Când o planetă cadentă iese învingătoare. Rezolvarea exercițiului cu jochei
În ediția trecută a revistei, la finele articolului despre casa a XII-a și echitație, vă lăsasem o temă de gândire sau un mic exercițiu astrologic. Vă prezentam hărțile a doi jochei (vezi mai jos), născuți la o zi diferență, și vă spuneam că amândoi au concurat la sărituri, în probe individuale și de echipă, dar numai unul dintre ei a obținut o medalie (bronz) la Jocurile Olimpice, împreună cu echipa. De la o zi la următoarea, doar Luna a schimbat semnul – întrebarea era care este harta jocheului premiat și de ce ați ales acea hartă.
Doar trei dintre răspunsurile primite au fost corecte, cu o argumentație reușită, așadar felicitările noastre merg către: Corina Chira, Daniela Drăghici și Rodica Spînu.
Luna în casa a V-a, a sportului (după unii), atrage atenția către harta B. Dar harta jocheului premiat este harta A, cea cu Luna cadentă, în casa a VI-a. Diferența semnificativă este dată de legătura solidă, pecetluită printr-un aspect aplicant, între planeta din casa a VI-a (Luna) și Mijlocul Cerului.
Și, apoi, să nu uităm că, în sens teoretic, dintre cele două case, a VI-a este cea care capătă conotații profesionale tocmai pentru că se găsește într-o relație trigonală, de la zodie la zodie, cu casa a X-a.
În harta B, Luna, chiar dacă este într-o casă bună, nu-și vede propriul domiciliu – Racul și Vărsătorul sunt zodii neconectate iar stăpânii lor, Luna și Saturn, se desprind dintr-un aspect slab, sextil. În harta A, Luna din Pești formează un aspect aplicant (sub 13 grade, orbul tradițional al Lunii) cu Mijlocul Cerului și, în plus, urmează să intre într-o relație cu dispozitorul ei, Jupiter.
Cu alte cuvinte, vedem că apar situații în care o planetă în casă cadentă (a III-a, a VI-a, a IX-a, a XII-a) poate obține performanță, mai ales în context profesional! Treaba asta o spunea Paulus Alexandrinus în sec. IV e.n. Potrivit acestuia, o planetă aflată în oricare dintre casele cadente se poate manifesta ca și cum ar fi angulară sau succedantă și poate contribui astfel la calitatea rezultatului acțiunilor nativului, cu condiția să formeze un trigon (cu orb sub 3 grade pentru planete și sub 13 grade pentru Lună) cu unul dintre unghiuri (AS, MC mai ales) sau cu o planetă aflată într-unul dintre unghiuri.[1]Vezi Introduction to Astrology, vol. I, cap. 27, trad. Robert Schmidt, ed. III, The Golden Hind Press și Late Classical Astrology: Paulus Alexandrinus and Olympiodorus with the Scholia from … Continue reading
Mai departe, haideți să urmărim analizele colegelor care au răspuns corect. Pentru că sunt doar trei analize și toate sunt la obiect, le voi reda în întregime:
CORINA CHIRA:
Jocheul A
Stăpâna casei a X-a este Luna din Pești, în domiciliul unui benefic, Jupiter, în exaltarea termenul și triplicitatea celeilalte benefice, Venus, stăpâna Ascendentului, amplasată la rândul ei în domiciliu. În plus, Luna alcătuiește un sextil aplicant cu aceasta.
Luna din Pești este în aspect cu casa aX-a, locuită de Rac. Peștii și Racul sunt semne care se văd unul pe celălalt și nu oricum, ci printr-un aspect de trigon.
Luna este în aspect de careu aplicant (aspect mobilizator și provocator) cu Saturn, stăpânul casei a V-a, care semnifică sportul, și în aspect de sextil aplicant partil (orb sub 1o) cu Soarele, stăpânul casei a XI-a, a speranțelor și aspirațiilor.
Amplasată într-o casă vocațională, Luna este în aspect cu ceilalți stăpâni ai caselor vocaționale, prin careul cu Marte și opoziția cu Jupiter.
Jocheul B
Luna din Vărsător este într-o casă care semnifică sportul și capacitatea de a-și arăta valoarea. În aspect cu Ascendentul, îi dă motivație și determinare dar aspectele separante cu stăpâna Ascendentului, Venus, și cu Saturn, stăpânul casei a V-a, slăbesc legăturile dintre planete. În plus, este în aspect separant și cu Soarele, stăpânul casei a XI-a, casă a speranțelor.
Stăpâna casei a X-a, Luna, în Vărsător, este în domiciliul și triplicitatea unui malefic, Saturn, și în termenul celuilalt malefic, Marte. Deși este în propriul decan, maleficele sunt mai puternice la 21gr și 53 min. Vărsător.
Luna din Vărsător nu este în aspect cu casa a X-a din Rac. Vărsătorul si Racul sunt semne care nu se văd, nu alcătuiesc niciun aspect.
În plus, ea este în careu strâns cu axa Nodurilor Lunare, aspect care o lezează.
DANIELA DRĂGHICI:
Diferența între cele două hărți fiind numai poziția Lunii – importantă ca stăpână de casa a X-a dar și Pars Fortunae (PF), care depinde de poziția acesteia –, mă voi referi la condiția ei și tangențial la PF.
