Astrologie Electivă, de Vivian E. Robson. Elecții personale
traducere de MONICA LAZĂR
Extras din ”Electional Astrology”, autor Vivian E. Robson (1890-1942), lucrare publicată pentru prima dată în 1937. Cartea a fost tradusă din limba engleză în limba română în cadrul proiectului Traduttore al Asociației Astrologilor din România.
CAPITOLUL VI
ELECȚII PERSONALE
Sub acest titlu pot fi grupate mai multe elecții care se referă la chestiuni de toaletă, personale.
Tunderea părului
Luna ar trebui să fie într-un semn mutabil sau de pământ, bine plasată şi aspectată, dar nu în Fecioară, din cauza naturii sterile a acesteia. Pentru o creştere rapidă, este mai bine ca Ascendentul şi Luna să fie ambele în semne de apă. Luna ar trebui să fie în creştere şi să fie în sextil sau trigon cu stăpânul Ascendentului din horoscopul natal. Trebuie evitate afectările aduse Lunii de către malefice, deoarece produc cruste și mătreaţă. Pentru ca firul de păr să crească gros, Luna ar trebui să fie în opoziţie cu Soarele şi, la fel ca Ascendentul, neaspectată de malefice.
Dacă nu se doreşte ca părul să crească repede, plasaţi Luna în Gemeni, Leu sau Fecioară, în descreştere și cu viteză redusă, şi afectată de Saturn.
Coafarea sau ondularea părului
Puneţi Luna în Vărsător, în aspect bun cu Venus, şi evitaţi afectarea din partea lui Marte, în special dacă se va folosi căldură. În cazul unei ondulări permanente, este avantajos un sextil sau trigon cu Saturn.
Înlăturarea părului în exces
Pentru înlăturarea părului în exces, prin unguente şi depilare, Luna să fie în Peşti, Scorpion sau Rac, în sextil, trigon sau chiar cuadratură cu Jupiter, Venus sau Soarele, dar nu în conjuncţie cu vreuna dintre ele, şi să nu fie în aspect cu Saturn. În niciun caz să nu fie Luna într-un semn care face părul să crească, adică Berbecul, Taurul, Leul şi ultima parte din Săgetător şi Capricorn. În general, Luna, Ascendentul şi stăpânul lui trebuie să fie în semne feminine, iar Luna şi stăpânul Ascendentului să fie în jumătatea vestică a hărţii. Întotdeauna se vor evita afectările Soarelui la Lună şi Ascendent, în special în sau din Berbec.
Tratamente cosmetice, masaje etc.
Puneţi Luna în Taur, Rac, Leu, Balanţă, Scorpion sau Vărsător, în aspect bun cu Venus şi, de asemenea, cu Jupiter, dacă este posibil. În caz de chirurgie plastică, trebuie evitate afectările lui Marte, iar Luna nu trebuie să fie în semnul zodiacal care stăpânește zona din corp unde se operează. Se vor evita afectările din partea lui Saturn, iar el nu trebuie să fie angular sau să ocupe casa a VI-a. Semnul de la Ascendent ar trebui să fie Balanţa sau Vărsătorul, cu Venus sau Jupiter la Ascendent, în aspect bun cu Marte sau cu Luna.
Tăierea unghiilor şi bătăturilor
Pentru tăierea unghiilor de la mâini, plasaţi Luna într-o casă succedantă sau, dacă asta nu se poate, într-o casă angulară, dar aveţi grijă să nu fie cadentă. Verificaţi ca Luna să nu fie în niciun aspect cu Mercur sau Jupiter, nici afectată de Saturn sau Marte, căci o afectare din partea lui Saturn face unghiile să crească lent sau subţiri şi slabe, iar o afectare din partea lui Marte tinde să le facă să crească în piele. Luna ar trebui să fie în Berbec, Taur, Rac, Leu sau în primele 15 grade din Balanţă, neafectată. Trebuie evitată în mod deosebit amplasarea Lunii între 15° Balanţă şi 15° Scorpion, ca şi oriunde în Gemeni şi Săgetător.
Pentru tăierea unghiilor de la picioare, verificaţi ca Luna să nu fie în Gemeni, Peşti sau între 15° Balanţă şi 15° Scorpion.
Pentru tăierea bătăturilor, Luna să fie într-o casă cadentă, în Gemeni, Leu sau Fecioară, în descreştere, pentru ca bătăturile să nu crească repede la loc. Dar trebuie evitate afectările din partea maleficelor, deoarece pot duce la complicaţii. În special se vor evita afectările în sau din Rac şi Capricorn, semne care produc bătături.
