Umberto Eco – saturnianul care m-a inspirat (III)

(Citește și partea I și partea a II-a)

Părăsim ”Numele trandafirului”, realizat în doi ani (1978-1980), ca să aruncăm o privire către al doilea roman al lui Eco, ”Pendulul lui Foucault”. Lucrarea tratează problema atât de incitantă a planurilor, serviciilor, organizațiilor și conspirațiilor secrete. Conform declarațiilor autorului, tot în des amintita carte autobiografică ”Confesiunilie unui tânăr romancier”, el a fost scris în opt ani. În primii doi ani, perioadă în care este cel mai probabil că și-a schițat destul de fidel subiectul, autorul s-a aflat sub influența aceluiași Pluton, cu vibrațiile asemănătoare celor care i-au inspirat ”Numele trandafirului” și care explică predispoziția către mister și suspans.

Curajul cu care a luat cu asaltat aceste probleme delicate (ca să mă exprim delicat!) poate fi rezultatul trigonului Uranus-Uranus (1984-1985) care sparge orice barieră ¹.

Romanul ”Insula din ziua de ieri” (scris în perioada 1988-1994) dezbate problema relației spațiu-timp, problema localizării în spațiu, pune întrebări de genul unde se termină ieri și unde începe azi. În această perioadă, Saturn, cronometrul zodiacului, în tranzit prin casa 6, trece pe rând peste Soarele natal, peste Marte natal, pentru ca în decembrie 2000 autorul să trăiască revoluția saturniană, moment extrem de important. Atunci ni se relevă ce a fost just în viața noastră și trebuie păstrat, și ce trebuie dat la o parte. Pentru fiecare dintre noi, revoluția saturniană este data la care suntem inspirați să ne evaluăm poziția în timp și spațiu și, dacă sesizăm că ceva nu este în regulă, putem lua măsuri pentru a ne optimiza coordonatele. În perioada 1991-1993, autorul trăiește și trigonul Pluton natal-Pluton tranzit, perioadă de regenerare totală și de transformări extreme. Foarte semnificativă, pentru noi astrologii mai ales, rămâne ce a spus Marian Micu – critic literar – referitor la roman: ”Naratorul inventează o splendidă Utopie a depășirii Limitei Timp prin recuperarea zilei de ieri, într-un efort gnoseologic plin de peripeții exotice și galante.”

”Baudolino” (1996-2002) este povestea unui tânăr călugăr, talentat să spună povești și minciuni. În timpul scrierii acestui roman autorul experimentează aspectul lui Pluton care face trigon cu Neptun natal (1996-1999), aspect ce duce imaginația la limita extremă. Eco abordează o temă pe care o dezbate inclusiv în ”Confesiunile unui tânăr romancier”: care este granița dintre adevăr și ficțiune, cât de adevărate sunt personajele și întâmplările dintr-o relatare care are pretenția de a reda adevăruri și cât de iluzorii sunt personajele dintr-o operă de ficțiune.

În perioada 2000-2004, Umberto Eco a scris romanul ”Misterioasa flacără a reginei Loana”. Personajul principal suferă un accident vascular și pleacă în satul său natal în încercarea de a-și recăpăta memoria pierdută. Acolo începe o adevărată paradă de amintiri: jucării din copilărie, caiete, cărți de povești, reviste cu benzi desenate. Amintiri, amintiri, nostalgie, rădăcini. Da, bineînțeles, doar Pluton tranzita Luna natală!

Aici se opresc ”Confesiunile unui tânăr romancier”. Ulterior Eco a mai scris romanul ”Cimitirul din Praga”, apărut în 2010. Neavând date certe de la autor cu privire la când și cum a scris acest roman, doresc să mă refer doar la faptul că acesta i-a adus acuzația de antisemitism, acuzație pe care a negat-o vehement. În perioada în care presupun că a scris romanul (2004/2005 – 2010), casa 11 nu este tranzitată de nicio planetă lentă. Dar în harta natală, casa 11 are cuspida în Taur și include zodia Gemeni. Mie această hartă îmi spune despre nativul în cauză că tratează problemele umanității destul de realist și rațional. În opinia mea, xenofobia presupune o judecată pur emoțională și subiectivă.

Ultimul său roman ”Numărul 0” tratează atmosfera apăsătoare, plină de scandaluri, comploturi și ilegalități din Italia anilor ’90. Romanul trădează o revoltă pe tot ce înseamnă presa aservită intereselor oculte, manipulare și corupție. Apărut în 2015, romanul poate fi, în subliminal, un fel de testament al lui Eco. Pot să speculez puțin? Pot să cred, cu amărăciune, că, știindu-se deja suferind grav, își arăta mai mult sieși cât de murdară este lumea pe care se pregătește să o părăsească. Asta nu înseamnă că, exceptând puțină exagerare a artistului, lumea nu era așa, măcar în parte.

M-au impresionat ultimele cuvinte din ultimul roman: ”Viața e suportabilă, nu trebuie decât să te mulțumești cu ea. Mâine (cum zicea Scarlett O`Hara – alt citat nu știu, am renunțat să mai vorbesc la persoana întâi și-i las să vorbească doar pe ceilalți) e o altă zi. Insula San Giulio va scânteia din nou în soare!”. În martie 2015 Eco traversa revoluția uraniană. Este foarte posibil ca apropierea acestui aspect să-i fi inspirat acest ultim mesaj dintr-un roman: adresându-se omenirii poate a dorit să spună că, pentru fiecare, oricând, oricât de apăsătoare îi este existența, vine un viitor.

În 19 februarie 2016, Umberto Eco se stinge la Milano la vârsta de 84 de ani.

Cu riscul să mă repet, romanele lui Eco au fost scrise întocmai și la timp, în perfectă concordanță cu o serie de curenți planetari, chiar pe măsura subiectului propus de ele. Sufletul lui a fost un fin receptor al mesajelor pe care aștrii ni le trimiteau. Nu vom ști niciodată cum i-a fost viața personală. Ceea ce a lăsat însă este o dovadă în plus că undeva, de acolo de sus, ceva ne este transmis și depinde numai de noi să decelăm asta corect și s-o fructificăm, sau, dimpotrivă, să așteptăm la nesfârșit confirmări materiale.

VALERIA GRIGORAȘ