Mitologie și astrologie (ep. 10). Poseidon, zeul mărilor și al cutremurelor

de TEODORA MUTH

Ca descendență și demnitate, Poseidon este egalul lui Zeus, fratele său. Ceea ce îi diferențiază este puterea pe care o deține fiecare iar, din acest punct de vedere, Poseidon îi este subordonat lui Zeus, la fel ca toți ceilalți zei. Ne amintim că, după ce toate progeniturile lui Cronos au fost regurgitate de acesta în urma complotului pus la cale de Gaia și Zeus, cei trei frați – Zeus, Poseidon și Hades – au stabilit, la un joc de zaruri, peste ce tărâm va domni fiecare dintre ei. Lui Poseidon i-au revenit oceanul și mările. Drept urmare, el și-a construit un palat pe fundul Mării Egee, în Eubeea. Acolo locuia împreună cu Amfitrita, soția lui, care i-a dăruit trei copii – Triton, Rode și Bentesicima. Zeul se deplasa într-un car sau pe o scoică uriașă, tras de delfini, căluți de mare sau balene. Triton îi anunța sosirea, suflând într-o cochilie de scoică răsucită. Poseidon avea și el firea iubăreață a fratelui său din Olimp, bucurându-se de nenumărate aventuri extraconjugale din care, după cum vom vedea, au rezultat adeseori și copii, care de care mai neobișnuiți.

Cultul lui Poseidon datează din epoca bronzului, din anii 1500 – 1200 î.e.n. El a fost zeitatea principală a orașelor Pylos și Teba care au jucat un rol semnificativ în cultura greacă. A fost adorat și în orașele din Istmul Corint, situate pe o rută maritimă intens folosită. Aici se țineau în cinstea lui, primăvara, din doi în doi ani, Jocurile Panhellenice. Dintre templele care i-au fost închinate, a rezistat timpului cel de pe Capul Sounion, care străjuiește maiestuos marea, de pe vârful promontoriului. Se pare că ar mai fi avut temple la Eleusis, pe Insula Delos și pe Insula Tinos.

Dar zeului se pare că nu-i era destul să stăpânească întinderile de apă, el își dorea și regate pământești. Așa se face că, la un moment dat, s-a pomenit într-un conflict cu Atena, nepoata lui de frate, atunci când a revendicat provincia Atica, aruncându-și tridentul în acropolele Atenei, de unde a țâșnit imediat un izvor cu apă de mare, despre care se spune că ar exista și în zilele noastre. Pentru a soluționa diferendul, Zeus a propus o competiție prin care să fie ales cel care urma să fie protectorul orașului Atena. Competiția presupunea ca fiecare dintre zei să ofere orașului un lucru cât mai folositor, iar cel mai bun dintre ei să câștige! Poseidon a lovit pământul cu tridentul său și din crăpătura creată se spune că ar fi apărut cel dintâi cal. De aceea, pe lângă statutul de stăpân peste întinderile de apă, el este considerat creatorul și patronul cailor, de unde și un alt nume sub care este cunoscut, Hippios. Cu acest prilej, zeița Atena a dăruit atenienilor arborele de măsline, care a fost considerat mai util decât darul lui Poseidon. Este consemnat în legende faptul că zeul mărilor a trimis uriașe inundații asupra orașului după ce a pierdut întrecerea. Atena nu a fost singurul oraș pe care Poseidon și l-a disputat cu această zeiță. Ei s-au mai confruntat și pentru orașul Trezena, pe care, în final Zeus, a decis să-l împartă între cei doi, lucru care i-a nemulțumit pe ambii. De la Dionysos, Poseidon a cerut Naxosul, cu Apollo s-a înfruntat pentru Corint, iar pentru Egina s-a certat cu Zeus însuși.

Poseidon nu a creat doar caii ci și alte făpturi, unele cumplite ca înfățișare și comportament. Minos, regele Cretei, i-a cerut zeului să-i dea în dar un taur frumos, cum nu s-a mai văzut, pentru a-l sacrifica pe altarul închinat lui. Poseidon s-a ținut de cuvânt și a făcut ca din apele mării să se ivească un splendid taur alb, pe care Minos nu s-a îndurat să-l ucidă. Poseidon s-a mâniat teribil și a aruncat un blestem asupra familei regelui. Soția acestuia, Pasifae, s-a îndrăgostit de taurul cel alb și a zămislit cu el un monstru, pe Minotaur, ființa cu trup uman și cap de bour. Pentru a-l izola pe Minotaur și a proteja cetățenii insulei, Minos a apelat la Dedal, meșterul cel mai priceput al acelor vremuri, să construiască, împreună cu fiul său, Icar, Labirintul, un palat cu coridoare multe și întortocheate, în care a fost închisă fiara. Foarte interesant este că blestemul este rupt, mai târziu, chiar de un fiu al lui Poseidon, Tezeu, care reușește să-l ucidă pe Minotaur cu ajutorul fiicei lui Minos, Ariadna.

