Salman Khan – Capricornul sub semnul talentului polivalent

de MINOLA BRATOVEANU
Am analizat mai multe hărți ale unor vedete care s-au afirmat la Hollywood, epicentrul cinematografiei americane. A venit momentul să ne aplecăm și asupra hărții unei vedete consacrate la Bollywood, cetatea cinematografiei indiene. Desigur, unii dintre noi suntem familiarizați cu numele unor vedete din filme indiene de demult (Raj Kapoor, cunoscut din ”Vagabondul”), sau de astăzi (Dev Patel, starul din ”Vagabondul milionar”). Dar marele star cinematografic indian al ultimelor câteva decenii este Salman Khan.
Abdul Rashid Salim Salman Khan, cunoscut de asemenea ca Salman Salim Khan, s-a născut pe 27 decembrie 1965, la ora 10:45 (rating A), în localitatea Indore (situată în statul Madhya Pradesh) din India. Salman este cel mai mare dintre cei trei copii ai cuplului format de Salim Khan (scenarist, de religie musulmană) și al primei sale soții, Sushila Charak (de religie hindusă, cu activitate în domeniul construcțiilor de locuințe). Salim s-a recăsătorit în 1981 cu o actriță iar, apoi, relația pe care o avea cu copiii din prima căsătorie (Salman și frații săi – Arbaaz și Sohail) s-a deteriorat semnificativ. Bunicul patern al lui Salman, care era de origine pashtună/afgană, s-a stabilit la un moment dat în Indore. Salman mai are și două surori – Alvira și Arpita.

