Aplicatii & ConcepteSerial: Când viața îți dă lămâi/stellium (T. Muth)Teodora Muth

Când viața îți dă lămâi… sau stellium în Balanță (ep. 10)

de TEODORA MUTH

O aglomerare de planete în Balanță, domiciliul diurn al planetei Venus, indică faptul că temele asociate acestui semn zodiacal devin prioritare în perioada respectivă sau în viața nativilor care le-au primit în harta lor natală. Relațiile, echilibrul, justiția, diplomația, frumusețea și simțul estetic, devansează alte preocupări și reprezintă nu interese oarecare ci nevoi imperioase, care se cer împlinite. Balanța este zodia socializării, dar celor născuți acum nu le este suficient doar să interacționeze cu semenii lor, ei își doresc relații armonioase, își doresc să placă celorlalți și pentru asta acordă destul de mult timp analizării relațiilor în care sunt implicați și relațiilor în general. Tot analizând, ei ajung să se îndoiască de propriile abilități relaționale și devin ezitanți atunci când vine momentul luării unor decizii sau al unor alegeri.

Semn masculin, de aer, Balanța masculinizează calitățile venusiene, atenuând senzualitatea în favoarea conceptualizării armoniei și a frumuseții. Dacă în zodia Taur Venus este  corporală, fizică, receptivă și introvertită, atrăgând pasiv prin magnetismul ei, în Balanță, această planetă feminină este plasată într-un spațiu masculin, în care ea acționează mai mult mental, decât emoțional. Relațiile, principala ei preocupare, sunt abordate nu dintr-un impuls afectiv ci ca o negociere inteligentă. Aici, Venus este activă, inițiază conversații și creează punți, este orientată spre structură și spre o armonie dobândită prin decizii raționale, nu prin instinct.

Să vedem cum au condimentat energia zodiei Balanței planetele grele, Uranus, Neptun și Pluto, în perioadele pe care le-au petrecut acolo.

Primul și-a făcut apariția Neptun, la sfârșitul anului 1942, în plin război. După trei ani de haos și conflict, omenirea ostenită ducea dorul zilelor calme, egalității și justiției sociale. Cu atâția bărbați uciși pe câmpurile de luptă, și poveștile de iubire erau idealizate, romantismul revenea în forță ca și dorința, mai ales a femeilor, de a găsi un ”suflet pereche”. Aceste tendințe au putut fi simțite și în arta epocii, publicul fiind extrem de sensibilizat de producții cinematografice precum capodopera Casablanca (1942), rămasă în memoria colectivă ca un film de referință, despre relațiile de iubire și război, Viața și moartea Colonelului Blimp (1943) sau Scurtă întâlnire (1945).

Imediat după încheierea păcii, putem observa preocuparea politicienilor pentru stabilirea unor parteneriate internaționale idealiste, cum ar fi O.N.U. (Organizația Națiunilor Unite), într-un efort colectiv de a găsi soluții la conflictele precedente. Tot în această perioadă sunt generate, în mai multe state, o serie de reforme sociale care reglemententează sistemul de pensii și căsătoriile. În 1949 apare cartea-simbol a Simonei de Beauvoir, Le Deuxième Sexe (Al doilea sex), care a deschis drumul feminismului militant. Neptun stă în Balanță până în primăvara lui 1957, pregătind terenul pentru următorul oaspete special, Uranus.

Ca pentru a da formă materială aspirațiilor idealiste induse de Neptun în deceniul anterior, în toamna lui 1968 descinde în Balanță Uranus, electrizând și tranformând în urgență tot ce însemna interacțiune. Un vânt de libertate de neoprit a început să măture aria aceasta a vieții, punând accentul pe individualitate și independență. Canoanele rigide care au stăpânit perioadele istorice anterioare au fost abolite. Femeile și-au asumat propria viață, și-au scurtat fustele și au cerut egalitate cu bărbații pe toate planurile. Cu doar trei ani înainte, în 1965, femeile căsătorite din Franța reușiseră să obțină dreptul de a lucra fără acordul soțului! Feminismul se transformă, dintr-o mișcare pentru drepturi politice într-o mișcare de contestare radicală a structurilor sociale și culturale care subordonau femeile, devenind o componentă majoră a mișcărilor sociale din acei ani. Până în 1975, când Uranus părăsește zodia.

