G-4DHF8L3Q06
Aplicatii & ConcepteLiana SandruTraduceri

Deva Green: Cele 4 moduri de influență a intențiilor evolutive determinate de Pluto (partea I)

Autor: Deva Green
[traducere în concordanță cu acordul autorului; articolul original la: http://devagreen.com/the-4-ways-pluto-affects-its-evolutionary-intentions/]

Deva-Green
Deva Green

În general sunt 4 moduri prin care Pluto afectează sau produce schimbare. Există două tipuri distincte de evoluție. Primul tip, este uniform, corelat cu schimbare lentă, dar progresivă, iar cel de-al doilea este cataclismic (dramatic), care evident este corelat cu evenimente traumatice, în urma cărora putem spune că am facut un salt evolutiv, pe propriul drum al evoluției spirituale personale. Aceste două tipuri de evoluție pot fi simplu validate prin examinarea propriilor noastre experienţe de viață, dar ele diferă de la o persoană la cealaltă prin modul de percepție al fiecăruia.

Cele patru tipuri de evoluție sunt după cum urmează:

1. Când devenim prea identificați cu un anumit domeniu al vieții noastre, fie la nivel emoțional, fie dintr-un punct de vedere egocentric, într-o asemenea măsură încât un șoc emoțional, de o anumită intensitate, trebuie să aibă loc pentru a impune schimbarea necesară. Aceasta implică faptul că în trecut a existat o rezistență la necesitatea de schimbare și evoluție. Adesea, acest lucru este legat de un eveniment traumatic sau cataclismic. Există două cauze pentru care ne confruntăm cu astfel de evenimente dramatice: una este necesitatea de a evolua, iar cealaltă este de natură karmică. Cele două motive pentru care putem experimenta evenimente traumatice, sunt mult diferite unul de cealălalt şi vom descrie diferența dintre ele mai bine, când vom detalia acest tip de evoluție.

2. Prin formarea unei relații cu ceva pe care îl percepem ca fiindu-ne necesar, dar pe care încă nu-l avem. Prin formarea acestor tipuri de relații, evoluția noastră continuă pe măsură ce ne întâlnim limitele personale (propriile noastre slăbiciuni și calități). Relaţia poate însemna o contopire cu orice din afara noastră, ceva ce simțim că avem nevoie. Prin această contopire se produce o osmoză plutoniană, iar noi extragem esența „obiectului” cu care am format o relație în interiorul nostru. În acest fel, noi putem crea o experiență evolutivă pozitivă și sănătoasă și să ne înălțăm deasupra limitărilor și blocajelor noastre evolutive. Această metamorfoză internă este o schimbare uniformă, lentă dar progresivă.

3. Atunci când în viața noastră apar momente de stagnare intensă, personală și devenim conștienti că de fapt nu mai suntem în creștere evolutivă. Punctul de frustrare cu acest tip de evoluție este că suntem conștienți doar de simptome, nu și de cauze, și tindem să excludem orice altceva din viața noastră în încercarea de a descoperi cauza acestui blocaj.

Acest proces este similar cu cel al unui vulcan inactiv, care dintr-o dată se activează, deoarece noi descoperim sursa blocajului inconștient și care este dintr-o dată conștientizat, iar noi devenim în final conștienți de sursa blocajului. Prin acest proces de a depăși blocajele psihologice și a permite schimbarea care este necesară, sufletul nostru evoluează.

4. De-a lungul timpului vieții noastre când devenim conștienți de o capacitate sau talent latent de care sufletul nostru nu a fost conștient înainte. Devenind conştienți de aceasta abilitate ascunsă, trebuie să fim persistenți pentru a o actualiza. Acesta este exact momentul în care are loc evoluția, iar sufletul nostru se dezvoltă și mai profund. Un alt punct important de reținut este că aceste procese de evoluţie nu se produc ca și evenimente izolate, ci pot, de fapt, să se producă simultan. Ulterior, în acest capitol, vom demonstra cum funcţionează fenomenul evolutiv.

