Anca Gordin StoicaEditia aniversara - 10 aniEseuri & Reflecții

Casele astrologice sau viaţa noastră pe planeta Pământ

de Anca Gordin Stoica

casele-AncaCele douăsprezece case astrologice sunt elemente foarte importante în destinul omului pe această planetă. Probabil că şi pe alte planete, din alte sisteme solare este la fel de important.

Ele reprezintă douăsprezece sectoare de viaţă fundamentale pentru dezvoltarea fiinţei umane. Pentru determinarea lor, este nevoie de ora şi locaţia naşterii. Asta o ştim în teorie cu toţii, aplicăm această teorie în studiile şi cercetările noastre şi chiar dacă de multe ori nu cunoaştem ora exactă a naşterii, tot este nevoie să alegem o oră pentru a alcătui o hartă astrală şi tot apar aşa-numitele case astrologice.

Un alt lucru bine ştiut este acela că există mai multe sisteme de case, care s-au dezvoltat de-a lungul istoriei omenirii în funcţie de gradul de înţelegere al epocii sau de nevoile sociale. Ar trebui să ne dea de gândit faptul că simbolistica acestor case astrologice este aceeaşi în orice sistem, de când lumea şi pământul.

Mulţi îşi pun întrebarea de ce, din multitudinea de experienţe pe care le avem de trăit în planul terestru, luăm în considerare doar douăsprezece de bază. În practică, vom constata că abia ne descurcăm cu acestea douăsprezece. Sunt exact cât trebuie să experimenteze omul în epoca actuală şi, mai ales, posedă metodele şi mijlocele necesare să o facă.

Numărul „doisprezece” are cu siguranţă conotaţii metafizice şi spirituale. „Doisprezece” este alcătuit din „unu” şi „doi”, iar adunate dau „trei”. Avem numeroase referiri la aceste numere în culturile omenirii, iar cele mai apropiate de timpurile noastre vorbesc despre Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Numărul „unu” ne vorbeşte de faptul că fiinţa umană a ajuns la nivelul la care poate şi trebuie să preia conducerea propriei vieţi, să-şi asume responsabilitatea pentru gândurile, vorbele şi faptele sale. Numărul „doi” ne îndeamnă la cooperare, prietenie, inspiraţie, însă urmându-i numărului „unu” în combinaţia cifrei „doisprezece”, calităţile lui „doi” pot fi luate în considerare numai după ce am înţeles şi însuşit simbolistica lui „unu”. Iar numărul „trei”, ce rezultă din combinaţia celor două, ne sugerează că urmează fericirea şi împlinirea.

Indiferent ce discipline de studiu sau dezvoltare îmbrăţişăm, constatăm, până la urmă, toate vorbesc despre aceleaşi experienţe de viaţă pe care trebuie să ni le însuşim, experienţe semnalate de cele douăsprezece case astrologice.

Este adevărat că în decursul unei vieţi nu este timp suficient şi nici loc în sufletul nostru pentru a le experimenta pe toate. Dar putem constata foarte uşor că oamenii din preajma noastră, indiferent în ce tip de relaţie ne aflăm cu ei, au alte case astrologice ocupate de planete decât noi. E ca şi cum Universul ne aduce laolaltă ca să înţelegem că, oricât am fugi sau nega un domeniu al existenţei pe această planetă, toate sunt de folos şi de toate avem nevoie ca să evoluăm.

Cu toate acestea, în anul de graţie 2012, întâlnim persoane care îşi ascund ora naşterii, neacceptând faptul că prin a nu lua în calcul sau în serios toate elementele momentului venirii pe această planetă, resping experienţele pentru care s-au încarnat şi pot rata multe oportunităţi. Ba chiar am întâlnit oameni care îşi fabrică o oră convenabilă, ştiind ei că a te naşte la amiază înseamnă că eşti solar, iar dacă te naşti mai pe seară rişti să devii vampir sau somnambul. O altă situaţie e reprezentată de oamenii care au mai citit ceva astrologie sau poate au experimentat deja o consultaţie la un astrolog şi s-au prins că Ascendentul depinde de ora naşterii şi una este să ai Ascendent în semne cornute şi alta e în semne umane.

Dacă ne uităm pe îndelete în istorie, putem constata foarte uşor faptul că s-au schimbat decorurile exterioare, recuzita terestră, însă sufletele parcă au rămas la fel. Deseori, avem sentimentul acela de „déjà vu”, atât faţă de oameni, cât şi faţă de locuri sau evenimente. Unii încep să se întrebe ce se petrece şi chiar trec la acţiune, căutând să afle răspunsuri, soluţii viabile şi posibilităţi de schimbare.

Cele douăsprezece sectoare de viaţă aferente traiului pe această planetă se reflectă atât în sufletul, cât şi în destinul nostru, mai mult sau mai puţin ȋn funcţie de cât suntem de deschişi, atenţi sau dornici de progres. Vrem, nu vrem, ne desfăşurăm activitatea zilnică şi viaţa în corelație cu aceste sectoare şi de gradul de ocupare cu planete, asteroizi, stele fixe etc. Acolo unde se află mai multă aglomeraţie astrală este un sector în care avem de experimentat simbolistica acelei case cu ajutorul suitei astrale.

