Umberto Eco – saturnianul care m-a inspirat (II)
Câți dintre noi ar fi știut cine este Umberto Eco fără ”Numele trandafirului”? Ne place sau nu, notorietatea este foarte importantă oricând și se dobândește greu, printr-o reușită care are, în primul rând, valoare comercială. Când îți reușește ceva bun și pe piață, și valoros ideatic este mare lucru. ”Numele trandafirului”, primul roman al lui Umberto Eco, reprezintă o astfel de reușită.
Acțiunea romanului îl are în centru pe călugărul franciscan William de Baskerville, însoțit de Adso, novice benedictin, care ajunge într-o mănăstire în care s-a comis o crimă, spre a efectua o anchetă. Pe măsură ce povestirea evoluează alți călugări mor în mod misterios. Anchetatorii își desfășoară activitatea într-o bibliotecă labirintică a mănăstirii, unde se află ceva interzis, misterios. Drumul către acel ceva, care este de fapt o carte secretă, este presărat cu capcane și efecte înfiorătoare pentru a-i ține pe curioși la distanță. Acei călugări care au avut totuși acces la misterioasa cunoaștere mor în chip straniu. Cei doi reușesc să dezlege misterul crimelor de la mănăstire, fără însă să reușească să prevină vreuna: filele cărții misterioase erau îmbibate cu otravă care omora cititorul odată ce acesta își umezea degetele cu limba ca să dea filele. Acțiunea este asezonată și cu puțin sex interzis.
Mister, crime, otravă, Inchiziție, sex (interzis!). Cel mai ascuns ungher al minții se animă! Dacă astrologul se gândește la Pluton, nu greșește!
[Vezi harta natală a lui Eco în partea I]
În ”Confesiunile unui tânăr romancier”, Eco mărturisește cum, la o vârstă matură, i-a venit ideea de a face ceva cu totul nou: ”Chiar la începutul anului 1978, o prietenă care lucra pentru o mică editură mi-a spus că era în căutarea unor nonromancieri (filosofi, sociologi, politicieni și așa mai departe) care să scrie fiecare o scurtă povestire polițistă. Din motive deja menționate, am răspuns că nu eram interesat de scrierea creativă și că eram perfect conștient de incapacitatea mea de a scrie un dialog care să aibă oarecare valoare.” Când i-a spus editoarei că un roman polițist scris de el s-ar desfășura într-o mănăstire medievală, aceasta i-a replicat că ”… nu era interesată de maculatură nevandabilă”. Vandabil/nevandabil, filozofia vremurilor… Dar continuă: ”Imediat m-am întors acasă, am răscolit sertarele biroului și am dat peste o mîzgălitură făcută cu un an în urmă – o bucată de hîrtie pe care îmi însemnasem numele unor călugări. Asta însemna că, în cel mai ascuns ungher al sufletului, ideea unui roman încolțise deja, fără ca eu să fi fost conștient de ea.”
Cât de generos a fost saturnianul cu astrologii, câtă precizie în a puncta în timp etapele ”Numelui trandafirului”!
1. începutul lui 1978 – discuția cu prietena de la editură => un declic
2. cu un an în urmă – schițase ceva pe o bucată de hârtie => aproximativ sfârșitul lui 1976 – începutul lui 1977
3. a lucrat doi ani => începutul lui 1980 (cartea a apărut în 1980).
Superb!
Cronologic, începem cu perioada 1976-1977. În iulie 1976 Saturn se află exact pe AS1. Nativul conștientizează nivelul de dezvoltare individuală la care a ajuns în această existență. Se intensifică conștientizarea sinelui, se pune tot mai des întrebarea ”Cine mai sunt eu ACUM?”. Saturn de obicei îți răspunde: ești cineva, dar nu suficient! Și dacă pentru a ajunge el însuși mai are ceva de realizat, nativul începe să concretizeze un gând, o dorință care poate a existat dintotdeauna dar Saturn știa că încă nu era pregătită baza necesară pentru a o materializa la un nivel corespunzător. Urmează tranzitul lui Saturn prin Casa 1, care ridică problemele specifice2: – ce ar fi trebuit să fiu? Cât timp am pierdut? Cât mai am, îmi ajunge? Începe cu numele călugărilor pe o bucată de hârtie. Poate pe acea hârtie a scris mai mult, nu știm, nu era obligat să mărturisească tot!
Pe la mijlocul lui august 1977, Saturn îl întâlnește pe Jupiter – bunul său prieten, cu care se completează excelent. Întâlnirea are alături și Soarele în tranzit – se aprinde lumina! Când există dorința de a înfăptui ideile încep sa vină3.
La începutul lui 1978, mai precis în lunile ianuarie și februarie, Marte se îndrepta în mers retrograd către Pluton natal cu care intră în conjuncție pe 1 martie 1978, chiar când Marte își reia mersul direct. Undeva în această perioadă, după discuția decisivă cu prietena de la editură, Eco merge acasă, găsește notițele și, sub influența sinergică a celor două planete, îi mai vine o idee: ”În acel moment am decis că ar fi interesant să otrăvesc un călugăr în timp ce acesta citește o carte misterioasă și asta a fost tot. Așa am început să scriu Numele Trandafirului”.4
Începând din noiembrie 1978 până la terminarea cărții în 1980, Pluton face cuadratură cu Pluton natal5, influențând încă o dată și accentuând tendința către mister. Aspectul predispune la crize profunde pe un fond iritabil emoțional. În acest moment dificil Eco a ales să își descarce emoțiile în creație, urmând firesc curenții trasați de planete. După terminarea aspectului s-a născut un alt om, un romancier!
În toată perioada 1978-1980, Neptun în tranzit se află în sectorul creativității. Cochetează, pe rând, cu Luna și cu Mercur natal, asigurându-i autorului inspirația.
Să nu uităm nici de Uranus în conjuncție cu MC din harta natală, care nu îl lasă să accepte rutina în profesie și ne dezvăluie că recunoașterea sa a survenit ca urmare a ceva exploziv și original. Așa cum vom vedea în articolele viitoare, fiecare roman de-al său este unic și este creat la momentul potrivit…
- Unde s-a mai aflat în jurul lui noiembrie 1975 ↩
- Durează până la sfârșitul lui august 1977 ↩
- Toate aceste trei planete: Soarele, Saturn și Jupiter natal aruncă un trigon către Mercur natal aflat în Casa 5 – casa creativității – în Săgetător. Mintea începe să creeze! ↩
- Sunt vibrații marțiene și plutoniene. ↩
- Aspectul durează din noiembrie 1978 până în septembrie 1981. ↩