În octombrie 1971 are loc ingress-ul lui Pluto în Balanță, unde va sta până în 1984. Folosindu-ne de cuvintele cheie atașate fiecărui element astrologic, putem spune că Pluto reprezintă energia transformării profunde, a nevoii de putere, a regenerării. Balanța guvernează relațiile, căsătoria și justiția. Prin urmare, nu este de mirare că în perioada cu Pluto în Balanță am asistat la o reevaluare și la o transformare radicală a structurilor de putere din cadrul relațiilor și a căsătoriei. Căsătoriile dictate de familie au devenit tot mai puțin acceptate iar divorțul a apărut tot mai frecvent și nu a mai fost privit ca un gest imoral sau condamnabil. S-a pus tot mai mult accent pe drepturile egale, între sexe și între minoritățile sociale. Anul 1971 a fost decisiv pentru sistemul de protecție socială, în Europa. Au avut loc intense lupte pentru deținerea controlului în sistemul juridic. Toate acestea erau îndreptate spre distrugerea structurilor inegale de putere din cadrul sistemelor juridice. Să ne amintim serialul de televiziune italienesc La Piovra / Caracatița, în care este redată lupta dintre sistemul justițiar corupt din Italia acelei epoci și organizația Mafia, care controla o bună parte a acestuia.

În esență, de fiecare dată când o planetă lentă a intrat în Balanță, s-au amplificat problemele legate de relații, egalitate și justiție (temele Balanței) și au fost aduse în lumina reflectoarelor, forțând oarecum schimbările sociale, ideologice, politice și culturale care au marcat secolul XX. Limonadele Balanțelor au fost preparate și consumate în colectiv!

Intervalele în care s-au adunat minim cinci planete în această zodie sunt: între 12 și 24 octombrie 1910 (Soarele, Mercur, Venus, Marte și Jupiter), între 7 și 23 octombrie 1942 (Soarele, Mercur, Venus, Marte și Neptun); din 8 până în 10 octombrie 1942 acestora li s-a adăugat Luna, astfel că au fost șase; din 5 până pe 7 octombrie 1945 (Soarele, Luna, Mercur, Jupiter și Neptun), pe 2 octombrie 1951 (Soare, Luna, Mercur, Saturn, Neptun), între 14 și 15 octombrie 1955 (Soare, Lună, Mercur, Marte, Neptun); între 5 și 11 octombrie 1971 (Soare, Mercur, Venus, Uranus și Pluto), între 1 și 10 octombrie 1972 (Soarele, Mercur, Marte, Uranus și Pluto), din data de 6 octombrie acestora li se adaugă Luna, care părăsește semnul în data de 9; între 26 și 29 septembrie 1973 (Soare, Luna, Mercur, Uranus și Pluto), între 23 și 27 septembrie 1974 (Soare, Mercur, Marte, Uranus și Pluto); în data de 28 septembrie iese Mercur dar în 3 octombrie intră Venus și sunt din nou cinci, ba chiar șase cât timp li se alătură și Luna, între 14 și 16 octombrie; după ce Luna părăsește zodia, rămân doar cinci până pe 23 octombrie, când Soarele intră în Scorpion; între 26 și 30 septembrie (Soarele, Saturn, Jupiter, Pluto, Mercur) iar între 2 și 24 octombrie 1982 Soarele, Mercur, Venus, Saturn și Pluto. În 15 octombrie vine și Luna și până în data de 18 sunt șase corpuri cerești în Balanță.

La prima întrunire celestă în această zodie din secolul trecut, a avut loc un eveniment ieșit din comun, după cum se poate observa în fotografia atașată.