Curios este că tocmai de acel domeniu de viaţă fugim, ne eschivăm, ba chiar încercăm să ascundem experienţele pe care viaţa ni le pune în faţă. Şi, astfel, ne retragem în sectorul opus, populat probabil cu puţine planete sau deloc, tocmai pentru că acolo este comod şi familiar şi, mai ales, ne place să călcăm de mai multe ori într-un loc de-a lungul mai multor vieţi.

De aceea este foarte important să cunoaştem şi să fim cinstiţi vizavi de elementele ce ne conduc la aflarea corectă a caselor astrologice din harta noastră.

Casele astrologice sunt delimitate de linii numite cuspide. O cuspidă reprezintă o antenă prin care fiinţa primeşte, captează, beneficiază de energia semnului zodiacal în care cade acea cuspidă. Epoca actuală demonstrează, fără doar şi poate, că cele mai importante cuspide sunt cele care generează casele I (Eu), VII (ceilalţi), IV (familia, neamul, trecutul) şi X (afirmarea socială, locul în lume). Ele reprezintă începutul celor patru sectoare ale hărţii astrale specifice şi necesare dezvoltării omului contemporan. Factori fundamentali de dezvoltare şi progres operează în aceste case. Chiar dacă celelalte case conţin mai multe planete, este nevoie să se asigure, să se înţeleagă şi să se însuşească simbolistica acestor patru case şi, abia după aceea, se pot duce la bun sfârşit experienţele indicate de celelalte sectoare ale vieţii.

casele5Am observat de multe ori că omul care cere sfatul astrologului semnalează o problemă care, de fapt, provine, are rădăcini şi legături strânse cu simbolistica uneia din cele patru case de bază.

Fiecare individ are rolul său bine determinat în epoca în care se naşte. Am putea considera destinul omului sau parcursul vieţii actuale ca pe un set integral de activităţi necesare mediului în care s-a născut. O fiinţă se naşte ca răspuns la această nevoie, într-un anumit moment şi loc pentru a satisface o nevoie particulară a omenirii. Harta ridicată la acest moment şi pentru acest loc ne arată identitatea sa esenţială, adevărul fiinţei sale. Cu alte cuvinte, reprezintă semnătura sa astrală. Însă ce prezintă harta astrală este un set de potenţialităţi.

Orice fiinţă umană, pe parcursul derulării vieţii sale va întâlni aceste douăsprezece tipuri fundamentale de experienţe. Din combinarea acestora poate rezulta un succes, un eşec sau, de cele mai multe ori, o combinaţie a lor.

Un alt aspect important, rezultant al delimitării caselor astrologice, îl reprezintă axele. Aducând din nou în discuţie casele I, IV, VII, X, acestea marchează cele două axe principale: Ascendent–Descendent şi Mijlocul Cerului–Fundul Cerului.

La o primă privire, ce se află sub axa Ascendent-Descendent reprezintă relaţia noastră cu mediul apropiat, iar experienţele oferite de casele aflate sub această axă ne ajută să ne dezvoltăm mai mult interiorul sau să ne dezvoltăm departe de ochii lumii sau cu ajutorul celor apropiaţi. Casele aflate deasupra acestei axe ne scot din mediul nostru familiar, apropiat şi ne expun lumii. Dar, în cazul în care casele astrologice de sub această axă sau guvernatorii semnelor de pe cuspidele lor sunt destabilizaţi, atunci ne este destul de dificil să ieşim în lume şi să facem faţă provocărilor vieţii.

Tot la o primă privire asupra zonelor delimitate de axa Mijlocul Cerului–Fundul Cerului, ne putem da seama cât de mult ne ascultăm vocea interioară sau cât suntem dependenţi de alţii şi de vânturile care bat prin lume la ora actuală.

Concluzionând, bine este să avem în vedere toate cele douăsprezece sectoare ale vieţii, indicate de casele astrologice, să le acordăm importanţa şi respectul cuvenit pentru a ne depăşi experienţele cu brio. Chiar dacă zicem că într-o anumită zonă a vieţii avem mai mult de experimentat decât într-o alta, prin aglomerarea de planete într-o casă astrologică sau într-un semn zodiacal, totuşi practica demonstrează că în a doua parte a vieţii ies la iveală nemulţumiri, frustrări ale sectoarelor de viaţă cărora le-am acordat puţină atenţie sau deloc.

Sfatul astrologului să vă uitaţi cu drag la toate cele douăsprezece case astrologice, să fiţi deschişi la experienţele oferite de acestea şi să-i ajutaţi şi pe alţii să abordeze o astfel de conduită. Până la urmă, totul este o experienţă care merită trăită din plin!

*Articolul face parte din numarul aniversar “Astrele – 10 ani”: http://10ani.astrele.ro/

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close