Andreea TalmazanAstreleV.I.P.

Cristi Chivu

Foto: Cristian Chivu/Agerpres via RadioCluj.ro

de ANDREEA TALMAZAN

„Trecutul nu poate fi schimbat. Așa că, haideți să schimbăm viitorul.”

Așa și-a început Cristi Chivu mandatul de antrenor la echipa mare a lui Inter Milano. Chivu a venit la echipă într-un moment în care aceasta suferea după o lungă perioadă de nereușite, când moralul fotbaliștilor era la pământ iar șansele de redresare scădeau rând pe rând. Mulți dinte comentatorii de canapea din România spuneau că e prea tânăr, că nu are experiență în liga mare, că a antrenat doar juniori și că va fi finalul carierei sale. Însă evoluția lui Inter din ultimele luni a dat peste cap toate „profețiile” negative ale unei societăți dominate de autosuficiență.

Cristi Chivu a fost un mare jucător de fotbal și a intrat, după dubla cu Inter Milano din Italia, pe drumul devenirii unui mare antrenor al lumii. Viața sa nu a fost lipsită de încercări, dintre care cea mai grea a fost accidentarea care l-a adus în pragul morții. Despre acel accident, el vorbește ca fiind momentul în care perspectiva lui asupra lumii și a vieții s-a schimbat. A fost momentul în care a hotărât că viața, sănătatea, familia sunt mai importante și atunci a decis să se uite cu optimism și bunăvoință la încercările care îi apar în drum.

În imaginile de după cele două meciuri din luna mai câștigate de elevii săi, Cristi Chivu apare atât bucurându-se de reușite, împins de la spate pentru a fi omagiat de fani, dar și părăsind scena pentru a lăsa întreaga recunoștință a suporterilor să se reverse asupra fotbaliștilor săi.

Harta Solară, 26.10.1980, Reșița, România.

Pentru că ora nașterii sale nu este disponibilă, am ridicat o hartă solară, cu Soarele pe linia Ascendentului, și pe aceasta am realizat analiza. Pe de o parte, mi-am dorit să îl celebrăm pe antrenorul Cristian Chivu, care a reușit „dubla” în Italia, câștigând campionatul italian și Cupa Italiei în același sezon, la doar câteva luni de la preluarea echipei. Pe de altă parte, mi-am dorit să îmi satisfac curiozitatea legată de cum arată harta astrologică a unui om cu mult bun simț, educat, familist și un foarte bun profesionist în lumea fotbalului, atât ca jucător, cât, iată, și din poziția de antrenor.

Avem, așadar, de a face cu nativ Scorpion și cu Luna în Gemeni. Energia Scorpionului, am putea spune, este cea care a determinat „renașterea” lui Chivu după periculoasa accidentare pe care a suferit-o la 30 de ani, adică în plin final al unui ciclu saturnian. Dar, despre Saturn puțin mai încolo. Nativul Scorpion este prin natura lui un personaj misterios, căruia îi place mai degrabă să fie ascuns decât în lumina reflectoarelor. Acest lucru este demonstrat și de viața personală, alături de soția și fiicele lor, viață pe care o ține departe de presă.

Își face treaba cu meticulozitate și, pentru că depune eforturi susținute pentru a obține rezultate, ajunge să cunoască în detaliu domeniul pe care îl explorează. În cazul lui Cristi Chivu, vorbim de fotbal. Pentru nativul Scorpion, cunoașterea lumii presupune să se afunde în cele mai întunecate aspecte ale vieții umane. Chiar dacă nu se va arunca orbește în situații complicate, asta nu îl va împiedica să învețe din experiențele celorlalți. Pentru că beneficiază de o intuiție foarte bună, nativului Scorpion îi vine cu ușurință să strângă informații ascultând și observând.

În cazul lui Cristi Chivu, această calitate a intuiției este amplificată de prezența lui Mercur și a lui Uranus în Scorpion la momentul nașterii sale. Aceste poziționări indică nu doar amplificarea capacității de intuiție, dar și o extraordinară capacitate de comunicare – oamenii ar putea spune că le citește gândurile. Însă nu este vorba despre o citire realmente a gândurilor. Ci este o foarte bună cunoaștere, cum spuneam mai sus, a naturii umane. Iar experiența de viață a lui Cristi Chivu este bogată în evenimente încă de la 17 ani, când a debutat în liga mare a fotbalului, și de la 19 ani când a plecat la Ajax Amsterdam, unul dintre cele mai importante cluburi de fotbal europene, unde în scurt timp a devenit căpitan de echipă. În lumea fotbalului, nu este simplu să acoperi un astfel de rol, pentru că acesta vine la pachet cu responsabilități față de întreaga echipă și față de fiecare dintre coechipieri. Dar obținerea acestui statut indică un grad ridicat de încredere și de respect al echipei pentru persoana desemnată să îl ocupe.

Ca antrenor, modul său de comunicare era adesea brutal de sincer sau era încărcat de afecțiune aproape părintească. Foștii săi elevi de la echipa de juniori relatează că, atunci când greșeau, Cristi Chivu nu ezita să le spună direct în față ce și cum au greșit. Că uneori părea șocant acest mod de comunicare, tipic scorpioniană, dar că i-a ajutat foarte mult să devină corecți și onești cu ei înșiși. Iar, în timpul meciurilor, la vestiar, îi trata ca pe fiii lui, îi încuraja cu cuvinte puține, dar bine țintite. Acestea se corelează cu Jupiter și Venus în Fecioară, în trigon cu Luna. Dar, despre ele, puțin mai încolo.

