Malvina IvanciuSerial: Predicții care au făcut istorie (M. Ivanciu)

Predicții astrologice care au făcut istorie: Potopul din 1524 (ep. 5)

de MALVINA IVANCIU

Ați auzit de marea inundație din februarie 1524 care a distrus întreaga Europă? Nici eu… Probabil pentru că nu s-a întâmplat.

Această predicție astrologică a devenit o adevarată saga și a afectat psihologic întregul continent în moduri dramatice. Ea a cauzat panică și disperare pe toate straturile sociale, oamenii au amânat căsătorii, au anulat contracte, au abandonat câmpuri, mulți s-au mutat în zone înalte și au vândut în pierdere proprietăți din zone de câmpie, zice-se că guvernul din Toulouse începuse chiar să construiască o arcă pe un munte vecin.

Totul a pornit de la o predicție relativ vagă și nespecifică a lui Johannes Stoffler și Jacob Pflaum. Aceștia publicau un almanah astrologic periodic, așa cum se obișnuia în acele vremuri în Europa. În ediția din 1499 – care în mare parte cuprindea calcule matematice astronomice – notaseră și un comentariu relativ scurt referitor la anul 1524:

”În acest an nu vom avea nici eclipse lunare, nici solare. Dar vom putea observa cele mai minunate poziții ale planetelor. Pentru că în februarie vor avea loc douăzeci de conjuncții mici, medii și mari. Dintre care 16 vor avea loc într-un semn de apă. Acest lucru va semnifica, fără îndoială, schimbări, variații și alterări pentru aproape întreaga lume, în toate regatele, climele, provinciile, domeniile, peste toți demnitarii, peste toate animalele, creaturile mării și recoltele agricole, așa cum rar am auzit timp de multe secole de la istorici, sau de la strămoși. Așa că înălțați-vă capetele, bărbați creștini!”[1]Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=DY64aaxxYV4&t=472s

Noi considerăm acum că doar conjuncțiile Saturn-Jupiter se numesc ”conjuncții mici, medii și mari”, dar ei se refereau la conjuncții planetare la modul general și, într-adevăr, în februarie 1524, șase planete din șapte erau în Pești și făceau conjuncții în serie în acea perioadă, între ele, marea conjuncție pe care o știm noi (Saturn–Jupiter) având loc pe 31 ianuarie 1524.

Nu știm cât de mult a fost notat public acel paragraf din 1499, dar, 13 ani după acea ediție, în 1512, a început să circule un pamflet anonim care spunea că predicțiile nespecifice ale lui Stoffler și Pflaum vor lua forma unui potop nemaivăzut. Istoricii au identificat acel autor anonim ca fiind Luca Gaurico[2]Despre Luca Gaurico https://starsandstones.wordpress.com/2020/03/04/for-the-glory-of-god-of-renaissance-popes-and-their-astrologers/. Astrologul italian Gaurico fusese torturat pentru o predicție care nu a plăcut solicitantului consultației respective, un nobil care conducea tiranic orașul Bologna, așa că Gaurico a început să aibă grijă să nu mai semneze documente.

Nu avem acel pamflet, dar predicția lui e citată de Johann Virdung, și anume, că „acest potop va fi de o asemenea magnitudine încât va fi aproape imposibil de găsit un loc în care să fiți în siguranță. Pregătiți-vă o peșteră mică undeva în munți și luați cu voi provizii pentru 30 de zile. De asemenea, vor apărea multe pericole și crime în diferite regiuni și un cutremur universal.”[3]Idem 1

Părerea lui Virdung este că predicțiile lui Gaurico sunt ”în totalitate pline de non-sens și ficțiune și nu sunt bazate pe tehnici astrologice”[4]Idem 1, și că încearcă doar să inducă panica în populație. Dar nici el nu a putut să ignore total asemenea aglomerare de planete în semn de apă și a prezis și el inundații, însă nu atât de grave încât să distrugă un regat întreg.

În cuprinsul anilor care au urmat, un număr mare de astrologi au prezentat propriile opinii atât despre această aglomerare de planete în Pești, cât și despre opiniile celorlalți astrologi, criticându-se unul pe altul și apelând des la autorități în domeniu care, în acele timpuri, erau astrologii arabi Mashallah și Abu Mashar (conform cărora o aglomerare de planete în semn de apă indică ploaie), precum și astrologul greco-roman Ptolemeu (care era citat pentru analizele lui legate de eclipse).

Istoricii au estimat că peste 160 de materiale, broșuri, pamflete, almanahuri, cărți, tratate etc. au fost publicate în anii premergători potopului, semnate de în jur de 60 de astrologi. Multe au fost republicate de mai multe ori din cauza cererii mari.

Bineînțeles, ”potopul” nu s-a întâmplat. Dar, pe măsură ce se apropia acel moment prevăzut, oamenii, mai ales cei cu stare financiară bună, ”fugiseră” spre alte zone mai înalte, în așa fel încât orașele erau pe jumătate goale, după cum notează un contemporan, iar ceilalți luaseră măsurile pe care și le permitea fiecare.

Avem și notații despre vreme pentru acel an: în Bologna a fost vreme frumoasă în februarie, deși cel care ne transmite starea vremii spune că auzise vești cum că în Napoli și în alte zone fuseseră ploi bogate, că fuseseră și cutremure și că râurile se umflaseră iar unele case fuseseră distruse. Tot în Bologna, în martie a plouat, în mai au fost ploi cu furtuni și tunete, la fel în iunie și în iulie, cu furtuni și grindină foarte mare, iar situația s-a continuat cu ploi neîncetate, până în decembrie. În Germania, februarie a fost cu multă ploaie și zăpadă, dar fără inundații sau cutremure.

A fost într-adevăr un an extrem de ploios, dar nu a fost nici pe departe atât de grav încât să fie înregistrat drept remarcabil; înafară de textele astrologice din acei ani, nici istoria nu a notat isteria publică generată prin această instanță remarcabilă de influență mass-media avant-la-lettre, pe un subiect nu politic, nu religios, ci astrologic…

MALVINA IVANCIU (Astro Malvina),
simpatizant AAR, redactor Astrele

Despre Malvina
Articole scrise de Malvina

Rămâi conectat cu ”Astrele”!

Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.  

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close