Harta natală a lui Saman ne înfățișează un Capricorn cu Ascendent în Pești. Soarele din Capricorn, regentat de Saturn din Pești, îl semnifică pe tatăl său și activitatea sa (bazată foarte mult pe imaginație). Luna din Vărsător, aflată tot sub o regență saturniană, o semnifică pe mama sa și activitățile acesteia (în dezvoltările imobiliare). Casa a IV-a din Gemeni (semn dual) semnifică origini multietnice, iar Jupiter din Gemeni și Casa a IV-a semnifică ascendenți având convingeri religioase multiple, diferite. Casa a III-a (a rudelor colaterale) include și Gemenii, semnificând mai mulți frați. Aceeași casă a IV-a din Gemeni semnifică și o anumită instabilitate familială, corelată și cu plasarea lui Mercur (regentul Casei) în Săgetător (semn mobil).
Salman a urmat studiile primare în localitatea Gwalior, la Scindia School, împreună cu fratele său mai mic, Arbaaz. Studiile medii le-a făcut la St. Stanilaus High School, în Bandra (suburbie a metropolei Mumbay). Salman a început să urmeze și cursuri universitare la St. Xavier’s College, în Mumbai, dar nu a reușit să le finalizeze. În 1988, Salman își făcea deja debutul cinematografic, cu un rol secundar în filmul ”Biwi Ho To Aisi”.
Putem înțelege perioada de formare a lui Salman prin prisma hărții sale natale. Plasarea planetelelor Venus, Marte și Luna în Vărsător poate fi corelată cu o afinitate deosebită a artistului pentru lumea filmului, pentru arta cinematografică. În plus, Luna este regenta Casei a V-a (a talentelor, a creativității), iar dispunerea ei în Vărsător semnifică o manifestare a abilităților artistice în domeniul cinematografiei. Casa a V-a din Rac semnifică abilitatea de a reda emoțiile într-o manieră artistică. Jupiter și Mercur se află în recepție mutuală; cele două planete, aflate într-o relație de susținere reciprocă, pot fi corelate cu finalizarea studiilor primare și medii. Casa a IX-a (a studiilor superioare) este plasată în Scorpion și Săgetător, având ca regenți pe Marte și Pluton. Jupiter, regentul Casei a X-a, a carierei, și Pluton se află în cuadratură și putem astfel înțelege de ce Salman nu și-a finalizat studiile superioare (ca și multe alte vedete europene sau americane, care au considerat mai importantă cariera artistică începută timpuriu decât finalizarea studiilor universitare).
După debutul mai sus amintit, cariera sa a continuat, în primul rând, prin numeroase apariții cinematografice, dintre care amintim filmele: ”Maine Pyar Kiya” (1989), ”Baaghi”, ”Sanam Bewafa”, ”Patthar Ke Phool” (1990), ”Kurbaan”, ”Saajan” (pentru acest film a elaborat și scenariul), ”Love” (1991), ”Nishchaiy” (1992), ”Dil Tera Aashia”, ”Chandra Mukhi” (aici a fost și scenarist în 1993), ”Jeet” (1996), ”Hota Hai” (1998), ”Har Dil Jo Pyar” (2000), ”Hum Tuhare” (2002), ”Karogi” (2004), ”Marigold” (2007), ”Wanted” (2009) ș.a.m.d. Ulterior anului 1994, Salman a devenit foarte vizibil pentru public, iar apoi a ajuns la statutul de superstar cinematografic. Este necesar să observăm că un actor indian de succes nu se poate rezuma doar la arta cinematografică, fiind necesar să aibă și calități vocale, precum și talent de dansator. Aproape toate filmele indiene au scene foarte lungi cu dansuri individuale și de grup, precum și multe interpretări vocale ale unor melodii originale de către unii actori.
Cariera lui Salman include și numeroase apariții în seriale de televiziune, lansarea unui album muzical și a mai multor melodii single (sunt melodiile pe care artistul le-a interpretat în unele dintre filmele în care a fost distribuit; uneori este vorba de o întreagă coloană sonoră, de tipul ”movie soundtrack”), precum și producția de filme. În anul 2011, a fost lansată compania de producție cinematografică Salman Khan Being Human Productions (SKBHP), care s-a bucurat de un real succes. Această companie și-a propus să doneze veniturile obținute către ”Being Human Foundation” (o organizație orientată spre activități umanitare și filantropice). În 2014 a fost lansată compania SKF (Salman Khan Films), care are, până în prezent, optsprezece filme lansate. Toate aceste activități artistice au fost recompensate cu multe premii de profil încă din primii ani ai carierei artistului. Lista de premii este foarte lungă (incluzând atât distincții indiene, cât și unele internaționale): National Film Awards, Filmfare Awards, Screen Awards, IIFA Awards, Stardust Awards etc. Totodată, Salman a primit premii dintr-o anumită categorie mai mulți ani consecutiv.
Putem descoperi în tema natală indiciile acestor realizări profesionale. Ascendentul din Pești poate fi corelat cu o anumită carismă, datorită căreia Salman este atât de iubit de public și apreciat pentru rolurile și melodiile interpretate. Dar Saturn din Casa I (angular) ne vorbește despre ambiție, sete de afirmare, perseverență, răbdare, autodisciplină, abilități administrative, calități fără de care artistul nu și-ar fi putut construi cariera sa prestigioasă. Mijlocul Cerului din Săgetător semnifică o imagine publică plină de optimism, expansivitate, bună dispoziție, iar Mercur, aflat în conjuncție cu MC, adaugă acestei imagini și inteligență, flexibilitate, abilitate de a rosti replici într-o manieră artistică, de a cânta și de a dansa (Mercur fiind susținut și de Jupiter, de asemenea angular, cu care se află în recepție mutuală). Saturn angular din Pești ne vorbește despre abilitatea de a produce filme, coordonând echipe în care sunt delegate fiecărui membru sarcinile specifice (regie, imagine, scenografie, sunet, costume etc.). Soarele din Casa a X-a semnifică strălucirea, celebritatea și primirea distincțiilor cinematografice și a altor semne de apreciere (cum ar fi: statuie de ceară la muzeul londonez Madame Tussaud, menționări în revista ”Forbes”, titluri de tipul ”cel mai sexy bărbat al anului…” etc.).
Viața personală a lui Salman Khan este destul de complexă. Astfel, Salman se consideră, din punct de vedere spiritual, atât musulman, cât și hindus (fiind loial religiilor ambilor săi părinți). Având Săgetătorul (semn dual) plasat în casa a IX-a (convingeri spirituale) înțelegem de ce este adeptul a două religii (islamică și hinduistă).
El a promovat publicitar multe firme și produse indiene, printre care și băutura răcoritoare indiană ”Thums Up”. Este un om de afaceri prosper, care a investit și în domeniul imobiliar și activități de tip comercial (înafară de activitățile din cinematografie, muzică, adică din sfera artistică). Mercurul angular de pe MC poate fi corelat cu activități comerciale, precum și cu publicitatea/advertising-ul (vector de imagine pentru promovarea unor produse).
Prin intermediul asociației ”Being Human Foundation”, Salman a realizat mai multe activități de tip umanitar și filantropic. Acel Jupiter angular din Gemeni semnifică o anumită generozitate, iar Ascendentul din Pești (regentat de Jupiter) ne vorbește despre compasiune, iubire de oameni, filantropie.
Totuși, în ciuda succeselor sale răsunătoare, Salman a fost implicat și în unele controverse scandaloase (tangente cu domeniul politic), precum și în procese penale (datorită acuzațiilor că ar fi accidentat grav anumiți ”oameni ai străzii” indieni cu mașina personală). După anchete și investigații juridice, întinse pe parcursul câtorva ani, Salman a fost achitat de toate acuzațiile. Nu putem ignora nici careul în T mobil format din Saturn din Pești, Mercur din Săgetător, Uranus și Pluton din Fecioară; această configurație se corelează cu diverse probleme legate de deplasări, mobilitate, declarații publice (uneori greșit înțelese), accidente pe parcursul unor călătorii, precum și cu reflectarea în presă (într-un mod mai mult sau mai puțin corect, mai mult sau mai puțin ostil sau părtinitor) a unor astfel de evenimente.
Salman Khan nu a fost niciodată căsătorit, dar a avut, totuși, mai multe iubite. Printre iubitele sale se numără artistele Aishwarya Rai (1999 – 2001), Katrina Kaif (2002 – 2010), Sangeeta Bijlani și Somy Ali. Nu o putem uita nici pe românca Iulia Vântur (vedetă de televiziune), care se află de mulți ani în anturajul lui Salman Khan și a fost distribuită în anumite producții bollywoodiene.
În harta artistului observăm Casa a VII-a în Fecioară, ceea ce semnifică unele pretenții și o anumită selectivitate în relațiile de cuplu, dar și prezența lui Uranus și Pluton în Casa a VII-a, semnificând instabilitate relațională.