Îmbăierea
Luna să fie în Balanţă sau Peşti şi în aspect bun cu Venus, când se face baie pentru plăcere sau curăţenie. Pentru băi medicinale, se va ţine cont de planeta care a cauzat boala. Dacă este Saturn, iar boala este de natură rece sau umedă, Luna să fie într-un semn de foc, în aspect bun cu Soarele. Dacă Marte este cauza bolii, şi aceasta este de natură fierbinte sau febrilă, Luna să fie în semn de apă, în aspect bun cu Jupiter sau Venus.
Cumpărarea sau îmbrăcarea de haine noi
Întăriţi Ascendentul, stăpânul lui şi Luna. Ascendentul şi semnul în care se află stăpânul lui să fie cardinale şi, dacă e posibil, Luna să fie în Berbec (cu excepţia gradelor de la 7° la 15°, şi 22° sau 23°), sau în Rac (cu excepţia primelor 6 grade şi a ultimelor 3 grade), sau în primele 15 grade din Balanţă, sau în primele 18 grade din Fecioară, sau în primele 19 grade din Săgetător, sau în primele 20 de grade din Peşti. Luna mai poate fi în primele 20 de grade din Taur, deoarece acolo promite plăcere şi satisfacţie, dar nu ar trebui să fie în nici un alt semn fix, mai ales nu în Leu sau Scorpion, primul fiind deosebit de rău pentru acest scop. Dacă e posibil, Luna să fie în sextil sau trigon cu Soarele, dar dacă nu se pot îndeplini aceste cerinţe, cel puţin ea să nu fie în Leu, Scorpion, Capricorn sau în ultimele 15 grade din Balanţă, şi să nu fie afectată de malefice.
Când se cumpără haine noi, este la fel de bine să se fortifice cuspida casei a II-a şi stăpânul ei, iar Luna să fie în creştere.
Când se îmbracă haine noi pentru prima oară, Luna sau Soarele să fie în casa a X-a, neafectați şi, dacă e posibil, în sextil sau trigon cu Jupiter sau Venus, și în recepţie cu ei. Îndeosebi se va evita plasarea Lunii la Ascendent sau în casa a V-a, iar Luna sau stăpânii acestor case să nu fie în Leu, Scorpion, Capricorn sau ultimele 15 grade din Balanţă, şi să nu fie afectați. Dacă se poate, Ascendentul, stăpânul lui, Luna, dispozitorul Lunii, casa a V-a şi stăpânul ei, să fie toate în semne cardinale şi niciuna să nu fie în semne fixe, cu excepţia primelor 20 grade din Taur. Atât Ptolemeu, cât şi Hermes susțin hotărât că este total nerecomandat ca la cumpărarea, croirea sau purtarea de haine noi, Luna să fie în Leu, chiar şi dacă e bine aspectată, iar cel din urmă adaugă că este la fel de rău ca Luna să fie în conjuncţie sau opoziţie cu Soarele, sau afectată de malefice.
Acestea sunt regulile lăsate de antici, şi ele pot fi completate în anumite privinţe. În alegerea unui semn al Lunii, ar trebui luată în considerare natura hainelor. Astfel, Berbecul e adecvat pentru a cumpăra pălării şi accesorii pentru cap; Taurul, pentru gât; Racul, pentru sacouri, cămăşi, bluze, veste etc; Fecioara, pentru mănuşi; Balanţa pentru cingători; Săgetătorul pentru fuste, haine sport, costume la comandă şi în carouri; iar Peştii pentru cizme, pantofi, ciorapi şi şosete. Dacă se poate, ar fi bine să existe un aspect favorabil din partea planetei care stăpânește culoarea obiectului vestimentar. Soarele stăpânește auriul şi galbenul; Luna – argintiu, gri, galben, verde, maro şi culorile opalescente; Mercur – galben; Venus – bleu pal, verde, roz, turcoaz şi nuanţele artistice; Marte – roşu, cărămiziu ; Jupiter – albastru şi purpuriu; Saturn – verde, negru şi nuanţele foarte închise ale oricărei culori ; Uranus – maro închis intens, ca şi carouri, dungi, tartane şi combinaţii de culori ; Neptun – liliachiu, mov deschis, mov.
MONICA LAZĂR,
membră AAR
Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.