Aplicatii & ConcepteIoana Eugenia Ispas

Astrologia mondială în impactul schimbărilor legislative

Unul dintre reperele de identificare ale unei societăți este cadrul legislativ conform căruia funcționează.

În astrologia mondială avem două planete cu o amprentă socială foarte puternică: Jupiter și Saturn. Jupiter este Legiuitorul prin definiție, cel care dirijează alcătuirea și punerea în aplicare a legilor, veghează asupra dreptății și a respectării normelor. Saturn guvernează instituțiile și forurile abilitate care le pun în aplicare, având o influență puternică asupra procedurilor și a modului de implementare.

Cele două planete au un mod de manifestare diferit care, însă, se completează. Dacă legea – Jupiter este largă și poate avea multiple sensuri și interpretări, Saturn vine și restrânge pentru a da coerență și predictibilitate.

Pluto reprezintă manifestarea puterii atât ca mijloc de coerciție cât și ca posibilitate de a obține beneficii, tendințele generale ale dezvoltării unei societăți și interesele ei majore. La nivel legislativ, Pluto acaparează ceea ce înseamnă influență financiară și putere de decizie, dar nu direct, ci prin metoda „biliard”, lovind într-un punct pentru a ajunge la destinația dorită.

Neptun pare să aibă o influență voalată asupra corpusului de legi dintr-o societatate, fiind asociat natural cu idealurile, tendințele mistice, religia/spiritualitatea. Din observațiile mele, Neptun răscoală acea pătură socială care își dorește mai mult decât se poate, care vrea să învingă limitele și tabuurile, având, desigur, o influență substanțială în adoptarea legilor. Neptun detestă rolurile sociale predefinite și clasele de departajare, aspirând către o societate în care oamenii primesc șanse egale.

Deși Uranus este cel asociat cu revoltele, revoluțiile și împotrivirea la forma de organizare existentă, el are o importanță deosebită în adoptarea unor reforme pe care nu vrea să și le asume nimeni fiindcă sunt radicale, în crearea unei realități diferite care să conducă spre un progres al mentalului colectiv. Uranus obligă la schimbare acolo unde există blocaj, unde o situație este epuizată de resurse și susține inovația.

Eclipsele, în astrologia mondială, mai ales când ating puncte importante din harta unei țări (Ascendent/MC, IC, sau luminători), accelerează procese deja începute, producând schimbările avute în vedere anterior. Schimbă opinii, direcții și maniera de acțiune, în funcție de axa pe care se află.

Iată și câteva exemple puse în aplicare:

Exemplul 1: legea naționalizării în România

Legea naționalizării în România, publicată în Monitorul Oficial pe 11 iunie 1948, care prevedea “naționalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, prin care statul român naționaliza toate resursele solului și ale subsolului care nu se găseau în proprietatea lui la data intrării în vigoare a constituției Republicii Populare Române din 1948, precum și a întreprinderilor individuale, a societăților de orice fel, a asociațiilor particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații, etc.” (sursa, Wikipedia).

Aceasta este harta momentului suprapusă peste harta României de la 1918. La acea dată, România era un stat care tocmai integrase o bucată semnificativă de teritoriu și cultură, trecuse printr-un război chinuitor și se afla sub influența doctrinei comuniste, căreia trebuia să i se alinieze. Această lege a fost unul dintre pașii de integrare în blocul estic. Această lege nu a fost adoptată din impuls, ci a fost pregătită anterior.

Ora folosită pentru 11 iunie 1948 este generică – 12:00h, pentru a avea o poziție medie a planetelor.

Se observă următoarele elemente importante:

– Jupiter tranzita domiciliul său, Săgetătorul, peste Soare, Venus și Nodul Nord, urmând și Mercur aflat în ultimul grad al acestei zodii. Puterea sa este imensă, favorizând organele de decizie în adoptarea de legi cu caracter profund transformator. Exagerarea proverbială a lui Jupiter în Săgetător se remarcă foarte bine în acest caz, fiind un legiuitor avid, fără limite și cu o mare foame de putere, alimentată anterior de trigonul cu Pluto din Leu (care tranzita casa a VII-a). Este posibil ca acest pas să fi fost sugerat, impus, de partenerii externi ai României de la acea vreme. Spun și ‘impus’, fiindcă îl vedem și pe Saturn în tranzit, care ar fi trebuit să pondereze, să limiteze această lege care a lezat profund economia țării. Numai că Saturn în Leu nu este prieten cu echilibrul și măsura, ci din contră, accentuează tendințe tiranice și despotice (în plus, cu un an înainte, pe 11 august 1947, făcuse conjuncție cu Pluto). Se spune că această lege fusese pregătită de capii vremii chiar cu un an înainte de a fi adoptată.