Și, dacă l-am pomenit pe Tezeu, conceput cu Aethra, soția regelui atenian Egeu, să amintim și alte câteva vlăstare ale lui Poseidon. Cu Demetra, sora lui, a avut o fiică, Despina, și pe Arion, un cal divin, nemuritor, înzestrat cu darul vorbirii. Într-o versiune târzie a mitului Medusei, aceasta era o frumoasă prințesă de care Poseidon s-a îndrăgostit și pe care a violat-o în templul Atenei, unde fecioara se refugiase din calea zeului. Profund jignită, Atena a trasformat-o pe Medusa în hidoasa și periculoasa Gorgona. Atunci când Perseu taie capul Gorgonei, din sângele ei se întrupează odraslele concepute cu Poseidon, calul înaripat Pegas și Chrysaor, care era uman. Prin Chrysaor, Poseidon devine străbunicul unor monștri înfricoșători din mitologia greacă, aduși pe lume de Echidna, fiica lui Chrysaor. Aceștia sunt câinele cu trei capete, Cerberus, care străjuia intrarea în Hades, Hydra din Lerna și Sfinxul. Un alt fiu vestit al lui Poseidon este ciclopul Polifem, care joacă un rol important în Odiseea, epopeea ce descrie periplul eroului Odiseu (Ulise ) spre Ithaca, insula care îi era casă. Polifem îi atrage pe Ulise și pe oamenii lui în peștera în care locuia și devorează șase dintre ei. Cu dificultate, eroul reușește să-l păcălească pe ciclop și să scape din capcană. Din anumite surse mitologice aflăm că și vânătorul gigant Orion ar fi fost conceput de Poseidon cu una dintre fiicele lui Minos, Euriale. Gaia, Mama Pământ, i-a dăruit și ea doi copii, pe gigantul Anteus, care trăia în Libia și îi provoca la luptă pe toți cei care treceau prin acel ținut, și pe Caribda, înfățișată adesea sub forma unei guri imense, monstruoase, care înghite mari cantități de apă, de trei ori pe zi, atrăgând în gâtlejul ei tot ce plutea și provocând un uriaș vârtej de ape. Monstrul trăia aproape de Messina, pe stânca strâmtoriidintre Italia și Sicilia. Cealaltă creatură monstruoasă care veghea strâmtoarea era Scylla, care fusese o altă tânără prințesă după care Poseidon își pierduse capul iar vestea ajunsese la urechile Amfitritei, care a transformat-o într-o ființă cumplită la înfățișare, cu șase capete, douăsprezece picioare și glas de câine. Aceste două teribile creaturi personifică foarte exact pericolele pe care le aveau de înfruntat marinarii atunci când traversau strâmtoarea Messina.

Poseidon a fost pedepsit de Zeus atunci când a a încercat să-l răstoarne din fruntea olimpienilor, complotând împreună cu Hera și cu alți câțiva zei. Atât el cât și Apollo, implicat și el în conjurație, au fost condamnați să slujească un rege timp de un an. Ei se îndreaptă spre Troia să-și ispășească pedeapsa, în serviciul lui Laomedon, care era regele orașului în acea perioadă. După alte legende, cei doi merg la curtea lui Laomedon pentru a-l supune pe acesta unui test. Cert este că regele îi angajează, Apollo urmând să păzească turmele troienilor iar Poseidon să ridice zidurile de apărare ale cetății. Când, după un an, cei doi zei îi cer lui Laomedon să îi plătească, acesta refuză, ba chiar îi amenință cu mutilarea și îi vinde ca sclavi. Amândoi sunt extrem de indignați și blestemă Troia. Apollo trimite o epidemie de ciumă asupra orașului iar Poseidon, un val tsunami din care se arată un alt monstru marin care cere sacrificii umane. Laomedon este nevoit să-i ofere propria fiică, pe Hesione, pentru a-i salva pe troieni. Totuși, în timpul războiului troian, Apollo ia partea troienilor dar Poseidon nu îi iartă și îi favorizează pe greci.

