Mitologie și astrologie (ep. 2). Zeul Apollo și miturile solare

de TEODORA MUTH
Strălucitorul astru al zilei a fost adorat în toate culturile străvechi. Motivul este cât se poate de simplu: fără Soare, nu există lumină și nu există viață. Parcursul Soarelui pe bolta cerească, răsăritul și apusul lui, dispariția lui vremelnică, la eclipse, au fost atent observate și consemnate de strămoșii noștri, pentru a se asigura că sfera de foc de care depindeau ciclurile existenței lor umane, le este binevoitoare. Ne putem imagina întrebările prezente în mintea semenilor noștri de acum câteva mii de ani: de ce nu cade Soarele? ce s-ar întâmpla dacă, într-o bună zi, el nu ar mai apărea? unde pleacă el atunci când dispare? cine este acest zeu foarte schimbător, care face atât de mult bine dar care poate face și rău, atunci când e mânios?
Să vedem, așadar, cine este Apollo, zeul solar din mitologia greacă. Tatăl său nu putea fi altul decât Zeus, mai marele tuturor zeilor, cel mai iubăreț dintre olimpieni. Mama sa a fost Leto sau Latona (la romani), o titanidă, cunoscută drept zeița Lat în Orientul apropiat. Numele ei ar putea veni de la cuvântul grecesc lêthô, care înseamnă blândețe. Leto are, în legende, atribute legate de maternitate, fiind descrisă ca o femeie foarte modestă și devotată copiilor săi. Desigur, de îndată ce Hera, soția legitimă a lui Zeus, află că Leto este însărcinată, ea începe să o hărțuiască și să o amenințe, împiedicând-o să găsească un loc unde să poată naște. Nebună de furie, Hera poruncește tuturor oamenilor și zeilor să nu o găzduiască pe viitoarea mamă în ținuturile lor, și o blestemă pe Leto ca nicio bucată de pământ ferm să nu o primească. Astfel, Leto se refugiază pe o mică insulă din Marea Cicladelor, care scăpase ochiului vigilent și răzbunător al Herei. Aici, pe insula Delos, la poalele muntelui Cynthus, la umbra unui palmier, Leto i-a născut pe cei doi gemeni, Apollo și Artemis (Soarele și Luna). Apollo s-a născut în a șaptea zi a lunii, în a șaptea lună de sarcină, și se spune că pământul a zâmbit atunci când zeul a venit pe lume și s-a acoperit cu flori aurii. Poate aici este potrivit să menționez că Delos a fost un loc sacru din cele mai vechi timpuri. Insula nu a fost locuită de laici, pe ea aflându-se doar sanctuarele lui Apollo, preoții și preotesele care îl slujeau. Nici în perioada modernă Delos nu primește vizitatori decât după un orar zilnic strict, care prevede ca la apusul soarelui toți turiștii să părăsească insula. Din câte știm, este singura insulă a Greciei care deține în integralitate statutul de sit arheologic protejat.
Revenind la mitul lui Apollo, în a patra lui zi de viață, băiatul a cerut să i se dea un arc cu săgeți iar Hefaistos i-a îndeplinit pe dată cererea. Apollo avea nevoie de această armă pentru a-l ucide pe șarpele Python, trimis de Hera să-i omoare pe cei doi gemeni și pe mama lor. De îndată ce a primit arcul și săgețile cerute, el s-a îndreptat spre muntele Parnas, unde se ascunsese Python, și l-a rănit grav pe acesta. Șarpele Python se retrage la Oracolul Mamei Pământ, de la Delphi, unde Apollo îl găsește și îl omoară, chiar lângă locul unde se emiteau profețiile, lucru care îl supără pe Zeus. După o serie de peripeții și după ce zeul Pan îl inițiază în arta prezicerii viitorului, Apollo reușește să cucerească Oracolul din Delphi, păstrând-o pe Pythia, marea preoteasă a templului, în slujba sa. Am redat acest episod al mitului deoarece el are o semnificație specială. Hera era asociată Pământului Mamă, deci Oracolul din Delphi reprezenta un pol al puterii feminine sau însuși principiul feminin, am putea spune. Șarpele este considerat și el un arhetip foarte vechi al înțelepciunii și puterii feminine, iraționale, bazate pe instinct, pe intuiție. Apollo, pe de altă parte, este expresia cea mai pură a principiului masculin, a puterii masculine. Recitind mitul în această cheie, putem distinge, dincolo de evenimentele complicate care se înlănțuie pe firul epic, o expunere a eternului conflict major între cele două polarități esențiale prezente în cosmos, masculinul și femininul. În cele din urmă, principiul masculin învinge și ia în stăpânire elementul feminin, întocmai cum s-au petrecut lucrurile și la scară istorică, atunci când societatea matriarhală, mult mai veche, a fost înlocuită de societatea patriarhală.
