Prima ședință
Aparent, prima şedinţă de astrologie nu diferă de prima şedinţă de psihoterapie. Se întâlnesc două persoane, dintre care una este profesionistul, iar cealaltă este beneficiarul. Emoţii, generate în primul rând de noutatea întâlnirii şi a cadrului, sunt de ambele părţi. Specialistul se întreabă care este motivaţia pentru care persoana îi solicită întâlnirea. Clientul, de cealaltă parte, se întreabă ce va afla, cum va fi primit, cum se va simţi, dacă va găsi răspunsuri la întrebările care îl preocupă sau dacă va primi sau va găsi soluţii pentru problemele cu care se confruntă.
Literatura de specialitate în psihanaliză abordează această primă şedinţă şi din perspectiva analistului şi din perspectiva analizandului. Sunt luate în considerare modul în care se solicită întâlnirea, prin telefon sau prin email, limbajul folosit, tonul. Practic, acesta este primul contact dintre cele două entităţi. Informaţiile pe care solicitantul le oferă sunt valoroase în măsura în care pot fi descifrate: de la modul în care a aflat de analist şi cum a ajuns la el, până la modul în care formulează problema cu care se confruntă. În analist pot să apară anumite sentimente, iar mintea sa poate rula gânduri care, ulterior, pot fi baza unor întrebări pe care să le adreseze viitorului analizand.
În ceea ce priveşte şedinţa de astrologie, nu întotdeauna aceste detalii sunt importante în momentul programării întâlnirii. De cele mai multe ori astrologul aşteaptă să vadă harta, ca mai apoi să formuleze întrebări sau să treacă direct la interpretări. După ani de zile în care m-am năpustit în interpretări, am observat că, de cele mai multe ori, persoanele din faţa mea se simt agresate, ca şi cum aş da buzna în intimitatea lor fără să am permisiunea. Deşi, în mod conştient, prin acceptul de a li se realiza astrograma, sunt de acord cu expunerea. Însă mecanismele de apărare se activează atunci când ceva extrem de preţios din intimitatea persoanei este pe cale să se releve, mai ales în situaţiile în care aceasta nu este pregătită să afle. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi pe parcursul unei cure de psihanaliză, cu deosebirea că psihanalistul îşi rezervă dreptul de a spune ceea ce simte sau vede atunci când apreciază că analizandul este pregătit să afle. După ce am început formarea în psihoterapie şi, sub presiunea disconfortului pe care îl trăiam la consultaţiile astrologice, mi-am format obiceiul de a întreba „ce vă aduce la astrolog?”. În timp am observat că această abordare oferă celuilalt încrederea că pe mine mă interesează persoana sa, problemele sale, că este importantă pentru mine şi că sunt acolo să ajut cu ce ştiu şi pot. Astfel, între noi se naşte un sentiment de siguranţă, în care eu pe de o parte întâmpin cu interes şi curiozitate ce are clientul de spus, iar cel din faţa mea se simte în siguranţă să spună exact atât cât crede de cuviinţă, fără să trăiască cu impresia că este agresat. În acest cadru intim şi de încredere, orice informaţie, dintr-o parte sau de alta, poate fi exprimată de aşa manieră încât să fie de folos.
Atât la astrolog, cât şi la psihoterapeut, apelează de cele mai multe ori oameni aflaţi într-o situaţie de viaţă pe care nu o mai pot gestiona de unii singuri: de la o despărţire sau pierderea unui loc de muncă, până la boală sau decesul unei persoane dragi. Dar am întâlnit şi situaţii când, atât la consultaţii astrologice, dar mai rar la psihoterapie, persoanele care vin invocă motivul „am vrut să văd despre ce este vorba”. Aceste persoane vin să testeze specialistul, să vadă câtă încredere pot să aibă. Autorii de literatură psihanalitică amintesc adesea cititorilor să nu cadă în capcana ideii că analizanţii nu reuşesc să îşi cunoască analiştii, în ciuda faptului că aceştia din urmă furnizează prea puţine informaţii personale. Freud spunea că unul dintre cele mai fascinante lucruri despre psihicul uman este această comunicare de la inconştient la inconştient, care „sare” conştientul. Analizandul ajunge să îşi cunoască analistul, în special după o perioadă de analiză. Însă un grad de „cunoaştere” are loc şi la prima şedinţă. Clientul, chiar dacă este de astrologie sau de psihoterapie, poate să simtă cum este omul din faţa sa, dacă este deschis sau închis, dacă vrea să se arate puternic şi atoateştiutor sau, dimpotrivă, este dispus să îi ofere recunoaştere.
Psihoterapeuţii ştiu că prima şedinţă poate fi tămăduitoare în unele situaţii. Deşi se urmăreşte să se obţină cât mai multe informaţii despre client, nu doar întrebările potrivite contează, ci şi modul în care sunt interpretate informaţiile pe care acesta le oferă. Ele pot avea ca efect un insight mental şi emoţional care să fie trăit ca o eliberare.
Prima şedinţă de astrologie poate lăsa impresia unei vindecări, atunci când omul primeşte răspunsuri din interpretările astrologice. Deosebirea constă însă în faptul că, în cazul psihoterapiei, analistul nu oferă răspunsuri la întrebări sau nu în mod direct, ci reinterpretează dintr-o altă perspectivă ceea ce clientul relatează. În şedinţa de astrologie clientul îşi reinterpretează, de cele mai multe ori în aceeaşi notă mentală şi emoţională cu care este obişnuit, informaţiile pe care le primeşte. În psihoterapie prima şedinţă este urmată, de regulă, de alte şedinţe în care, în primul rând, se formează relaţia terapeutică. În astrologie prima şedinţă nu este neapărat urmată de altele. Pentru a câştiga clientul, astrologul, în multe dintre cazuri, lasă impresia că mai este ceva de spus, dar că asta se va întâmpla „la momentul potrivit”. Pericolul, în cazul clientului de astrologie, este acela de „a fi legat” de specialist, de a deveni dependent de informaţiile pe care le primeşte, întocmai precum un copil dependent de părintele care îl hrăneşte. Aici intervine transferul pe care solicitantul îl dezvoltă în relaţie cu specialistul. Dar despre transfer vom vorbi într-un articol viitor.
