Scorpion 2025 – Blestemul pământului, blestemul iubirii

de MELANIA BADEA
*Căci în astrologie vorbim adesea despre axe, despre perechi de semne zodiacale situate la poluri opuse, care se completează atunci când nu se războiesc, și de aceea gândul ne-a dus imediat către Taur, deși nu e vremea lui. Și ajungând cu deslușirile noastre la semnul Scorpiei, abia dacă putem rezista tentației de a nu-i da titlul acestei scrieri ”Șoc și groază!”. Deoarece cum altfel putem atrage atenția celui mai însetat de culmi și abisuri, de strălucire și beznă, campionului extracțiilor, exhumărilor și exibițiilor, al ”îmbălsămărilor” de toate tipurile, și al modificării adevărului de la minciună până la mistificare doar din nevoia viscerală de a trăi periculos, intens, la maxim, la limită?!
(*am folosit în introducere o exprimare ușor arhaică și veți vedea mai jos de ce.)
Întâi, pornim analiza influențelor generale de la coadă la cap.
Stăpânul zodiei luate acum în colimator, deci Pluton, se află de vreun an în semnul Vărsătorului, respectiv Casa a IV-a a Scorpionului – sectorul care reprezintă, așa cum știm, legăturile cu trecutul și cu rădăcinile, moștenirea pe care vrând-nevrând o cărăm după noi.
Mai știm despre Pluton că stă mult într-un loc (semn) dar nu stă niciodată degeaba. Povestea acestui tranzit va fi lungă (vreo 20 de ani) dar voi sintetiza cât mai bine posibil. (Fac mențiunea că nu toți nativii Scorpion vor resimți acest tranzit în același mod deoarece trebuie să ținem cont de generația din care fac parte, respectiv de semnul zodiacal în care se afla Pluton la data nașterii fiecăruia.)
Pluton în tranzit prin Vărsător îl va îndemna pe nativul Scorpion să abandoneze o cale bătătorită. Să se dezică de tradiția familiei, de locurile natale, ori să transforme fundamental felul în care se raportează la părinți și la ideea de familie. Paradoxal, cu cât va căuta mai mult să iasă din tiparele trecutului cu atât trecutul îl va urmări mai aprig. Își va construi viața personală sub o formă pe care crede el că o va controla – știm deja, deținerea controlului e necesitate vitală pentru Scorpion! Pesemne va reuși să-și concentreze dominarea pe cei din anturajul apropiat, să își aroge postura de conducător al familiei (al întregului clan, mai exact) și să-și controleze inclusiv propriile reacții.
Pe un alt palier va dori să vândă casa, terenul, să cumpere altă locuință (sau mai multe), să facă, să dreagă, să își consolideze poziția.
Dacă aruncăm o scurtă privire în trecutul apropiat, în decursul ultimilor 7 ani cât Uranus s-a aflat în semnul Taurului (în opoziție), unii Scorpioni s-au despărțit, au divorțat, alții s-au căsătorit în mod neașteptat iar alții și-au pierdut libertatea ori le-a fost compromisă imaginea. Urmele acestui tranzit uranian încă nu s-au șters iar, pentru Scorpionii care încă ignoră importanța/voința partenerilor, plata va veni curând, mai exact odată cu intrarea definitivă a lui Uranus în semnul Gemenilor la sfârșitul lui aprilie 2026.
Susținerea de care va beneficia în următorii ani Pluton (aflat în Casa a IV-a a Scorpionului) din partea lui Uranus în Gemeni (Casa a VIII-a a Scorpionului) va fi adevăratul moment de ”Șoc și groază”. Atunci Scorpionul va vedea exact ce urmează să fie îngropat sau dezgropat, deoarece evenimentele de acest tip vor merge mână-n mână. Uranus va tranzita Casa tradițională a Scorpionului (a VIII-a) până prin 2032/33 și îi va conferi flexibilitate și abilități sporite de a comunica, va obține (sau va capta aproape telepatic) informații pe toate căile posibile dar îi va și scutura structura fixă, profund atașată de tot ce este palpabil și controlabil. Probabil gândirea va începe să-i rătăcească la un moment dat (Saturn și Uranus în Gemeni începând din iunie 2030) pe frecvențe necaracteristice lui și să nu mai dea 2 bani pe bogățiile materiale ori să se afunde periculos de mult în hățișul informațional/tehnologic care se întrevede la orizont; și, cum el nu prea știe să pună frână…
Revenind la tendințele indicate de Pluton în tranzit prin Casa a IV-a, este de presupus că, în cele din urmă, la finalul acestui tranzit, într-o formă nebănuită (avem Vărsătorul ca spațiu de desfășurare, deci orice e posibil!) Scorpionul va reproduce exact modelul moștenit, va ajunge exact în situația de care între timp fusese convins că s-a dezis.
Vorbeam la început despre modul în care fuzionează semnele zodiacale opuse, în virtutea situării lor pe aceeași axă. Axa Taur – Scorpion semnifică avuțiile și deposedările, resursele personale și cele la care tânjim, este axa tandrețurilor și a instinctelor primare, a senzualității și a promiscuității, a stagnării și a crizelor, a alimentării cu delicatese și roadele naturii dar și a alimentării cu senzații tari. Aici putem adăuga că Scorpionul este atras de pericol în mod natural, este combustibilul lui iar, atunci când pericolul nu există, are el grijă să-l caute cu lumânarea, să creeze conflictul și tensiunea.
Nu există nativ Scorpion care să recunoască vreodată că se simte descoperit. Dar anul acesta, între 28 martie – 20 decembrie Lilith a tranzitat semnul lui natal, ceea ce i-a accentuat niște abilități de seducție (mai ales în cazul femeilor), dar și riscul de a cădea pradă unor ispite cu tentă sexuală sau financiară tocmai din teama că și-ar fi putut pierde farmecul, magnetismul ori că milioanele nu s-au transformat suficient de rapid în miliarde.
Mânați de atracția față de latura materială a vieții unde se încadrează atât banii cât și iubirea – nevoi firești, de altfel! – și, mai presus de asta, robiți de slăbiciunea lor pentru atașamente atât de pământene, Scorpionul (în principal, și Taurul în secundar) joacă ultimele minute ale unei piese grele, profunde dar grele, până în iulie – august 2026 când Jupiter va intra în Leu și Axa Nodurilor va intra în Vărsător.
Pluton va activa segmentul din Vărsător unde, în decembrie 2020, conjuncția Jupiter-Saturn a deschis un nou ciclu major de evenimente, fără legătură cu banii, pământul sau iubirea… Începând din vara anului viitor, Scorpionul va fi, poate, singurul care va înțelege pe deplin ”blestemul pâmântului și al iubirii”!

MELANIA BADEA,
membru de onoare AAR, special guest editor Astrele
Articole scrise de Melania

Rămâi conectat cu ”Astrele”!
Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.