Apollo, la fel ca toți ceilalți zei, are câteva obiecte și vietăți care îl însoțesc mereu, devenind simboluri ale sale, cu ajutorul cărora îl putem recunoaște în diferite reprezentări. În primul rând, arcul cu săgeți, arma cu care l-a anihilat pe Python. Apoi, lira, instrumentul muzical inventat de Hermes, cu sunetele căruia Apollo îi fermeca atât pe muritori cât și pe nemuritori. Cel de al treilea atribut al zeului este aureola, razele care îi înconjoară creștetul ca un nimb strălucitor. Corbul, pasărea lui sacră, albă la origine, este al patrulea simbol. În mitul care redă povestea de iubire dintre Apollo și Coronis, mama lui Asclepios, zeul medicinei și al vindecării, aflăm în ce împrejurări zeul, într-o criză de furie, a decis să schimbe culoarea corbului, din alb în negru. În fine, cel de al cincilea simbol al lui Apollo este cununa de lauri, pe care și-a împletit-o chiar el după ce Daphne, o altă nimfă de care fusese îndrăgostit, i-a respins avansurile și s-a transformat într-un arbust de dafin pentru a scăpa de urmărirea lui. Cununa de laur, așadar, a fost inițial o materializare a tristeții și resemnării zeului abandonat de una dintre iubitele sale. Abia apoi a fost ea asociată cu excelența într-o competiție sau cu deținerea unei poziții înalte, ca în Imperiul Roman unde o găsim pe frunțile împăraților.
Apollo nu era doar un zeu solar. El patrona muzica (după unele mituri, este tatăl lui Orpheu) și cele nouă muze, poezia, astronomia, medicina (să nu uităm că este și tatăl lui Asclepios), profețiile și, într-o oarcare măsură, justiția. A fost considerat și protectorul păstorilor. Era și un zeu al hiperboreenilor (hiperboreenii sunt ”oamenii de dincolo de vântul de Nord” pe care Hecateu din Milet, în sec V î.e.n., îi identifică cu britonii, după cum ne spune Diodor din Sicilia). Insula Delos era centrul acestui cult hiperboreean care se întindea din sud est (Palestina) până în nord vest, în Britania, incluzând Atena. În cadrul acestui cult, lui Apollo îi erau sacrificați sute de măgari, ceremonie care îi identifică cu Horus, zeul Soare copil, al Egiptului. În Egipt, victoria lui Horus asupra lui Seth, fratele ucigaș al tatălui său ceresc, Osiris, era celebrată printr-o procesiune cu măgari mânați pe coaste muntoase abrupte. Avem aici ocazia să înțelegem care sunt rădăcinile egiptene, străvechi, ale arhetipului solar din mitologia greacă. De fapt, inițial, Soarele era reprezentat prin doi zei, Helios și Apollo. Helios era într-o măsură mult mai mare expresia astrului fizic, pe când Apollo întrupa calitățile solare transpuse în individul uman elevat, inspirat și talentat. Helios reprezenta lumina zilei și, prin urmare, el era cel care conducea carul de foc al Soarelui pe bolta cerească, de la răsărit până la apus. În religia ortodoxă, îl găsim pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul care asimilează calitățile lui Helios. De la numele aproape identic, până la faptele sale, în care focul este foarte prezent, avem numeroase indicii care sugerează această similitudine. Despre Sfântul Ilie se spune că nu a murit ci a fost ridicat la cer, într-un car de foc. Apollo este mai curând expresia unor calități prezente atunci când energia Soarelui se manifestă în viața cuiva. Vorbim despre personalități solare când întâlnim oameni calzi, înțelepți, generoși, curajoși, deschiși la noi experiențe, oameni care au respect de sine și demnitate, care oferă și celorlalți apreciere. În timp, Helios și Apollo au devenit una. Zeul solar era și o întrupare a civilizației însăși, a rafinamentului și educației, mai ales când era comparat cu zeitățile triburilor barbare. De amintit, însă, și faptul că Apollo avea anumite puncte vulnerabile: era invidios, nu suporta să aibă concurenți, așa cum vedem în mitul lui Marsyas, cântărețul la flaut care s-a încumetat să se întreacă cu zeul și a sfârșit într-un chip îngrozitor; era un seducător nemilos, la fel ca tatăl său, neadmițând să-i fie respinsă atenția acordată unei femei sau chiar unui bărbat (legenda lui Hiacintus/Narcis îl are, alături de eroul principal, pe Apollo, care se îndrăgostise de frumosul muritor); era vanitos, plin de sine și însetat de aprecieri, cu un ego destul de inflamat.
Importanța lui Apollo/Helios în perioada de înflorire a civilizației grecești a fost remarcabilă. Să nu uităm că una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, Colosul din Rhodos, era o statuie uriașă a lui Apollo, amplasată la intrarea în port. Se pare că era atât de mare încât corăbiile treceau printre picioarele ei, care se sprijineau pe doi piloni de piatră.
Arhetipul solar continuă să fie prezent în inconștientul colectiv ca o năzuință spre evoluția continuă a conștiinței. Mi se pare semnificativ și faptul că programul american pentru explorarea spațiului cosmic și în special a Lunii, derulat între 1961 și 1972, a fost denumit Programul Apollo.
