Mari astrologi medievali: Māshā’Allāh

Masha’allah ibn Atharî, sau pur și simplu Māshā’Allāh, a fost un astrolog, matematician și astronom persan, de origine evreiască. S-a născut în cca. 740 d.Hr. în Khorasan, dar a trăit în Basra, Irak, și a murit în cca. 815 d.Hr.

În tinerețe a făcut parte, împreună cu Nawbakht Persanul, al‐Fazārī și ‘Umar al-Tabari, dintr-o echipă de astrologi angajată de califul Al-Mansür cu misiunea de a alege cel mai bun moment astrologic pentru întemeierea Bagdadului și a observatorului astronomic (data aleasă de ei: 30 iulie 762 2:00 PM LMT).

Bibliograful ibn al-Nadim în Fihrist l-a descris ca fiind ”un virtuos și, la vremea lui, un om de frunte în știința judecății stelelor”.^[1]https://educalingo.com/en/dic-en/mashallahA fost astrologul Califatului Abbasid, iar numele său înseamnă frumusețe sau uimire în fața unui eveniment sau a unei persoane. Este o expresie comună folosită de musulmani și arabi, care înseamnă, în sensul ei literal, că „s-a împlinit voia Domnului”. Numele său latinizat este Messala, Messalah sau Messahalla.

În semn de respect, astronomii moderni au numit un crater pe Lună cu numele lui, Messala.

Māshā’Allāh este reprezentantul unei perioade în care practicile astrologice elenistice (în primul rând, Ptolemeu și Doroteu) au fost infuzate cu cele persane și hinduse.  Dinspre partea hindusă și persană există, în principal, lucrări de astrologie mundană iar dinspre latura elenistică există scrieri de astrologie natală și electivă. Dar scrierile lui Māshā’Allāh includ și elemente de astrologie orară tradițională, precum și un alt tip de astrologie, care întocmește harta momentului începutului consultației pentru a afla intenția clientului. În lucrările sale există o influență puternică a învățăturilor lui Doroteu din Sidon și Hermes Trismegistul.

Scrierile sale au fost numeroase, conform lui David Pingree, cel puțin 28 de cărți, dar, întrucât unele dintre lucrările arabe mai mari au fost împărțite și copiate în bucăți mai mici, este greu de știut numărul lor exact. O problemă suplimentară este că cea mai mare parte a operei sale supraviețuiește doar în latină.

Printre cele mai importante opere ale lui Māshā’Allāh se numără:

• Kitā al-mawālid al-kabir (“Marea carte a nativităților”), în 14 volume
• Fi al-qirānāt wa ’l-adyān wa ’l-milal (“Despre conjuncții și oameni și credințe”), în 21 de capitole
• Kitāb al-ma’ānī (“Cartea definițiilor”)
• Kitāb sana‘at al-asturlāb wa ’l-‘amal bihā (“Cartea construirii și utilizării unui astrolab”)
• Kitāb matrah al-shu’ā’ (“Cartea proiecțiilor razelor”) – lucrare pierdută
• Kitāb dhāt al-halaq (“Cartea sferei armilare”) – lucrare pierdută
• Kitaāb alsahmayn (“Cartea celor două părți [Fortune și Daemon/Spirit]”)

Traducerile în limbile moderne includ:

• ”Sahl and Masha’allah” (trad. Benjamin Dykes, Cazimi Press, 2008),
• ”Persian Nativities I: Masha’allah and Abu Ali” (trad. Benjamin Dykes, Cazimi Press, 2009)
• ”On Reception” (trad. Robert Hand, ARHAT Publications, 1998)  
• ”Six Astrological Treatises by Masha’alla” (trad. James H. Holden, American Federation of Astrologers, 2009)
• „Sur la reception – Traité d’astrologie horaire”, trad. Pepita Sanchis, Éditions Spiritualité Occidentale, 2010.

Māshā’Allāh a postulat un univers cu zece sfere, mai degrabă decât modelul cu opt sfere oferit de Aristotel. Dintre cele zece sfere, primele șapte conțin planetele iar a opta conține stelele fixe. A noua și a zecea sferă au fost denumite de Māshā’Allāh „Orbul Semnelor (zodiacale)” și, respectiv, „Marele Orb”. Ambele sfere sunt fără stele și se mișcă odată cu mișcarea diurnă, dar a zecea sferă se mișcă în planul ecuatorului ceresc, în timp ce a noua sferă se mișcă în jurul polilor, care sunt înclinați la 24° față de polii celei de a zecea sfere. Al nouălea orb se află în mișcare diurnă, astfel încât cele 12 semne sunt statice în raport cu echinocțiul, al optulea orb al stelelor fixe se mișcă cu 1° în 100 de ani, astfel încât cele 12 constelații zodiacale sunt mobile în raport cu echinocțiul. A opta și a noua sferă se mișcă în jurul acelorași poli, ceea ce însemnă că cele 12 semne staționare și cele 12 constelații mobile se suprapun. Descriind universul într-o asemenea manieră, Māshā’Allāh încerca să demonstreze realitatea celor 12 semne, subliniind că stelele sunt situate în raport cu semnele și că fenomenele naturale fundamentale, cum ar fi începutul anotimpurilor, schimbările de vreme, trecerea lunilor, au loc în domeniul sublunar atunci când soarele intră în semnele celei de a noua sfere.

Māshā’Allāh a fost un susținător al teoriei că Marile Conjuncții Jupiter-Saturn dictează evenimentele importante de pe Pământ. Aceste conjuncții, care apar aproximativ la fiecare douăzeci de ani, au loc în aceeași triplicitate timp de aproximativ două sute de ani, trecerea lor în altă triplicitate având o semnificație specială. Poate nu este prea exagerat să spunem că adevărata astrologie medievală începe cu Māshā’Allāh. Este păcat că atât de puțin din opera sa a fost tradusă.

---