Vechi metode de rectificare sub lupă (partea I, metoda 2)
de MIHAELA DICU
Articolul de față face parte dintr-o serie dedicată prezentării metodelor de rectificare utilizate de astrologii eleniști, prezentare însoțită de exemple de verificare. Scopul este dublu: consolidarea cunoștințelor de astrologie elenistică și testarea eficacității tehnicilor studiate.
Pentru definirea noțiunilor și înțelegerea contextului, este recomandat să citiți primul articol din serie, AICI
Partea I
Metode de rectificare a gradului Ascendentului cu ajutorul monomoiriei prin trigon
În lucrarea sa Eisagogika (”Chestiuni introductive” sau ”Introducere”), în secțiunea 33, intitulată ”Cu privire la aflarea gradului indispensabil al Ascendentului, prin metode naturale”, Paulus Alexandrinus descrie cum se poate rectifica Ascendentul prin monomoiria, prezentând nu mai puțin de 3 variante.
Definirea conceptului de monomoiria și descrierea primei metode au fost prezentate în primul articol din serie, AICI
Pentru fluiditatea lecturii, reluăm definiția monomoiriei și tabelul monomoiriei prin trigon, așa cum rezultă din lucrarea lui Paulus.
Monomoiria este sistemul prin care fiecare dintre cele 30 de grade ale unei zodii este stăpânit de câte o planetă. Există două variante de monomoiria:
a. Monomoiria prin domicilii
În acest sistem, primul grad al unei zodii aparține stăpânului tradițional al zodiei respective, iar următoarele, celorlalte planete, în ordinea caldeeană : Saturn, Jupiter, Marte, Soare, Venus, Mercur, Luna. A se vedea tabelul monomoiriei prin domicilii întocmit de Robert Schmidt, aici : http://www.projecthindsight.com/images/TablesPDFs/Tb2-Monomoria.pdf
b. Monomoiria prin trigon
Metoda folosește sistemul de stăpânire a trigoanelor (triplicităților) consemnat de Dorotheus din Sidon în „Carmen Astrologicum” (pentru detalii a se vedea primul articol din serie), conform tabelului de mai jos:
Important: condiția preliminară este să se cunoască semnul Ascendentului, ba chiar și porțiunea aproximativă din semn în care se află Ascendentul;în articolul de față verificarea metodelor se va face cu exemple pentru care s-a înregistrat ora precisă a nașterii, deci pentru care se cunoaște cu exactitate gradul real al Ascendentului. |
Metoda 2
Monomoiria stăpânului termenului în care se află Luna
Ce spune Paulus:
„Dar se crede că unii au spus că pentru a marca ora (Ascendentul, n.a.) va fi necesar termenul în care se află Luna, indiferent de zodie.”
Comentariul lui Olympiodorus[1]Olympiodorus (în română, Olimpiodor) din Alexandria, sau Olympiodorus cel Tânăr, a fost un filozof și astrolog, unul dintre ultimii păgâni care a predat filozofie la școala din Alexandria … Continue reading:
”Cei care iau Ascendentul din poziția Lunii o fac la fel pentru naștere diurnă și nocturnă. Ei examinează în ce zodie și în ce grad al zodiei se află Luna. Apoi, când îl găsesc, în aceste împrejurări, cercetează ce termen ocupă ea, adică, în ce termen este gradul pe care îl ocupă și ce planetă stăpânește acel termen. Apoi, când planeta a fost găsită, ei examinează îndeaproape stăpânul termenului în care se află Luna, unde este gradul stăpânului monomoiriei trigonale în zodia Ascendentului, lângă gradul inițial al Ascendentului, fie mai înainte, fie în spate. Și când îl găsesc, folosesc același proces, la fel ca și cei de dinainte.”
Procedura, așadar, este similară cu cea descrisă în articolul precedent, la Metoda 1, ”MONOMOIRIA LUMINĂTORULUI SECTEI”. Doar actorii principali sunt diferiți. În loc de luminătorul predominant și stăpânul triplicității acestuia, se lucrează cu Luna și stăpânul termenului în care se află aceasta.
Termenul, o veche demnitate esențială Astrologii antici eleniști îl numeau ὁρίων – horion = bornă, limită, frontieră, hotar. Fiecare semn este divizat în 5 părți de întindere inegală, numite termene. Fiecare termen este stăpânit de o planetă: Saturn, Jupiter, Marte, Venus și Mercur. Soarele și Luna nu stăpânesc termene. În literatura elenistică sunt menționate mai multe variante de termene. Dintre acestea, cel mai vechi și mai documentat sistem, care apare la aproape toți autorii eleniști, este sistemul termenelor așa-zis egiptene, ce s-au dovedit a fi de fapt, de origine babiloniană. Acesta este sistemul cu care lucra și Paulus Alexandrinus. |
Procedura:
Se notează gradul presupus al Ascendentului, cel de care dispunem.
Se notează în ce grad și semn este Luna.
Se notează care este stăpânul termenului Lunii, unde se află acesta în harta natală și cărei triplicități îi aparține.
Se intră în tabelul monomoiriei, în trigonul stăpânului termenului Lunii, pe coloana potrivită sectei nativității (diurnă sau nocturnă) și se notează ce planetă stăpânește gradul acestuia și ce grade mai stăpânește pe coloana pe care se află.
Dintre gradele de mai sus, se consideră că gradul Ascendentului rectificat este cel care este cel mai apropiat de gradul Ascendentului presupus.
Exemple de verificare a metodei
1. Prințul William, Prinț de Wales
Ascendentul: 27°30’ Săgetător (gradul al 28-lea).