– Venus, ca stăpână a casei a IV-a, era retrogradă în Rac, iar Mercur era la stația de retrogradare în aceeași zodie. Vedem cum casa a IV-a și planetele Jupiter și Pluto din harta natală a României erau puternic activate, aducând o schimbare de proprietar al resurselor naționale de subsol și nu numai. A fost o mișcare cel puțin îndrăzneață asupra unui popor cu un simț al proprietății extrem de puternic.

Observăm că cei care sunt responsabilii cu alcătuirea și implementarea legilor aveau o poftă foarte mare de putere și exagerare, ambii Jupiter și Saturn fiind sub umbra nefastă a lui Pluto. În acest caz, au acționat la unison, nelăsând nicio posibilitate de eludare a acestei legi. Jupiter în Săgetător se simte îndreptățit să facă acest pas, eliminând orice fel de opoziție și, mai ales, inducând ideea că această cale este cea justă.

De adăugat și trigonul Uranus natal/Uranus în  tranzit, piperat de Luna Neagră, elemente care sugerează o schimbare bruscă, pe termen lung, fără drum de întoarcere.

Eclipsa din 9 mai 1948 a fost în Taur, la 18 grade, cu Ascendent în Taur, în casa a IV-a a hărții natale a României, cu NN la 13 grade Taur, așadar cu NS la Luna natală. Este o lezare, o rănire profundă a intereselor naționale și ale poporului, care nu are nicio voce de exprimat în acest caz.

Este mai mult decât evident că această lege a avut un impact major asupra populației și a vieții de zi cu zi, venind într-o perioadă incertă, marcată de radicalism și de putere absolută.

Exemplul 2: dreptul de vot al femeilor în Elveția

Cazul următor vine din Elveția. Curios, este o țară codașă la acordarea dreptului de vot femeilor.  După numeroase încercări, femeile au obținut dreptul să voteze de abia în 1971, după un referendum care a avut loc pe 7 februarie. Sursa hărții natale a Elveției este astro.com, având rating A. Pentru harta din 7 februarie 1971 am folosit de asemenea ora 12:00h.

Observăm o triplă conjuncție peste Ascendentul în Săgetător –  Neptun, Jupiter și Marte, dar cea mai importantă este cea dintre Neptun și Jupiter care marchează un nou ciclu. Jupiter și Neptun au spart tabuurile și au rupt tradiția (au fost mai multe încercări de a acorda drept de vot femeilor, referendumuri pe această temă au fost respinse în 1920, 1927 și 1946). A fost un mare pas în față și pentru că a facilitat implicarea femeilor în politică dar, mai ales, recunoașterea lor ca membre ale societății cu drepturi depline. Nodul Sud tranzita casa a IX-a și Jupiter natal, aducând finalul unei epoci și mentalități prin mijloace legale. Saturn de această dată a susținut pozitiv inițiativa printr-un trigon la Soarele natal, iar Pluto în tranzit făcea o conjuncție la Mercur natal. A fost o transformare radicală a modului de gândire și de abordare oficială (Mercur în casa a X-a) a chestiunilor care țin de prezența activă a femeilor și de implicarea lor în viața publică. Luna natală din Pești, casa a IV-a, înconjurată de Neptun și Saturn, indică o gândire foarte tradițională, familistă, cu teamă de schimbare. Luna urma să fie cuadratată mai întâi de Jupiter și apoi de Neptun, dizolvând temerile inițiale și eliberând femeile de  lanțurile trecutului.

Este foarte important echilibrul dintre Jupiter și Saturn în ceea ce privește inițiativele legislative fiindcă, în lipsa acestuia, pot apărea efecte dramatice pe termen nedefinit. Influența lui Pluto nu este întotdeauna malefică, ci poate aduce o traiectorie nouă, care să fie mult mai potrivită cu nevoile profunde ale evoluției în plan mondial. Dacă nu alimentează în exces cele două planete sociale – Jupiter și Saturn –, colaborarea poate fi considerată un succes.

IOANA ISPAS,
vicepreședinte AAR, coordonator al Cercului Phoenix, redactor Astrele

Despre Ioana

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close