G-4DHF8L3Q06
Aplicatii & ConcepteValeria Grădinaru

Cine se teme de Venus retrogradă? (partea I)

de VALERIA GRĂDINARU

Cel mai adesea, când astrologul anunță tranzitul retrograd al unei planete, îi asociază o nuanță de avertizare, de genul “Da, e adevărat, în iulie 2023 Venus va avea o mișcare retrogradă în Leu, aveți grijă!”…

Întrucât Venus este o planetă interioară (orbitează între Soare și Pământ) viteza ei de mișcare este considerabilă și perioadele de retrogradare se succed la fiecare 18 luni (aproximativ), deci vom experimenta destul de des, de-a lungul vieții, particularitățile asociate acestor perioade. Durează în medie 40 de zile, încep atunci când Venus se află la circa 30° în fața Soarelui și se încheie când aceasta se află la circa 30° în urma Soarelui, în zodiac.

Practic, perioada de retrogradare presupune trecerea lui Venus de la faza de Luceafăr de seară, Venus Hesperos sau Pandemos, la faza de Luceafăr de dimineață, Venus Phosphoros, Lucifer sau Urania. Cele două manifestări venusiene sunt complementare și se reflectă în chip destul de diferit în psihologia umană. În mare, este vorba de ipostazele pământească și cea celestă ale iubirii. Trecerea de la una la cealaltă este însă un proces dificil, o adevărată “coborâre în infern”; această perioadă de introspecție, de ocultare a energiilor venusiene, corespunde celor 40 de zile de retrogradare. Înțelegem, așadar, de ce Venus retrogradă are modalități contradictorii de manifestare, uneori mai apropiate de manifestările energiilor marțiene.

În primul rând, introspecția – specifică perioadelor de retrogradare ale tuturor planetelor – este mai greu de asociat cu funcțiile de relaționare, de integrare socială, care caracterizează influențele venusiene. Simbolic, reluăm (parțial) experiențe pe care le-am trăit în timpul mersului direct al lui Venus prin zodia respectivă sau care au avut loc cu ocazia precedentei sale retrogradări. Valorile personale se pot reformula, avem alte gusturi, alte preferințe. Valorile sociale sunt puse sub semnul întrebării, contestate, chiar negate. Începem să ne simțim diferiți de ceilalți, căutăm relații mai puțin convenționale, reformulăm relațiile existente, uneori chiar le întrerupem și preferăm singurătatea. Devenim mai reticenți în a ne exprima sentimentele, suntem mai puțin preocupați de a plăcea altora, mai concentrați pe propria persoană.

Desigur, este mai greu de traversat o perioadă de retrogradare pentru persoanele născute cu Venus în mers direct în harta natală. Dar nativii marcați de Venus retrogradă au oare ceva special, unic, deosebit, care-i face mai vulnerabili când vine vorba de manifestarea energiei venusiene? Sau, dimpotrivă, le conferă un atu în plus, un scut împotriva dezamăgirilor?

Vă propun să analizăm temele natale ale unor personaje celebre care au o astfel de particularitate. Astăzi, temele unor doamne, data viitoare temele natale ale unor bărbați cu Venus retrogradă.

Audrey Hepburn

Întrucât frumusețea este primul cuvânt-cheie asociat cu zeița Afrodita, să începem cu tema faimoasei actrițe Audrey Hepburn.

Venus se află în exil, nu vede nici Luminătorii, nici pe celălalt Benefic, face doar aspecte cu Marte, Saturn și planetele transsaturniene. Contează însă situarea în Casa I și sextilul cu Ascendentul. Frumusețea ei este cumva androgină, băiețească, lipsită de erotism. De altfel, cu silueta fusiformă, părul tuns scurt, sprâncenele groase, nici nu ar fi putut încerca să se prezinte ca un sex-simbol. I s-a atribuit epitetul “gamine” (“puștoaică”). În cazul ei, contribuie mult recepția mutuală mixtă dintre Soare în Taur și Venus în Berbec, îi conferă o strălucire discretă, o conștiință a propriei distincții. Trigonul pe care îl face Venus cu Neptun în Leu o ajută (ca și Luna în Pești, în Casa I) la un plus de exotism, farmec, mister, acel “je ne sais quoi”.

Audrey

Era conștientă de expresivitatea ei rezervată și, după premiera filmului Breakfast at Tiffany’s (1961), declara : „Sunt o introvertită. Să interpretez o fată extrovertită a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată”. Stilul vestimentar minimalist basic black lansat de ea – bazat pe la petite robe noire a lui Coco Chanel din anii 1920 -, accesorizat puțin (dar rafinat) cu un colier de perle, poate fi tot o manifestare a acestei Venus retrograde în Berbec și în trigon la Saturn.

Între anii 1988 și 1992 (până în momentul declanșării bolii care i-a fost fatală) Audrey Hepburn a renunțat la lumina reflectoarelor și la confortul unei vieți normale și s-a dedicat misiunilor umanitare, în special în Africa și în Asia, pentru UNICEF- încă un aspect specific unei Venus retrograde.

Ellen DeGeneres

Ellen DeGeneres este un alt exemplu interesant de nativă cu Venus retrogradă. În cazul ei, conjuncția Venus-Soare în Vărsător și în opoziție la Uranus este semnul clar al unei personalități “diferite”, mai puțin convenționale. Actriță, gazdă de televiziune și scriitoare, a fost una dintre primele care și-au declarat deschis orientarea sexuală, într-o emisiune a nu mai puțin celebrei Oprah Winfrey, în 1997.