Luna în Gemeni la momentul nașterii lui Cristi Chivu indică, pe de o parte, o ușurință în comunicarea emoțiilor, ceea ce îl poate face un tip foarte simpatic pentru camarazii și pentru apropiații săi. Iar, pe de altă parte, poate indica și o ușurință în gestionarea emoțiilor și schimbarea polarității acestora prin simpla voință. De altfel, el spune adesea, când vorbește despre accidentul pe care l-a suferit în timpul unui meci de fotbal, că apropierea morții l-a determinat să fie un alt om, să nu mai păstreze cu sine energiile și emoțiile negative, să se concentreze pe ce este bun în viață. Luna în Gemeni indică un spirit jucăuș, cu simțul umorului, capabil să coboare în mintea copiilor, dar și să revină cu ușurință la statutul de adult. Este o flexibilitate a laturii afective care îl ajută pe antrenorul Chivu, dimpreună cu planetele din Scorpion, să aibă o relație personală cu fiecare dintre jucătorii săi. Presa italiană relatează că el își cunoaște foarte bine fiecare jucător, pentru că are constant întâlniri unu la unu cu fiecare dintre ei, activitate care îl ajută să le cunoască personalitățile și să le vorbească pe înțelesul lor.

Luna a trasat un trigon la Jupiter din Fecioară și la Saturn din Balanță, sporind flexibilitatea energiilor celor două planete în cele două zodii. Jupiter se află în exil, deci energiile acestuia sunt într-o oarecare măsură diminuate. Ce salvează optimismul, curajul, înțelepciunea jupiteriană din rigida Fecioară este, pe de o parte, trigonul cu Luna iar, pe de altă parte, conjuncția cu Venus. Cei doi benefici ai zodiacului sunt, să spunem, responsabili pentru modul în care Cristi Chivu și-a construit cariera de antrenor după ce a încheiat-o pe cea de jucător. I-au oferit și îi oferă disciplină și răbdare, precum și capacitatea de a fi vesel și prietenos cu copiii. Foștii săi elevi vorbesc cu mult respect despre Cristi Chivu și pun accentul pe disciplina de fier, pe rigoarea tactică, dar și pe căldura paternă cu care i-a îndrumat. I-a învățat pe toți că talentul fără o cultură a muncii zilnice este inutil.

Saturn în Balanță se comportă ca un legiuitor sensibil, care iubește arta, adoră petrecerile stilate, îi place să țină monologuri cumpătate, dar pline de înțelepciune. Poziția aceasta a lui Saturn în harta natală a lui Cristi Chivu reflectă, în aspectul ei pozitiv, reușita lui în calitate de lider, de fost căpitan de echipă și actualmente de antrenor. Energia saturniană este, însă, și cea care îi oferă lui Cristi Chivu sentimentul de bun simț și de limite sănătoase, așa cum au fost manifestate de acesta la finalul celor două meciuri care le-au adus elevilor săi victoria și „dubla” italiană. El a vorbit mult despre meritul echipei, mai mult decât a vorbit despre sine. A vorbit despre elevii săi cu același respect și cu mândriacu care un părinte echilibrat, cum este Saturn în Balanță, poate vorbi. Și s-a retras în intimitatea vestiarului lăsând echipa să se bucure de aprecierea fanilor din tribune.

Am mai avea de vorbit puțin despre Marte și Neptun din Săgetător, poziții care aduc un plus de energie în întregul tablou al personalității lui Cristi Chivu. Sigur, vorbim de un tip de energie mai temperat, orientat mai degrabă spre însuflețirea celor din jur și mai puțin pe utilizarea ei în moduri agresive și distructive. Săgetătorul fiind o zodie care guvernează dimensiunea povestitorului din personalitatea noastră, în cazul lui Cristi Chivu această caracteristică este prezentă și foarte vie. După ce a încheiat cariera de fotbalist – perioadă în care a fost perceput ca fiind mai degrabă un personaj sobru și taciturn – și a început cariera de antrenor, a devenit un mare povestitor. De altfel, el folosește poveștile într-un scop terapeutic și pentru educație. Elevii săi relatează cum deseori îi imită la perfecție pe foștii săi colegi, Zlatan Ibrahimović sau Wesley Sneijder, sau le povestește cum reacționau foștii săi antrenori în vestiare. Genul acesta de povestiri îl fac pe Chivu să fie și mai plăcut și ușor de acceptat de elevii săi.

Ultimul aspect pe care l-am avea de analizat ar fi cel al poziției Axei Nodurilor Lunare, care la momentul nașterii lui Cristi Chivu se afla pe Axa Iubirii și a Creativității, cu Nodul Sud în Vărsător iar Nodul Nord în Leu. Această poziție a Nodurilor Lunare indică, în cazul lui Cristi Chivu, necesitatea de a nu căuta succesul efemer, ci de a construi o relație stabilă cu sine, de a se aprecia mai mult și de a se pune pe sine pe primul loc. Ceea ce evenimentele recente arată că a reușit să facă. Mai mult, menirea lui pare a fi aceea de a dezvolta latura de creație atât în el însuși, cât și în ceilalți, iar stilul său de antrenoriat pare să aibă creativitatea ca ingredient principal. Și, nu în ultimul rând, Nodul Nord în Leu indică necesitatea de a-și asuma calitățile, realizările și de a se oferi lumii și de a schimba lumea prin puterea exemplului.

ANDREEA TALMAZAN,
simpatizant AAR, redactor Astrele

Articole scrise de Andreea

Despre Andreea

Rămâi conectat cu ”Astrele”!

Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.  

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close