Solstiţiul de vară – chemarea la lumină
Mă rog, există de când lumea și pământul credința nestrămutată a faptului că trăim într-un univers viu, însuflețit de-o tainică fierbere. Heraclit vedea lumea ca pe un foc veșnic viu – o apreciere rezonabilă, dacă îi înțelegem arderile într-o ciclicitate a lor. Trăim, cum ar veni, într-un perpetuum-mobile de dimensiuni megacosmice, în care, la scară mult redusă, mica noastră existență cotidiană se rostogolește repetat la pas cu voltele de lumină ale soarelui.
Dar ce este solstițiul de vară? Matematic-astronomic, o să-mi ziceți, e atunci când soarele atinge punctul cel mai înalt pe boltă, când emisfera nordică e cel mai mult luminată de soare, drept efect al înclinării axei pământului cu 20 si ceva de grade, minute. În fine, e începutul verii astronomice (21 iunie). În afara plicticoasei definiții de dicționar însă…
Mai întâi de toate s-ar cuveni să zicem că-i o culme, un punct de maxim, atins în fiece an de curba pe care o dezvoltă un ciclu natural. Un dezechilibru bun, creat în favoarea luminii, carevasăzică, când buna măsură și echilibrul căii de mijloc par imediat ridicole, iar controlul și cumpătarea pierdere de vreme. E un nonsens să ne lipsim tocmai în vară de gustul provocării și al cuceririi, al aventurii și al riscului. Am înfuria fiara din Leu.
În mod paradoxal solstițiul luminii ne face intrarea direct într-un semn de apă (Racul), patronat de Lună, astru feminin nocturn (!). Un maxim de zi pe un semn de noapte! Să dea oare Soarele lovitura sa decisivă de victorie, să facă demostrația sa supremă de afirmare prin gestul neînduplecat de a-și fi îngenunchiat Luna?
Oricum ar fi, solstițiul de vară e un moment de triumf suprem ori de exaltare jubilantă a vieții, în care ne dovedim firesc capabili de fără măsura, simțim că excesele sunt cele ce ne umplu cel mai bine viața și fac din noi ceea ce suntem până la urmă – vorba nu știu cărui om mare. Vara totul apare într-o logică mai simplă: avem o viață și n-avem altceva de făcut decât s-o trăim, posedați de-a binelea de puternica ei tentație. Sunt absurde și gratuite regulile, înfrânarea și chinurile, mai degrabă ne încurajăm decât să ne sabotam pasiunile.
Pe lângă toate astea, când Soarele parcurge semnul zodiacal al Leului, viața explodează în culoare, strălucire și fast până la insolență, până la veselie contaminantă. Trăim într-un ritm mai alert și exuberant, posibil sub primejdia vitezei. Cine mai are acum timp de tăcere, de contemplare și meditație? Devenim obsedați de viteză, iar festina lente e un dicton mult depășit. Ne simțim destul de liberi să ne lăsăm acaparați de un spirit sărbătoresc estival, să combatem tristețea și apăsările, să ne răzbunam pentru toate tăcerile. Sărbătoarea luminii ca leac împotriva singurătății…
Altă plăcere vinovată, dar favorită a Leului, e că tânjește mereu să cadă într-o euforie sănătoasă, într-o satisfacție naturală fără limite și limitări, care aduce a bucurie pură și sinceră, a joc, creativitate și inocență de copilărie. Vara care stă întreagă sub semnul maximei bucurii de a fi…
Mai mult de atât, grație din nou Leului, solstițiul de vară predă semnalul că viața nu-i altceva decât o stare de ambiție și de exprimare de sine, că orice ființă vie imprimă mediului propria sa dorință ori poftă de a se manifesta. Cum te-ai putea opri să arăți cine/ce ești? Mă întreb, la fel, cum ai putea îngrădi sămânța de viață să se afirme, cum ai putea stăvili invazia seminală să dea iama … Cum ai putea opri Berbecul să fie?
Apoi solstițiul de vară dă tonul la o celebrare a fertilității. De la echinocțiul de primăvară (21 martie) încoace am fost în trudă și efort activ, am asudat cu perseverență meticuloasă și răbdare îngerească asupra semințelor ce ascund fericita promisiune a roadelor. Primăvara e un anotimp de însămânțare, de germinație și dezvoltare discretă în subteran. Odată cu solstițiul de vară (21 iunie) am pășit pragul maturității și am devenit ființe rodnice, am crescut destul de mult încât să ne tragem sufletul și să ne veselim, privind cu inimă ușoară la recoltă… Mulțumirea odihnitoare a secerișului, a coacerii, a datului în pârg, care culminează cu semnul Fecioarei, o zodie de vară târzie… Satisfacția ei ca noi să fi avut un rost și să fi fost, da, în sfârșit utili….
E și un moment de mai mare libertate și vitalitate acum. Cumva, la început de vară astronomică începi să te simți mai încrezător, meritoriu și îndreptățit la privilegii, ca soarele cu autoritate indiscutabilă, cu aer de cuceritor care-și cere răsplata ca zeu. Nu trebuie să crezi într-un zeu, ci să-ți iei libertatea/impertinenta de a te crede D-zeu. Avem obsesia bună a propriului eu, vrem să ne punem în valoare. Nu putem trăi din mărunțiș, cu mize mici, ci acționăm ca superiori, nemuritori și infailibili, indivizi ambițioși care-și ignoră limitele și pentru care orice e prea puțin. Vacanța care ne dă răgazul de a face aproape orice ne place aproape oricând … Și-i bine să nu lăsăm nicio secundă neocupată. Ni se dă mai des șansa să ne păstrăm liberi și nelegați de nimic, temperamentali și sălbatici. Cine să ne stea în cale?!
Încă chiar… Tot în bunul obicei al Leului, solstițiul de vară e sigur un moment de expunere maximă: totul se petrece preponderent la vedere. Pe lumină. La latitudini nordice extreme suntem martori la feeria nopților albe, a înserărilor prelungite. Ideea însă e de etalare de sine, căci acum nu suportăm anonimatul și facem paradă, devenim mai des personaje de spectacol. Ne mișcăm mai mult în public, plăcându-ne să bravăm trucat ca pe scenă. Fie și prin moduri scandaloase, important e să ieșim în evidență și să fim văzuți, să fim o apariție stridentă.
Să nu îmbătrânim, zic, prea mult într-o înțelepciune țeapănă de bibliotecă, lăsând soarele să vină la întâmplare! Puțină înțelegere, vă rog, pentru miracolul luminii de afară, ce spune că sensul vieții nu trebuie căutat nicăieri, pentru că sensul vieții e viața însăși … și vom prinde din toată bogăția și plinătatea verii măcar veseliile ei banale, măcar bucuriile ei mărunte. Măcar o dragoste, acolo…
Dragilor, o vară de lumină să avem!
