Astrologia babiloniană

Babilonienii au inventat astrologia^[1]James Herschel Holden – „Astrologia horoscopică”, ediția a II-a, adică o formă primitivă de astrologie mundană, nicidecum natală. În mileniul al doilea î.e.n. ei observau și înregistrau fenomenele celeste şi foloseau constelațiile care au fost inițial recunoscute de sumerieni în mileniul al III-lea î.e.n.^[2]Ulla Koch-Westenholz în “Astrologia mesopotamiană” susține că, deși sumerienii au denumit constelațiile şi câteva stele, nu există nici o dovadă că ei ar fi dezvoltat astrologia.

Cunoștințele noastre despre astrologia babiloniană provin din trei mari tipuri de surse:

1. Interpretarea semnelor astronomice din Enuma Anu Enlil (EAE), o serie de 70 de tăblițe care datează din mileniul al II–lea î.e.n.^[3]Ulla Koch-Westenholz – “Astrologia mesopotamiană”, 1995.
2. Tăblițele 50-51, intitulate Mul Apin, care sunt texte astronomice şi astrologice întocmite aproximativ în jurul anului 1000 î.e.n.^[4]John H. Rogers – “Originea constelațiilor antice: I. Tradiția mesopotamiană”, Journal of the British Astronomical Association 108 (1998) 9–28.
3. Rapoartele regale ale semnelor celeste din arhivele din Babilon şi Uruk, colecționate începând cu anul 700 e.n.

Enuma Anu Enlil este principala sursă de semne folosite în rapoartele astrologice, care erau trimise regelui de către astrologii vremii. Tăblițele au fost găsite în mai multe copii în biblioteca regelui asirian Ashurbanipal. Subiectele tăblițelor Enuma Anu Enlil sunt comportamentul Lunii, fenomenele solare, diverse aspecte meteorologice şi, într-un final, mersul diferitelor planete şi natura stelelor.

Primele 13 tăblițe tratează aparițiile Lunii în diferite zile, aspectele ei cu celelalte planete şi cu stelele şi fenomene precum nimburi şi coroane lunare. Tăblița 14 descrie o schemă matematică pentru predicția vizibilității Lunii. Tăblițele de la 15 la 22 sunt dedicate eclipselor lunare. Tăblițele 23-29 tratează aspecte ale soarelui, culoarea, petele și relația lui cu norii când răsare. Eclipsele solare sunt explorate în tăblițele 30-39. Tăblițele 40-49 se referă la fenomene meteorologice și cutremure, o atenție specială fiind acordată apariției tunetelor. Ultimele 20 de tăblițe sunt dedicate stelelor şi planetelor. Tăblița 63, tăblița lui Venus din Ammisaduqa, listează primul şi ultimul răsărit vizibil al lui Venus pe o perioadă de aproximativ 21 de ani. Este cea mai veche dovadă că fenomenele planetare au fost recunoscute ca fiind periodice.

În prezent, mai puțin de jumătate din serie a fost publicată în limba engleză şi în limba italiană. Tăblițele despre eclipsele de Lună au fost traduse în „Aspecte ale divinației celeste babiloniene”, de Francesca Rochberg-Halton, în 1988. Tăblițele 23-29 au fost publicate ca „Semne solare ale Enuma Anu Enlil” editate de W. Van Soldt, în 1995. Și câteva tăblițe referitoare la semnele planetare au fost publicate de E. Reiner și H. Hunger sub titlul „Semne planetare babiloniene” în patru volume. Primele șase tăblițe au fost publicate în italiană de Lorenzo Verderame, în 2002. Tăblițele 44-49 au fost publicate de E. Gehlken în 2012.^[5]https://en.wikipedia.org/wiki/Enuma_Anu_Enlil

Tăblițele Mul Apin, tăblițele 50-51 denumite după prima constelație babiloniană, „Plugul”, actuala constelație Triangulum plus Gamma Andromedae, listează numele celor 66 de stele şi constelații şi oferă în continuare o serie de indicații cum ar fi datele de răsărit, de apus și de culminație, răsăriturile heliacale^[6]Răsăritul heliacal al unei stele are loc anual când steaua devine vizibilă deasupra orizontului estic în zori, chiar înainte de răsăritul soarelui., constelațiile care răsar şi apun simultan, drumul Lunii şi al altor planete de-a lungul eclipticii, un calendar solar, poziții planetare pentru prezicerea vremii, semne legate de apariția stelelor, planetelor, cometelor şi a vânturilor.

Drumul Lunii, așa cum este dat în Mul Apin, constă din 18 constelații, recunoscute ca fiind predecesoarele directe ale zodiacului: Pleiade, Taurus şi Hyades, Orion, Perseus, Auriga, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești, Peștii de SV şi Epsilon Pegasi, Peștii de NE şi Andromeda, Berbecul. La începutul listei se află Pleiadele deoarece, în epoca bronzului, la echinocțiul de primăvară, Soarele era aproape de Pleiade din Taur şi nu încă în Berbec.