În astrologie, Soarele este cel mai important reper al unei hărți. Înainte de orice altceva, identificăm poziția Soarelui în semn și casă, îi evaluăm forța, cântărindu-i demnitățile și debilitățile, și înțelegem cu câtă ușurință se poate exprima sau cât de obstrucționat este. Pentru că Apollo are și momente în care dă dovadă de aroganță, egoism și inflexibilitate, întocmai ca Soarele implicat într-un aspect problematic. Pentru a exemplifica mai clar aceste lucruri, vă propun să analizăm sumar două hărți natale, una în care arhetipul solar și energia apollonică se manifestă armonios, pozitiv și puternic și o a doua, în care Soarele își exacerbează atributele, distorsionându-le, și devine megaloman, tiranic. Ordinea va fi, însă, inversă, ca să păstrăm partea bună pentru final.
Prima hartă este cea a lui Aflred Hitchcock, născut pe 13 august 1899, la ora 3:15 a.m. (rating DD), în Leytonstone, Londra, UK.

Alfred Hitchcock a fost un producător și regizor de film care a făcut istorie în cinematografie, cu câteva filme memorabile în genul noir. Celebrele Psycho, La Nord prin Nord Vest, Rebecca, Vertigo, Păsările, Lampa de gaz, sunt doar câteva dintre cele șaizezi și șase de pelicule semnate de el. Avea obiceiul să apară într-o scurtă secvență în fiecare film al său, ca pentru a-și pune amprenta asupra lui. Dincolo de cariera fulminantă și de reușita în plan financiar, Hitchcock era un om foarte complexat. A crescut într-o familie săracă, având o mamă dominatoare (Luna conjunctă cu Jupiter, în Scorpion și casa a patra). În plus, avea un fizic cât se poate de neatractiv, fiind destul de scund, cu tendință spre obezitate și cu o fizionomie dezagreabilă. Peste aceste neajunsuri s-a suprapus o educație rigidă la un colegiu iezuit unde pedepsele fizice erau practici obișnuite. Toate acestea au contribuit la dezvoltarea unei personalități dificile, menite să ascundă timiditatea, nesiguranța și complexul de inferioritate pe care îl avea.
Dacă ne uităm la harta sa natală, găsim Soarele în Leu, în casa întâi, conjunct cu Ascendentul și cu Venus. Deși nu apare pe harta atașată, precizez că Luna Neagră este conjunctă și ea cu Soarele. Acest amplasament al Soarelui descrie o foarte mare nevoie de recunoaștere, o centrare pe propria persoană, pe propriile nevoi, și o personalitate complicată. Sunt foarte multe de spus despre harta sa natală, despre relațiile sale de iubire, în care se manifesta precum Uranus și Saturn, despre opoziția Saturn-Pluto care poate fi asociată unor probleme legate de agresivitate, de violență fizică și psihică, și de tendința spre victimizare, despre instabilitatea sa afectivă etc. Dar acum ne limităm la a observa cum s-a manifestat energia solară în viața sa. A fost un Apollo invidios, cinic, răzbunător, lipsit de empatie, egoist și interesat doar să obțină ce voia.
A doua hartă pe care v-o propun este cea a lui Mick Jagger, legendarul vocalist al trupei Rolling Stones, născut pe 26 iulie 1943, ora 2:30 a.m. (rating A), în Dartford, UK.

Mick Jagger are patru planete în zodia Leului și în casa a treia – Soarele, pe Mercur, pe Jupiter și pe Pluto. Plus Luna Neagră. De data aceasta, energia solară este concentrată și convertită într-o prezență magnetică, impresionantă, până și la vârsta de 78 de ani, cât are acum acest excepțional artist. Sigur că Luna în Taur și Ascendentul în Gemeni contribuie și ele la definirea unei personalități care se face remarcată oriunde ar fi. Mick Jagger umple scena, cucerește prin talent, vitalitate și ingeniozitate. Îi plac poezia, pictura modernă și sculptura. Citește reviste de benzi desenate iar scriitorii săi favoriți sunt Bulgakov, M. R. James și Harold Pinter. Îl fascinează hainele de firmă, destinațiile de vacanță sofisticate și restaurantele scumpe. Este comunicativ (cum altfel, cu acest marcaj pe casa a treia și cu Ascendentul în Gemeni?), extrovertit și narcisist, îi place să fie mereu în centrul atenției, ceea ce și reușește. Cariera sa muzicală, întinsă pe șaizeci de ani, și numeroasele premii primite pentru albume sunt dovada concretă că nu s-a limitat la a manifesta energia solară ci a devenit însuși Soarele hărții sale. Și despre harta sa am putea vorbi mult dar mă rezum la a-l pomeni pe Saturn din casa întâi, care este foarte binevenit aici, aducându-i responsabilitate și disciplină, de care avea mare nevoie, el fiind un spirit dezlănțuit. Da, și el este narcisist, da, și el dorește cea mai mare felie din tortul vieții, dar solaritatea sa transmite bucurie de a trăi, nu dorința de a controla pe ceilalți.
Cam atât, acum, despre Apollo și multele sale fațete. În episodul următor, ne vom întâlni cu sora sa, Artemis/Selena.

TEODORA MUTH,
vicepreședinte AAR și redactor-șef adjunct Astrele
Urmărește întreg serialul ”Mitologie și astrologie”!