În harta A, Luna în Pești are susținere atât de la stăpânul ei (chiar dacă e slab în Fecioară, el e totuși Marele Jupiter), cât și de la stăpânul prin exaltare cu care este în recepție mutuală de exaltare (Venus din casa a VIII-a). Da, nu este o casă grozavă, Venus este arsă de Soare dar este în domiciliu și cred că influența ei este destul de puternică. Tot Luna este în sextil partil cu Soarele din aceeași casă iar acesta este și stăpânul PF care, aici, este în Leu, în casa a XI-a. De asemenea, casa în care este poziționată Luna face trigon cu casa pe care o stăpânește. Implicarea caselor a VI–a, a VII–aI și a XI–a o văd ca rezultat al celor întâmplate datorită caselor a V–a (sport), a VII–a (parteneriate) și a X–a (carieră, ocupație).
În harta B, Luna are, la prima vedere, o poziție mai eficientă pentru că este într-o casă mult mai bună, mai productivă. Dar, din această casă, nu „vede” zona de care este responsabilă, în schimb face cuadratură la casa a VIII-a (câștiguri din colaborări). Stăpânită fiind de Saturn, în casă cadentă, peregrin și retrograd, nu cred că ajută mai mult decât prin atracția pentru sport. În această poziție, Luna face trigon cu stăpânul casei a II-a (presupunând că o medalie, chiar și cu echipa, vine cu un câștig și pentru el personal) dar acesta este peregrin și nu-l ajută în niciun fel și nici stăpânul lui (Mercur în Taur). În acest caz, PF se află în casa a X-a, o poziție bună dar, în Rac, stăpânită tot de Lună, despre care am arătat că nu prea ajută în situația în care se află.
RODICA SPÎNU:
Harta A (da)
1. Luna, stăpâna casei a X–a, face trigon cu MC din casa a X–a (domeniul de recunoaștere publică)
2. Luna se află în semnul atribuit casei a XII–a, în general, în Pești, exaltarea lui Jupiter care, la rândul lui e în casa a XII–a. Deci Luna e guvernată direct de Jupiter.
3. Luna în casa a VI–a sugerează capacitatea de a munci în echipă (premiul a fost câștigat împreună cu echipa sa).
4. Luna în sextil cu stăpâna Ascendentului, Venus, și cu stăpânul casei a XII–a, Mercur.
Harta B (nu)
1. Luna face aspect de inconjuncție cu semnul casei a X–a pe care o stăpânește, deci “nu se văd”.
2. Luna în Vărsător nu are nicio demnitate. Într-adevăr, este guvernată de Saturn și face aspect de sextil cu acesta dar Saturn e în inconjuncție cu domeniul casei a X–a.
3. Luna în casa a V–a ( probabil nativul se impune în fața colegilor) în inconjuncție cu Jupiter din casa a XII–a.
4. Luna în cuadratură cu stăpâna Ascendentului, Venus, și cu stăpânul casei a XII–a, Mercur.
Rodica Spînu a implicat și casa a XII-a în analiza ei, pentru că a reținut faptul că această casă poate avea un cuvânt de spus în pasiunea pentru cai și înclinația către sporturi ecvestre. Mai mult, ea mi-a dezvăluit harta fetiței ei, care face echitație și iubește caii. Am simțit bucurie când mi-a arătat, punctual, că ce am descoperit prin cercetare se regăsește și în harta fetiței și că ceea ce am scris o ajută să-i înțeleagă mai bine pasiunea, altfel, inexplicabilă pentru ea și restul familiei.
În final, ne mai întoarcem, pentru o clipă, la subiectul casei a XII-a, de unde a izvorât și exercițiul pe care l-am parcurs, pentru a reflecta la cele câteva gânduri pe care mi le-a împărtășit Rodica după parcurgerea articolelor[2]Partea I: https://www.astrele.ro/2021/01/26/cum-sa-strunesti-casa-a-xii-a-la-propriu-partea-i/ Partea a II-a: … Continue reading:
”Lucrul cu calul dă un sens și o direcție concretă caselor care fac parte din triada psihico-ocultă. Se pare că aceste persoane reușesc să-și armonizeze subconștientul stăpânind un animal mare. Probabil, abilitatea dobândită de a îmblânzi și manevra o ființă mai mare decât omul îi face să conștientizeze că își pot gestiona cu același succes și interiorul.”
Mulțumiri Rodicăi, Corinei, Danielei și tuturor celor care au parcurs acest exercițiu! Și, desigur, calde salutări lui Stanny Van Paesschen (harta A) și Michel Blaton (harta B). Stanny Van Paesschen a urcat pe podiumul de la Montreal în Olimpiada din 1976, când Nadia Comăneci făcea istorie. Vă invit să-l urmăriți într-unul dintre momentele sale: https://www.youtube.com/watch?v=L2o17Rq8Jig
DIANA SPINEAN,
președinte AAR și redactor-șef Astrele
Note
↑1 | Vezi Introduction to Astrology, vol. I, cap. 27, trad. Robert Schmidt, ed. III, The Golden Hind Press și Late Classical Astrology: Paulus Alexandrinus and Olympiodorus with the Scholia from latter commentators, cap. 27, trad. Doriana Gieseler Greenbaum, ARHAT Publications. |
---|---|
↑2 | Partea I: https://www.astrele.ro/2021/01/26/cum-sa-strunesti-casa-a-xii-a-la-propriu-partea-i/ Partea a II-a: https://www.astrele.ro/2021/02/28/cum-sa-strunesti-casa-a-xii-a-la-propriu-partea-a-ii-a/ |