EfemereLunațiiTeodora Muth

Luna Nouă și Luna plină din august 2024

de TEODORA MUTH

Mijloc de vară incendiară, la propriu! Vacanță toridă, dorința de a lăsa în urmă grijile și problemele și a ne bucura de lucrurile și locurile care ne plac, de a schimba oboseala zilelor petrecute la serviciu cu aceea indusă de activitățile din concediu, solicitante și ele, uneori. Dar, să vedem ce mesaje are pentru noi Luna Nouă care se perfectează duminică, pe 4 august, la ora 14:12 și la gradul 12 și 33 de minute al zodiei Leu.

Lunația, plasată în casa a X-a, pare a cere atenție și spațiu de manifestare, o scenă și chiar un public, dacă se poate. Energia Leului este centrată pe propria persoană, pe obținerea vizibilității și a recunoașterii din partea celorlalți iar harta lunației susține temele acestea despre afirmare, strălucire și euforia succesului. Casa a X-a a hărții este cea mai aglomerată, aflându-se aici, pe lângă luminători, și Venus, la ultimul grad din zodia Leu. Poziția acestei planete este foarte interesantă, ea fiind vârful unui Yod în care mai sunt implicate Pluto, în primul grad din Vărsător, casa a IV-a, și Neptun de la gradul 29 din Pești, casa a V-a. Gradele anaretice, după cum știm, pun un soi de presiune asupra planetelor care se află acolo, pentru a duce la bun sfârșit o sarcină, de obicei nu simplă. Ținând cont de faptul că pe 5 august Venus schimbă semnul și intră în zodia Fecioarei, în care se simte inhibată și încorsetată, acest Yod poate fi văzut ca un apel la a manifesta, măcar în ultimul ceas, calitățile definitorii ale energiei leonine în care se scaldă acum planeta relaționării, a iubirii și a echilibrului. Casele pe care Venus le stăpânește în harta Lunii Noi sunt casa a VII-a, a relațiilor și parteneriatelor pe termen lung, și casa a XII-a, a vieții noastre interioare și a lucrurilor pe care preferăm să le ținem departe de ochii lumii.

Ascendentul hărții este în Scorpion, indicând și el o perioadă intensă, în care ținem mai mult ca de obicei la părerile noastre, ne impunem voința și convingerile. Marte, stăpânul Ascendentului se află împreună cu Jupiter, în Gemeni și în casa a VIII-a, fapt care se poate traduce prin acțiuni pripite sau riscante, uneori cu consecințe imprevizibile. Este posibil ca entuziasmul și nevoia de exprimare de sine, combinate cu hotărârea și curajul Scorpionului, să conducă și la astfel de situații, mai ales dacă analizăm puțin și casa a VII-a, stăpânită de această Venus care ține morțiș să-i dăm importanța cuvenită, în care îl găsim pe Uranus în aspect de careu cu însăși suverana lui. Relația tensionată dintre Uranus și Venus poate sugera că suntem mai puțin dispuși să aplanăm animozitățile care pot apărea în sfera relațională și mai mult înclinați să nu cedăm din ceea ce credem că ni se cuvine, mai ales dacă avem senzația că ne este atacată independența personală.

Nici casa a V-a nu este foarte senină, chiar dacă se află în zodia Pești și am fi tentați să credem că vibrează la ideea de romantism și ideal. Aici s-au instalat doi malefici care ne strică feng shui-ul, Saturn și Neptun. Cu Saturn și Neptun în această arie este posibil să strâmbăm nemulțumiți din nas la orice adiere de flirt sau de poveste de amor: ba că armăsarul lui Făt-Frumos nu-i destul de alb, ba că sărutul prințului nu-i destul ca să trezească prințesa adormită, ba că Mamaia nu-i Ibiza ș.a.

Mercur se află în domiciliu, în Fecioară, și în casa a XI-a, și poate contribui la identificarea unor soluții bune, menite să ne ajute la atingerea obiectivelor pe care ni le-am setat. Însă, el se află exact la stația retrogradă și își va începe mișcarea inversă pe data de 6 august, ceea ce poate sugera că Mercur ne va fi de folos mai degrabă în rezolvarea unor probleme vechi, pe care le reluăm acum.

Așadar, în plan personal, această Lună Nouă înflăcărată și intensă ne pune în fața unor provocări sentimentale și relaționale, ne îndeamnă să ne asumăm riscuri și să nu cădem pradă dezamăgirii atunci când așteptările nu ne sunt satisfăcute.

La nivel colectiv, în astrologia mundană, casa a X-a vorbește despre cei aflați la cârma țării. Lunația pune lupa asupra acestora, mai ales într-un an precum 2024, în care au loc alegeri în foarte multe țări. Situația este una complicată la nivel mondial, nu doar național, iar dacă privim poziția critică a planetei Venus (pacea lumii) și casa a VII-a foarte instabilă, acest lucru devine cât se poate de explicit. Ascendentul în zodia Scorpionului, avându-l ca stâpân pe Ares/Marte, zeul războiului, în casa a VIII-a, nu este nici el foarte încurajator. Asta deoarece casa a VIII-a este asociată cu evenimente care presupun pierderi de vieți omenești, atacuri teroriste, atentate etc.

Dată fiind tensiunea care plutește în atmosferă, vă propun să aruncăm o ocheadă și asupra hărții Lunii Pline din data de 19 august, ora 21:26. Luna se află în Vărsător, în termenul lui Saturn dar într-o casă benefică, a XI-a. Soarele se află și el într-o casă norocoasă, a V-a, în termenul lui Marte, și de data aceasta îl găsim pe el în vârful unui yod perfectat tot cu Neptun și Pluto. Ascendentul hărții este în Berbec iar Marte, stăpânul său, este conjunct cu Jupiter, în propriul său termen și în casa a III-a, în Gemeni, semn că tensiunile ar putea fi descărcate în sfera comunicării și vor fi mult mai vizibile în mass-media.

Cele ce țin de afacerile inimii intră pe un platou banal al vieții de zi cu zi, cu Venus în Fecioară și în opoziție cu Saturn, responsabilitățile impunându-se asupra atracției spre glamour și aventură. Avem două careuri în T în această hartă, care vin să ne reamintească regulile, îndatoririle. Până și MC este în Capricorn, trasând un cadru ferm de manifestare energiei Berbecului de la Ascendent care, da, este minunată dacă o folosim cu strategie, nu haotic.

La urma urmei, va fi deja 19 august, se va simți în aer aroma toamnei și a energiei zodiei Fecioarei și, vrând-nevrând, ne vom întoarce la viețile noastre cele de toate zilele, chiar dacă Soarele fiecăruia dintre noi ne va ispiti să rostim, precum Faust, ”Oprește-te, clipă, ești atât de frumoasă!”…

TEODORA MUTH,
vicepreședinte AAR și redactor-șef adjunct Astrele

Despre Dora
Articole scrise de Dora

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close