Pilotul Claude Grahame – White, pionier al aviației britanice, a efectuat un zbor demonstrativ, în Washington, dând ocol zonei centrale și Monumentului Washington, după care a oprit motoarele și a aterizant lin pe West Executive Avenue, foarte aproape de Casa Albă, în aplauzele mulțimii care asistase la performanța sa. El se afla în Statele Unite la invitația Harvard Aeronautical Association, pentru o serie de exerciții de promovare a mașinilor de zbor. După aterizarea de pomină, a luat prânzul cu un grup de ofițeri, apoi a urcat din nou în avionul său și a decolat. Avem ca reper orar mențiunea ”dimineața” pentru ora aterizării și faptul că după aceea a luat masa de prânz. Am luat, în consecință, ora 11 pentru a ridica harta evenimentului[1]Sursa: https://ghostsofdc.org/2022/02/24/british-aeronaut-lands-biplane-between-war-department-and-west-wing/.

Harta însăși ne transmite ceva de genul ”Hai să facem o șotie!”, cu stellium-ul plasat în Casa a XI-a, Ascendentul în Săgetător, zodie gata oricând de o glumă bună, Luna în Vărsător și în Casa a III-a, propria ei bucurie. Stăpâna Soarelui, Venus, și Jupiter, stăpânul Ascendentului, se află în Balanță și există un marcaj puternic pe elementul aer (socializare, comunicare).

Înainte de a discuta despre câțiva nativi cu stellium masiv în Balanță, mi s-ar părea interesant să vă prezint două personalități din lumea muzicală, care au primit lămâi cu iz de Balanță dar nu chiar într-o cantitate copleșitoare.

Primul este Gordon Matthew Thomas Sumner, cunoscut în întreaga lume sub numele de scenă, Sting. A fost vocalistul principal și basist al trupei The Police, compozitor și muzician extrem de versatil iar, după destrămarea formației The Police, s-a afirmat ca artist solo, având în spate o carieră de peste 35 de ani. S-a născut pe 2 octombrie 1951, ora 1:30 (rating A), în Wallsend, UK.

În harta lui găsim patru planete în Balanță și pe Mercur la ultimul grad din zodia Fecioarei. Mercur a intrat în Balanță la ora 15:30 în ziua de 2 octombrie, deci curând după venirea pe lume a artistului. Stelliumul în Balanță și Casa a III-a indică o personalitate definită prin artă, relații, cuvânt și sens. Casa a III-a accentuează nevoia de exprimare, prin scris, voce, mesaj, discurs artistic. Neptun aduce inspirație, idealism și rafinament, iar Saturn disciplinează talentul; la Sting nimic nu e superficial, totul e lucrat, uneori cu greutate. Emoțiile (Luna) și identitatea (Soarele) se exprimă prin artă, dar cu o notă de melancolie și responsabilitate.

Uranus în Rac, Casa a XII-a, în careu cu Soarele și Luna vorbește despre posibile rupturi interioare, neliniște emoțională și o nevoie de libertate greu de împăcat cu dorința de armonie. Artistul a traversat perioade cu revelații bruște, inspirații neașteptate, dar și perioade de retragere, anxietate sau dominate de sentimentul de ”a nu aparține”.  Ascendentul în Leu, cu Marte și Pluto în Casa I, dă o prezență scenică puternică, magnetism, intensitate și curaj. E un artist care arde, care nu poate fi ignorat. Există o forță creatoare instinctivă, uneori dramatică, capabilă să transforme și să provoace.

Mercur la 29° Fecioară (grad anaretic), Casa a II-a, sugerează o minte extrem de analitică, perfecționistă, aflată la granița dintre rațiune și estetică. Cuvântul poate deveni valoare, profesie, resursă. La acest grad, se manifestă ca o urgență nevoia de a spune ceva esențial, ”corect”, cu valoare definitivă. Venus în Fecioară, Casa a II-a indică un gust rafinat, modest, atent la detalii. Frumusețea este discretă, lucrată, iar valoarea personală vine din muncă și utilitate artistică.

