăm, în primul rând, că fac parte din aceeași generație și, prin urmare, planetele trans-saturniene (Uranus, Neptun, Pluton) se află în poziții relativ identice; ei simțeau o anumită familiaritate și ”vorbeau aceeași limbă” (astrologic vorbind, împărtășeau niște influențe și tendințe similare).

Plasarea unor planete ale lui Shirley (Venus, Saturn)  peste casa a V-a a lui Donald, aproape de Luna lui, ne permite să înțelegem atracția afectivă și amoroasă dintre ei, care a stat la baza relației lor și a apariției celor doi copii. Și Donald are două planete (Marte și Jupiter) suprapuse peste casa a V-a a lui Shirley (harta ei are rating C), existând și o superpoziție Jupiter (Donald) – Luna (Shirley) în Scorpion, o adevărată sursă de pasiune. Totuși, planetele din Berbec, Rac și Balanță din această sinastrie configurează un careu în T cardinal de cuplu, care a fost, cu siguranță, la originea multor tensiuni, dificultăți, neînțelegeri. În plus, atât Saturn al lui Donald, cât și Saturn al lui Shirley primesc aspecte nefavorabile (Saturn al lui Donald în opoziție cu Neptun al lui Shirley, Saturn al lui Shirley în cuadratură cu Jupiter al lui Donald etc.), ceea ce ne permite să înțelegem de ce relația lor nu a fost durabilă.

Donald a încetat din viață pe 20 iunie 2024, la capătul luptei sale cu o boală cronică de care s-a tratat timp de mai mulți ani. Decesul a fost anunțat de fiul său, Kiefer, fiind urmat de numeroase mesaje de condoleanțe și omagiere din partea multor artiști (actori, în majoritatea lor) și politicieni. Harta sa natală vorbește despre problemele de sănătate, mai ales Saturn din casa a VI-a, care semnifică boli cronice și suferințe persistente, sfârșitul vieții lui fiind marcat de ultima revoluție saturniană în Pești.

Marele actor Donald Sutherland a avut o carieră impresionantă, talentul, carisma, inspirația și creativitatea sa fiind incontestabile.

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close