Astrofizicianul Bradley Schaefer susține că observațiile raportate în aceste tăblițe au fost făcute în regiunea Assur în jurul anului 1370 î.e.n.^[7]https://en.wikipedia.org/wiki/MUL.APIN

În textele târzii, odată ce babilonienii au dezvoltat teorii matematice pentru calcularea pozițiilor planetare, ei au inventat cercul, efemeridele şi semnele zodiacului. Semnele aveau aceleași denumiri ca ale constelațiilor corespunzătoare. Astfel, ecliptica era împărțită în 12 semne zodiacale, fiecare cu lungime de 30 de grade. Anul babilonian începea odată cu echinocțiul de primăvară. Calendarul era lunar iar o lună nouă începea în seara când semiluna devenea vizibilă pentru prima dată. O lună conținea fie 29 de zile, fie 30 de zile. Din moment ce 12 luni lunare însumează doar 354 zile, a fost introdusă o lună intermediară.

Prima listă cu stele în care s-au folosit semnele zodiacului datează din jurul anului 410 î.e.n. Babilonienii au împărțit stelele fixe în trei mari grupuri: stelele Anu, Enlil și Ea. Stelele aparțineau unui grup sau altuia în funcție de cum răsăreau la orizontul estic. Orizontul a fost împărțit în calea lui Anu, Enlil şi Ea. 

Iată semnele zodiacale din babiloniană cu corespondențele lor în greacă şi latină:

Babiloniană	Latină	Greacă
hun, lú, lu	Aries	Krios
múl. múl	Taurus	Tauros
maš.maš	Gemini	Didymoi
kušu	Cancer	Karkinos
a	Leo	Leon
absin	Virgo	Parthenos
rín	Libra	Khelai
gír.tab	Scorpio	Skorpios
pa	Sagittarius	Toxotes
máš	Capricornus	Aigokeros
gu	Aquarius	Hydrokhoos
zib.meš, iku	Pisces	Ikhthyes

Babilonienii aveau două sisteme pentru a plasa semnele pe ecliptică. Într-una, solstițiul de vară era la 8° în kušu (și solstițiul de iarnă la 8° în máš ); într-un alt sistem, solstițiile erau la 10°. Ei au măsurat luna și planetele pe ecliptică folosind o măsură numită she, egală cu 1/72 dintr-un grad.

Se pare că au folosit două modele pentru mișcarea soarelui. Într-unul, viteza soarelui se schimbă brusc; în altul, el trece printr-o mișcare de tip zig-zag.

În ceea ce privește planetele, ei au calculat momentele când planeta începe şi își termină retrogradarea, primul răsărit heliacal vizibil, ultimul răsărit heliacal vizibil și opoziția. De asemenea, au calculat poziția planetei pe ecliptică în aceste momente.

Se credea că zeii erau reprezentați de imaginile celeste ale planetelor sau stelelor cu care erau asociați. Prin urmare, semnele celeste rău-prevestitoare asociate unei anumite planete au fost văzute ca indicii de tulburare alea zeului pe care planeta îl reprezenta.^[8]Ulla Koch-Westenholz – “Astrologia mesopotamiană”, 1995 Astfel de asociații au fost întâmpinate cu încercări de a-l potoli pe zeu şi de a găsi modalități prin care expresia zeului să poată fi realizată fără ca regele şi poporul să fie grav afectați.

Mișcările şi poziția corpurilor cerești indică evenimente de importanță publică şi care afectează bunăstarea generală. În Babilonia și Asiria, astrologia s-a centrat în mare măsură şi aproape exclusiv pe bunăstarea regelui, deoarece de bunăstarea lui depindea averea țării, aceasta fiind mai mult o astrologie mundană primitivă şi nu astrologia natală, cu Ascendent și case, care a fost dezvoltată de greci, mai târziu, și pe care o practicăm și astăzi.

Astrologia babiloniană era practicată de astrologi care erau scribi, preoți, exorciști sau o combinație a acestora. Principala lor atribuție era scrierea rapoartelor către rege şi răspunsul la diferitele întrebări ale regelui.

Zeul Babilonului era Marduk. Marduk a fost recunoscut ca fiind cel mai puternic zeu, dar nu singurul zeu. Babilonienii erau politeiști, credeau în mulți zei cu scopuri diferite şi asociau anumiți zei anumitor planete.

Doar cinci planete erau recunoscute – Jupiter, Venus, Saturn, Mercur și Marte. Aceste planete erau asociate cu zeii din panteonul babilonian după cum urmează:

• Jupiter – Marduk
• Venus – zeița Ishtar
• Saturn – Ninurta (Ninib)
• Mercur – Nabu (Nebo)
• Marte – Nergal

Mișcările Soarelui, ale Lunii și ale celor cinci planete au fost considerate ca reprezentând activitatea celor cinci zei în cauză, împreună cu zeul-Lună Sin şi zeul-Soare Shamash. Prin urmare, dacă se putea citi şi interpreta corect activitatea acestor puteri, se putea ști ceea ce doreau zeii să ducă la îndeplinire.

În astrologia babiloniană, relația dintre cer şi pământ era reciprocă și egală; dacă ceva era posibil în cer, atunci acel ceva era posibil şi pe pământ. Zeii și zeițele erau o parte integrantă a lumii naturale babiloniene, ocupând același spațiu ca oamenii, doar că într-un mod invizibil. În mod esențial, întreaga lume era vie, activă şi inteligentă, nu exista o distincție între cele însuflețite şi cele neînsuflețite. Totul era interconectat şi totul era unul. Era o lume fascinantă în care frumusețea magiei se combina cu religia, astronomia şi matematica pentru a ne releva o societate cu totul şi cu totul aparte.

---