Romina Power, soția celebrului Al Bano, alături de care a cântat mulți ani, este și ea născută pe 2 octombrie 1951, la ora 11:24 (rating AA), în Los Angeles, California.

Observăm că, în harta Rominei Power, Mercur se alăturase planetelor din Balanță, în timp ce Luna tocmai trecuse în Scorpion. Stellium-ul din Casa a XI-a redă impactul și charisma scenică a Rominei, amplificate de magnetismul și senzualitatea subtilă a Lunii în Scorpion. Venus, stăpâna Soarelui, pe Mijlocul Cerului asigură o propulsare sigură pe culmile succesului iar Ascendentul în Săgetător îi conferă o prezență cuceritoare, autentică și convingătoare. Jupiter, stăpânul Ascendentului, situat în Casa a V-a, a talentelor și a creativității, completează fericit profilul de artist de succes.

Iar acum să analizăm câteva hărți cu gust foarte pregnant de limonadă în Balanță.

Subrahmanyan Chandrasekhar, născut pe 19 octombrie 1910 (rating X, cu oră rectificată la 20:02) în Lahore, Pakistan, a fost un fizician, astrofizician și matematician indian laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1983, pentru studiul proceselor fizice importante pentru structura și evoluția stelelor. 

Dacă ne-ar întreba cineva cum credem că arată harta unui astrofizician, poate nu am spune că are cinci planete în Balanță și în Casa a V-a, nu-i așa? Ei bine, probabil că așa stau lucrurile în cazul lui  Subrahmanyan Chandrasekhar. Putem vedea Casa a V-a și ca fiind Casa inventivității, a jocului intelectual, a eleganței mintale și a găsirii unor soluții rafinate la probleme complexe. Cu Luna în Taur, conjunctă cu Saturn, ambele în Casa a XII-a, exuberanța casei a V-a este fericit secondată de rigoare, stabilitate și capacitate de a lucra la proiectele lui în solitudine și concentrare. Casa a XII-a activată de Lună, Saturn și NN, descrie și deschiderea spre metafizică, spre aspectele nevăzute ale realității și Universului. Cu NN aici, Subrahmanyan Chandrasekhar era preocupat de găsirea ordinii în haos sau poate considera că are o misiune legată de descoperirea fundamentelor realității fizice. Ascendentul în Gemeni, Pluto în Casa I dar și Neptun în Casa a II-a, au avut un rol semnificativ de jucat în împlinirea destinului lui în știință.

Kristal Summers este o actriță de filme pentru adulți, născută pe 1 octombrie 1972, în Santa Monica, California. Nu am avut ora exactă a nașterii ei, astfel că am lucrat pe o hartă solară, cu ora 12:00.

Lămâile primite de Kristal Summers s-au adunat în jurul Soarelui, conferindu-i acesteia un fizic atractiv, o imagine care impresiona publicul. Soarele fiind însoțit aici de Pluto, Uranus și Marte, este foarte limpede că simpla ei prezență transmitea un mesaj cu puternice accente sexuale, nonconformist, sfidând tabuurile și normele sociale. Având Luna și pe Venus în Leu și Casa a XI-a solară, îi vine natural să se manifeste fără inhibiții în public, să se simtă bine atunci când este privită și primește admirație. Neptun din Săgetător și Casa a III-a îi desăvârșește calitățile prin abilitatea de a crea fantezii și un refugiu, pentru spectatorii ei, într-o lume imaginară. Acel Saturn din Gemeni și Casa a IX-a este foarte posibil să indice existența unui conflict interior, între ceea ce este moral și ceea ce a ales ea să experimenteze în această viață, mai ales ca o posibilă teamă de judecata celor din jur.

Am găsit și un astrolog născut sub strălucirea astrelor concentrate în Balanță: Jan Sharrock, născută la 9 octombrie 1942, ora 6:10 (rating A), în Cairns, Australia. 

