Sean Penn – Leul şi iubitele sale

de MINOLA BRATOVEANU
Sean Penn este un cunoscut actor şi regizor american care s-a afirmat plenar în domeniul cinematografiei. Pe lângă filmele în care a jucat sau pe care le-a regizat, notorietatea sa a fost susţinută şi de relaţiile de cuplu avute, succesiv, cu două artiste cunoscute: Madonna şi Robin Wright.
Sean Justin Penn s-a născut pe 17 august 1960, la ora 15:17, în localitatea Burbank din districtul Los Angeles, SUA. El este fiul lui Leo Penn, care a fost actor şi regizor, şi al actriţei Eileen Ryan. Sean are un frate mai mare, Michael, care activează în domeniul muzicii; fratele său mai mic, Chris, a murit în 2006. Leo Penn era evreu de origine şi emigrase din Lituania în SUA. Eileen avea origini irlandeze şi italiene, fiind crescută într-o familie catolică.
În tema natală a lui Sean descoperim un nativ Leu cu Ascendent în Săgetător. Soarele, aflat în conjuncţie cu Uranus, îl semnifică pe tatăl său şi activităţile acestuia în domeniul cinematografic. Luna din Rac o semnifică pe mama sa, cu sensibilitatea şi imaginaţia manifestate în activităţile sale artistice, precum şi în viaţa de familie. Casa a IV-a (a originilor) se află plasată în Berbec, fiind regentată de Marte din Gemeni, astfel indicându-se origini familiale multietnice.

Sean a crescut în mijlocul familiei sale, în oraşul Malibu. Aici şi-a făcut studiile primare, la Malibu Park Junior High School. Apoi, a urmat cursurile liceale la Santa Monica High School. În perioada adolescenţei, Sean şi-a manifestat atracţia pentru domeniul artistic şi anumite talente native pentru actorie. El a început să facă filme scurte împreună cu Emilio Estevez şi Charlie Sheen (care vor deveni actori celebri, mai târziu), cei doi fiind vecinii şi prietenii săi. Cariera de actor a lui Sean a început pe când acesta avea doar 14 ani, în anul 1974. Tatăl său, Leo, regiza unele episoade ale serialului „Little House on the Prairie”; remarcând talentul artistic al fiului său, l-a distribuit pe acesta în serial.
Putem înţelege această perioadă din viaţa lui Sean analizând tema sa natală. Luna natală din Rac, în aspecte armonioase cu Venus, Pluton, Neptun, ne vorbeşte despre imaginaţie şi o anumită intensitate emoţională (care sunt necesare unui artist); Soarele, Uranus şi Mercur din Leu ne vorbesc despre talent nativ pentru actorie, despre nonconformism (Uranus), despre abilitatea de a rosti texte într-un mod teatral (Mercur), despre sprijinul tatălui pentru a avea apariţii în filme artistice sau în seriale de televiziune (conjuncţia Soare – Uranus).
Casa a V-a (a aptitudinilor creative) este plasată în Taur, fiind regentată de Venus, semnificând de asemenea anumite talente native venusiene. Neptun din Scorpion şi casa a XI-a semnifică un potenţial de creație şi de imaginație important, pe care Sean a încercat să îl manifeste în mod concret, împreună cu un grup de prieteni.
Prima apariţie a lui Sean într-o producţie cinematografică s-a produs în filmul „Taps”, lansat în 1981, în care interpreta rolul de elev al unei şcoli superioare militare. În decada anilor 1980, cariera sa a continuat cu apariţii în mai multe filme: „Fast Times at Ridgemont High” (1982), „Bad Boys” (1983), „The Falcon and the Snowman” (1985), „Shanghai Surprise” (1986) ş.a.m.d. Aceste prestaţii artistice ale sale nu au atras atenţia în mod deosebit nici publicului şi nici criticilor. La începutul decadei 1990, Sean a simţit nevoia de a lua o pauză profesională, fiind dezgustat de industria de filme hollywood-iene şi având preocuparea de a-şi face debutul regizoral.
După revenirea sa în activitate, în 1995, cu rolul din drama „Dead Man Walking”, a primit mai multe nominalizări la premii cinematografice. Astfel, Sean a devenit un actor consacrat, un artist de referinţă. Următoarele nominalizări la premii cinematografice le-a primit în 1999, pentru rolul din „Sweet and Lowdown”, iar apoi pentru rolul din „I Am Sam”, film lansat în 2001. În 2003, pentru rolul din „Mystic River”, i s-au decernat mai multe premii cinematografice importante, inclusiv mult doritul Oscar. Sean a repetat această performanţă şi în 2008, cu rolul din „Milk”.
În paralel cu activitatea actoricească, Sean a debutat şi ca regizor, realizând mai multe filme artistice („The Indian Runner”, „The Crossing Guard”, „The Pledge”, „Into the Wild” etc.), dar şi videoclipuri muzicale pentru diverşi interpreţi vocali (Shania Twain, Lyle Lovett, Peter Gabriel).
Mai puţin cunoscută este activitatea de scriitor a lui Sean, el publicând în 2018 romanul „Bob Honey Who Just Do Stuff”.
Tema natală a lui Sean ne vorbeşte despre toate aceste laturi ale vieţii sale. Mijlocul Cerului din Balanţă semnifică o carieră artistică, iar regenta MC, Venus din Fecioară, ne vorbeşte despre o carieră edificată prin muncă, atenţie, autodisciplină, precizie, perseverenţă.
Având ambii luminători plasaţi în domiciliu (Soare în Leu, Luna în Rac, cea din urmă fiind plasată şi angular), Sean beneficiază de o certă carismă, având o evidentă uşurinţă în a atrage lumina reflectoarelor asupra sa, în a străluci prin orice apariţie, în a atrage simpatia publicului, în a dobândi notorietatea. Ascendentul său natal din Săgetător, precum şi Jupiter din Săgetător pot fi corelate cu o latură de optimism, expansivitate, bună dispoziţie, maturitate, care sunt tendinţe ale personalităţii sale; Sean a putut fi foarte convingător în rolurile sale, atrăgând interesul spectatorilor, aprecierea criticilor, fiindu-i astfel netezit drumul către primirea unor distincţii cinematografice.
Din viaţa personală a lui Penn, sunt cunoscute mai multe relaţii de cuplu. Sean a avut nişte relaţii pasagere cu actriţele Elizabeth McGovern (cu care a fost şi logodit) şi Susan Sarandon.
În 1985, Sean a regizat videoclipul „Material Girl” al cântăreţei Madonna. Între ei a fost dragoste la prima vedere, care a condus la căsătoria lor, în acelaşi an. Cei doi au jucat împreună în filmul „Shanghai Surprise” iar Madonna i-a dedicat soţului ei albumul muzical „True Blue”. Mariajul a fost, se pare, tensionat (s-a discutat despre violenţă conjugală) iar divorţul a survenit în 1989.