În sinastria lui Salman cu Aishwarya Rai remarcăm, în primul rând, anumite suprapuneri în zodiile Săgetător și Capricorn (Venus a ei din Săgetător cu Soare din Capricorn și Mercur din Săgetător ale lui; Soarele lui din Capricorn cu Luna ei din Capricorn), precum și în Vărsător (Jupiter al ei cu Marte și Venus ale lui din Vărsător), acestea semnificând atracție reciprocă (inclusiv la nivel emoțional, afectiv), o anumită susținere reciprocă, o anumită familiaritate, ușurință în comunicare. Ei au Soarele în sextil (Capricorn el și Scorpion ea), planetele ei din Săgetător (Venus, Neptun) realizează sextile cu planetele lui din Vărsător (Luna, Venus, Marte), Luna ei din Capricorn se află în sextil cu Saturn al luidin Pești; aceste aspecte permit o bună comunicare, coordonare reciprocă, o bună colaborare (inclusiv în plan artistic, profesional).
Totuși, Marte din Berbec al Aishwaryei indică o femeie temperamentală, iar acest Marte se află în cuadratură disjunctă cu Marte din Vărsător al lui Salman. Aici vedem o sursă a conflictelor dintre ei, care a contribuit cu siguranță la ruptură (o lipsă de coordonare a voințelor, ambiții și dorințe divergente). Saturn din Rac al ei se află în opoziție cu Soare din Capricorn al lui, ceea ce ne ajută să înțelegem lipsa de durabilitate a relației lor. Relația cu Aishwarya Rai s-a încheiat la modul oarecum scandalos, artista acuzându-l pe Salman că o urmărea și o hărțuia și după despărțirea lor.
În concluzie, Salman Khan rămâne un artist multivalent (actor, scenarist, dansator, interpret vocal etc.), care și-a construit o carieră extraordinară și are capacitatea de a ne încânta și în viitor prin interpretările sale minunate.

MINOLA BRATOVEANU,
membră AAR, redactor Astrele

Rămâi conectat cu ”Astrele”!
Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.















