Serial: Astro-medical (S. Bratoveanu)Sorin Bratoveanu

Influenţe astro-medicale în luna martie 2021

Martie este o lună în care se produce tranziţia de la iarnă la primăvară, solicitând tuturor oamenilor un efort de adapatare la schimbarea de sezon. În mediul ambiant predomină calitatea de rece (temperaturile atmosferice fiind destul de scăzute, în preajma limitei de îngheţ) şi umed (dacă plouă sau ninge) sau uscat (dacă bate vântul şi lipsesc precipitaţiile). Pot apărea asteniile de primăvară, la cei mai vulnerabili şi cu dificultăţi de adaptare, dezechilibre ale sistemului imunitar. Calitatea de „cald” sau „fierbinte” este necesar să fie cultivată prin consumul de băuturi calde, purtarea de haine groase şi încălzire adecvată a spaţiilor locative şi de lucru.

Soarele va fi prezent în Peşti între 1 şi 19 martie, generând riscuri de apariţie a unor afecţiuni acute (sau de acutizare a celor cronice) la nivelul picioarelor şi al sistemului limfatic: limfadenite (infecţii ale ganglionilor limfatici), unghii încarnate, infecţii, arsuri sau răniri ale picioarelor, afecţiuni ale „picioarelor diabetice” (la cei suferinzi de diabet zaharat), leucemii limfoide sau reacţii leucemice. Apar şi riscurile de creştere a consumului de alcool şi de droguri pe fondul unor reacţii anxioase sau depresive generate de restricţiile pandemiei şi de efectele lor nefavorabile. Consumul de medicamente somnifere sau psihotrope poate creşte şi el, pe fondul declanşării unor dezechilibre emoţionale semnificative.

Nişte efecte similare va avea şi Neptun din Peşti, care va rămâne în acest semn pe toată durata lunii martie. Neptun va accentua influenţele la nivel psihic, emoţional, existând riscul decompensării unor boli psihice (psihoze, nevroze, psihopatii, reacţii nevrotice). Unii oameni îşi vor găsi refugiul în religie, în misticism.

După 20 martie, Soarele intră în Berbec, astfel încât nivelul de curaj, iniţiativă, dinamism, voinţă va creşte semnificativ. Acum vor apărea riscurile de afecţiuni dentare (gingivite, abcese dentare, carii), sinuzite, dureri de cap (în contextul unor boli, sau pe fond de stres psihic), riscuri de traumatisme craniene şi accidentări.

Soarele din Berbec va fi susţinut de un sextil cu Saturn din Vărsător, aşa cum, la trecerea lui prin Peşti, astrul solar era susţinut de un sextil cu Pluton din Capricorn.

Luna va avea, în această lună, cea mai semnificativă influenţă în momentul de Lună Plină, care se va produce pe 28 martie. Pot apărea, în acest moment, unele tensiuni emoţionale, care sunt alimentate de conflictul dintre nevoia de afirmare a propriei personalităţi (Soarele din Berbec) şi nevoia de a fi sociabil, tolerant, de a avea o relaţie de cuplu armonioasă (Luna din Balanţă). Ca urmare, pot apărea afecţiuni urinare – infecţii (nefrite, cistite, pielonefrite), colici renale, acumulări de „nisip” renal care se elimină cu dureri ş.a.m.d. Unii pot suferi de afecţiuni lombare: lumbago, spondiloză lombară, nevralgie sciatică.

În prima jumătate a lunii martie, Mercur va tranzita prin Vărsător, alături de Jupiter şi Saturn (acestea din urmă vor rămâne întreaga lună în acest semn). Cele trei planete aduc, în primul rând, riscuri de afecţiuni neurologice, fie nou apărute, fie cronice dar decompensate: pareze, paralizii, accidente vasculare cerebrale, boala Parkinson, nevralgii etc.

Pot apărea, de asemenea, afecţiuni ale gambelor (varice, flebite, tromboflebite), ale gleznelor (artroze, luxaţii, fracturi maleolare), traumatisme ale oaselor gambei (fracturi de tibie etc.). Unele riscuri de afecţiuni osoase sunt semnificative, în condiţiile în care Saturn din Vărsător realizează cuadratură cu Uranus din Taur. Jupiter va genera fluctuaţii ale tensiunii arteriale.Din 16 martie, Mercur se va afla în Peşti, ceea ce va aduce o vulnerabilitate mentală semnificativă. Poate apărea o anumită „ceaţă” sau confuzie în gândire, luciditatea lăsând locul unor emoţii mai mult sau mai puţin favorabile (teamă, anxietate, masochism, tendinţă de fugă sau evadare dintr-un mediu ostil, dar şi compasiune, generozitate, încredere).