Dacă analizăm sinastria celor doi artişti, vom remarca poziţionarea planetelor transpersonale în aceleaşi semne, ei fiind născuţi la doar doi ani distanţă. Este vorba despre compatibilitatea între două vedete, între doi nativi Leu, între două personalităţi puternice. Suprapunerile Soare-Uranus, însoțite de Venus (ea) și Mercur (el), le-a permis să colaboreze profesional (Madonna este şi actriţă, apărând în mai multe filme, Sean este şi regizor de videoclipuri muzicale). Suprapunerile dintre Jupiter şi Neptun ale Madonnei peste Neptun al lui Sean ne vorbesc despre inspiraţie reciprocă, susţinere, comunicare la un nivel emoţional profund. Suprapunerea dintre Jupiter al lui Sean şi Saturn al Madonnei ne arată că Penn şi-a susţinut şi impulsionat soţia în cariera profesională. Jupiter şi Saturn din Săgetător ale celor doi artişti realizează trigoane la planetele lor natale din Leu, apărând astfel susţinerea reciprocă, oportunităţi de cuplu, creativitate, afecţiune, inspiraţie, emulaţia artistică reciprocă.
Dacă există atâta compatibilitate, de ce, totuşi, s-au separat? Putem remarca şi cuadratura dintre Marte din Gemeni al lui Sean şi planetele Pluton şi Mercur din Fecioară ale Madonnei, aspect care poate fi corelat cu nervozitatea, agresivitatea, conflictele verbale şi fizice. De asemenea, Marte din Taur al Madonnei realizează cuadraturi cu planetele din Leu ale lui Sean, existând astfel un potenţial de tensiuni, neînţelegeri, agresivitate. Saturn al Madonnei face cuadratură cu Venus al lui Sean, iar Marte din Gemeni al lui Sean realizează opoziţie la Saturn din Săgetător al Madonnei. Deci aspectele nefavorabile la Saturn au afectat grav durabilitatea cuplului, ceea ce s-a tradus prin despărţirea soţilor.
După încheierea acestui mariaj, Penn a avut o relaţie foarte semnificativă cu actriţa Robin Wright. Ei au început să se întâlnească în anul 1989 iar, în 1991, s-a născut primul lor copil: fetiţa Dylan Frances. Al doilea copil al cuplului s-a născut în 1993 – fiul Hopper Jack. În 1995, cuplul s-a separat dar, în 1996, ei s-au reconciliat şi s-au căsătorit. Apoi, cuplul a rezistat până în 2007, când a apărut o tentativă de divorţ (dar care nu a fost dusă până la capăt) iar, în 2010, s-a produs divorţul propriu-zis.