Luna: 04°57’ Rac.
Luna este în termenul lui Marte, Marte se afla la 09°12’ Balanță, trigonul 3, Gemeni-Balanță-Vărsător (triplicitatea de aer).
Căutăm în tabel, pe coloana cu stăpânii diurni (nativitatea fiind diurnă) ai trigonului 3 și vedem că gradul în care se află Marte, al 10-lea, este stăpânit chiar de Marte. Pe coloana respectivă, Marte stăpânește gradele 3, 10, 17 și 24.
Cel mai apropiat grad de gradul Ascendentului Prințului William este gradul 24, deci Ascendentul rectificat ar trebui să fie între 23°00’00” și 23°59’59 Săgetător. Ascendentul real este la 27°30’ Săgetător, în gradul 28.
Verdictul: eronat. Ascendentul părăsise gradul al 24-lea la ora 20h47. O eroare de minim 16 minute la înregistrarea nașterii este exclusă.
2. Prințul Harry, Duce de Sussex
Ascendentul: 11°26’ Capricorn (gradul al 12-lea)
Luna: 21°20’ Taur
Luna este în termenul lui Jupiter, Jupiter se afla la 03°33’ Capricorn, trigonul 2, Taur-Fecioară-Capricorn (triplicitatea de pământ).
Căutăm în tabel, pe coloana cu stăpânii diurni (nativitatea fiind diurnă) ai trigonului 2, și vedem că gradul în care se află Jupiter, gradul 4, este stăpânit de Mercur. Pe coloana respectivă, Mercur stăpânește gradele 4, 11, 18 și 25.
Cel mai apropiat grad de gradul Ascendentului Prințului Harry, este gradul 11, deci Ascendentul rectificat ar trebui să fie între 10°00’00” și 10°59’59 Săgetător. Ascendentul real este la 11°26’ Capricorn (gradul al 12-lea).
Verdictul: posibil, dar puțin probabil. Ascendentul părăsește gradul al 10-lea și intră în al 11-lea la ora 16h15, iar ora de naștere înregistrată a Prințului Harry este 16h20. O eroare la înregistrarea orei nașterii de minim 5 minute este puțin probabilă.
3. Prințul George de Wales (fiul Prințului William, primul nepot al Regelui Charles al III-lea și al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic).
Ascendent: 27°10’ Scorpion (gradul al 28-lea).
Luna: 28°17’ Capricorn, în termenul lui Marte, iar Marte este la 06°07’ Rac, trigonul 4, Rac-Scorpion-Pești (triplicitatea de apă).
Căutăm în tabel, pe coloana cu stăpânii diurni (nativitatea fiind diurnă) ai trigonului 4 și vedem că gradul în care se află Marte, al 7-lea , este stăpânit de Mercur. Pe coloana respectivă, Mercur stăpânește gradele 7, 14, 21 și 28.
Ascendentul Prințului George este chiar în gradul 28.
Verdictul: da. Potriveala este perfectă: Ascendentul înregistrat este în gradul 28, cel rectificat, tot în gradul 28.
4. Archie Mountbatten-Windsor (fiul Prințului Harry, Duce de Sussex)
Ascendent: 13°30’ Taur (gradul al 14-lea).
Luna: 00°25’ Gemeni, în termenul lui Mercur, iar Mercur, stăpânul termenului, este la 28°56’ Berbec, trigonul 1, Berbec-Leu-Săgetător (triplicitatea de foc).
Căutăm în tabel, pe coloana cu stăpânii nocturni (nativitatea fiind nocturnă) ai trigonului 1, și vedem că gradul al 29-lea, în care se află Mercur, este stăpânit de Jupiter. Pe coloana respectivă, Jupiter stăpânește gradele 1, 8, 15, 22, 29.
Cel mai apropiat grad de gradul Ascendentului lui Archie este gradul 15, deci Ascendentul rectificat ar trebui să fie între 14°00’00” și 14°59’59 Taur. Ascendentul real este la 13°30’ Taur.
Verdictul: posibil. Ascendentul intră în gradul 15 la ora 05h27, iar ora de naștere înregistrată a lui Archie este 05h26. O diferență de 1 minut este posibilă.
CONCLUZII preliminare privind eficiența metodei 2, MONOMOIRIA STĂPÂNULUI TERMENULUI ÎN CARE SE AFLĂ LUNA:
Metoda 2 pare să dea rezultate mai bune decât metoda 1, dar fiind aplicată la un număr mic de cazuri, rezultatele pot fi înșelătoare. O cercetare mai amplă este necesară.
Despre cea de-a treia și ultima metodă de rectificare a gradului Ascendentului cu monomoiria prin trigon menționată de Paulus Alexandrinus, în numărul viitor.
Va urma…
MIHAELA DICU,
membru fondator și președinte AAR, senior editor Astrele
Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.
Note
↑1 | Olympiodorus (în română, Olimpiodor) din Alexandria, sau Olympiodorus cel Tânăr, a fost un filozof și astrolog, unul dintre ultimii păgâni care a predat filozofie la școala din Alexandria în secolul al VI-lea. A scris comentarii valoroase la operele lui Platon și Aristotel și un comentariu amplu și clarificator la lucrarea lui Paulus Alexandrinus. Fragmentul citat este preluat din ”Late Classical Astrology: Paulus Alexandrinus and Olympiodorus with the Scholia from Later Commentators Translated”, traducere din greaca veche în engleză de Dorian Gieseler Greenbaum, Arhat, 2001, pg. 142. |
---|