Ediția din februarie 2026

Gândul lunii, de Melania Badea:
Mărturisesc că de 14 ani așteptam plecarea Leviathanului din propriul lui domiciliu. Nu e frumos, recunosc, dar asta e! Că nici nu se instalase bine și deja îl uram din toți rărunchii. Cum să poți gândi, cum să raționezi, cum să îți zboare mintea cu ușurință, să însăilezi idei cum croșeta bunica minunate ghirlande de milieuri, cum să argumentezi, să exprimi, să evoci, să faci socoteli rapide în minte, să intri la țanc în discuție cu cea mai haioasă replică, să așterni pe hârtie în doar două secunde un lanț întreg afirmație-argument-explicație-concluzie, cum să schimbi câteva vorbe cu o vecină, apoi cu șeful, apoi cu verișorul de la țară și, în final, cu copilul de 3 ani ‘jumate și, toate astea, fără nici un efort de adaptare? …În fine, exemplele sunt o sumedenie. Ce voiam să spun de fapt: oameni buni, am scăpat de Neptun în Pești, e sărbătoarea minții, a creierelor și a intelectului! Dacă trecem cu bine și de Nodul Nord în Pești și ajungem teferi la cap până pe 28 iulie, nimic nu ne mai poate speria! Am profitat de energia Lunii Noi în Vărsător, cu Eclipsa ei fulminantă și intelectual-stimulatoare (am zis-o!) cu tot, ca să vă aduc la cunoștință că, începând din 26 ianuarie 2026, s-a încheiat cu visarea și caii verzi pe pereți și s-a dat liber la gândit, enjoy! 🙂
După multă vreme, am trăit o iarnă adevărată, cu zăpadă din bleșug, ger și viscol, așa cum prevăzuse colega noastră Malvina în ediția din noiembrie, anul trecut [1]https://www.astrele.ro/2025/11/24/astro-meteorologie-iarna-lui-2025-2026/. Soarele nu ne scoate încă afară din casă, așa că vă propunem o lectură bună la final de februarie…
Ați citit deja, cu siguranță, articolul despre lunația complicată din 17 februarie, semnat de Dan Ciubotaru. Merită să-l și recitiți, într-atât este de important ce spune Dan acolo! Și seminarizăm după aceea.
În contextul internațional actual, destul de complicat, Crina Brăileanu debutează în Astrele cu un articol foarte interesant despre rezonanța dintre harta SUA și cea a actualului președinte. Crina punctează câteva aspecte relevante, care pot să ne ajute în înțelegerea preferinței americanilor pentru Trump, la cârma țării.
Mihaela Dicu continuă ampla lucrare dedicată marelui poet Mihai Eminescu, cu un articol în care arată cum principalele evenimente din viața acestuia se reflectă în hărțile lui previzionale, confirmând încă o dată că ora nașterii propusă în partea I este corectă.
Melania Badea se adresează în primul rând Vărsătorilor și la perioada care urmează pentru ei. Dar fiecare avem câte-un Vărsător pe undeva, așa că e bine să aflăm cu toții ce li se arată acestor nativi, ca să fim avizați.
Lorena Costin ne captează atenția cu o altă temă fierbinte, fenomenul linșării publice. Colega noastră găsește o conexiune între acest gen de incidente și prezența lui Chiron în casa a XI-a a hărților protagoniștilor.
Serialul Teodorei Muth, dedicat stellium-urilor, se încheie cu episodul despre rețetele de limonadă pregătite de cei născuți în zodia Săgetător. Apetit pentru senzații tari? Luați și gustați!
Nativii zodiei Pești au ajuns și ei pe divanul Andreei Talmazan, astfel că ea ne povestește acum despre când, cum și cât stau aceștia în terapie. Observații cât se poate de utile pentru toată lumea, deoarece comportamentul din cabinetul psihologului spune multe despre felul în care suntem.
Valeria Grădinaru analizează relația dintre Lună și Marte, o combinație delicată și mereu complicată, chiar și atunci când aspectele sunt pozitive. Exemplele alese de Valeria sunt cât se poate de grăitoare și lămuritoare.
Celebritatea lunii este Jon Bon Jovi, despre care scrie Minola Bratoveanu. Un articol cu detalii biografice surprinzătoare și corelații astrologice semnificative.
Și, pentru că avem timp de rezolvat probleme care ne pun mintea la încercare, Diana Spinean lansează o provocare de astrologie electivă. Sperăm să vă încumetați cât mai mulți dintre voi să răspundeți!
Vă dorim să petreceți timp valoros alături de revista noastră, bucurându-vă de lectură!

Din partea echipei,
Diana Spinean, redactor-șef
Teodora Muth, redactor-șef adjunct

Rămâi conectat cu ”Astrele”!
Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.