Analizând sinastria Sean–Robin, observăm din nou două personalităţi puternice – un nativ Leu şi o nativă Berbec. Planetele din Berbec ale lui Robin (Soare, Marte) realizează trigoane cu planetele din Leu ale lui Sean (Soare, Uranus, Mercur), aspecte pe care le putem corela cu entuziasmul, creativitatea, afecţiunea, dinamismul. Planetele Venus şi Pluton din Fecioară ale lui Sean se suprapun cu Uranus şi Pluton din Fecioară ale lui Robin, ceea ce ne permite să înţelegem instabilitatea acestui cuplu, un anumit nonconformism relaţional, suita de rupturi şi reconcilieri. Luna din Săgetător a lui Robin trasează un trigon la planetele din Leu ale lui Sean, apărând astfel un dinamism emoţional, iubirea, stimularea afectivă, intensitatea trăirilor dintre ei.
Mai remarcăm şi opoziţia dintre Marte al lui Sean cu Luna lui Robin, de natură a aduce tensiuni emoţionale, stări conflictuale, nervozitate. Instabilitatea şi lipsa de durabilitate a cuplului poate fi corelată cu aspectele nefavorabile primite de Saturn. Planetele din Peşti ale lui Robin (Venus, Saturn, Mercur) realizează opoziţii cu planetele din Fecioară ale lui Sean (Venus, Pluton), aspecte pe care le putem corela cu divergenţele mentale, tensiunile în plan afectiv, lipsa de răbdare cu celălalt partener şi frecvent invocatele „diferenţe ireconciliabile ale punctelor de vedere”. Astfel a ajuns la final şi acest mariaj.
Sean a mai avut relaţii de cuplu cu artista Jewel, cu actriţa sud-africană Charlize Theron şi cu actriţa australiană Leila George. Sean are casa a VII-a dipusă în Gemeni (semn dual, fluctuant, mobil), încât putem înţelege de ce relaţiile sale de cuplu au fost atât de multe şi lipsite de durabilitate.
Actorul are o fire colerică, fiind acuzat de agresiuni asupra unor ziarişti sau reporteri care l-au fotografiat împreună cu unele soţii sau iubite. Înţelegem şi faptul că un nativ Leu are o personalitate puternică şi poate veni uneori în conflict cu persoane care nu îl respectă, îi încalcă intimitatea şi dreptul la discreţie.
Artistul este susţinător al mişcării LGBT şi al politicienilor democraţi. Venus din Fecioară poate fi corelată cu simpatia pentru categorii sociale sau minorităţi defavorizate, persecutate, dezavantajate, plasându-l astfel pe Sean într-o zonă specifică părţii stângi a spectrului politic.
Penn a realizat diverse activităţi filantropice sau de într-ajutorare (donaţii, voluntariat, creare de fundaţii caritabile), fiind remarcat sprijinul său după uraganul Katrina (care a afectat grav sud-estul SUA) şi după cutremurul devastator din insula Haiti.
Putem corela aceste laturi ale activităţii lui Sean cu harta sa. Conjuncţia Soare – Uranus semnifică o personalitate altruistă, care nu se focalizează doar pe bunăstarea personală ci se preocupă şi de binele colectiv. Ascendentul şi Jupiter din Săgetător pot fi asociate cu manifestarea generozităţii, bunătăţii, compasiunii, dăruirii.
Sean Penn este, deci, un artist multivalent (actor, regizor, scriitor), cu o activitate bogată, cu multă inspiraţie şi creativitate, iar viaţa sa relaţională a fost destul de tumultoasă şi plină de pasiune.

MINOLA BRATOVEANU,
membră AAR, redactor Astrele
Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.