Atunci când consiliem o persoană care trece prin acest tip de experiențe dificile, trebuie să reținem doi factori extrem de importanți, și anume condiția naturală de evoluție a individului și condiționările culturale/religioase.  Acești doi factori nu sunt supraevaluaţi atunci când muncim cu un client și harta sa natală, deoarece vor schimba dramatic abilitatea persoanei de a înțelege și de a lucra prin dinamica emoțională care e indusă de aceste experiențe. Spre exemplu, o persoană aflată într-un stadiu iniţial al individuaţiei, va întâmpina o mai mare dificultate în a face faţă evenimentelor cataclismice care se pot produce, decat o persoană aflată într-un stadiu avansat al individuaţiei sau într-un stadiu spiritual timpuriu. Acest lucru e datorat modelelor de condiționare puternice care pot să persiste și, de asemenea, posibil datorită unei experiențe modeste în încercarea de a înțelege și depăși aceste evenimente traumatice. Pe măsură ce evoluăm, dorința de a înțelege și de a schimba modelele emoționale negative sau distructive din noi înșine, care creează evenimente de viață dificile și traumatice, devine mai puternică. Cu alte cuvinte, pe măsură ce evoluăm, dorința de a înțelege și de a schimba aspectele noastre negative, devine mai puternică și mai devreme sau mai târziu nu va mai fi nevoie să trecem prin evenimente traumatice.

Înțelepciunea dobândită poate fi transmisă celor suferinzi și celor care pot beneficia de ea. Pe măsură ce evoluăm, atitudinea noastră se schimbă și înțelegem care sunt lecțiile noastre pentru această viață. Acest lucru se întâmpla pe măsură ce dorința de a cunoaște Divinitatea devine mai puternică și mai adâncă în sufletele noastre. Astfel, în cazul în care un eveniment cataclismic se produce, persoana va fi capabilă să facă față și să se adapteze schimbărilor care au loc și să-şi asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni.

În diferite culturi, victimizarea nu e promovată sau învățată, și asfel oamenii își asumă responsabilitatea în mod natural. Din nefericire acesta nu e cazul în SUA. Culturi diferite învaţă atitudini diferite în ceea ce privește schimbarea și dezvoltarea personală.

Spre exemplu, aici în SUA, nu sunt oare „predate” rezistența la și frica de schimbare, precum și încercarea de a trai o viață relativ stabilă? Nu este oare dat prea mult sens și valoare bogăției materiale și acumulării de venituri în această societate? În alte culturi, este învățat/asimilat exact opusul. În India spre exemplu, creșterea spirituală și angajamentul personal spre un drum spiritual și către Divinitate e învățat de la vârstă fragedă. Din acest motiv e important de înțeles substratul cultural și religios al persoanei și de asemenea stadiul său evolutiv atunci când ne uităm la harta natală a acesteia şi când o consiliem în parcurgerea unor etape de viaţă marcate de schimbări traumatizante. Putem să ne încurajăm și să ne motivăm între noi pentru a depăși dinamicile emoționale negative care dau naştere şi menţin active cicluri traumatice repetitive în viețile noastre și care pot crea evenimente cu adevărat teribile. Cuvintele cheie sunt aici curajul și încrederea (credința). Înainte de toate, trebuie să ne amintim să avem compasiune pentru noi și pentru ceilalți. Suntem responsabili pentru propriile noastre acțiuni, nu și pentru ale altora.

Alt factor vital de reținut, este că cele trei reacții principale vizavi de evoluția noastră, descrise în cartea „Pluto: Drumul evolutiv al sufletului” vol. I, au impact direct asupra tipurilor de experiențe plutoniene pe care le vom avea.

Cele trei reacții sunt:

 1. Rezistenţa totală la creștere/progres (neobișnuită).

 2. Schimbarea în unele moduri, dar nu și în altele (cea mai comună alegere).

 3. Îmbrațisarea totală a necesității schimbării și creșterii într-un mod deschis și non agresiv (neobișnuită). Cu alte cuvinte, răspunsul nostru la propriile  noastre nevoi de creștere evolutivă, este ceea ce crează tipurile de experiențe pe care le vom avea. Dacă sufletul meu dorește să schimbe/elimine anumite dinamici negative din mine însămi, dar eu rezist schimbării care este necesară, atunci posibilitea producerii unui eveniment cataclismic e foarte ridicată. În acest caz, dorința de schimbare depășește rezistența, iar schimbarea se va produce după evenimentul cataclismic. Acest lucru ne va învața să încetăm să rezistăm creșterii necesare și să încercăm să păstrăm și să menținem o atitudine deschisă față de aceasta. Cuvântul cheie aici este dorința. Daca dorința de schimbare și de contopire cu Sursa e suficient de puternică atunci aceea va fi calea și asta se va întâmpla, dar dacă din nefericire, rezistența și dorința de a sta separat de Sursă este suficient de puternică, atunci și asta se va întampla, izolarea față de Sursă.

Va urma…

Traducere realizată de Liana Şandru

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close