Interesante sunt evenimentele istorice cu care anumite aspecte ale acestor mituri pot fi puse în legătură. De pildă, putem presupune că disputa dintre Poseidon și Atena pentru tutela orașului care poartă numele zeiței oglindește tensiunile perioadei de trecere de la matriarhat la patriarhat, mai ales că printre urmările conflictului, este consemnat faptul că atenienii au abandonat obiceiul cretan de a lua numele mamei lor. Inundațiile masive, considerate pedepse ale lui Poseidon, se prea poate să fi fost reale în acea vreme. Mitul Demetrei și al lui Poseidon se pare că ar consemna o invazie a triburilor elene în Arcadia, deoarece Demetra este reprezentată cu cap de iapă în cultul prehelenic al calului. Caii erau consacrați Lunii pentru că urma copitei lor lăsa un semn în formă de semilună, iar Luna era considerată sursa apei, de unde și asocierea dintre Pegas și izvoare.

Să vedem care sunt obiectele-simbol al lui Poseidon. Primul și cel mai bine cunoscut este tridentul cu care stârnea valurile uriașe și cutremurele. Potrivit lui Hesiod, tridentul lui Poseidon a ieșit din mâinile ciclopilor care au facut și fulgerul lui Zeus și coiful lui Hades. Apoi, panglica cu care își încingea fruntea, cununa din frunze de țelină sălbatică și mantia bogată, mereu umflată de vânt. Animalele sale sunt caii, căluții de mare, delfinii și taurii. Plantele care îl reprezentau sunt țelina sălbatică și pinul.

În mitologia romană, Poseidon a fost preluat sub numele de Neptun. Importanța lui în panteonul zeilor romani a fost, însă, mult mai redusă decât la greci, asta și din pricină că romanii nu erau tot atît de buni marinari ca și grecii. Totuși, Neptun este unul dintre cei patru zei romani cărora li se aduceau sacrificii animale, taurii fiind uciși ritualic pe altarele lor. Ceilalți trei zei sunt Jupiter, Apollo și Marte. Neptun avea un singur templu la Roma, în apropierea hipodromului, deoarece și la romani el era asociat cu caii și patrona cursele hipice.

Planeta Neptun a fost prima descoperită prin calcule matematice. Perturbațiile gravitaționale ale orbitei lui Uranus l-au făscut pe astronomul Alexis Bouvard să presupună că mai există o planetă în sistemul solar. Pe 23 septembrie 1846, Johann Galle a fost primul astronom care a și observat acest corp ceresc, la o abatere de sub un grad față de poziția calculată de Urbain Le Verrier. În 2011 Neptun și-a încheiat prima revoluție în jurul Soarelui, de la data descoperirii. Se înțelege de aici că lui Neptun îi ia 165 de ani să facă o rotație completă. Neptun este un gigant de gheață, ca și Uranus. Are culoarea albastră și un sistem de două inele gazoase, destul de greu vizibil. Are treisprezece sateliți, dintre care Triton este cel mai mare.

În astrologie, Neptun a devenit stăpânul modern al zodiei Pești și i s-au acordat atribuții legate, pe de-o parte, de creativitate, imaginație, inspirație și idealism, pe de altă parte de tendințele mistice, compasiune, spirit de sacrificiu, sensibilitate, percepții extrasenzoriale și activitatea onirică. Dar și dependențele, evadarea în stările induse de alcool și de droguri, țin tot de manifestările neptuniene, la fel ca devalorizarea propriei persoane, lipsa stimei de sine și nevoia de a mulțumi pe toată lumea sau incapacitatea de a face față unor prădători umani, profitori și dominatori. Personalitățile cu marcaj accentuat pe zodia Pești sau cu un Neptun puternic în harta natală sunt, de cele mai multe ori, magnetice și fascinante dar și greu de înțeles, întrucât sistemul lor de referință se abate de la norme, este mai vag, mai confuz. Peștii, se știe, au tendința de a fuziona cu mediul, cu cei pe care îi iubesc, sau, dimpotrivă, de a eluda realitatea și a se refugia în lumea lor interioară, în fantasme. Pe Neptun într-o stare cerească proastă, realizând aspecte conflictuale cu Luna, cu Soarele, cu Mercur sau Marte, îl găsim adeseori în hărțile natale ale unor nativi care au probleme psihice. Mi s-a părut semnificativ faptul că marea majoritate a copiilor lui Poseidon/Neptun, sunt creaturi înspăimântătoare, de coșmar. ”Somnul rațiunii naște monștri”, celebra gravură a lui Francisco de Goya, înfățișează un om care doarme și este amenințat de personajele întunecate ale viselor sale. Uneori, energia neptuniană este prezentă în acest mod în viața noastră, ca o dizabilitate de a pune limite sănătoase între real și imaginar.