Jan Sharrock a căpătat aglomerarea de astre în Balanță în Casa personalității, Casa I. Cu Mercur și Venus aici, este de așteptat să aibă o comunicare plăcută, disponibilitate pentru consiliere, talent pentru explicații și chiar capacitatea de a construi punți între oameni. Prezența lui Neptun contribuie la charisma personală, dar aduce și imaginație și o sensibilitate amplificată. Marte poate sugera dirijarea energiei spre a ghida prin astrologie. Acest stellium o recomandă, cu certitudine, pentru munca de consiliere pe care o desfășoară. Luna în Fecioară și Casa a XII-a se află într-una dintre cele mai empatice și intuitive poziții, excelentă pentru terapeuți sau astrologi. Uranus și Saturn în Gemeni și Casa a IX-a, a cunoașterii superioare, este de asemenea foarte potrivită pentru un astrolog, Uranus sugerând înclinația spre simboluri și inovație spirituală, iar Saturn sugerând studiul serios, profund, disciplinat. Jan beneficiază de Jupiter foarte puternic, care dispune atât de demnități esențiale – se află în Rac, zodia lui de exaltare –, cât și de demnități accidentale, ocupând o Casă cardinală, a X-a, cea mai promițătoare pentru carieră. Se pare că Jan Sharrok poate câștiga încrederea oamenilor cu care lucrează și își poate construi o reputație impecabilă.

Ultimul exemplu pe care vi-l propun este o sportivă excepțională, un model de talent dublat de o voință pe măsură: jucătoarea de tenis Serena Williams, câștigătoare a 23 de titluri de Grand Slam, la simplu. A avut o carieră incredibilă, de 27 de ani, retrăgându-se abia la 40 de ani, în 2022. Serena Williams s-a născut pe 26 septembrie 1981, la ora 20:28 (rating AA), în Saginaw, Michigan.  

În harta ei, stellium-ul de cinci planete, Soare, Mercur, Jupiter, Saturn și Pluto, se află în Casa a VI-a, a muncii. Disciplină și rutină impecabilă (Saturn), capacitate naturală de recuperare și regenerare (Pluto), spirit competitiv și expansiune în domeniul muncii (Jupiter), perfecționism, analiză mentală, strategie (Mercur), voință puternică și orientare spre echilibru și armonie în propria performanță (Soarele); o astfel de hartă indică o personalitate extrem de disciplinată, rezistentă, ambițioasă și capabilă de performanță de nivel înalt, este tipică oamenilor care trăiesc prin și pentru perfecționarea corpului, respectiv sportivi, dansatori, performeri. Luna din Fecioară și Casa a V-a aduce atenție la detalii, autoanaliză constantă precum și plăcerea de a concura și de a-și demonstra valoarea prin rezultate concrete. Ascendentul în Taur conferă o constituție robustă, forță, rezistență, stabilitate și perseverență iar Marte în Leu, o motivație intensă pentru a atinge cel mai înalt nivel de performanță, pentru a fi ”Numărul 1”, curaj, spirit de competiție. Faptul că Marte se află în Casa a IV-a poate sugera că motivația vine adesea din familie: dorința de a onora un nume, o tradiție sau de a demonstra ceva celor apropiați. Mijlocul Cerului în Capricorn este unul dintre cele mai bune indicii pentru o carieră de învingător, construită pas cu pas, cu strategie și răbdare. Capricornul pe Mijlocul Cerului este semnul campionilor, al celor care devin ”legende” prin munca lor asiduă.

Foarte diverse rețetele de limonadă ale nativilor Balanță, nu vi se pare? Documentându-mă pentru articol, mi-am spus că aș face bine să studiez mai atent această zodie, despre care afirmăm destul de superficial că ”e preocupată de relații”. Bun, așa este, dar contează foarte mult Casa în care avem Balanța și prezențele astrale care populează semnul. Gustul limonadelor lor a fost puternic influențat de aceste aspecte, după cum ați sesizat, cu siguranță.

Să vedem ce surprize în materie de limonade ne pregătesc Scorpionii…

TEODORA MUTH,
vicepreședinte AAR și redactor-șef adjunct Astrele

Despre Dora
Articole scrise de Dora

Rămâi conectat cu ”Astrele”!

Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.  

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close