Religia din perspectiva consilierii astrologice
Un astrolog indiferent de cât de bine este pregătit și cât de experimentat este, nu va fi niciodată 100% obiectiv. Ceea ce transmitem noi către persoana din fața noastră este un mesaj astrologic dar puternic influențat de educația, cultura și credințele personale. Modul în care astrologii își trăiesc viaţa le influențează în mod direct stilul și modul în care interacționează cu persoanele care vin la consultație. Fiecare experiență pe care o avem ne modifică modul în care interpretăm lumea din jurul nostru și implicit modul în care interpretăm o hartă.
Religia joacă un rol important în viața noastră. Societatea românească este o societate religioasă. Afirm acest lucru pentru că, noi toți, avem în spate o istorie religioasă foarte puternică și care a modelat multe generații de dinaintea noastră. În prezent, chiar dacă o persoană se consideră religioasă sau nu, ea tot se află sub această influență a istoriei. Intenția mea în aceste articol nu este de a discuta despre aceste influențe ale religiei în viața noastră de zi cu zi.
Scopul acestui articol este de a discuta modul în care ar trebui să privim relația astrolog-client.
Astrologia ar putea fi definită ca un set de metode și tehnici care analizează sincronicitatea ciclurilor astrale cu cele ale vieții pe Terra. Ceea ce este foarte important de subliniat este faptul că în astrologie nu trebuie să crezi! Ea nu are nici o legatură cu încrederea ta în metodele ei. Astrologia funcționează indiferent de ce credem noi despre ea. Și funcționează pentru că în astrologie folosim poziții exacte ale planetelor. Dinamica bolții cerești nu se schimbă în funcție de ceea ce simțim noi. Astrele au o mișcare predeterminată și care poate fi exact calculată.
Religia pe de altă parte ține foarte mult de ceea ce simți și crezi. Dacă astrologia este în primul rând mentală, religia ține de segmentul emoțional și afectiv. Crezi în existența unui Dumnezeu care nu poate fi definit. Nu vreau să mă întelegeți greșit. Intenția mea este de a trasa aceste diferențe importante între astrologie și religie și nu de a discuta despre religie versus astrologie ca sisteme alternative sau complementare. Din punctul meu de vedere fiecare este liber să creadă în ce dorește și să adere la orice religie de care se simte atras.
Problema apare atunci când religia și astrologia se combină în cadrul unei sesiuni astrologice fără a exista o delimitare clară între ele. În acel moment pot apărea situații care pot pune astrologia într-o lumină mai puțin favorabilă. Este vorba de momentele în care astrologul se folosește de astrologie pentru a-și transmite către client propriile credințe. Fiecare este liber să-și manifeste propria credință, dar a folosi astrologia pentru a face acest lucru, din punctul meu de vedere ca astrolog, nu este ceva care să ajute astrologia. În plus nu îl ajută nici pe astrologul respectiv deoarece clientul său poate nu are aceeași viziune și poate respinge astfel și partea astrologică.
Sunt de acord cu faptul că fiecare astrolog poate da sfaturi plecând de la propria experiență sau credință. Dar aceste sfaturi trebuie subliniate foarte clar către client ca fiind informații care nu pleacă de la o analiză astrologică! Iar aceste sfaturi trebuie sa vină dupa ce ai epuizat subiectul dpdv astrologic.
Omul care vine la consultație vine pentru informații, sfaturi, confirmări ce țin de domeniul astrologic. Noi, ca și astrologi, trebuie să înțelegem și să respectăm acest lucru. Și mai trebuie să respectăm faptul că persoana din fața noastră are propriile sale credințe și propria filosofie de viață. Iar acestea pot fi total diferite de ale noastre! Atunci când mergem la doctor ne așteptăm la o analiză medicală și nu la un sfat personal sau din perspectiva credințelor omului respectiv.
Atunci cand avem pe cineva în fața noastră, noi nu ştim care îi sunt credințele, care îi este atitudinea și concepțiile vis-a-vis de religie. Din punctul meu de vedere, un astrolog trebuie să fie o persoană cu un grad foarte mare de toleranță și acceptare a diversității lumii în care trăim. Eu întodeauna caut să le explic oamenilor că astrologia nu interferează cu credințele personale și fiecare este liber să interpreteze informațiile pe care i le voi furniza prin propriul său filtru și propria filosofie de viața.
De fiecare dată când discut despre un concept sau o credinţă care-mi aparține, încep prin a sublinia că aceasta este modul meu de a vedea lucrurile și nu este un adevăr universal valabil. Atunci când vorbesc despre reîncarnare întotdeauna afirm că acest concept pentru mine face sens și voi încerca să-i explic anumite lucruri din această perspectivă. Este alegerea lui ce anume din ce spun va accepta şi ce nu.
Astrologia este un limbaj ce transcende religia. Astrologia analizează modul în care viața se manifestă indiferent de ceea ce crede un individ sau altul. Viața se petrece în aceeaşi manieră pentru toți oamenii indiferent de religia lor. Soarele răsare atât pentru creștini cât și pentru musulmani, de exemplu. Mai direct aș putea spune că Soarelui nici nu-i pasă de ce credem noi despre el. El răsare şi apune în ritmul propriu. Nu cred că Saturn sau Marte se supără când îi considerăm în astrologie ca fiind „baieţii răi”.
Ca și astrolog, atunci când nu ai un răspuns clar pentru clientul tău este mai bine să admiți acest lucru și să-l exprimi ca atare. Dar a da un răspuns folosindu-te de religie este periculos și dăunator pentru practica astrologică. Exprimări de genul „Așa a vrut Dumnezeu!” nu prea își au locul în astrologie.
Din punctul meu de vedere, fiecare este liber să-și exprime și să-şi manifeste propriile credințe. Dar atunci când cineva practică astrologia ar trebuie sa se rezume la astrologie iar orice altă referință de natură religioasă să fie subliniată ca fiind viziune personală. În acest mod noi arătăm respect celui din fața noastră și îi acceptăm propriile credințe.
Acest articol reflectă viziunea mea personală a relației astrologie-religie și nu trebuie luată ca adevăr universal valabil.