Să vedem și hărțile a doi neptunieni celebri.

Primul este muzicianul și omul de scenă Johnny Cash, născut pe 26 februarie 1932, ora 7:30, în Kingsland, Arkansas.

Johnny Cash a fost al patrulea dintre cei șapte copii ai unui cuplu care se întreținea lucrând pe plantațiile de bumbac din Arkansas. Artistul susținea că încă de la patru ani a știut că vrea să devină cântăreț și, pentru că a crezut cu tărie în idealul lui, a reușit să se rupă de viața modestă care îi era hărăzită prin naștere. Cu toate că, într-o primă și foarte timpurie  căsătorie, a devenit capul unei familii numeroase – având patru fiice cu prima soție -, el divorțează după ce o cunoaște pe June Carter, cea care îi va deveni muză, sprijin, iubită, cu care se și căsătorește. A avut o serioasă dependență de alcool pe care, în mod incredibil, a reușit să o depășească cu ajutorul tratamentelor medicale și al prezenței lui June. Moare în 2003, în urma unor complicații provocate de diabet, după ce încă din 1997 fusese diagnosticat și cu o boală neurologică degenerativă. A fost un personaj emblematic al generației, datorită îndrăznelii de a vorbi deschis despre emoțiile sale și datorită acțiunilor altruiste dedicate celor aflați în închisori. El considera temnițele niște locuri unde sufletele deținuților erau mutilate.

Cu un stellium de trei planete – Soare, Mercur și Marte – plus Ascendentul în Pești, energia acestei zodii este pregnantă în harta natală a lui Cash. Stellium-ul se află în inconjuncție cu stăpânul tradițional al Peștilor, Jupiter, situat în casa a VI-a și în Leu, și în opoziție cu Neptun, stăpânul modern al zodiei, amplasat în casa a VII-a și în Fecioară. Aceste aspecte conflictuale redau excesele cu care s-a confruntat în viața de zi cu zi și dificultățile sale relaționale. Acestea din urmă pot fi puse în legătură și cu conjuncția Venus – Uranus din Berbec și casa a II-a, care sugerează posibile schimbări neașteptate ale preferințelor și stări emoționale volatile. Cu Pluto în casa a V-a, în Rac, intesitatea trăirilor afective nu poate fi pusă la îndoială și nici creativitatea. Luna din Scorpion și casa a IX-a, în trigon cu stellium-ul din prima casă, oglindește viziunea sa profundă și destul de întunecată asupra vieții, așa cum ne-a transmis-o mai ales prin cântecele de pe ultimele albume.

 Al doilea exemplu este Percivall Lowell, de al cărui nume se leagă descoperirea lui Pluto. Lowell s-a născut pe 13 martie 1855, la ora 7:45 (sursa necunoscută), în Boston, Massachuttes.

Lovell a fost om de afaceri și matematician și un pasionat astronom. A scris mai multe cărți, rămânând în istorie ca unul dintre autorii care au alimentat speculațiile despre canalele de pe Marte și au pus în circulație teorii despre existența unei a noua planete în sistemul solar. Era interesat și de planeta Venus, pe care a cartografiat-o. A fondat Observatorul astronomic din Flagstaff, Arizona, și – prin cercetările sale – a deschis calea celor care au descoperit planeta Pluto, la paisprezece ani după moartea sa.

Și Percivall Lowell are un stellium în Pești, alcătuit din Soare, Mercur, Marte și Neptun, plasat, probabil, în casa a XII-a. Jupiter, stăpânul Peștilor, se află în Vărsător, descriind preocupările și credințele sale avangardiste. Cu Luna în Capricorn, în sextil cu stellium-ul din Pești și cu Saturn în Gemeni, în casa a III-a, în cuadratură cu acesta, latura pragmatică și intelectuală se manifesta îmbinând intuiția cu rațiunea. Imaginația intensă este prezentă în scrierile lui Lowell și ca putere de anticipare a unor noi realități ale lumii fizice, așa cum se întâmplă la mulți dintre cei care au conjuncție Mercur – Neptun.

În următorul episod vom sta față în față cu Hades/Pluto.