Pot apărea afecţiuni ale picioarelor şi ale sistemului limfatic şi probleme legate de consumul excesiv de alcool, tutun, medicamente psihotrope şi stupefiante; aceste abuzuri generează multe alte efecte secundare negative (asupra sistemului nervos, aparatului respirator, ficatului, sistemului digestiv).

Mercur din Peşti, aflat în cădere, poate produce o anumită creştere a cazurilor de Sars-CoV2 confirmate, vulnerabilitatea respiratorie fiind acum semnificativă; astfel pot apărea şi noi cazuri de pneumonie, viroze respiratorii, bronşite, insuficienţe respiratorii şi crize de astm bronşic, unele dintre ele putând necesita spitalizarea.

Venus va tranzita Peştii între 1 şi 20 martie iar, din 21, va intra în Berbec. Venus din Peşti poate genera aceleaşi vulnerabilităţi fizice şi psihice ca şi celelalte planete care tranzitează acest semn.

La nivel afectiv, apare, pe de o parte, o tendinţă de a iubi puternic, cu dăruire, cu compasiune, cu spirit de sacrificiu; pe de altă parte, unii oameni pot fi masochişti în relaţii, complăcându-se în situaţii relaţionale confuze şi chinuitoare. Alții se pot refugia în iubirea mistică, ca o soluţie de evadare din marasmul cotidian.

După intrarea în Berbec, Venus poate genera riscuri de infecţii urinare, infecţii la nivelul gâtului (faringite, amigdalite, laringite), sinuzite.

Marte se va afla în Gemeni cam toată luna martie, exceptând primele trei zile ale lunii când va tranzita ultimele grade din Taur. În această poziţie, Marte generează riscuri de accidente, arsuri sau răniri ale braţelor (inclusiv fracturi, entorse, luxaţii), infecţii respiratorii (viroze, bronşite, pneumonii). Cum Marte guvernează Scorpionul (semnul morţii), sunt posibile şi decese , din aceste cauze.

La nivel mental, poate apărea o stare de nervozitate sporită, generată de continuarea restricţiilor pandemiei (în condiţiile în care Marte din Gemeni realizează cuadraturi cu toate planetele ce tranzitează Peştii, semnul izolării: Mercur, Venus, Soare, Neptun), care sporeşte polemicile, tendinţele conflictuale.

Uranus din Taur îşi continuă evoluţia, aducând riscurile sale obişnuite: afecţiuni ale gâtului şi ale glandei tiroide. Unele afecţiuni tiroidiene pot necesita tratament medicamentos, sau chiar intervenţii chirurgicale. Pe de altă parte, susţine, prin sextile tranzitorii, unele planete care evoluează în martie în semnul Peştilor (Mercur, Venus), reducând astfel anumite riscuri de îmbolnăvire sau facilitând vindecările.

Pluton îşi continuă lungul tranzit prin Capricorn, generând riscurile obişnuite pentru sănătate: afecţiuni ale pielii (dermite, micoze, alergodermii), afecţiuni ale oaselor (artrite, artroze, reumatisme, spondiloze), afecţiuni ale genunchilor (gonartroze, ruperi de ligamente).  De asemenea, facilitează şi o scădere a secreţiei hormonilor sexuali şi suprarenali.

În calendarul chinezesc, luna martie corespunde primăverii. Prin urmare, pot apărea, în această perioadă, afecţiuni ale ficatului (ictere, steatoze hepatice, infecţii), afecţiuni ale vezicii biliare (colecistite, dischinezii biliare, „pietre” sau litiaze biliare), afecţiuni ale pielii şi oaselor.

Prin interacţiuni specifice între Lojele Lemn şi Pământ, apar şi riscuri de afecţiuni ale stomacului (ulcere gastrice, gastrite, reflux gastro-esofagian), ale splinei, ale pancreasului (pancreatite, disfuncţii pancreatice, decompensări ale diabetului zaharat). Martie este o lună provocatoare care ne va solicita la nivel fizic, mental şi emoţional dar ne va oferi şi resursele necesare pentru a o traversa într-un mod favorabil.

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close