Ellen

Nu foarte preocupată de a părea sofisticată sau elegantă, a apărut pe scenă, alături de George Bush și Bill Clinton, îmbrăcată într-un halat de baie (în 2006, la New Orleans) și, în 2007, a susținut show-ul TV unde era gazdă de pe un pat de spital, fiind internată pentru o ruptură de ligament. Relația ei cu actrița Portia Rossi, cu care s-a și căsătorit, este însă discretă, ea nedorind o expunere excesivă a vieții private.

Annie Besant

La cum arată harta ei natală, te poți gândi că Annie Besant a avut o bogată viață relațională, cu Soarele, Venus, Mercur și Nodul lunar Nord conjuncte între ele și conjuncte cu cuspida Casei a șaptea. Venus retrogradă este totuși în domiciliu și bine conectată prin aspecte planetare. Cuadratura Venus retrogradă–Luna este un prim indiciu al nevoii nesatisfăcute de afecțiune și al unei tensiuni legate de relațiile sociale și cele personale. Luna fiind puternică, în domiciliu și conjunctă cu Jupiter, și el puternic în Rac, ea preia oricum presiunea opoziției Venus-Uranus, fiind focarul careului în T care domină harta. Sigur că avem de a face cu o persoană voluntară, destul de capricioasă, care se luptă pentru afirmare.

Annie

Doamna Besant, căsătorită cu un pastor anglican de care s-a despărțit după șase ani de mariaj fără a putea obține divorțul vreodată, a avut o viață aventuroasă chiar și pentru standardele moderne, nemaivorbind de epoca victoriană. Renunță la unul dintre cei doi copii, rămas la soț, pentru a primi acceptul de separare de la acesta. Se declară atee, adeptă a mișcării socialiste, unul dintre fondatorii mișcării sindicale a muncitorilor britanici, fapt care a costat-o, soțul revendicând și celalalt copil – fetița rămasă în grija ei – pe motiv de imoralitate. A scris broșuri în care a promovat controlul nașterilor și contracepția, fapt pentru care a fost arestată și judecată în anul 1877. A avut relații cu scriitorul George Bernard Shaw și cu lideri politici ai mișcării politice de eliberare a Irlandei. Pamfletul ei “Statutul politic al femeii” a fost tipărit și a avut un însemnat succes la public. Pe parcursul anilor 1880-1890, renunță treptat la ateism și se încadrează în mișcarea teosofică a doamnei Blavatski. Susține prelegeri despre teosofie în Europa și în Statele Unite ale Americii, devenind extrem de cunoscută. În 1893 pleacă în India, inițial pentru a promova idei teosofice, ulterior imprimând o nuanță politică prelegerilor sale. A sprijinit mișcarea pentru naționalismul indian, atacând guvernarea colonială britanică. Până la moartea ei, survenită în 1933, a militat pentru drepturile poporului indian, inclusiv prin articolele scrise și publicate în ziarul “New India”, fondat de ea.

Așadar, rezumând evenimentele, găsim: refuzul condiției tradiționale de soție, militantism politic și militantism pentru drepturile femeii, inclusiv pentru dreptul la contracepție. Partea a doua a vieții a însemnat refugiul în practicarea hinduismului și afirmarea drepturilor națiunii indiene. Venus retrogradă s-a manifestat complet, cred eu, în viața acestei femei remarcabile! 

Kate Middleton

Kate Middleton, prințesă de Wales, este și ea o nativă cu Venus retrogradă. Cu Soarele în Capricorn și Luna în Rac, personalitatea ei este predominant conservatoare, tradiționalistă. Venus în Vărsător, conjunctă cu Mercur și în sextil la Uranus, îi conferă, probabil, “sarea și piperul”, originalitatea, carisma. Venus face trigon la Marte în Balanță, deci conexiunile ei afective pot fi mai mult cerebrale decât pasionale… Comunicarea este cheia în viața ei amoroasă.

Kate

Și, totuși, pentru a reveni la subiectul discuției noastre, cum se manifestă Venus retrogradă în cazul ei? Este vorba de așteptarea îndelungată a împlinirii familiale și sentimentale, de cei zece ani dintre momentul la care cei doi s-au cunoscut (2001) și s-au îndrăgostit și momentul la care s-au căsătorit (2011). La terminarea studiilor, în 2004, Kate și William s-au despărțit, urmând apoi încă două-trei secvențe de împăcare și separare, până în 2008. Deja, ziariștii care o urmăreau o porecliseră “Waity-Cathy”, “Cathy-cea-care-așteaptă”. Ei bine, măcar așteptarea a fost cu folos!

Și mai este de remarcat și aspectul că femeile cu Venus retrogradă pot impune partenerilor standarde înalte, nu numai la figurat ci și la propriu,. Iată că frumoasa Catherine și-a impus să aștepte un soț princiar… Ar mai fi de menționat și faptul că ea știe să-și țină emoțiile sub control, afișând o “mască” potrivită cu împrejurările și cu rolul aristocratic pe care trebuie să-l joace. O face cu grație și naturalețe, ceea ce confirmă încă o dată ideea că nu există configurație astrologică definitiv proastă, ci doar nefolosită așa cum trebuie!

Dragii mei, în numărul următor al revistei urmează să analizăm Venus retrogradă în temele natale ale bărbaților!

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close