Astrologia experențială – salt în interior, fără plasă de siguranță
Astrologia este un limbaj simbolic care descrie energia și arhetipurile active în viața individului, dar și în viața colectivităților, relațiile dintre acestea, dinamica sistemului, precum și direcția în care el va evolua. Diferența între astrologia clasică și cea experențială este una majoră, de abordare. Abordarea experențială a astrologiei este un instrument puternic, cu ajutorul căruia cei doi, explorator și astrolog/terapeut, pot aborda aspecte problematice ale astrogramei, utilizând simbolismul astrologic ca pe un aparat de diagnoză, în asociere cu diferite metode și practici terapeutice. Experiența nu se bazează pe înțelegerea lucrurilor prin succesiunea lor secvențială, cauză-efect, și nici pe procesarea intelectuală, logică, a informațiilor, ci pe trăirea directă, nemijlocită, a unor stări. Orice persoană deschisă și receptivă, capabilă să simtă emoție, se poate bucura de beneficiile unei sesiuni de astrologie experențială, ca explorator al propriei astrograme sau/și al meditațiilor ghidate, care au ca scop conectarea la energia arhetipurilor planetare din harta natală. Rolul astrologului este să asculte atent tot ce spune exploratorul și să identifice toate detaliile oferite de reacțiile și răspunsurile acestuia, apoi să aleagă cea mai potrivită tehnică terapeutică și să creeze un spațiu sigur și susținător, în care exploratorul să poată aprofunda procesul interior pe care îl trăiește, proces întotdeauna revelator și întregitor.
Lucrul astrologic experențial se poate desfășura individual, în grup sau individual, cu implicarea anumitor persoane sau a tuturor participanților. Se trasează pe podea cercul zodiacal și se așează planetele conform poziției ocupate de ele pe astrogramă. Exploratorul intră în acest spațiu sacru și începe o călătorie simbolică, ghidat de astrolog, interacționând cu diferitele elemente ale hărții. Procesul permite atât astrologului cât și exploratorului să identifice zonele care cer atenție, integrare, conștientizare. Atunci când exploratorul vine în contact cu aceste zone, se manifestă anumite stări, emoții sau trăiri care semnalează faptul că acolo există ceva, o tensiune, un conflict, o frică sau o traumă ce are nevoie de atenție.
Îmbinarea dintre consultația astrologică clasică și procesele astrologice experențiale pune la dispoziția astrologului secolului XXI un pachet holistic de instrumente complexe, cu ajutorul cărora investigația astrologică se poate desfășura pe toate nivelurile ființei – de la citirea astrogramei în cheia tradițională, la determinarea previziunilor, la recunoașterea arhetipurilor planetare și a forțelor transpersonale ce declanșează așa numitele urgențe spirituale.
Am susținut ateliere de astrologie experențială, începând din anul 2012, în București, Oradea, Târgu Mureș, Timișoara, Iași și Cluj, iar rezultatele au fost de fiecare dată semnificative, atât pentru participanți cât și pentru mine. Pentru a participa nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, ci doar intenția sinceră de a aprofunda cunoașterea de sine.
Material prezentat în cadrul Congresului AAR, ediția a XI-a, octombrie 2015, București.
TEODORA MUTH,
Astrolog și terapeut în terapii transpersonale, consilier de dezvoltare personală.